Noutăți, Stirile principale

PSRM

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Președintele Partidului Popular European

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut, astăzi, o întrevedere cu Joseph Daul, Președintele Partidului Popular European (PPE) – formațiune politică cu cel mai reprezentativ grup în Parlamentul European.

Zinaida Greceanîi a menționat că Legislativul Republicii Moldova apreciază înalt calitatea dialogului cu UE și a exprimat interesul și disponibilitatea autorităților pentru realizarea reformelor inițiate împreună cu partenerii europeni, ținînd cont de necesitatea și utilitatea acestora pentru cetățenii țării noastre.

”Suntem conștienți de necesitatea implementării acordurilor la care Republica Moldova este parte, inclusiv cu Uniunea Europeană – respectarea acestor angajamente face parte din agenda noastră comună cu partenerii din cadrul majorității parlamentare”, a menționat speakerul.

În context Zinaida Greceanîi a spus că, în calitate de Președinte al Parlamentului, va depune eforturile necesare pentru menținerea caracterului lucrativ și funcțional în activitatea Parlamentului din actuala legislatură.

Președintele Parlamentului a ținut să menționeze că reformele necesare care pot schimba în bine viața cetățenilor Republicii Moldova nu se vor lăsa așteptate dacă partenerii din majoritatea parlamentară – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și Blocul ACUM – vor manifesta și în continuare înțelegere reciprocă.

La rîndul său, Joseph Daul și-a exprimat opinia că Parlamentul Moldovei, autoritățile în general traversează o perioadă de importanță majoră pentru Republica Moldova.

”Aveți oportunitatea istorică pentru a înainta țara Dumneavoastră pe calea unei democrații funcționale, justiției echitabile, statului de drept, iar în acest sens puteți conta pe întreaga noastră susținere”, a afirmat Președintele PPE.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă