PSRM

02 iunie 2020

Lider al PSRM: Sunt sigur că nici un coleg nu va avea tentația să părăsească echipa

“PSRM este cea mai solidară, cea mai unită și cea mai bine formată fracțiune parlamentară. Sunt sigur că nici unul din ei nu va avea tentația să părăsească echipa, chiar dacă au fost tentative de a-i corupe”. Declarația a fost făcută de președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, în cadrul emisiunii „Acces Direct” de la postul de televiziune NTV Moldova.

„Dacă ne uităm pe listă și următorii care vin, sunt membrii de partid care au muncit, care sunt apreciați de partid și care au susținere în teritoriu. Ei știu că în spate sunt alegători, care vor cere socoteală inclusiv și pentru faptele care le produc în continuare”, a mai spus Furculiță.

Președintele fracțiunii PSRM a precizat că sunt tentative de a corupe deputații PSRM, dar aceștia imediat anunță conducerea partidului. „Nu avem frică că un membru al fracțiunii ar putea să plece la oricare alt proiect politic”, a mai spus Corneliu Furculiță.

Recent, președintele țării, Igor Dodon, a declarat că mai mulți deputați socialiști ar fi primit oferte de la Partidul ȘOR și grupul „Pro Moldova” pentru a pleca din PSRM și a se alătura altor fracțiuni parlamentare în schimbul a 400-500 de mii de euro. Ulterior, Procuratura Generală a anunțat că un deputat a depus un denunț la Centrul Național Anticorupție și a fost inițiată o cauză penală.

Corneliu Furculiță: Dacă pandemia ne prindea fără o coaliție de guvernare, fără o situație politică stabilă, era mult mai dificil de gestionat această criză

Situația în Republica Moldova putea fi mult mai gravă, dacă pandemia provocată de COVID-19 ne prindea fără o coaliție de guvernare și fără o stabilitate politică. De această părere este președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Acces Direct” de la postul de televiziune NTV Moldova.

“Cred că bunul Dumnezeu a vrut să fie așa ca pe timp de pandemie să avem o coaliție și un guvern tehnocrat. Dacă vorbim de situația economică, vedem că în regiune este practic ca și la noi. Noi suntem o țară dependentă de țările vecine și tot ce se întîmplă în regiune, se reflectă și la noi”, a spus Furculiță.

În același timp, întrebat ce se întîmpla, dacă pe timp de criză era Guvernul Sandu, Corneliu Furculiță a răspuns: „Totuși profesionalismul acestui guvern l-aș evalua mai slab decît profesionalismul Guvernului Chicu și ar fi multe dovezi. Cred că Guvernul Chicu a venit la momentul potrivit și în situația potrivită”.

Liderul fracțiunii PSRM a mai precizat că nu există riscuri ca din cauza crizei să nu fie executate proiectele sociale, sau cele de infrastructură.

Nu știu care forțe politice ar dori în situația de azi să demită Guvernul, spune Corneliu Furculiță

Președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță, este de părerea că opoziția nu va demite Guvernul Chicu, pentru că nu este pregătită să-și asume criza pandemică.

“Nu știu care forțe politice ar dori în situația de azi să demită Guvernul. Vreau să văd forța politică, care ar vrea să-și asume situația creată de pandemie. Cred că asta e ceea ce îi oprește pe oponenți să demită Guvernul. Sunt forțe care calculează riscul și se gîndesc la viitorul formațiunii. Totodată, sunt forțe, care nu sunt politice, dar care urmăresc interesele unor grupări, care au intrat în posesia unor bunuri precum Aeroportul. Aceștia nu promovează o ideologie, doar niște interese”, a declarat Corneliu Furculiță în cadrul emisiunii „Acces Direct” de la postul de televiziune NTV Moldova.

Totodată, liderul fracțiunii PSRM a spus că formațiunea pe care o reprezintă este cel mai bine pregătită pentru alegeri parlamentare anticipate. Un astfel de scrutin ar restarta clasa politică din Moldova, mai spune Furculiță.

Dosarul “Bahamas” este unul politic, spune Corneliu Furculiță

Dosarul “Bahamas” în care figurează numele președintelui fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, este unul politic. Acesta a fost pornit cu scopul de a intimida membrii formațiunii. Declarația a fost făcută de Corneliu Furculiță la emisiunea „Acces Direct” de la NTV Moldova.

„Dacă luăm de la capăt, începînd cu dosarul din 2016, este un dosar pur economic, are legătură cu compania unde eu sunt fondator, nu are legătura cu politic, cu PSRM, este dosar cum au fost multe alte dosare intentate pe mediul de afaceri cu scopul de a controla, de a denigra, de a urmări să fie pus în condiții inacceptabile ca oamenii de afaceri să își facă afacerea. Atunci nici întreprinderea nu a fost informată de procurori că este parte a careva dosar.

Ulterior, acest dosar utilizat de regimul Plahotniuc s-a dorit să fie comasat cu acțiuni din 2019, cînd au apărut înregistrările video cu președintele Dodon. La moment este dosar pe finanțare, nu este legătură cu finanțarea PSRM. Dosarul pornit pe baza materialelor video a fost oprit. Eu cred că procurorii vor lucra și vor face lumină. Vedem că cîteva dosare politice, era și dl Sergiu Sîrbu cu dosar, mai era și dl Tcaciuc, acel dosar cu Open Dialog… Procuratura le-a închis, a spus că nu este componența de infracțiune”, a spus Furculiță.

Președintele fracțiunii PSRM a mai adăugat că fostul regim utiliza pîrghia Procuraturii așa cum îi convenea pentru a face presiuni.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă