PSRM

18 iunie 2019

Parlamentul a adoptat în prima lectură proiectul privind reîntoarcerea SIS-ului în subordinea președintelui

Pe 18 iunie, parlamentul a adoptat în prima lectură proiectul de lege privind modificarea unor acte legislative care prevăd restabilirea atribuțiilor Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității statului, așa cum a fost pînă în noiembrie 2016, cînd democrații au decis să reducă prerogativele șefului statului și au transferat departamentul în subordinea guvernării.

Potrivit proiectului, activitatea SIS urmează a fi coordonată de către Președintele Republicii Moldova, în limitele competenței sale și va fi supusă controlului parlamentar. Astfel, SIS ar putea fi condus de un director, numit în funcție de Parlament, la propunerea șefului statului, pe un termen de cinci ani.

De asemenea, eliberarea din funcție a directorului SIS ar putea fi făcută de Parlament la propunerea Președintelui Republicii Moldova sau la propunerea a cel puțin unei treimi din numărul deputaților aleși în cazul în care acesta se va afla în stare de incompatibilitate, în conflict de interese, nu va depune declarația de avere și interese, precum și va exista o hotărîre judecătorească irevocabilă sau în cazul exprimării neîncrederii.

De asemenea, astăzi, parlamentul a votat în lectura a doua pentru reîntoarcerea în subordinea președintelui a Serviciului de Protecție și Pază de Stat.

 

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă