PSRM

27 aprilie 2021

Igor Dodon cheamă partidele de stânga să formeze un front comun pentru alegerile parlamentare anticipate

PSRM cheamă partidele de stânga să facă un front comun împotriva formațiunilor de dreapta la alegeri parlamentare anticipate. Socialiștii nu exclud că un astfel de bloc ar putea fi format alături de PCRM. Despre aceasta liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat la postul de televiziune „Primul în Moldova”.

„Întotdeauna am avut un respect față de PCRM, chiar dacă au existat declarații deocheate din partea unor reprezentanți ai partidului. Totodată, eu cred că blocul comun este o șansă pentru PCRM de a accede în Parlament. Trebuie să facem un front comun împotriva partidelor de dreapta”, a declarat Igor Dodon.

Dodon a mai spus că reprezentanții partidelor de stânga trebuie să se așeze la masa de consultări cât mai urgent, pentru că a rămas foarte puțin timp.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă