PSRM

22 octombrie 2021

Natalia Gavrilița, acuzată de lipsă de transparență la instituirea stării de urgență

Premierul Natalia Gavrilița a fost acuzată de lipsă de transparență, atunci când a venit în plenul Parlamentului să ceară instituirea stării de urgență pe piața gazelor naturale. Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Elena Bodnarenco i-a reproșat premierului că nu a prezentat nicio cifră în proiectul de hotărâre Cu privire la propunerea declarării stării de urgență. Totodată, Bodnarenco a menționat că activitatea Guvernului PAS îi amintește despre fabula „Greierul și furnica”.

„Doamna prim ministru, suntem ca în fabula aia, „ai cântat, îmi pare bine, acum joacă dacă poți”. Ce ține de transparență, nu ați numit nicio cifră, din această cauză nu trebuie să ne vorbiți atât de frumos despre dragostea față de patrie”, a declarat Bodnarenco.

Amintim că Guvernul PAS cere instituirea stării de urgență din cauza crizei gazelor naturale, la care s-a ajuns după ce nu a fost negociat, la timp, contractul cu Gazprom.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă