19 mai 2021
Igor Dodon face apel către concurenții electorali să discute în campanie despre lucruri concrete, tematice și nu despre politică și funcții
Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor le va întoarce cetățenilor încrederea în ziua de mâine, a declarat liderul PSRM, Igor Dodon. Fostul șef al statului a menționat, la NTV Moldova, că cetățenii vor vedea o echipă de profesioniști, care nu va vorbi despre politică, despre partajarea funcțiilor, ci despre interesele oamenilor.
Dodon susține că echipa Blocului Comuniștilor și Socialiștilor are o experiență vastă în a rezolva problemele societății. În perioada guvernării PCRM un mare succes a avut Programul național ”Satul moldovenesc”, Programul ”40 de orașe”, iar toate aceste proiecte vor fi relansate dacă blocul de stânga va ajunge la guvernare.
”Sunt sigur că niciun partid nu va vorbi în această campanie despre lucruri concrete. Ele vor spune lucruri generale despre lupta cu corupția. Despre care poți vorbi 5 ore fără rezultate. Dar lucruri concrete, de exemplu că producția industrială a scăzut în ultimii 30 de ani cu 40%, producția agricolă – cu 51%. Cine va vorbi despre asta? Cine va vorbi despre accentuarea discrepanței de venituri, despre faptul că a scăzut cu 30% producția de lapte? Nimeni. Dar oamenii vor să știe. Oamenii sunt interesați dacă în satul lor va fi apă, gaz. Despre asta vom vorbi. Noi știm și cum să rezolvăm aceste probleme”, a spus Dodon.
Liderul PSRM a menționat că o bună parte a proiectelor de infrastructură de succes lansate în perioada comunistă au fost continuate în mandatul său de președinte.
”Democrații după comuniști au lichidat raioanele și au creat județele, ceea ce astăzi vrea să facă Maia Sandu. Ceea ce a fost în timpul comuniștilor eu am continuat anul trecut când am inițiat crearea platformelor industriale”, a menționat liderul PSRM.
Igor Dodon susține că dezbaterile dintre concurenții electorali trebuie să se desfășoare pe teme concrete, pentru ca oamenii să vadă cine și ce poate.
”Să lăsăm temele politice și propuneți dezbateri pe teme. De exemplu, agricultură sau educație. Să vină cei de la PAS și să povestească cum au închis 100-115 școli și ce s-a întâmplat cu aceste sate. Despre aceasta trebuie să vorbim și oamenii vor înțelege că harvardiștii cu diplome false și rucsacuri habar nu au de nimic, în viața lor nu au văzut cum se mulge o capră și cred că laptele se naște în pachete în magazine”, a declarat Igor Dodon.