PSRM

11 noiembrie 2020

Operațiunea CAER: Schema ilegală, protejată de Plahotniuc, prin care a fost finanțată din exterior campania Maiei Sandu din 2016

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2016 a Maiei Sandu a fost finanțată din exterior. Acțiunea se desfășura prin intermediul unor ONG-uri tampon sub protecția lui Vladimir Plahotniuc. Deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea, a prezentat astăzi dovezi și acte ce confirmă acțiunile ilegale în care a fost implicat candidatul Maia Sandu la alegerile de acum patru ani.
Una din aceste scheme a fost pusă în practică prin intermediul Asociației ”Centrul de Analize și Promovare a Reformelor” (CAER).

”Operațiunea CAER a avut loc la alegerile prezidențiale din 2016 și lichidată după scrutin, în mai 2017. Nu are site, rapoarte financiare, date despre activitatea desfășurată”, a declarat Țîrdea.
ONG-ul a fost creat în baza Asociații ”CulturArt”, înregistrată în 2011. În decembrie 2015, acest ONG își schimbă denumirea în Centrul de Analize și Promovare a Reformelor. Actul de înregistrate este semnat de ministrul democrat Vladimir Cebotari.

”Oamenii lui Plahotniuc au ajutat-o să înregistreze aceste ONG-urile. Plahotniuc i-a asigurat protecția în această schemă”, a spus Țîrdea.

Așadar, potrivit actelor prezentate de deputat, CAER a fost înregistrată la 28 decembrie 2015; în ianuarie-aprilie 2016, Ambasada Marii Britanii și Fondul European pentru Democrație au pompat în acest ONG 2 milioane de lei, experți ai acestui ONG sunt Maia Sandu, Igor Grosu, Liliana Onofrei Nicolăescu, Anastasia Taburcean ( ruda Maiei Sandu). În continuare, banii CAER sunt transferați în Fondul electoral al candidatului Maia Sandu, care constituie peste 1,45 de milioane de lei. La 4 martie 2016, Curtea Constituțională decide că președintele țării poate fi ales direct de cetățeni. În noiembrie 2016 au loc alegerile, iar pe data de 7 martie 2017, această asociație își încetează activitatea.

Cu jumătate de an înainte de alegeri, la 22 iunie 2016, este înregistrat un alt ONG -Fortius, condus de Cristina Bujor, jurist Sergiu Litvinenco. Asociația nu are publicate rapoarte financiare, date despre donatori și despre activitatea sa și este folosită pentru a-i finanța pe activiștii PAS. ONG-ul este sponsorizat de Fondul European pentru Democrație – 45 de mii de euro și IPP – 37,5 mii de dolari. Ulterior, banii sunt transferați PAS și de acolo în Fondul electoral al candidatului Sandu.

În schimb, în datele prezentate la CEC despre finanțatorii campaniei electorale a Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din 2016 sunt indicați doar pensionarii și liberii profesioniști, toți membri PAS.

”Maia Sandu și partidul său primesc sume enorme din aceste fonduri, nu în sacoșe, ci în saci. Toate aceste fonduri lucrează direct pentru Maia Sandu și achită viața de lux a oamenilor din anturajul lui Sandu”, a spus deputatul.
Parlamentarul a remarcat că deși era înregistrată în calitate de expert CAER, Sandu nu a indicat aceste date în nicio declarație de venit. Aceasta a ascuns și faptul că a făcut parte din Senatul Soros.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă