PSRM

22 septembrie 2022

Fracțiunea PSRM din CMC susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Republicii Moldova, care va fi examinată astăzi în cadrul ședinței plenare a Parlamentului. Acest lucru l-a anunțat pe pagina sa de pe o rețeaua de socializare, președintele fracțiunii PSRM, Alexandr Odințov:

– Pornim de la situația critică în care s-au pomenit toți locuitorii Chișinăului: inflația de aproape 40% a redus brusc nivelul de trai al locuitorilor capitalei; creșterea costului tarifelor la combustibil, energie electrică și gaze a adus întreprinderile municipale în condiții de supraviețuire (singura cale de depășire a acestei situații fiind continuarea creșterii tarifelor, ceea ce impune o nouă povară financiară asupra locuitorilor Chișinăului).

În același timp, Guvernul nu face practic nimic pentru a ajuta capitala și locuitorii săi! Toată lumea trebuie să înțeleagă că compensațiile promise provin din profiturile excesive pe care guvernul le acumulează din creșterea tarifelor! Guvernul nu a ținut cont de propunerea noastră de a adopta un regulament și o lege cu privire la întreprinderile importante din punct de vedere social!

Anularea cotelor TVA și a accizelor, sprijin financiar etc. – aceste măsuri ar putea reduce povara asupra unor întreprinderilor social importante, cum ar fi ”Apă-canal”, parcurile de troleibuze și autobuze, ÎM „Autosalubritate” și chiar „Franzeluța”… – în acest sens fiind posibilă evitarea creșterii prețurilor și a tarifelor.

În unele cazuri, guvernul blochează activitatea și chiar dăunează întreprinderilor municipale. Astfel, „Apă-canal” este amendat cu zeci de milioane de lei pentru eliminarea anumitor substanțe, cum ar fi fosforul etc., în pofida faptului că această întreprindere nu are astfel de capacități în principiu.

Creșterea costurilor la energia electrică și încălzire pune instituțiile preșcolare și de învățământ în situația de a fi închise datorită principiului finanțării per un elev. Totodată Guvernul pune pe umerii autorităților locale plățile fie pentru creșterea costurilor, fie pentru închiderea instituțiilor de învățământ.

A fost elaborat regulamentul de examinare a planurilor zonale în cadrul Ministerului Construcțiilor – în acest sens, și mass-media, și locuitorii au devenit martorii ping-pong-ului constant ce are loc dintre viceprim-ministru și primarul capitalei. Proiectele din Chișinău nu sunt examinate sau primesc aviz negativ, în ciuda faptului că în suburbii, unde primarii sunt din partea guvernării, li se permite realizarea unor proiecte de construcție mega monstruoase care vor provoca daune uriașe capitalei!

Guvernul nu ajută în niciun fel la rezolvarea problemei evacuării gunoiului. Singurul depozit de deșeuri din Țânțăreni a primit autorizație doar pentru un an, în timp ce un depozit de deșeuri neamenajat, aflat la 10 km de capitală, a primit autorizație pentru 5 ani. Mass-media a scris despre afilierea proprietarilor depozitului de deșeuri respectiv la structurile guvernamentale.

Blocarea activităților întreprinderii municipale „Exdrupo” și multe altele…

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din CMC este un promotor de încredere al intereselor locuitorilor Chișinăului. Susținem proiectele de dezvoltare a orașului și de creștere a confortului pentru locuitorii Chișinăului. Constatăm cu îngrijorare scăderea nivelului de trai ca urmare a activității ineficiente a Guvernului. Considerăm drept inacceptabilă atitudinea regimului de la guvernare față de Chișinău care acționează după principiul „cu cât este mai rău, cu atât mai bine”.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă