22 septembrie 2022
Vasile Bolea: Avem o reformă a justiției marca ”PAS” – cea mai rea variantă posibilă în Republica Moldova
Vasile Bolea, deputat PSRM, a criticat în cadrul ședinței plenare a Parlamentului reforma justiției realizată de actuala guvernare.
Potrivit lui Vasile Bolea, guvernarea crede că bunăstarea și fericirea cetățenilor în Republica Moldova este asigurată nu de micșorarea prețurilor și a inflației, majorări de salarii, pensii, dezvoltarea infrastructurii și deschiderea noilor locuri de muncă, ci de reforma justiției care se exprimă prin majorări de salariu pentru conducătorii Curții Constituționale până la 80 de mii de lei, pentru judecători Curții Supreme de Justiție până la 60 de mii de lei etc.
”Cu ce se poate lăuda guvernarea la capitolul reforma justiției?
– de opt ori a fost modificată legea Procuraturii, care a făcut posibilă suspendarea ilegală a procurorului general, ceea ce va conduce la condamnarea Republicii Moldova la CEDO,
– a fost blocată activitatea Consiliului Superior al Magistraturii,
– persoane toxice care au servit lui Plahotniuc au fost readuse în procuratură și sistemul judecătoresc,
– nu a fost construit nici penitenciarul modern de care s-a vorbit mai înainte.
Referitor la pre-vetting. De trei luni o comisie specială evaluează judecătorii la capitolul integritate și nici până în prezent nu este un rezultat la acest capitol, deși Guvernul prin intermediul ministerului Justiției le asigură secretariat, li se dau salarii și multe alte lucruri.
În realitate avem show-uri televizate, pe bandă rulantă se deschid dosare penale împotriva opoziției, toți funcționarii din această țară au devenit peste noapte hoți și bandiți.
În rezultat avem o justiție reformată marca PAS, cea mai rea variantă posibilă în Republica Moldova. Dosare și sentințe scrise la Președinție și discutate la emisiuni directe la canalele de televiziune”.