20 iulie 2022
Majoritatea parlamentară nu dorește să examineze proiectele opoziției
Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a respins inițiativa socialiștilor de a solicita Biroului Permanent includerea în ordinea de zi a ședinței plenare examinarea proiectelor opoziției.
Petru Burduja, deputat PSRM a menționat în cadrul ședinței că pe platforma Comisiei se află mai multe proiecte ale opoziției care au deja și raportul comisiei și avizul Guvernului și trebuie examinate în ședința plenară a Parlamentului.
”Este vorba despre proiecte privind diminuarea prețului la combustibil prin reducerea accizei cu 50% și scutire de TVA; compensarea 100% acciză pentru agricultori; plafonarea salariilor demnitarilor publici și instituirea unui moratoriu asupra controalelor de stat fiscale și financiare; moratoriu asupra creditelor și dobânzilor; anularea amenzilor și penalităților stabilite de Inspectoratul Fiscal agenților economici; cota zero la impozitul pe venit; importul bunurilor persoanelor fizice pe teritoriul Republicii Moldova etc”, a menționat parlamentarul.
Deputatul a exprimat regretul că majoritatea parlamentară ignoră inițiativele opoziției de o importanță majoră pentru populația țării noastre.