PSRM

05 octombrie 2023

Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Profesorului

Anual pe data de 5 octombrie în Republica Moldova, dar și în întreaga lume este marcată Ziua Profesorului. Cu acest prilej adresăm pedagogilor calde felicitări și gratitudine pentru activitatea depusă cu dăruire și sacrificiu în numele viitorului țării și al cetățenilor ei.

Dumneavoastră, dragi pedagogi, vă revine cea mai responsabilă misiune – educația noii generații. Este o muncă colosală ce presupune devotament şi răbdare nemărginită, o cantitate infinită de dedicație și dragoste. Pentru mulți copii, sunteți nu a doua casă, ci chiar prima.

Considerăm că această profesie trebuie să fie una din cele mai bine remunerate din țara noastră. Dar, constatăm cu regret, că astăzi educația de calitate este o prioritate doar pe hârtie, dar nu și în fapte. Noi, socialiștii, am întreprins și vom întreprinde acțiuni de sprijin a cadrelor didactice, căci de corpul profesoral, de condițiile în care activați, depinde în ce societate vom trăi cu toții mâine.

Simați profesori,
Vă mulțumim pentru toată răbdarea, toleranța și altruismul de care dați dovadă, pentru această povară binecuvântată, pe care o duceți cu demnitate și mândrie.

Vă dorim multă sănătate, ani lungi şi realizări frumoase, bunăstare în familii, putere de a continua lucrul pe care îl faceţi, şi nu în ultimul rând, elevi motivaţi, curioşi şi recunoscători.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă