18 februarie 2023
Mesaj de felicitare pentru Igor Dodon, cu prilejul zilei de naștere
Adresăm sincere urări de bine și sănătate domnului Igor Dodon, Președintele de Onoare al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, cu prilejul zilei de naștere!
Sunteți un fiu destoinic al poporului moldovenesc care mereu a luptat pentru promovarea intereselor țării noastre atât pe arena internațională, cât și în interiorul țării. Sunteți un promotor fidel al valorilor și tradițiilor seculare ale neamului nostru.
Manifestând înalte calități manageriale, profesionism și devotament țării, ați reușit să obțineți rezultate palpabile în toate funcțiile pe care le-ați deținut. Fie în cea de ministru al economiei, de viceprim-ministru, de deputat în Parlamentul Republicii Moldova sau de Președinte al Republicii Moldova.
Regretăm vremurile de restriște prin care treceți Dumneavoastră, precum și mai mulți membri ai PSRM. Dar suntem încrezători că timpul le pune pe toate la locul lor și toate problemele și impedimentele ce ne stau în cale vor fi depășite cu succes.
Cu prilejul zilei de naștere, Vă urăm Dumneavoastră și familiei Dumneavoastră, multă sănătate, tărie de spirit, pace și bunăstare! La mulți ani!
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova