PSRM

15 decembrie 2017

Ghenadie Mitriuc: Fracțiunea noastră a făcut alegerea în favoarea statului suveran Republica Moldova

(Discursul deputatului din partea fracțiunii PSRM în Parlament din data de 15 decembrie 2017 privind proiectul de lege nr. 260 din 10 august 2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative (legea privind Serviciul de Informații și Scuritate al Republicii Moldova, statutul de ofițer al Serviciului de Informații și Securitate)

Sub acoperirea deciziilor Curții Constituționale, majoritatea membrilor căreia au jurat credință statului vecin privind îndeplinirea obligațiilor internaționale de respectare a drepturilor omului, grupul oligarhic condus de cardinalul gri acționează în interesele sale mercantile care coincid cu interesele angajaților săi din străinătate. Și anume, cu orice preț să împiedice dezvoltarea Moldovei ca stat neutru suveran care menține relații egale cu Estul și Vestul.

Introducerea normelor care permit admiterea cetățenilor străini la secretele protejate ale statului poate fi numit cu fermitate pasul final al primei etape a operațiunii speciale de lichidare a Republicii Moldova ca stat independent. Majoritatea pașilor au fost deja implementați, voi menționa doar câțiva din domeniul securității naționale:

-permisiunea de a obține cetățenia dublă pentru toate persoanele din serviciul de stat, inclusiv din justiție, organele afacerilor interne, forțele armate;

-introducerea unui statut special, inclusiv folosirea armamentului, când forțele armate străine se află pe teritoriul țărilor unui bloc militar, și declarând în același timp nelegitimă prezența unui contingent militar al statului care a stabilit și menținut pacea de mai bine de 25 de ani pe malurile Nistrului;

-încheierea acordurilor bilaterale cu statul vecin, care permit folosirea poliției străine și contingentelor militare atunci când apar probleme în afacerile interne ale statului suveran, Republica Moldova;

-introducerea restricțiilor privind libertatea de exprimare și interzicerea pluralismului de opinii, prin limitarea accesului la primirea și răspândirea informațiilor …

Aceste și multe alte fapte din alte domenii, precum: politica externă, economia, politica națională – indică faptul că planul de distrugere a statului nostru, coordonat la Bruxelles și aprobat la Washington, este pus în aplicare.

Trebuie remarcat cinismul conducătorilor, care au umilit toți ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, cei activi și cei aflați în retragere. În faza inițială a discuțiilor despre acest proiect, reprezentanții Serviciului au fost categoric împotriva introducerii unor astfel de norme legislative; de asemenea, s-a făcut o evaluare negativă în expertiza anticorupție, care a constatat că modificările propuse sunt îndreptate împotriva intereselor statului și reprezintă riscul promovării intereselor împotriva RM în interesul unui alt stat.

După stigătul Global Business Center, conducerea Serviciului și-a schimbat opinia în sensul diametral opus și a sprijinit proiectul 260. Este de remarcat faptul că, toată lumea înțelege că acest punct de vedere aparține conducerii Serviciului, care a fost desemnată, din păcate, conform algoritmului politic; acești lideri nu pot fi numiți profesioniști, ci parveniți și revanșarzi fiind rudele celor care ne-au capturat statul. Este evident că adoptarea acestor norme deschide calea reprezentanților serviciilor speciale străine către Serviciul de Informații, și care probabil vor deveni conducătorii ofițerilor SIS. Domnilor ofițeri, veți putea tolera o asemenea batjocură?

Colegi-deputați, adoptarea unor norme care elimină restricția privind dreptul de a servi în Serviciul de Informații și Securitate este un act intenționat care se referă la componența infracțiunilor pentru care sunt prevăzute pedepse severe în Codul Penal al Republicii Moldova.

Cei care au de gând să voteze pentru introducerea unor astfel de norme pot fi considerați complici în acțiunile criminale al clanului care a capturat puterea în țară. Va veni timpul când justiția va atrage la răspundere penală persoanele care au participat la capturarea statului, pentru infracțiunile împotriva suveranității, integrității și independenței țării. Printre acești oameni vor fi aceia dintre voi care veți vota pentru acest proiect de lege anti-statal. Colegilor, gândiți-vă de două ori și luați o decizie care vă poate influența destinul pe viitor.

Fracțiunea noastră a făcut alegerea în favoarea statului suveran al Republicii Moldova și nu va vota pentru distrugerea țării noastre!

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă