24 decembrie 2021
Igor Dodon i-a sugerat Maiei Sandu să meargă la summit-ul șefilor de stat CSI și să discute cu Vladimir Putin despre problema gazelor naturale
După revelion, tariful la gazele naturale ar putea fi și mai mari. În situația creată, trebuie urgent de negociat cu Federația Rusă, iar conducerea țării are o asemenea oportunitate: la 28 decembrie, Vladimir Putin va organiza un summit informal cu șefii statelor CSI. Maia Sandu va face o greșeală enormă dacă nu va pleca la această întrevedere, a menționat Igor Dodon în cadrul unei emisiuni televizate de la NTV-Moldova.
– Aș vrea să-i dau un sfat prietenesc, chiar s-o rog să lase într-o parte emoțiile și să plece la summitul de săptămâna viitoare. Coroana nu-i va cădea. Îi propun președintelui să profite de această oportunitate, să plece la Sankt-Petersburg, să se întâlnească cu Putin și să discute informal despre această problemă. Este foarte important. Chiar dacă ei personal nu-i place acest lucru sau nu-i permit cei din Occident, trebuie s-o facă nu pentru sine, ci pentru cetățenii Republicii Moldova, ei își doresc aceasta, – a punctat Dodon.
Președintele de Onoare al PSRM a menționat că anul acesta, Sandu a avut posibilitatea de patru ori să participe la diferite evenimente care s-au desfășurat în cadrul CSI și UEEA, dar a refuzat s-o facă.
– Iar Putin a spus clar că dacă Moldova ar fi fost aici, ar fi putut soluționa problemele care o interesează. A fost un summit oficial al șefilor de stat CSI, dar ea nu a dorit să participe. Până la 28 decembrie, mai este timp. Conducerea țării poate pleca la summit și să discute pe loc aceste probleme, a concluzionat Igor Dodon.
Sursă: aif.md