Cum s-a distrus alianţa de guvernămînt

Multe dintre acțiunile preşedintelui Igor Dodon, ca într-o partidă de şah, pot fi înţelese doar după o anumită perioadă.

La început, victoria în alegerile parlamentare din anul 2014, după care, alegerile başcanului din 2015, mai apoi, şi prezidenţialele din anul 2016.

Toate aceste realizări au avut loc într-o situaţie complicată, mai bine zis în condiţiile de ocupaţie străină a ţării.

Unde este puterea alianţei?

Explicaţi-mi vă rog, în ce constă puterea alianţei europene care guvernează  Moldova timp de nouă ani? Au furat ţara, au adus poporul la sapă de lemn, au instaurat dictatura. Totuşi, lumea continuă să-i aleagă! Puterea lor rezidă în susţinerea din partea Occidentului.

Încă pînă la aderarea României  la NATO (29 martie 2004), Republica Moldova a fost supusă unei presiuni  enorme, care mai apoi s-a intensificat de zeci de ori. Atunci, în urma mitingurilor celor de dreapta (ianuarie-aprilie, 2002), sprijinite de România, s-a renunțat la „Istoria Moldovei”. După mitingurile din 2003, susţinute de UE şi SUA, s-a renunțat la planul Kozak.

În anul 2005, PCRM era la un pas de „revoluţia portocalie”. În spatele „revoluţionarilor” din BMD şi PPCD se profilau institutele americane NDI şi IRI. Pentru a păstra puterea a fost nevoie de negocieri cu SUA şi de trădarea propriilor alegători:

Semnarea planului RM – UE (2005), adică renunţarea la vectorul estic.

Semnarea planului RM – NATO (2006).

Iniţiativa privind reanimarea GUAM. Altfel spus, RM a ajuns să se transforme într-o bază de operaţiuni antirusească.

Adoptarea legii cu privire la statutul juridic special al Transnistriei, modificarea formatului de negocieri în „5 + 2”, cererea de a retrage contingentul pacificator rus şi modificarea formatului pacificatorilor!

În schimb, SUA a convins PPCD, PDM şi PSL să voteze pentru preşedintele V. Voronin. Întelegerea prevedea că RM trece sub protectoratul SUA, adică devine semicolonie. Cînd România a devenit membră a UE (2007) presiunile au crescut şi mai mult. Toate s-au sfîrşit cu revoluţia din 7 aprilie 2009 şi înlăturarea PCRM.

Transformarea în colonie

Punîndu-şi marionetele la guvernare, Occidentul a început transformarea lentă, dar sigură a Moldovei în colonie, creînd un mecanism complex de DIRIJARE EXTERNĂ . Aici i-au fost de folos elitele angajate locale: jurnalişti, ONG-uri, politicieni, experţi.
Occidentul a pompat bani în AIE, consilieri, susţinere politică. Începînd cu 2009 şi pînă în prezent, regimul de guvernămînt din Moldova a primit, conform datelor BNM, mai bine de $3 mlrd., iar volumul total al creditelor şi granturilor oferite ţării a depăşit $10 mlrd. Cea mai mare parte din aceşti bani a fost furată.

Peste o de o sută de mass-medii au ţinut isonul AIE. Multe dintre ele, deschise  în 2009. Unele, sponsorizate de România (TVR, Vocea Basarabiei, Unirea TV), altele – de fondurile occidentale (JTV, TV8, PRO TV), a treia categorie – de oligarhii din AIE (TV7, Publika TV, Prime, Canal 2, Canal 3).

Circa 12.000 de ONG (IPP, IDIS Viitorul, Adept, Expert-Grup, Asociaţia de Politică Externă (APE), Promo-Lex, Uniunea Jurnaliştilor (UJ), Asociaţia Presei Independente (API)) au criticat dur opoziţia de stînga.

Toate poziţiile centrale din ţară au ajuns să fie deţinute de persoane ale căror active, familii, case se aflau în Occident, şi de cetăţeni școliți în Occident sau care au activat o anumită perioadă acolo.

În anul 2010, AIE a modificat Codul Electoral prin aproximativ 400 de amendamente, printre care: deschiderea de 85 de secţii de votare în UE, votarea studenţilor în capitală, a deţinuţilor – în închisori; distribuirea egală, şi nu proporţională a voturilor obţinute de partidele care nu au acces  în Parlament etc. Toate acestea au lăsat PCRM fără şanse la victorie. Noul Cod Electoral a devenit garantul statutului colonial al ţării.

Eşecurile opoziţiei

Toate încercările opoziţiei de stînga de a prelua puterea sau măcar de a participa la guvernare s-au dovedit a fi zădarnice. Unicul succes al PCRM poate fi considerat referendumul din 5 septembrie 2010. AIE a încercat să modifice Constituţia prin alegerea directă a preşedintelui ţării. Atunci, boicotul PCRM a avut efect. Totuşi, asta s-a întîmplat şi datorită PLDM-ului care, indirect, i-a ajutat pe cei din PCRM, nedorind să-l vadă pe M. Lupu preşedinte. Totuşi, parlamentarele din 2010 au fost ratate de PCRM, care a acumulat doar 39% (42 de mandate). Codul Electoral, rescris de AIE – încă în vară, și-a făcut efectul.

Tentativa PCRM de a face o alianţă cu PDM, în decembrie 2010, nu a avut succes. În Moldova imediat au sosit inspectorii financiari din UE care au lăsat de înţeles că ar putea îngheţa conturile şi activele liderilor PDM.

În anul 2011, PCRM a încercat să-și  ia revanşa la alegerile locale. În capitală, I. Dodon l-a învins pe D. Chirtoacă (la 6 iunie 2011) din primul tur, informaţia respectivă fiind difuzată oficial de CEC-ul din capitală. Raportul voturilor a fost de 52% la 43%! Rezultatul a şocat de-a dreptul ambasadele occidentale şi mai ales România. Au început să sune telefoanele. Peste cîteva ore, preşedintele CEC a declarat că instituţia pe care o conduce nu a luat în calcul rezultatele din suburbii! Cel de-al doilea tur a dat un rezultat mai mult ca dubios: 50,6% la 49,40% pentru D. Chirtoacă – acolitul Bucureştiului.

Marşurile sociale ale PCRM, în perioada 2012-2013, au suferit eşec. Încercarea opoziţiei de a merge, în anul 2014, în trei coloane (PCRM, PSRM, partidul „Patria-Rodina”) a suferit fiasco. „Patria-Rodina” a fost exclusă din cursa electorală cu cîteva ore pînă la ziua votului cu aprobarea tacită a Occidentului! Toate organizaţiile internaţionale recunoscînd caracterul democratic al alegerilor.
Pentru PCRM a fost creat o clonă “Comuniştii-Reformatori”.

PSRM a fost „clonat” prin PRSM (Partidul ruso-slavon) şi blocul-spoiler „Pentru Uniunea Vamală” (M. Formuzal, V. Şelin). După alegeri, unul din liderii blocului a primit azil în RFG.

Aceste partide au răpit circa 10% din voturi, astfel cei de stînga au ajuns în opoziţie pentru încă patru ani!

În rezultatul parlamentarelor, PSRM a obţinut 25 de mandate, PCRM – 21. 5 mandate au lipsit pentru a constitui majoritatea parlamentară.

La 18 februarie 2015, deputaţii PLDM, PDM, PCRM au aprobat componenţa Guvernului pro-european în frunte cu Chiril Gaburici.  Linguşeala comuniştilor nu a avut nici un efect, cu excepţia funcţiei de preşedinte al CEC-ului.

Distrugerea AIE din interior  

În această situație, aparent  disperată, I. Dodon a decis să distrugă AIE din interior şi să slăbească sprijinul din partea Occidentului. Pentru aceasta a fost nevoie de manevre, susţinînd  PLDM împotriva PDM, ba dimpotrivă, PDM împotriva PLDM.

La început, Igor Dodon a fost nevoit să facă o alegere complicată în privinţa participării la alegerea preşedintelui ţării. Este clar că vără votul lui I. Dodon Parlamentul oricum nu ar fi fost dizolvat. Alianţa intenţiona să sesizeze CC, iar acesta din urmă ar fi scăzut numărul de voturi necesar pentru alegerea preşedintelui de la 61 pînă la 51. Doar avem republică parlamentară! Prim-ministrul este ales cu 51 voturi, deci şi preşedintele ţării trebuie să fie ales la fel!

De aceea, s-a optat pentru participarea la votare. Anume Dodon, atunci, a blocat alegerea lui Lupu, deci şi consolidarea PDM. Atunci, democraţii l-au înaintat pe M. Ghimpu pe care îl ţineau sub control, iar PLDM l-a înaintat pe N. Timofti. Chipurile, cine va găsi voturi acela va fi preşedinte.

Alegerea lui Timofti a avut efectul unei bombe cu efect întîrziat. Pe de o parte, astfel a fost pusă baza unui conflict în AIE, pe de altă parte, i-a lăsat pe democraţi fără control asupra întregului bloc de forţă. Democraţilor a început să le fie frică de consolidarea lui Filat, de aceea, ei au încercat să îl slăbească. Filat observa aceste lucru, răspunzînd cu aceeași monedă.

Calculul s-a dovedit a fi corect. În anul 2013, în AIE a izbucnit un război. La 21 ianuarie 2013, PSRM a votat demiterea procurorului general, Valeriu Zubco, iar la 15 februarie 2013 pentru demiterea (desfiinţarea funcţiei) primvice-preşedintelui Parlamentului, V. Plahotniuc, la 5 martie 2013 pentru demiterea Guvernului Filat, bănuit de corupţie. Atunci, la votare au participat PSRM, PDM, PCRM. La 25 aprilie, pentru demiterea lui M. Lupu din postul de preşedinte al Parlamentului. Aici s-au concentrat interesele PSRM, PLDM, PCRM.

Anume PSRM şi personal I. Dodon au fost primii care au început să vorbească despre furtul miliardului şi concesionarea Aeroportului, subminînd legitimitatea alianţei la nivel internaţional. Aceste acţiuni au dus la plecarea lui Iu. Leancă din postul de prim-ministru (18 februarie 2015), demiterea lui Ch. Gaburici (12 iunie 2015) şi îngheţarea asistenţei financiare din partea UE, şi a donatorilor internaţionali (2015-2016).

La 15 octombrie 2015, PSRM a votat pentru ridicarea imunităţii în privinţa liderului PLDM, V. Filat, astfel ca acesta a fost arestat. Aceasta a făcut alianţa să explodeze! Or, PLDM avea 23 de mandate, formaţiunea fiind unul din pilonii AIE! La 29 octombrie 2015, fiind bănuit de corupţie, a fost demis Guvernul V. Streleţ. Aici, PSRM a votat alături de PCRM, PDM şi PL. Aşa a fost înmormîntată definitiv AIE şi distruse PLDM şi PL. Odată cu aceasta, în ţară au avut loc mitinguri şi acţiuni de protest de amploare.

Occidentul făcea încercări înfrigurate de a salva AIE, preferînd trei partide la putere şi nu unul (cu atît mai mult PDM!).

La 22 decembrie, 2015, N. Timofti a înaintat la funcţia de prim-ministru pe oligarhul, Ion Sturza, persoană afiliată PLDM-ului. Printre miniştri figurau şi reprezentanţi ai Platformei DA (de exemplu A. Slusari). Alegerea lui Sturza ar fi însemnat refacerea PLDM-ului, deci şi a AIE.

PSRM a decis boicotarea şedinţei Guvernului. La 4 ianuarie 2016, şedinţa Parlamentului nu a avut loc din cauza lipsei de cvorum.

Crearea diarhiei

Pe fundalul confruntării şi scindării AIE, forţele de opoziţie – PSRM, „PN”, Platforma DA – au lansat proteste permanente. Principalele revendicări au fost: recuperarea miliardului, dizolvarea Parlamentului şi alegerea directă a preşedintelui ţării.

Este clar că,  reală a fost doar cea de-a treia revendicare. Cu atît mai mult că Occidentul şi-a dorit restaurarea AIE prin numirea în funcţia de preşedinte al ţării a Maiei Sandu.

La 20 ianuarie, 2016, în timpul inaugurării nocturne a Guvernului Pavel Filip, protestatarii au dat buzna în holul Parlamentului, speriind, astfel, serios PD-ul care a fost nevoit să şi cedeze.

La 4 martie 2016, CC adoptă o decizie care prevede revenirea la alegeri directe ale preşedintelui ţării. Totuşi, PCRM şi „Partidul Nostru” au chemat la boicotarea alegerilor. Clar lucru: dacă nu participă stînga, Preşedinţia va reveni or celor de la PDM, or Maiei Sandu. În această situaţie, PSRM ia decizia cea mai corectă – de a participa la alegeri. Era unica şansă de a zdrobi monopolul PDM asupra puterii, de a obţine teren de operaţiuni pentru alegerile parlamentare. Cu atît mai mult că un alt teren de operaţiuni – Primăria capitalei – i-a scăpat PSRM din mîini în anul 2015.

La 13 noiembrie 2016, Igor Dodon învinge în turul doi al alegerilor parlamentare cu un scor convingător – 52,11% (834 081 de voturi). Structura de guvernămînt a PDM-ului a dat o crăpătură serioasă. Partidului Democrat nu-i rămînea altceva de făcut decît să-i retragă preşedintelui ţării majoritatea din împuterniciri, acuzîndu-l în paralel de inerţie totală, chipurile nu face nimic, ş.a.m.d.

Totuşi, scopul strategic al PSRM a fost atins. Cei de stînga au luat o funcţie oficială fie şi simbolică, dar, totuşi, importantă. O funcţie care a oferit posibilitatea de a avea întrevederi cu preşedinţii FR, ai ţărilor CSI, Turciei, de a ieşi la nivel internaţional, a oferit o tribună şi un teren mediatic…

Lovitura în Codul Electoral (2010)

Preluarea Preşedinţiei a crescut şansele la victorie în alegerile parlamentare. Totuşi, principalul obstacol îl reprezenta Codul Electoral, care a fost recroit în anul 2010. Acesta garanta AIE puterea în vecii vecilor, iar Moldovei – statutul de colonie. Era necesară revizuirea urgentă a actului.

În anul 2017, PDM a decis implementarea sistemului uninominal, acumulînd în sprijinul acestei iniţiative circa 800 de mii de semnături. Acesta sistem prezenta avantaje doar pentru Partidul Democrat, astfel intenţia a stîrnit proteste în societate.

În această situaţie, preşedintele I. Dodon a prezentat un proiect privind sistemul mixt. Atenţie – într-un singur tur! Ideea era bună şi pentru PDM, poate într-o măsură mai mică decît cea cu sistemul uninominal. Iată de ce, la 20 iulie 2017, Parlamentul a aprobat noul sistem prin 74 de voturi şi în aceeaşi zi preşedintele a şi promulgat legea adoptată.

Igor Dodon a înlăturat principalul impediment în calea spre victorie – Codul Electoral în redacţia anului 2010! În consecinţă, între PDM şi PAS a izbucnit  războiul!

APCE, Parlamentul European, Comisia de la Veneţia au supus reforma unor critici dure, deoarece ea lovea în protejatul lor – blocul PAS-DA. În rezultat, UE a început să manifeste o atitudine mai rezervată faţă de PDM. Asistenţa macrofinanciară de 100 mln. de euro a fost suspendată. Șansele PAS-DA (deci şi de creare a AIE-4) au scăzut semnificativ.

Capcana cu A. Năstase

La 3 iunie 2018 la Chişinău a avut loc turul doi al alegerilor primarului capitalei. După victoria lui A. Năstase (52,57%), PSRM a sesizat imediat instanţa de judecată, cerîndu-i să ofere o apreciere a imaginilor şi întrevederilor acestuia cu liderii UE.

PDM a nimerit în capcană: dacă instanţa ar fi aprobat victoria lui Năstase, înseamnă că şi PSRM ar putea face poze cu Putin, să aibă întîlniri cu politicieni din CSI!

Şi aşa vor apărea probleme pentru PD la alegerile parlamentare. În cazul anulării alegerilor locale, PDM păstra Primăria, îi înlătura pe A. Năstase şi pe I. Ceban.

Aici i-a sărit ţandura lui Năstase, care a început să-l  atace pe Plahotniuc.

Pe scurt vorbind, democraţii au înghiţit momeala, anulînd alegerile! Acest lucru a făcut să turbe UE şi APCE! Cu toate că Guvernul a îndeplinit majoritatea din condiţiile impuse pentru obţinerea celor € 100 mln., fondurile au fost îngheţate.

Totuşi, SUA, FMI, BM au venit în ajutor. Potrivit doctorului în economie, V. Golovatiuc, în perioada iunie-iulie 2018 în Moldova au intrat, în total, $96 mln., acest volum fiind de opt ori mai mare decît acum un an în urmă. În perioada Guvernului Filip (adică din 20 ianuarie, 2016), regimul a primit peste $700 mln., iar ţara la general – circa $2,3 mlrd.!

Un zdupac pentru creditorii externi

Bineînţeles, fundamentul guvernării Partidului Democrat îl reprezintă Statele Unite ale Americii, care guvernează complet Moldova. De aceea, FMI, Banca Mondială şi alţi donatori continuă să finanţeze regimul de marionetă al PDM. Fără această asistenţă, guvernarea compradoră a PDM s-ar prăbuşi în cel mult 2-3 luni. Ba, poate chiar și mai devreme. De aceea, sarcina principală a fost şocarea creditorilor.

La 26 iulie 2018, Parlamentul aprobă aşa-zisa mini-reformă fiscală.

Reforma fiscală, iniţiată de PDM, include trei legi. Prima dintre acestea- prevede introducerea unui impozit pe venit unic de 12% (în prezent cuantumul este de 7%, iar în cazul unor venituri mai mari de 33 mii lei – 18%); creşterea venitului persoanelor fizice , scutit de impozitul pe venit (scutirea personală) – de la 11.280 lei pînă la 24 mii de lei; reducerea TVA aplicată hotelurilor şi restaurantelor – de la 20% pînă la 10%.

Cea de-a doua lege- prevede decriminalizarea infracţiunilor economice.

Cea de-a treia – oferă persoanelor fizice posibilitatea de a-şi legaliza activele prin achitarea unui impozit de 3% din valoarea acestora. La general, reforma aduce nişte favoruri afacerilor şi o anumită creştere a veniturilor cetăţenilor.

Ar fi putut oare preşedintele Igor Dodon să nu promulge aceste legi? Ar fi putut. Totuşi, el însuşi a promovat reforme liberale şi amnistieri de capital, în perioada 2007-2008! Şi atunci creşterea economică a ajuns la 7,8%, iar investiţiile externe au ajuns la un indicator record în istoria RM – $500 mln., în anul 2007, $708 mln. – în 2008. Datoria externă a scăzut pînă la un minimum istoric – 17% din PIB (aproximativ $700 mln.).

În această situaţie, I. Dodon a criticat reformele pentru caracterul lor incomplet. A amintit că democraţii au revenit la acţiunile lui Dodon din 2007-2008! A promis să le revizuiască după venirea la putere a PSRM. La 9 august, şeful statului a promulgat legea.

Mai ştii, ar putea să se răzgîndească…

Reforma a provocat „indignare” din partea FMI, a Băncii Mondiale, a Transparency International. Au venit cu critici ambasadele SUA şi RFG, șeful delegației UE Peter Michalco. A început să adie a îngheţare de credite şi a izolare a PDM-ului.

Să dea Domnul aşa să fie… Bogdan Țîrdea, politolog.