13 iunie 2022
PAS, împotriva referendumului pe subiectul Stadionului Republican
PAS a eșuat în încercarea de a scoate subiectul referendumului privind Stadionul Republican de pe ordine de zi a Consiliului Municipal Chișinău (CMC).
Popa Zinaida, vicepreședintele fracțiunii PAS în CMC, a cerut excluderea de pe ordinea de zi a punctului 11 cu privire la cererea de înregistrare a grupului de inițiativă privind inițierea Referendumului local în municipiul Chișinău. În urma votului, 22 de aleși locali s-au expus împotriva solicitării PAS, iar 19 consilieri au susținut.
Amintim că fracțiunea PSRM a inițiat procedura de organizare a unui referendum local cu privire la soarta Stadionului Republican. Socialiștii susțin că decizia guvernării PAS de a vinde stadionul Ambasadei SUA nu corespunde normelor democratice și doar cetățenii sunt în drept să decidă soarta Capitalei.