Protest în fața ANRE: „Vrem transparență, nu tarife impuse fără explicații!”

Astăzi, în fața sediului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), a avut loc un protest organizat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova împotriva lipsei de claritate privind achiziționarea și formarea prețurilor la gazele naturale. Nemulțumirea manifestanților a fost alimentată și de declarațiile recente ale ministrului Energiei, Dorin Junghietu, care a afirmat că ANRE nu ar fi obligată să explice public metodologia de calcul a tarifelor. Socialiștii au cerut explicații clare și acces la informațiile privind criteriile reale ale majorărilor. „Reprezentanții ANRE beneficiază de salarii consistente din fonduri publice și trebuie să răspundă în fața cetățenilor”, au declarat protestatarii.

La manifestație au participat membri ai conducerii PSRM, deputați din fracțiunea BCS, precum și susținătorii formațiunii. Aceștia au scandat lozinci precum: „Vrem dreptate!”, „ANRE – demisia!”, „Vrem tarife corecte!”, „Ajunge cu batjocura!”, „PAS înseamnă sărăcie”, „Jos PAS!” și altele.

În deschiderea protestului, Președintele PSRM, Igor Dodon, a cerut ANRE stabilirea unor tarife echitabile și desecretizarea contractelor de achiziție a gazului. Liderul PSRM a subliniat că prețul real pentru un metru cub nu ar trebui să depășească 10 lei, însă cetățenii sunt obligați să achite cu 5 lei mai mult.

„În al cui buzunar ajung acești 5 lei? Al lui Recean? Al Maiei Sandu? Iar ca să nu aflăm acest lucru, au secretizat tot ce ține de achiziția gazului. Oamenii s-au săturat de aceste tarife, s-au săturat de „vremurile bune” ale Maiei Sandu și PAS și vor să revină la vremuri normale, când gazul și toate celelalte erau mai ieftine. Toamna asta, puterea actuală va cădea. Jos Maia Sandu, jos PAS!”, a declarat Igor Dodon.

Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, și-a exprimat indignarea față de modul netransparent în care sunt stabilite tarifele la energie, acuzând ANRE că servește interese obscure și permite majorări nejustificate prin scheme frauduloase și comisioane ascunse.

„Suntem în fața unei instituții care nu mai apără interesul public. Membrii ANRE primesc salarii de peste 100.000 de lei lunar, dar în loc să protejeze cetățenii, funcționează ca un cartel ce ascunde mecanismele reale ale achizițiilor de gaz și electricitate. Au cedat rețelele de transport, au crescut de 10 ori tariful de distribuție, distrug ‘Moldovagaz’ și au creat o structură căpușă – ‘Energocom’. Între timp, ei trăiesc în lux, iar cetățenii plătesc prețul sărăciei. Maia Sandu a promis viață mai bună și tarife mai mici, dar a livrat doar scheme, jaf și deznădejde”, a spus Batrîncea.

Vicepreședintele Parlamentului a anunțat că fracțiunea BCS are elaborate două proiecte legislative: lichidarea ANRE, cu preluarea atribuțiilor de către Ministerul Economiei, și constituirea unei comisii de anchetă a activității ANRE care să verifice achizițiile și deciziile tarifare din ultimii patru ani .

Consilierul municipal Alexandr Odințov a condamnat atitudinea duplicitară a actualei guvernări, amintind că liderii PAS protestau anterior împotriva unui tarif de 4 lei pentru gaz, în timp ce astăzi, cu prețuri mult mai mari, consideră situația acceptabilă. „Pentru ei, gazul e ‘liber’, dar cetățenii nu simt această ‘libertate’”, a spus Odințov. El a acuzat guvernarea de instaurarea unui regim autoritar, menționând închiderea a peste 15 posturi TV și lipsa de transparență în achizițiile energetice. Totodată, Odințov a adresat critici administrației municipale pentru blocarea inițiativelor PSRM privind compensarea cheltuielilor de încălzire persoanelor vulnerabile.

Deputatul Vladimir Odnostalco a numit ANRE „filială financiară a PAS”. El a acuzat autoritățile că, prin deciziile lor, au dus la migrația masivă a populației și la un declin demografic alarmant.

„În loc să protejeze oamenii, sprijină companiile energetice și pun presiune pe cetățeni. Formulele tarifare au fost modificate intenționat pentru a crea confuzie. Un indicator esențial al nivelului de trai este natalitatea. Ce avem noi sub PAS? Un declin dramatic. În 2023, peste 200.000 de persoane au plecat peste hotare. Nu pensionarii, ci oamenii apți de muncă. PAS se ocupă de „eurointegrarea” lor – adică îi împinge să lucreze în Europa. Asta e politica lor!”, a spus Odnostalco.

Olga Cebotari, membru al Comitetului Executiv Politic, a declarat în cadrul protestului că actuala guvernare trebuie trimisă „în istorie”, alături de instituțiile care au impus cetățenilor tarife insuportabile în ultimii patru ani.

Ea a criticat dur condițiile economice din țară, menționând că „Maia Sandu ne-a dus la cea mai înaltă inflație și la cea mai mare rată a sărăciei”, iar exodul populației a atins cote alarmante.

Olga Cebotari a făcut apel la cetățeni să ia „o decizie corectă” în toamnă și să voteze pentru partide care pot aduce schimbare, afirmând că „Moldova are viitor și poate supraviețui fără PAS”.

Consiliera municipală Silvia Grigore a criticat politicile energetice ale guvernării, care, potrivit ei, au frânat dezvoltarea economică, argumentând că fără acces la resurse accesibile – gaz, combustibili și energie termică – nu pot exista salarii și pensii decente.

Silvia Grigore a subliniat că directorii ANRE ridică salarii de până la 120.000 de lei lunar doar pentru a vota o dată la câteva luni, în timp ce populația plătește nota. Ea a încheiat printr-un apel ferm: „Această ”gașcă galbenă” trebuie înlăturată pentru ca Moldova să-și ia țara înapoi”.

În final, Victor Poleacov, moderatorul evenimentului, a îndemnat oamenii să privească realitatea cu luciditate și să nu accepte haosul instaurat de actuala guvernare, subliniind că protestele vor continua „până când PAS și ANRE vor demisiona”. Poleacov a încurajat cetățenii să fie hotărâți în toamnă: „Atunci va fi momentul să-i trimitem pe toți acasă”.