PSRM

03 iunie 2020

Președintele Igor Dodon s-a adresat personal la Dmitri Kozak cu solicitarea de a oferi dozvoale suplimentare pentru transportatorii moldoveni

Președintele Igor Dodon s-a adresat personal șefului adjunct al Administrației Președintelui Federației Ruse, Dmitri Kozak, pentru a soluționa problema autorizațiilor pentru transportatorii moldoveni.

Șeful statului a declarat, într-un interviu pentru Sputnik Moldova, că potrivit înțelegerilor dintre părți, Rusia eliberează anual câte 16 mii de autorizații, câte 8 mii pentru fiecare semestru.

”Noi am epuizat autorizațiile care au fost eliberate pentru prima jumătate a anului. În cinci luni au fost consumate acele 8 mii de autorizații eliberate de partea rusă. Am rămas în luna iunie fără autorizații, când avem export de cireșe, căpșune”, a declarat președintele.

Șeful statului a menționat că a discutat personal, săptămâna aceasta, cu Dmitri Kozak pentru a elibera în luna iunie o parte din autorizațiile prevăzute pentru partea a doua a anului.

”Colegii de la Guvern au spus că nu reușesc și dacă pot să mă implic. Eu m-am adresat personal domnului Kozak cu rugămintea ca o parte din stocul pentru semestrul al doilea să fie oferite în luna iunie. Cred că vom găsi un consens la acest subiect”, a spus Dodon.

Președintele a menționat că va discuta la această temă cu autoritățile ruse în cadrul vizitei pe care o va efectua la Moscova în data de 24 iunie. Printre subiectele de pe agendă mai sunt creditul rusesc și prelungirea facilităților la exportul produselor moldovenești pe piața rusă fără taxe după data de 1 iulie.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă