14 octombrie 2021
Liderul PSRM: Acest președinte și acest parlament care și-au înșelat în mod cinic și josnic alegătorii, trebuie să plece
Președintele PSRM, Igor Dodon, a comentat ratificarea de către majoritatea parlamentară PAS a așa-numitei „Convenții de la Istanbul”.
”Josnicia, ticăloșia și cinismul grupării care a capturat puterea în Moldova n-are limite. Astăzi, de sfintele sărbători Acoperământul Maicii Domnului și Soborul Tuturor Sfinților Moldoveni, majoritatea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate a ratificat așa-numita „Convenție de la Istanbul”, care legiferează perversiunile sexuale și care subminează principiile morale multiseculare ale poporului nostru.
Pentru a preveni și a combate violența domestică, nu era necesar să fie adoptate documente suplimentare. Femeile și alți membri ai familiei sunt protejați foarte bine prin Legea nr. 45 din anul 2007 „Cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie”. „Convenția de la Istanbul”, care a fost adoptată de Consiliul Europei, urmărește cu totul alte scopuri.
„Convenția de la Istanbul” aprobă homosexualitatea ca o normă, atentează deschis la tradițiile naționale și normele culturale ale popoarelor. Acest document stabilește conceptul „identitate de gen” ca alegere liberă a „genului” la dorința persoanei și impune școlile să includă în mod obligatoriu materiale despre „roluri sexuale nestereotipice” în manualele școlare. „Convenția de la Istanbul” încurajează denunțarea, inclusiv denunțurile false, chiar și în cazul în care presupusa acțiune de violență încă nu a avut loc.
În prezent, două state membre ale Consiliului Europei – Federația Rusă și Azerbaidjan – au refuzat să semneze acest document controversat. Alte state europene – Marea Britanie, Ungaria, Cehia, Slovacia, Ucraina, Bulgaria, Lituania, Letonia, Armenia – nu au ratificat „Convenția de la Istanbul”. Republica Turcia, prin liderul său, președintele Recep Erdoğan, a declarat că se retrage din această Convenție.
Biserica Ortodoxă din Moldova – cea mai mare organizație religioasă din Moldova – și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu ratificarea „Convenției de la Istanbul”. Biserica din Moldova a îndemnat Parlamentul Republicii Moldova să nu ratifice acest document. Majoritatea parlamentară a ignorat această adresare a Bisericii.
Această majoritate parlamentară a demonstrat încă o dată că nu reflectă starea de spirit a societății. Până la alegerile prezidențiale și cele parlamentare, nici președintele Maia Sandu, nici PAS nu au amintit că vor ratifica „Convenția de la Istanbul”. Acești oameni au ignorat din nou poporul său, istoria sa, mormintele buneilor și străbunilor săi. Acest președinte și acest parlament, care și-au mințit alegătorii într-un mod ticălos și cinic, care au călcat în picioare Constituția de nenumărate ori, legile Domnului și cele ale oamenilor, trebuie să plece.
Poporul Moldovei va rămâne fidel Lui Dumnezeu, tradițiilor spirituale naționale și valorilor familiale. Statutul Femeii în familie și în societate, respectul față de ea vor fi mereu la cel mai înalt nivel, așa cum a fost pe parcursul tuturor secolelor precedente. Pe cei perverși îi vom numi mereu perverși și nicicum altfel. Și niciun fel de convenții, declarații și alte hârtiuțe nu vor schimba cultura și tradițiile noastre multiseculare”.