PSRM

24 aprilie 2020

Igor Dodon: Prin decizia CC de a anula Legea asumată de Guvern au fost blocate mai multe proiecte sociale

Președintele țării, Igor Dodon, susține că prin decizia Curții Constituționale de a anula legea prin care Guvernul și-a asumat răspunderea a fost blocat procesul de acordare a ajutorului financiar populației și mediului de afaceri pe timp de criză.

„Șomerii care așteptau acele 2775 de lei pe timp de criză, nu au primit banii. Prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale s-a permis depunerea cererilor din partea cetățenilor care și-au pierdut locul de muncă, dar să plătim efectiv banii nu a fost posibilitate, pentru că modificările au fost anulate. Acesta este efectul direct al decizii CC”, a spus președintele în cadrul unei emisiuni la NTV Moldova.

Guvernul Chicu și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului asupra adoptării mai multor legi care prevedea măsuri suplimentare de susținere a populației pe timp de criză provocată de COVID-19. Printre acestea acordarea ajutorului de șomaj de minim 2775 de lei, majorarea venitului lunar minim garantat de la 1107 de lei până la 1300 de lei, majorarea cuantumului venitului lunar minim garantat pentru fiecare copil de la 553 de lei la 975 de lei, subvenționarea cheltuielilor legate de achitarea salariului/îndemnizației în cazul șomajului tehnic sau staționării, 100%/60% impozite și contribuții aferente salariilor/îndemnizațiilor achitate, în funcție de motivul sistării activității, scutirea de plata pentru patentă a titularilor de patentă care și-au sistat activitatea în perioada stării de urgență, reducerea cotei TVA de la 20% la 15% pentru sectorul HoReCa.

Curtea Constituțională a declarat însă neconstituțională legea prin care Executivul și-a asumat răspunderea. Decizia a fost luată în baza sesizărilor depuse de deputații Sergiu Litvinenco, Veronica Roșca, Andrian Candu, Serghei Sîrbu, Dinu Plîngău și Alexandr Oleinic.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă