PSRM

01 aprilie 2020

Șeful statului a mulțumit partenerilor externi pentru ajutorul oferit în combaterea pandemiei

Președintele Igor Dodon a mulțumit țărilor străine pentru asistența acordată Republicii Moldova în lupta împotriva pandemiei și și-a exprimat speranța că țara noastră va ieși din această grea încercare mai rezistentă, mai unită și mai prietenoasă.

“În aceste vremuri dificile, cînd toate țările au fost luate pe nepregătite, iar instrumente ideale de combatere a pandemiei nu există, miza omenirii constă în susținerea reciprocă. Fiecare stat, fiecare popor așteaptă suport și soluții de la vecini, de la parteneri, de la cei mai experimentați în lupta cu epidemiile.

Sunt convins că prin efortul comun al medicinii, al științei și al diplomației noi vom depăși cu bine criza provocată de pandemie.

În Republica Moldova, autoritățile statului au respectat toate recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și la această etapă noi menținem la un nivel relativ scăzut gradul epidemic în țară. Dar știm că lupta abia a început și vom avea nevoie de multă răbdare, forță, coeziune și de soluții locale pentru problemele cu care ne confruntăm.

În aceste împrejurări, le sunt recunoscător tuturor prietenilor noștri din exterior, care fiind implicați în propria luptă cu pandemia, n-au uitat de Moldova și ne-au dat o mînă de ajutor. Poporul moldovenesc va păstra amintirea acestor gesturi, din partea Chinei, a Rusiei, Elveției, a Statelor Unite, a Uniunii Europene, a fiecărei țări care a transmis produse medicamentoase, măști, teste, aparate performante, expertiză sau pur și simplu o vorbă de încurajare.

Noi observăm cum pe fundalul pandemiei s-au reluat dialogurile pozitive între diverse țări. Iar faptul că liderii SUA, Chinei și Federației Ruse fac schimb de ajutoare umanitare și comunică amical între ei, ne dă speranța că după această pandemie lumea va fi nu mai divizată, ci mai unită și mai prietenoasă.

Și fie ca și Moldova să iasă din această grea încercare mai rezistentă, mai unită și mai prietenoasă, mai ales în interiorul său”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de pe rețelele de socializare.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă