PSRM

27 decembrie 2023

Fracțiunea BCS s-a convocat în ședință

Astăzi a avut loc ședința fracțiunii parlamentare BCS, în cadrul căreia a fost făcută o retrospectivă a anului ce s-a scurs.

Deputații au condamnat acțiunile PAS care continuă promovarea unor reforme de distrugere a statului Republica Moldova, de scădere a nivelului de trai al populației, de nimicire a patrimoniului cultural și educațional al țării, etc.

Parlamentarii au fost unanimi în opinia că astfel de decizii precum lichidarea universităților, printre care Universitatea Agrară și de Sport; a spitalelor cu o istorie de zeci de ani, precum spitalul Toma Ciorbă; a internatelor specializate; a televiziunilor; încălcarea gravă a legislației la numirea conducătorilor unor instituții strategice din țară, cum ar fi Banca Națională a Moldovei, etc. – nu pot fi tolerate.

În această ordine de idei, Vlad Batrîncea, președintele fracțiunii BCS, a punctat mai multe acțiuni pe care BCS urmează să le întreprindă, inclusiv înaintarea unei moțiuni de cenzură împotriva ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă