PSRM

19 mai 2021

PCRM și PSRM și-au unit forțele pentru a câștiga la alegerile parlamentare anticipate și pentru a face ordine în țară, spune Dodon

PCRM și PSRM și-au unit forțele pentru a câștiga la alegerile parlamentare anticipate și pentru a face ordine în țară. Despre aceasta liderul socialiștilor, Igor Dodon, a declarat la NTV Moldova. Dodon a precizat că această decizie a fost criticată de către oponenții săi politic, deoarece aceștia erau siguri că vor obține victoria, iar acum situația s-a schimbat.

„Acum noi avem toate șansele să obținem în Parlament o majoritate. Noi am început împreună în 2009, și acum putem declara ferm că vom putea din nou să ridicăm Moldova”, a declarat Dodon.

Liderul PSRM a mai spus că Blocul comuniștilor și socialiștilor este susținut de către cetățeni.

„Este foarte important ca cetățenii să creadă că noi putem câștiga. Partidele de dreapta s-au comportat tupeist, mai că deschideau ușile cu picioarele. Acum însă, cetățenii sunt entuziasmați, își amintesc de timpurile bune, spun că atunci a fost cel mai bine”, a mai declarat Igor Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă