PSRM

27 octombrie 2016

Igor Dodon a făcut un apel către toți alegătorii Republicii Moldova

Stimați reprezentanți mass-media, stimați cetățeni,

Sîntem pe final de campanie pentru alegerile Președinteului Republicii Moldova.

Pînă pe 30 octombrie 2016, au mai rămas doar 3 zile.

Data de 30 octombrie 2016, ar putea intra în istorie ca fiind una dintre cele mai importante de la independența Republicii Moldova încoace. Foarte mult depinde de rezultatul acestui tur de alegeri, care poate fi decisiv și pentru prezidențiale, și pentru soarta de mai departe a țării.

Împreună cu poporul Republicii Moldova, care în proporție de 90 la sută se expune pentru ca șeful statului să fie ales prin vot direct, am obținut la începutul acestui an prima victorie. Și anume, ca alegerile prezidențiale să aibă loc.

Prin proteste masive, prin presiune continuă, cot la cot cu reprezentanții diferitor formațiuni politice, cu societatea civilă și mulți alții am făcut luni la rînd presiuni asupra acestei guvernări.

Am avut și încă avem împotriva la ce protesta:

Dezastrul economic, social și politic la care a fost adusă țara noastră este de nedescris, un million de oameni la limita sărăciei cumplite, fără capacitatea de a procura cele mai necesare lucruri, alimente, îmbrăcăminte, să plătească facturile sau să cumpere cărbune și lemne pentru a se încălzi.

Un milion de cetățeni au fost forțați să plece peste hotarele Moldovei cu scopul de ai întreține pe cei care au rămas acasă, zeci de mii de copii care cresc zilnic fără grija părinților, mulți dintre ei necărturari la o vîrstă de 8-12 ani, pentru că statul le-a închis școala în localitate, alții în imposibilitate de a achita costurile pentru studiile în colegii și universități.

Bătrîni cu mîna întinsă, familii fără protecția statului, salarii mizere, economie distrusă. La toate acestea s-au adăugat furturile miliardelor și încercarea de a pune pe spatele cetățenilor aceste furturi.

S-a produs jaful Băncii de Economii și Aeroportului, jaful sutelor de întreprinderi falimentate din cauza unei politici mioape a guvernării îndreptate împotriva Federației Ruse și multe altele. Șirul fărădelegelor ar putea continua. Toate acestea trebuie oprite, iar cei care se fac de vină urmează să fie trași la răspundere.

Din aceste motive am protestat. Din aceste motive ne-am implicat în lupta pentru funcția de președinte.

20161027-005 - CopyNumai că pe această cale, pe acest traseu electoral, unii dintre colegii noștri din opoziție au căzut în cursă și au cedat în favoarea unor membri ai guvernării împotriva căreia au luptat. Noi i-am avertizat, l-am avertizat pe Andrei Năstase să nu cedeze rolul de lider al protestelor în favoarea unei ministre din cabinetele Filat, Leancă, Gaburici.

Acum el probabil a înțeles greșeala, dar nu o mai poate repara.

Acum, după retragerea lui Marian Lupu în favoarea Maiei Sandu, noi cu toții înțelegem că, de fapt, Maia Sandu este candidatul comun convenit la Washington de Victoria Nuland cu Vlad Plahotniuc.

Acolo pe Plahotniuc au știut să-l convingă, au americanii metodele lor. Iar Maia e o piesă în acea înțelegere.

Reiese că de la bun început am fost cu toții antrenați într-un teatru regizat de americani, care avea ca final fuziunea tuturor forțelor pro-guvernamentale și pro-europene într-o singură platformă electorală.

Acum electoratul de dreapta este îndemnat s-o voteze pe Maia Sandu, care este un fel de Chirtoacă în fustă. Ea, la fel ca primarul de Chișinău vorbește frumos, dar va face jocurile Coordonatorului.

Oligarhii și sponsorii lor externi simt că le fuge pămîntul de sub picioare, că pot pierde în fața mea, și au aruncat toate forțele pentru a alege un președinte comod lor. Cei din afara țării iarăși și-au băgat codița în treburile interne ale Republicii Moldova, așa cum au făcut-o în permanență de la 2009 încoace. Ei iarăși au făcut și împreună cu oligarhii front comun.

Dar de această dată planurile lor nu vor avea succes. Noi îi vom învinge și pe oligarhi, și pe candidații lor.

Vreau să fac un apel către toți, 

Colegi, prieteni, cei cu care 7 ani am protestat împotriva guvernării corupte, haideți să ne unim forțele!

Mă adresez simpatizanților lui Andrei Năstase, care în mod cinic a fost scos din această campanie, în timp ce el avea dreptul moral fie un concurent electoral.

Voi ați fost și sînteți împotriva oligarhilor, dar astăzi ați ajuns să fiți masă de manevră în jocurile lui Pahotniuc cu americanii. Oare veți tolera și această umilință? Oare pentru Maia și Plahotniuc ați înghețat luni de zile în Piața Marii Adunări Naționale?

Mă adresez tuturor simpatizanților domnului Marian Lupu, celor care nu vor accepta să voteze pentru o Maia Sandu falsă și ipocrită.

Vă asigur că un președinte socialist va aduce mai multă ordine în țară și bunăstare în familiile voastre. Sandu numai va profita de votul vostru, dar tot pe voi o să vă învinuiască de păcatele de ieri, de azi și de mîine. Mai bine să aveții un oponent corect în persoana mea, decît un aliat perfid și fals în persoana Maiei Sandu.

Voi acum sînteți liberi să faceți alegerea, nimeni nu vă mai poate forța sau impune. Sper că nu va trebui să arătați nimănui buletinele de vot fotografiate. Nimeni nu vă poate șantaja. Mizez pe sprijinul vostru și pe libertatea de alegere.

Mă adresez și membrilor Partidului Nostru. La alegerile parlamentare trecute ați fost scoși abuziv din cursa electorală, iar astăzi liderul Renato Usatîi este iarăși persecutat.

Dacă învingem acum, am putea obține alegeri anticipate și să restabilim acea nedreptate care a fost făcută în 2014, iar Partidul Nostru să se regăsească în Parlament așa cum o merită.

Vă rog să reflectați înainte de a merge la urnele de vot duminică. Gîndiți-vă că principalele forțele de dreapta, oligarhice și pro-guvernare s-au unit. Oare noi nu putem să ne consolidăm forțele?

Eu am șanse reale să obțin victoria din primul tur. Acest lucru depinde și de sprijinul vostru.

Dmitri Ciubașenco e jurnalist bun, dar el nu va accede în turul II. În schimb va contribui la jocul celor de pe dreapta. E decizia lui pesonală cum procedează. El e politician acum.

Dar voi sunteți cetățeni cu propriul cap pe umeri. Gîndiți-vă ce faceți, ca să nu fiți ulterior învinuiți că ați făcut, fără voia voastră, jocul lui Maia Sandu și a lui Plahotniuc.

Același apel îl am față de membrii și susținătorii partidului omuniștilor. Dacă veți boicota aceste alegeri, veți face jocul americanilor, jocul lui Plahotniuc, jocul Maiei Sandu. Ieșiți la vot și alegeți un președinte socialist. Noi suntem de aceeași parte a eșichierului politic, avem aceleași viziuni ideologice și geopolitice.

Mă adresez către toți oamenii de bună credință, către moldoveni, ruși, ucraineni, găgăuzi, bulgari, evrei, armeni, romi și mulți alții care trăiesc pe pămîntul moldovenesc – sînt sigur toți avem un obiectiv, toți sîntem pentru o Moldovă puternică și independentă, pentru ordine și împotriva hoților și corupților.

Moldova are nevoie de un președinte independent și puternic, un președinte care a fost de partea poporului toți acești ani. Moldova are nevoie de un președinte care să facă ordine în țară.

Oligarhii trebuie înlăturați de la guvernare, iar în politica externă e nevoie să găsim balanța optimă. Trebuie să restabilim bunele relații în Est și să asigurăm relații reciproc avantajoase în Vest. Eu voi asigura acest lucru. Vă dau garanții. Am experiența necesară, știu cum și o voi face.

Stimați concetățeni, 

Pe 30 octombrie, poporul moldovenesc, Moldova în ansamblu poate obține o mare victorie. Pentru asta este nevoie să ne consolidăm cu toții și să dăm lovitura fatală guvernării oligarhice.

Noi, socialiștii, ne vom mobiliza și mai mult acum. Vom lupta cu toate forțele, cu toată puterea să înfrîngem această guvernare oligarhică și coruptă, cu toate marionetele ei. Vom informa cetățenii, vom ridica toți oamenii la votare. Vom lupta să învingem din turul I, cît oligarhia și americanii nu au pus în funcțiune toată mașinăria lor de manipulare și falsificare a alegerilor.

Dar decizia finală vă aparține vouă, cetățenilor.

La sutele de întînliri electorale, voi ați spus că noi vom învinge, s-ar putea să o facem chiar din primul tur al alegerilor. Haideți să demonstrăm împreună că așa va fi.

Haideți să demonstrăm că Moldova merită un alt viitor, mai bun, mai corect. Un viitor pentru copiii și nepoții noștri, ai celor care ne-am născut și trăim aici.

Vă mulțumesc de pe acum pentru susținere.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă