PSRM

06 septembrie 2021

Igor Dodon: Noua conducere a țării, care este reprezentată de partidul Maiei Sandu și reprezentanții din Parlament încearcă să pericliteze relațiile bilaterale cu Federația Rusă

În calitate de șef al grupului de prietenie al Parlamentului Republicii Moldova cu Adunarea Federală a Federației Ruse, președintele PSRM Igor Dodon și-a exprimat sincer regretul că Parlamentul Republicii Moldova de legislatură nouă, sub conducerea lui Igor Grosu , colegul Maiei Sandu, a refuzat să trimită observatori pentru alegerile din Duma de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse, care vor avea loc în perioada 17-19 septembrie a acestui an.

Invitația către Parlamentul Republicii Moldova a fost trimisă prin intermediul Adunării Interparlamentare a statelor membre CSI pe 11 august, dar deja pe 20, Secretariatul Legislativului RM, la indicația lui Grosu, a anunțat refuzul motivat „prin programul încărcat al instituției”.

Nu este clar despre ce fel de „agendă încărcată” vorbim și de ce conducerea Parlamentului a găsit timp să meargâ în România la începutul lunii septembrie într-un format mare, în frunte cu speakerul Igor Grosu.

Igor Dodon consideră că „argumentul” este inventat, iar noua conducere a țării, care este reprezentată de partidul Maiei Sandu, încearcă să pericliteze relațiile bilaterale cu partenerul nostru strategic – Federația Rusă.

Trebuie reamintit că în anii precedenți, Republica Moldova a trimis observatori la alegerile prezidențiale și parlamentare din Rusia, iar colegii ruși au făcut același lucru, ceea ce a fost în interesul nostru și în conformitate cu spiritul constructiv al agendei bilaterală moldo-rusă.

Mai mult, pe 19 noiembrie va fi marcată cea de-a 20-a aniversare a semnării Tratatului de prietenie și cooperare între Federația Rusă și Republica Moldova, iar demersul actual al președintelui Parlamentului Republicii Moldova contrazice complet acest document important din punct de vedere al relațiilor bilaterale.

Igor Dodon a solicitat conducerii Parlamentului RM să își schimbe decizia și să delege deputați, mai ales că partea moldovenească nu suportă niciun cost financiar – acestea sunt acoperite în totalitate de gazdă. Mai mult, el a îndemnat insistent noua guvernare în continuare să examineze importanța unui parteneriat strategic cu Rusia, de care beneficiază în primul rând poporul Moldovei.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă