PSRM

12 octombrie 2018

Batrîncea: Cetățenii RM văd altfel viitorul țării, decît Integrarea Europeană

În cadrul discuțiilor cu privire la proiectul de lege ce ține de întroducerea sintagmei de ”Integrare Europeană” în Constituție, deputatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova Vlad Batrîncea, a declarat că peste 50 la sută dintre cetățeni nu cred în Integrarea Europeană și văd alfel viitorul țării.

Socialistul a afirmat că guvernarea ultimilor nouă ani, din Republica Moldova, a avut  posibilitatea istorică să facă atractivă Integrarea Europeană, însă, aceasta a fost preocupată doar de realizarea propriilor interese.

”În acești nouă ani ați primit peste 3 miliarde de euro, în mare parte credite, de care se putea de reparat capital toate drumurile din RM, toate spitalele, ați avut multe șanse. Ați avut alianța 1, 2, 3, 4 și nu știu cîte. Și, în acea perioadă cînd europenii spuneau că sunteți istoria de succes, nu ați vorbit de modificarea Constituției. Astăzi, sondajele arată, chiar și cu propaganda excesivă a Integrării Europene, că peste 50 la sută dintre cetățeni  nu susțin ideea dată”, a declarat Vlad Batrîncea.

Deputatul socialist a remarcat că Republica Moldova are Acord de Asociere, însă guvernarea din ultimii nouă ani a neglijat acest Acord, iar acum pentru a demonstra fidelitate pentru UE înceară să introducă această normă ideologică în Constituția țării.

”Acest lucru va scinda societatea, de oarece oamenii în această sărăcie și cu toate aceste probleme    într-adevăr văd diferit viitorul RM”, a declarat Batrîncea.

De asemenea, secretarul executiv al PSRM, în replică  pentru președintele  parlamentului,  a spus că nu ar trebui să fie atît de arogant și să nu afirme cu desăvîrșire că Partidul Democrat, cu un un rating de 6%, va fi la guvernare pentru următorii patru sau opt ani.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă