PSRM

31 martie 2016

Fracţiunea PSRM solicită crearea unei comisii de anchetă a activităţii AŞM şi a legalităţii alegerii d-lui Gheorghe Duca în funcţia de preşedinte al instituţiei

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor a susţinut astăzi un briefing în cadrul căruia a declarat că au fost comise grave conflicte de interese în gestionarea şi distribuirea banilor, a terenurilor şi a altor bunuri care aparţin Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În legătură cu aceasta, socialiştii au solicitat Parlamentului să fie creată o comisie de anchetă, care să cerceteze dezmăţul şi fraudele de la AŞM.

“Avem toate temeiurile să cerem ca Preşedintele AŞM Gheorghe Duca să fie destituit din funcţie şi să fie cercetat penal. S-au acumulat prea multe lucruri grave la Academia de Ştiinţe a Moldovei, care nu pot fi tolerate într-un stat de drept. Republica Moldova a moştenit din fosta RSSM o Academie de Ştiinţă foarte avansată, cu laboratoare şi metodologii performante la acea vreme, cu un personal ştiinţific înalt calificat, bine remunerat. Am avut reputaţia unei ţări competente şi moderne tehnico-ştiinţific. Este trist să comparăm ce am avut atunci cu ce avem acum. În ultimul deceniu, Academia de Ştiinţe a degradat la mai multe capitole, în primul rînd la capitolul administrativ, în ciuda unor finanţări considerabile de care a avut parte atît din bugetul statului, cît şi de la diferite proiecte internaţionale.” a declarat Dodon.

Totodată, liderul socialiştilor a susţinut că la adresa socialiştilor au venit numeroase plîngeri că în AŞM s-a creat un mediu psihologic nociv, autoritar, cu un preşedinte care se comportă despotic în raport cu angajaţii AŞM: “Gheorghe Duca a transformat Academia de Ştiinţe într-un fel de gospodărie pe care o gestionează pe bunul lui plac şi în propriul interes financiar. S-au comis grave conflicte de interese în gestionarea şi distribuirea banilor, a terenurilor şi a altor bunuri aparţinînd AŞM. Bugetul AŞM a fost prejudiciat în aceşti ani în proporţii deosebit de mari.”

De asemenea, Igor Dodon a declarat că Gheorghe Duca, deţine în mod ilegal funcţia de preşedinte al AŞM, deoarece acesta putea fi ales în funcţie de preşedinte doar pentru două mandate, în timp ce el se află deja la al treilea mandat.

„În legătură cu aceste grave încălcări şi prejudicii,  fracţiunea PSRM solictată Parlamentului să fie creată o comisie de anchetă, care să cerceteze dezmăţul şi fraudele de la AŞM, să ceară Procuraturii şi CNA să reia dosarele deschise pe ilegalităţile şi actele de corupţie de la Academia de Ştiinţe. Totodată cerem demisia preşedintelui Duca, pentru ca prin prezenţa sa în această funcţie să nu dezonoreze în continuare forul academic al ţării.” a conchis Igor Dodon.