PSRM

04 iunie 2019

“Vom lua o decizie conștientă”: președintele despre posibilele variante ale evoluțiilor ulterioare

Pînă în prezent, există cîteva variante posibile ale evoluțiilor ulterioare. Acestea au fost comentate de către președintele, Igor Dodon în cadrul ediției speciale de la postul de televiziune “NTV Moldova”.

Coaliție cu „ACUM”

Astăzi, conducerea Partidului Socialiștilor a participat la negocierile cu blocul „ACUM”. Cu toate acestea, nu a fost posibil să se ajungă la un consens, în primul rînd datorită ambițiilor excesive ale deputaților blocului, fiecare „crede că este șeful”, consideră președintele.

“Ce s-a schimbat? Trebuia să stăm cu ei timp de două ore și jumătate, să discutăm? Colegii mi-au povestit în detalii despre conversație, știu foarte bine cine este mai deschis acolo, care este mai închis, cui „îi pasă” de funcția sa. Vă vom comunica mai tîrziu, cînd nimic nu va funcționa, ca oamenii să-și cunoască „eroii”. Ei insistă asupra funcției de spicher, de premier, asupra tuturor funcțiilor, precum și asupra votării tuturor legilor propuse de ei. Astăzi, chiar au menționat ceva despre “spicher pentru o oră”. Aceasta este o grădiniță, sau cu ce ne ocupăm noi? Socialiștii au mers la aceste negocieri, deși au existat multe îndoieli, dar ușa este încă deschisă. Au rămas cîteva zile, ghîndiți-vă. Dar socialiștii nu-și vor schimba poziția. Astfel încît, partidul care a obținut primul loc, să ofere tot celor „de dreapta”, ca ei să se gîndească ce vor face în continuare, dar acest lucru nu se va întîmpla”, a afirmat Dodon.

Șeful statului și-a exprimat încă o dată încrederea că, dacă ar fi dorință, atunci este posibil de schimbat în țară totul, într-o singură zi. Totuși, ACUM este împiedicat de ambițiile excesive, care sunt inerente fiecărui deputat din bloc, consideră președintele.

“Ambițiile sunt mari, toți doresc să fie șefi. Sunt 26 deputați – 26 de președinți ai partidului, așa se consideră ei. Nu există disciplină în cadrul partidului, și aceasta este problema. Poate în următoarele 2 zile se va schimba ceva. Dar eu cred că miza inițială a blocului ACUM nu a fost de a veni la guvernare. Ei nu sunt pregătiți, sunt slabi și ei înțeleg asta. Trebuie să stea cîțiva ani în opoziție și să strîge tot timpul că “aceștia  sunt răi”. Ei nu s-au așteptat că nu vom merge cu democrații, ei erau convinși că vor rămîne în opoziție”, a adăugat Dodon.

De asemenea, șeful statului a menționat că opțiunea de a crea o coaliție între PSRM și “ACUM” încă rămîne valabilă, însă în condițiile propuse de către bloc, “nimeni nu va merge nicăieri”.

Alegeri anticipate

Alegerile anticipate rămîn una dintre variantele posibile, consideră președintele, în pofida faptului că există riscuri și, că vor fi cheltuieli mari din bugetul de stat. Șeful statului a comentat negocierile cu democrații și așa numita invitație a democraților către socialiști de a purta negocieri.

“În primul rînd, socialiștii nu sunt pregătiți să discute despre aceasta, pentru că nu există o decizie a Consiliului Republican. Decizia din aprilie a fost clară: sau cu cei “de dreapta”, sau alegeri parlamentare anticipate. Suntem gata sa discutam acest lucru? Doar Consiliul Republican se poate expune referitor la acest lucru, dar timpul ne preseaza. Nu sunt sigur ca această chestiune va fi discutată în intervalul de timp pe care îl avem”, a spus el.

„Vom lua o decizie conștientă”

De asemenea, Igor Dodon a spus că cel mai probabil, joi seara sau vineri, Partidul Socialiștilor va convoca Consiliul Republican, care va lua o decizie finală.

„Și cei „de dreapta” și democrații doresc să convingă socialiștii să meargă cu ei. Acest lucru înseamnă că toată lumea înțelege că va depinde de poziția socialiștilor cum va fi guvernul și, în general, guvernarea din țară după aceste alegeri sau, poate după cele anticipate. Astfel, în data de 7 iunie, cel târziu, va avea loc ședința Consiliului Republican. Sper că pînă atunci voi reuși să mă întorc de la forumul economic din Sankt Petersburg și vom lua o decizie conștientă, de echipă”, a conchis șeful statului.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă