PSRM

19 aprilie 2021

PSRM: Vaccinarea anti-COVID-19 este singura salvare împotriva pandemiei

Deputații PSRM au declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că vaccinarea anti-COVID-19 este singura salvare împotriva pandemiei. Potrivit acestora, lupta cu infecția nu este doar a medicilor, dar a fiecărui cetățean, iar practica arată că țările, unde populația este vaccinată în masă, treptat revin la regimul de activitate anterior pandemiei.

Deputatul PSRM, Alla Darovannaia, a declarat că, în prezent, în Moldova sunt disponibile aproape 300 de mii de doze de vaccin. Până la 30 mai, în țara noastră vor fi livrate alte 533 mii de doze, iar pe platforma COVAX Guvernul urmează să procure peste 2 milioane de doze de vaccin.

”Prin aceste cifre argumentăm ideea că alegerile anticipate, pe care pedalează acum foarte mult președintele țării, cu succes pot fi transferate pentru toamnă, atunci când la sigur, dacă noi toți ne facem treabă, vom avea vaccinați 300-500 de mii de cetățeni”, a spus deputatul.

Parlamentarul a menționat că primele rezultate ale vaccinării deja sunt vizibile. Rata de infectare a scăzut, în special în rândul angajaților din sănătate. Potrivit ultimelor informații disponibile, în Moldova au fost imunizați 2,42% dintre cetățeni. Comparativ cu țările din regiune, țara noastră se află pe o poziție mai bună. În Ucraina au fost vaccinați până la oara actuală mai puțin de un procent, iar în Georgia – 0,55%.

Darovannaia și-a exprimat regretul că Moldova a fost implicată ”direct sau indirect” în lupta concurențială a marilor producători de vaccinuri. Potrivit deputatului, această situație induce populația în eroare cu privire la eficiența vaccinării. Parlamentarul a îndemnat autoritățile responsabile, inclusiv jurnaliștii, să se alăture unei campanii de promovare a beneficiilor imunizării anti-COVID 19.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă