PSRM

05 iunie 2020

Proiectele sociale, inclusiv dublarea salariilor personalului medical, prioritățile guvernării

5 iunie 2020 – Majoritatea parlamentară din Platforma Social-Democrată pentru Moldova va sprijini proiectele de legi cu caracter social-economic, elaborate de Guvern de comun acord cu Președinția. Despre aceasta s-a discutat în cadrul ședinței de vineri seara a coaliției de guvernare, cu participarea șefului statului, Igor Dodon și a premierului, Ion Chicu.
PSRM a subliniat importanța pentru cetățeni în special a proiectelor care prevăd alocarea a cîte 700 de lei pentru toți pensionarii, care au venit lunar de pînă la 3000 de lei, dar și dublarea, în etape, a salariilor pentru toți angajații medicali. Aceste proiecte, inițiate de șeful statului, urmează să fie aprobate de Guvern în cel mai scurt timp, iar majoritatea parlamentară își va da votul pentru ele.
În cadrul ședinței s-a discutat și despre situația actuală în lupta cu pandemia de coronavirus, măsurile pe care le-a luat pînă acum Guvernul și ce acțiuni urmează, pentru a reduce impactul acestei crize din sănătate. Au fost examinate și posibile scenarii de suport suplimentar pentru oamenii de afaceri, care sunt afectați de criza pandemică.
Socialiștii au mai remarcat necesitatea ca, atît Parlamentul, cît și Guvernul, să-și concentreze activitatea pe necesitățile cetățenilor, a țării, să evite la maxim atragerea în jocuri politice.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă