PSRM

24 septembrie 2019

Ion Ceban despre soluția privind problema mirosului din Chișinău: Vinovații – demiși și pedepsiți, proiectul de reabilitare a stațiilor de epurare – revizuit

Pentru a soluționa problema mirosului neplăcut, în care întreaga capitală practic „s-a înecat” în această vară, este necesar ca aceasta să fie abordată în mod cuprinzător. Despre acest lucru a declarat în ajunul zilei de 23 septembrie candidatul PSRM la funcția de primar general al capitalei, Ion Ceban, într-o emisiune televizată.

El a menționat că cei care se fac vinovați de situația creată cu stațiile de epurare pot fi numiți la nesfîrșit, dar acest lucru nu va rezolva problema.

„În primul rînd, este necesar să fie demiși din funcții șefii departamentelor responsabile pentru aceste probleme. Ei primesc salarii fabuloase și nu au nicio scuză pentru ceea ce se întîmplă. Ar fi trebuit să prevadă problema, iar chiar dacă aceasta a apărut – să o soluționeze.

În al doilea rînd, în 2011-2012, legile au fost schimbate, iar acum trebuie revizuite, întrucît deversările în bazinele acvatice sunt frecvente.

În al treilea rînd, trebuie revizuit complet proiectul de reabilitare a stațiilor de epurare care costă 24 de milioane de euro. De asemenea, pedeapsa legală trebuie să fie suportată de cei care aruncă deșeurile în bazinele acvatice din capitală”, a declarat candidatul la funcția de primar general.

Ion Ceban a menționat că află despre multe cazuri de încălcări, inclusiv aruncarea deșeurilor în rîurile și lacurile capitalei, din mesajele de la locuitorii din capitală, pe care aceștia le trimit pe site-ul ionceban.md. El a solicitat locuitorilor din Chișinău să-l informeze în continuare prin intermediul site-ului.

Sursa: aif.md