30 mai 2017
Igor Dodon a convocat Consiliul Suprem de Securitate
Despre convocarea Consiliului Suprem de Securitate, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a anunțat în cadrul conferinței de presă organizată pe data de 30 mai. El a luat această decizie din cauza gestului revoltător comis de guvernare, în raport cu Federația Rusă și Ambasada sa în Republica Moldova.
Igor Dodon a declarat că va cere rapoarte din partea ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene(MAEIE) și a șefului Serviciului de Informații și Securitate(SIS), care potrivit lui au comis o diversiune împotriva securității economice și, în general, împotriva securității naționale a țării. Șeful statului nu exclude că, în ceea ce privește șefii MAEIE și SIS pot fi întreprinse urmăriri penale și ei pot fi demiși din funcție.
”Niciodată în ultimii 25 de ani, chiar și în cele mai grele situații de conflicte interne sau geopolitice, Chișinăul nu și-a permis un gest atît de ostil în adresa Federației Ruse”, a declarat Igor Dodon.
El a reamintit că datorită restabilirii cooperării cu Rusia, doar în primul trimestru al acestui an s-a reușit o creștere substanțială a exporturilor produselor moldovenești pe piața Rusiei, creștere de 42% în total, iar pe unele categorii de mărfuri de 5 sau 7 ori, soluționarea problemelor legate de politicile migraționale pentru zecile de mii de concetățeni de-ai noștri, intensificarea proiectelor și programelor regionale.
Igor Dodon a anunțat că pe data de 31 mai va merge la Sankt Petersburg pentru a participa la Forumul Economic. Acolo se va întâlni, inclusiv, cu conducerea Gazprom, „vom discuta problema prețurilor la gaze, ceea ce-i privește pe toți cetățenii Republicii Moldova.“
Președintele a menționat că în timp ce prin eforturile aparatului șefului de stat, se întreprind acțiuni pentru a restabili piețele tradiționale moldovenești și a revigora economia țării, Partidul Democrat face totul pentru a discredita președintele și a compromite rezultatele recente care au fost înregistrate după întrevederile cu conducerea Rusiei. În același timp, oamenii simpli sunt confuzi, ei nu știu la ce să se aștepte în continuare.
Igor Dodon a subliniat că Partidul Democrat și partenerii occidentali ai majorității de guvernământ au interesele lor. Democrații văd că ratingul președintelui și partidului său este în creștere, iar a PDM și a liderilor săi este în scădere. Prin urmare, ei doresc să elimine concurenții, pe de o parte, iar pe de altă parte – să le facă pe plac patronilor săi occidentali.
Occidentalii îl văd pe Igor Dodon ca un principal obstacol în fața venirii NATO, ”prin urmare provocarea Rusiei și atacurile politice organizate împotriva mea sunt necesare pentru ca ei să-și atingă scopul geopolitic final – NATO pe Nistru”.
Președintele Republicii Moldova s-a adresat partenerilor ruși în cadrul conferinței de presă. El a menționat disponibilitatea Rusiei față de un parteneriat strategic. Igor Dodon i-a îndemnat să nu cedeze la provocările din partea majorității de guvernământ, pentru că orice măsuri care eventual ar putea fi luate de Federația Rusă ca și răspuns la provocările din Chișinău vor lovi în poporul Republicii Moldova.
„Este important să nu devenim o parte dintr-un scenariu străin și să nu provocăm un nou conflict major în regiune. Acest guvern temporar va trece, iar relațiile moldo-ruse vor deveni din nou mai puternice, în pofida acțiunilor adversarilor prieteniei noastre de secole“, a subliniat Igor Dodon.