PSRM

01 iulie 2022

Petru Burduja: Ministerul Finanțelor a lăsat agenții economici în voia sorții

În luarea sa de cuvânt în plenul Parlamentului pe marginea moțiunii simple de cenzură asupra politicilor Ministerului Finanțelor, deputatul PSRM, Petru Burduja a atenționat că ministrul a prezentat un raport exhaustiv la toate subiectele, dar nu a explicat nimic din ce a fost scris în moțiune. ”Noi vrem să știm poziția ministerului, inclusiv referitoare la creșterea preturilor, ce masuri a întreprins instituția, dar nu am primit răspuns”.

Totodată, potrivit deputatului, ministerul nu a venit cu anumite instrumente stimulatorii, spre exemplu, în cazul creșterii dobânzilor la creditele ipotecare, inclusiv la programul “Prima casa”, sau compensații pentru combustibil, dar ministerul califica drept “populiste” inițiativele opoziției cu privire la plafonarea salariilor demnitarilor publici sau cu privire la instituirea unui moratoriu de 90 de zile la plățile pentru credite, iar oamenii simpli și agenții economici sunt lăsați în voia sorții.

”De asemenea, ministerul nu este capabil să spună care va fi inflația în țară pâna-n decembrie. Mai bine sa vă dați demisia de onoare, decât să vă faceți de rușine”, a spus în încheiere Petru Burduja.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă