PSRM

12 decembrie 2019

Zinaida Greceanîi a discutat despre problemele protecției sociale cu Ministrul Resurselor Umane din Ungaria

Budapesta, 12 decembrie 2019 – Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu ministrul Resurselor Umane Miklos Kasler, în cadrul vizitei oficiale întreprinse la invitația omologului său Ungar.

Șeful Legislativului a menționat importanța colaborării cu Ungaria, precum și dinamica pozitivă în relațiile bilaterale. Zinaida Greceanîi a reiterat necesitatea extinderii cooperării, inclusiv pe dimensiunea socială și umanitară.

Un interes aparte a fost exprimat, în cadrul întrevederii, față de schimbul de experiență în domeniul protecției sociale, susținerea tinerilor familii și a familiilor cu mulți copii. Părțile au discutat problemele conexe migrației, inclusiv deficitul de forță de muncă, îmbătrânirea populației, scăderea demografică, precum și măsuri necesare pentru readucerea imigranților acasă.

Ministrul Resurselor Umane a apreciat relația specială pe care Ungaria o are cu Republica Moldova. Potrivit lui, sistemul de suport al familiilor implementat în Ungaria este unic, deoarece scăderea demografică este compensată prin măsuri de suport pentru tineri și stimularea natalității. Părțile au discutat despre instituirea unei colaborări mai strânse la nivelul comisiilor parlamentare, dar și al executivului pe dimensiunea socială.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă