Noutăți, Stirile principale

PSRM

Mesajul Președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, cu prilejul Zilei Internaționale a Democrației

Mesajul Președintelui Parlamentului, Președintele Partidului Socialiștilor Zinaida Greceanîi, cu prilejul Zilei Internaționale a Democrației

Dragi concetățeni,

Stimați parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova,

Astăzi marcăm Ziua Internațională a Democrației, care are menirea de a promova și proteja valorile democratice în întreaga lume.

Noi, în Republica Moldova, aproape trei decenii trăim într-o țară independentă și democratică. Drepturile, libertățile și demnitatea umană au devenit lucruri firești pentru noi. Totuși, un stat democratic înseamnă și un stat dezvoltat, cu oameni prosperi. Și doar împreună putem face față greutăților și riscurilor pentru statalitatea, democrația sau dezvoltarea social-economică. Fiecare cetățean poate și trebuie să contribuie la realizarea acestui scop și influența soarta politică și dezvoltarea țării, inclusiv prin exprimarea votului în cadrul  alegerilor libere și corecte.

Parlamentul Republicii Moldova prin propriul exemplu motivează societatea să fie mai deschisă. Mii de cetățeni ne vizitează anual, fiind adaptate căile de acces în clădire și în interiorul acesteia la cerințele persoanelor cu necesități speciale. Numeroase materiale informative despre activitatea legislativă sunt distribuite în toată țara, inclusiv pentru nevăzători sau persoane cu alte deficiențe. Avem un dialog constant cu societatea civilă și cu partenerii de dezvoltare, fapt pentru care le mulțumesc și pe această cale. COVID-19 a redus accesul fizic în Legislativ, dar nu și comunicarea noastră, pe care o continuăm zilnic.

Nu există un model unic al democrației. Modelul nostru este să facem auzită vocea fiecăruia, pentru că vocea cetățeanului este vocea democrației. În numele Parlamentului, asigur că vom depune și în continuare toate eforturile pentru a crește gradul de participare a cetățenilor la actul decizional și vom manifesta toată deschiderea, înțelegerea și responsabilitatea.

Suntem uniți prin dragostea față de Republica Moldova, prin atașamentul față de valorile democratice, așa vom contribui împreună la prosperarea țării unite și la bunăstarea cetățenilor.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă