PSRM

12 februarie 2015

Discursul Zinaidei Greceanîi, liderului fracţiunii PSRM în Parlament

Stimaţi colegi deputaţi, onorată asistenţă,

Permiteti-mi din numele celei mai mari fracţiuni a Parlamentului Republicii Moldova – fracţiunea Partidului Socialistilor,  să Vă felicit în sfîrşit cu deschiderea sesiunii primavară-vară şi să vă îndemn să depunem toate eforturile pentru a îndreptăţi încrederea, pe care ne-au acordat-o concetăţenii noştri la 30 noiembrie trecut.  Nu cred că în sală se află vre-un deputat, care n-ar fi conştient de gravitatea situaţiei în care se află actualmente poporul moldovenesc. Şi desigur, sînt convinsă, că toţi colegii deputaţi ştiu cine poartă responsabilitatea pentru halul în care s-a pomenit ţara la acest început de an. Nu voi face apel către acei care au condus ţara în ultimii 5 ani să-şi recunoască vinovăţia şi nici nu sîntem naivi să credem, că au mari remuşcări pentru dezastrul în care s-a pomenit ţara. Partidul Socialiştilor crede în viitorul Republicii Moldova ca stat suveran, cu justiţie independentă, care va şti să judece obiectiv isprăvile alianţelor şi coaliţiilor pentru jefuirea Moldovei. Vreau, însă, să fac apel către deputaţii din toate fracţiunile parlamentare, care sînt gata să muncească pentru prosperarea Republicii Moldova ca stat independent, să nu uităm de oamenii cărora le-am promis multe în campania electorală, chiar dacă ei nu mai cred în clasa politică şi sînt disperaţi. Fracţiunea socialiştilor este gata să contribuie şi să susţină orice iniţiativă, care ar soluţiona problemele economice şi sociale stringente cu care se confruntă ţara. Pe de altă parte, noi avem pregătit un pachet de iniţiative, menite să îmbunătăţească viaţa oamenilor şi să readucă ţara pe făgaşul normalităţii, şi vreau să  îndemn deputaţii din celelalte fracţiuni să le susţină la momentul prezentării. Sînt convinsă, că doar conlucrarea noastră, a tuturor deputaţilor, indiferent dacă guvernăm sau sîntem în opoziţie, poate redresa situaţia gravă în care se află ţara.

Stimaţi colegi,

Pe lângă pachetul de proiecte cu caracter economico-social, despre care vorbeam mai sus, Fracţiunea PSRM va promova pe parcursul acestei sesiuni, trei obiective prioritare şi principiale pentru noi şi întreaga societate.

–        Denunţarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care s-a dovedit a fi o piatră de moară legată de gâtul ţării.

–        Organizarea unui referendum naţional privind vectorul extern al ţării, pentru a demonstra opţiunile reale ale cetăţenilor.

Printre alte priorităţi, asupra cărora vom insista, se regăsesc:

–        Păstrarea statutului neutru al Republicii Moldova. Dacă această guvernare va transforma teritoriul Republicii Moldova într-un poligon pentru NATO, aceasta va însemna că ţara noastră devine un poligon de război şi în foarte scurt timp îşi va pierde integritatea şi existenţa.

–        Crearea unei comisii parlamentare de anchetă, care să verifice ce s-a întâmplat în sistemul bancar, pentru a scoate la iveală toate schemele ilegale de sustragere a zecilor de miliarde şi să tragem la răspundere persoanele implicate în aceste scheme;

–        Identificarea unor măsuri urgente pentru a opri devalorizarea valutei naţionale. Din cauza căderii leului, a crescut şi mai mult inflaţia, au crescut preţurile şi tarifele. În următoarea perioadă, va spori numărul şomerilor şi se va accentua emigrarea moldovenilor. Deja suntem în situaţia, cînd nu există suficienţi angajaţi în câmpul muncii pentru a întreţine pensionarii şi alţi beneficiari ai plăţilor sociale. Suntem în pragul unui colaps al bugetului asigurărilor sociale de stat.

–        Păstrarea şcolilor şi spitalelor în raioanele şi satele republicii.Trebuie oprită şi regîndită reforma care închide instituţiile şcolare şi medicale, lăsînd mii de profesionişti fără lucru, iar oamenii fără acces liber la aceste servicii.

–        Reluarea negocierilor privind exporturile în Federaţia Rusă. Dacă nici în acest an nu vor exista exporturi ale producţiei agricole în Rusia, agricultura moldovenească va dispărea.

–        Crearea fondurilor suplimentare pentru investiţii în domeniul agricol. Oamenii de afaceri şi liderii de la sate sunt lăsaţi în voia sorţii. Ei au credite imense la bănci, nu au obţinut niciun profit anul trecut, nu au bani pentru seminţe şi motorină. Pierderile de anul trecut ale agricultorilor se estimează la peste 40 de milioane de dolari. Şi ele nu au fost compensate în niciun fel.

Stimaţi colegi deputaţi,

Vreau să anunţ încă un obiectiv important, căruia îi dăm startul chiar astăzi. Noi, fracţiunea parlamentară a Partidului Socialiştilor, lansăm crearea unui grup parlamentar interpartinic, pentru integrarea Moldovei în structurile euroasiatice. Acest grup va întruni în componenţa sa toţi deputaţii care susţin acest vector geopolitic. Membrii fracţiunii noastre, deci o pătrime din corpul de deputaţi, deja au aderat la acest grup şi noi invităm colegii din alte fracţiuni să adere la  Grupul parlamentar pentru integrarea în Uniunea Economică Euroasiatică.

Acest grup va avea o agendă politică proprie, dedicată stabilirii relaţiilor diplomatice şi politice cu reprezentanţi ai legislativelor din Rusia, Belorusia, Kazahstan şi alte state. Grupul va reprezenta interesele tuturor cetăţenilor cu viziuni de stînga din Republica Moldova, indiferent de apartenenţa lor partinică.

Moldova are o singură şansă să scape din captivitatea oligarhiei şi a capitalismului colonial – să renunţe la vectorul occidental şi să restabilească bunele relaţii cu partenerii noştri tradiţionali din Est, unde avem piaţă de export, resurse energetice, locuri de muncă.

Socialiştii vor lupta pentru ca această soluţie geopolitică să fie realizată în cele din urmă în Republica Moldova. Mai devreme sai mai tîrziu, aşa se va întîmplă. Totul este o chestiune de timp. şi noi îl vom grăbi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.  Vă urez tuturor chibzuinţă şi înţelepciune în această sesiune.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă