26 martie 2024
Deputații BCS: Odată cu ”vremurile bune” pensionarii au devenit și mai săraci
Astăzi, deputații BCS, Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia, au susținut un briefing în cadrul căruia au pus în evidență metodele vicioase, aplicate de guvernarea PAS în procesul de indexare a pensiilor.
Alla Darovannaia, a menționat că atât Constituția RM, cât și Legea privind sistemul public de pensii stipulează clar că statul trebuie să întreprindă măsuri concrete pentru a asigura fiecărui om un nivel decent de trai. Potrivit deputatului, indexarea pensiilor este unul din mecanismele prevăzut de lege, care asigură implementarea acestei norme de drept.
Deputatul BCS și-a exprimat indignarea față de metodele utilizate de actuala guvernare în aplicarea mecanismului de indexare. ”În 2023 pensia nu a fost indexata la indicele de creștere a prețurilor care a constituit 30,24%. Pentru acest an Guvernul a anunțat că va indexa pensiile și alocațiile sociale cu doar 6%, deși prețurile de consum în anul 2023 față de anul 2022 au crescut în medie cu 13,4%. Totodată indexarea se va aplica doar la partea din pensie care nu depășește salariul mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2024, adică 13.700 de lei”.
Deputatul socialist a atenționat că în conformitate cu datele statistice, o mare parte din pensionari se află în pragul sărăciei absolute sau a sărăciei extreme, iar volumul creditelor noi acordate în februarie 2024 a ajuns la 4,5 miliarde de lei, cu o creștere impresionantă de 23,4% față de ianuarie 2024, iar 65 la sută din creditele acordate persoanelor fizice au fost pentru consum.
Alla Darovannaia a reiterat necesitatea examinării proiectului BCS de modificare a coeficientului de indexare a pensiilor, care în formula de calcul propusă ar fi de 15,76%, aplicabil pentru 01 aprilie 2024. Or, coeficientul de indexare constituie media creșterii anuale a indicilor prețurilor de consum pentru ultimii 3 ani, compensând parțial inflația exorbitantă din ultimii ani.
Vladimir Odnostalco, a remarcat că deși 1 aprilie este pentru majoritatea cetățenilor o zi dedicată glumelor, pentru pensionarii din Moldova, această zi a devenit ziua stresului, deoarece ei află ”dacă pensiile vor fi indexate sau nu și în ce măsură au fost mințiți de stat”.
”Indexarea de 6% din acest an nu se referă la viață, este despre încercarea de a supraviețui. Dar PAS nu este deranjată de acest lucru. Ei au alte priorități. Mai bine să crești salariile miniștrilor, să majorezi cheltuielile Președinției, să mai cumperi niște gloanțe, un radar, decât o pâine în plus pentru un om simplu, un pensionar”.
Vladimir Odnostalco a subliniat că proiectul de lege propus de fracțiunea BCS care prevede indexarea pensiilor cu circa 15% este axat pe grija față de oamenii simpli, de pensionarii noștri care au dreptul la un nivel de viață decent.