PSRM

12 aprilie 2017

PSRM îşi reiterează poziţia privind neacceptarea categorică a iniţiativei Partidului Democrat cu privire la trecerea la sistemul electoral uninominal

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova îşi reiterează poziţia privind neacceptarea categorică a iniţiativei Partidului Democrat cu privire la trecerea la sistemul electoral uninominal. Apreciem iniţiativa în cauză drept o încercare disperată a PDM-ului fălit de a evita un eşec iminent la viitoarele alegeri parlamentare.

Totodată, PSRM declară că nu va contrasemna careva declaraţii semnate de PLDM, Platforma „DA” şi partidul „Acţiune şi Solidaritate”, precum şi alte partide care s-au compromis prin implicare la distrugerea ţării, timp de opt ani de zile.

Aceste partide, liderii sau reprezentanţii lor poartă răspundere directă pentru complicitate la lovitura de stat criminală din 7 aprilie, 2009. Timp de 8 ani, ei au distrus economia ţării, au declanşat un genocid social, au contribuit la sărăcirea populaţiei. Eu au fost implicaţi direct în deturnarea miliardului, în ruinarea celor trei bănci şi în delapidarea activelor publice. Au închis peste 200 de şcoli în toată ţara şi au aruncat în stradă mii de învăţători.

Au făcut să degradeze relaţiile cu partenerul nostru strategic – Federaţia Rusă. Fără a consulta poporul Moldovei, au impus ţării Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Ei au contribuit la trecerea, de facto, a Moldovei, sub administrare din exterior din partea SUA, Uniunii Europene şi României. Ei au promovat şi promovează activ ideea de aderare a Moldovei la blocul militar NATO.

Ei s-au compromis prin atacul împotriva statalităţii, identităţii şi neutralităţii moldoveneşti. Contrar prevederilor Constituţiei, ei au lichidat „limba moldovenească”  în instituţiile de stat şi cele de învăţămînt. Ei au introdus în curricula şcolară disciplina unui alt stat – „Istoria românilor”. Unii dintre semnatarii acestui document au declarat deschis că sunt unionişti care se pronunţă pentru lichidarea statalităţii Republicii Moldova.

Ei au aplicat o lovitură Ortodoxiei şi valorilor spirituale ale poporului moldovenesc. Încercînd a fi pe placul demnitarilor europeni, ei au adoptat criminala Legea „Privind egalitatea de şanse”, care propagă într-un mod flagrant homosexualismul şi alte perversiuni. Pentru prima dată în mai mulţi ani, ei au iniţiat percheziţii în bisericile ortodoxe, i-au persecutat şi i-au intimidat pe reprezentanţii clerului.

Documentul în cauză a fost semnat şi de Partidul Comuniştilor – girueta politică din ultimii ani. Sîntem convinşi că semnătura lui Voronin, alături de cele ale unioniștilor înverșunați și ale adepţilor înflăcărați ai integrării europene, nu mai uimește pe nimeni. Însă, regretăm  că liderii PCRM au trădat din nou adepţii şi alegători, aşa cum au procedat nu o singură dată în ultimii ani, începînd cu nedorinţa de a-şi consolida eforturile cu alte forţe patriotice şi finalizînd cu votarea, alături de forţele oligarhice PDM şi PLDM, pentru Guvernul Chiril Gaburici la începutul anului 2015.

Acest partid şi-a trădat în repetate rînduri alegătorii, schimbîndu-şi vectorul la 180 de grade. Chiar recent, liderul PCRM, Vladimir Voronin, asemenea celor din PDM şi partidele de dreapta, s-a expus împotriva semnării Acordului cu Uniunea Economică Euroasiatică. Fracţiunea PCRM în Parlament, alături de PLDM-ul lui Vlad Filat, a refuzat să se alăture iniţiativelor privind dizolvarea Parlamentului, sporirea împuternicirilor Preşedintelui ţării şi anularea legii prin care miliardul furat este pus pe umerii cetăţenilor. PCRM s-a transformat într-o centură de siguranţă a regimului de la guvernare.

Prin acţiunile lor, o bună parte dintre cei care au semnat acest document, nu se deosebesc cu nimic de majoritatea parlamentară.

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova reiterează  faptul că pledează pentru alegeri parlamentare anticipate. Doar alegătorul este în drept să decidă care partid, cu ce ideologii și valori îi va reprezenta interesele în Parlament şi va forma Guvernul ţării.

PSRM îşi reiterează  intenţia de a vota în Parlament împotriva iniţiativei PDM privind trecerea la sistemul electoral uninominal. Rămînem alături de alegătorii noştri şi de poporul nostru. Moldova are viitor!

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă