În ședința Parlamentului de astăzi, deputatul BCS, Alla Darovannaia, a atras atenția asupra unor prognoze îngrijorătoare privind scăderea natalității și a populației în Republica Moldova, prezentate într-un raport realizat de ONU în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
„Prognoza pentru anul 2028 este foarte sumbră, cu o reducere accentuată a populației, iar efectele măsurilor adoptate până acum nu sunt vizibile”, a declarat deputatul.
În acest context, Darovannaia a propus un nou proiect de lege care vizează favorizarea natalității prin diminuarea vârstei de pensionare cu trei ani pentru femeile care au născut și educat trei sau mai mulți copii până la vârsta de 8 ani, iar pentru cele care au crescut cinci sau mai mulți copii – cu șase ani.
Totodată, propunerea include și reducerea cu trei ani a vârstei de pensionare pentru persoanele care au adoptat 3 și mai mulți copii până la vârsta de 18 ani, iar pentru cei care au adoptat un copil cu nevoi speciale, reducerea vârstei de pensionare urmează să fie de 6 ani.
Majoritatea parlamentară PAS a respins inițiativa dată.