PSRM

15 aprilie 2021

PSRM se va ocupa și mai departe cu promovarea inițiativelor pentru oameni, spune Igor Dodon

PSRM se va ocupa și mai departe cu promovarea inițiativelor pentru oameni, a declarat președintele PSRM, Igor Dodon, la postul public de televiziune.

Liderul socialiștilor a declarat că decizia de astăzi a Curții Constituționale nu va determina PSRM-ul să renunțe la proiectele de lege menite să sprijine cetățenii.

„Noi vom promova inițiativele noastre în Parlament. Inițiative pentru oameni”, a declarat Igor Dodon.
Președintele PSRM a amintit că în această lună, la inițiativa sa, pensionarii primesc un ajutor financiar de câte o mie de lei de Paști. Tot la propunerea PSRM, în aprilie pensiile au fost indexate cu aproape 4 procente.

De asemenea, Dodon a declarat că PSRM va insista să fie aprobată inițiativa sa prin care se propune acoperirea facturilor la electricitate pentru toți consumatorii casnici pe perioada stării de urgență. Este vorba despre alocarea unei compensații de câte 428 de lei pentru peste 1,2 milioane de consumatori.

”Este prima dată în primii 30 de ani, când fiecare cetățean al Republicii Moldova va fi scutit pe două luni să achite factura pentru energia electrică”, a declarat liderul PSRM.

Precizăm, proiectul de lege a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței Legislativului de vineri, 16 aprilie.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă