PSRM

05 aprilie 2021

Igor Dodon: Viața cetățenilor are prioritate față de ambițiile politice

Președintele PSRM, Igor Dodon, este de părerea că autoritățile trebuie să vină cu mai multe acțiuni de susținere și protecție a populației și agenților economici. Potrivit fostului șef al statului, ținând cont de statistica din ultima săptămână cu privire la infectări cu COVID-19, starea de urgență declarată de Parlament trebuie continuată, iar unele restricții ar putea fi minimizate sau parțial retrase, în special referitor la procesul de studii pentru clasele I-IV, ieșirea în spațiile publice, parcuri și altele.

Conform datelor Ministerului Sănătății, în ultima săptămână s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări cu COVID-19 cu 25,4%, în același timp numărul de decese a crescut cu 15,7%, iar a persoanelor vindecate a scăzut cu 0,6%.

În opinia lui Igor Dodon, aceste tendințe nu trebuie să ne liniștească, pentru că a crescut numărul de decese și se menține un număr mare de cazuri extrem de grave și intubații.

”Scăderea numărului de cazuri de infectare a fost posibilă datorită unor acțiuni prompte aprobate de autorități câteva săptămâni în urmă, în special ce ține de procesul educațional și regimul de muncă pentru instituțiile de stat și funcționarii publici”, susține fostul președinte.

Dodon spune că starea de urgență permite Comisiei Situații Excepționale și Guvernului să aprobe decizii extraordinare pentru realocarea mijloacelor în susținerea populației și procurarea celor necesare luptei cu pandemia din bugetul anului 2021, accesarea unor noi împrumuturi din surse interne.

Președintele PSRM atrage atenția asupra faptului că un Guvern interimar nu poate accesa surse externe, ”lucru care trebuie să fie bine cunoscut de cei care se consideră specialiști, inclusiv de candidații “fake” la funcțiile de miniștri sau prim-miniștri cu zero voturi în Parlament, care în ultimele zile fac multă spumă populistă pe rețelele de socializare”. Potrivit lui Dodon, prin învestirea unui Guvern anticriză cu competențe depline, accesul la sursele externe va fi posibil, iar necesitatea stării de urgență poate fi depășită, deoarece un Guvern pe mandatat deplin va fi mult mai liber în luarea deciziilor chiar și fără contextul stării de urgență.

Igor Dodon, în perioada imediat următoare, se impune dinamizarea procesului de vaccinare și măsuri suplimentare de susținere a medicilor.

”Consider reală aducerea în țară pe parcursul a următoarelor 25-30 de zile a cel puțin 300 de mii de doze de vaccin, inclusiv cele 180 de mii din Federația Rusă, și vaccinarea din contul statului a cel puțin 100 de mii de cetățeni din grupele de risc prioritare, astfel ca numărul total de oameni vaccinați să depășească 150 de mii”, a menționat Dodon.

Liderul PSRM și-a repetat mesajul către președinție și unii lideri politici iresponsabili, că orice luptă politică și discuții despre alegeri în aceste condiții trebuie stopate, să fie consolidate eforturile pe gestionarea crizei pandemice, sociale și economice, să fie asigurată de urgență vaccinarea în masă pentru a atinge un nivel de imunitate colectivă, pentru aceasta în țară trebuie să fie aduse minim 1 milion de vaccinuri, iar procesul de vaccinare să fie bine organizat pentru vaccinarea zilnică a cel puțin 8-10 mii de cetățeni. Acest obiectiv poate fi realizat până la sfârșitul lunii iunie.

”Viața cetățenilor are prioritate față de ambițiile politice. Acum trebuie cu toții să-i ajutăm pe cei care muncesc pentru a salva viața oamenilor și să fim alături de ei în aceste eforturi grele”, menționează Igor Dodon într-o postare pe pagina sa de Telegram.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă