PSRM

09 septembrie 2020

Fracțiunea PSRM a prezentat informații cu privire la rezultatele activităților din domeniul politicii sociale și al educației în contextul pandemiei

Deputații PSRM Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia au prezentat astăzi în cadrul unui briefing de presă informații cu privire la rezultatele activității fracțiunii Partidului Socialiștilor în domeniul politicii sociale.

Vladimir Odnostalco a menționat că, în aceste condiții dure, cînd întreaga lume se confruntă cu criza cauzată de pandemie, Guvernul nu numai că lucrează, ci găsește și fonduri pentru susținerea categoriilor vulnerabile ale populației.

Socialistul a reamintit că, la inițiativa Președintelui Igor Dodon, Parlamentul a susținut Legea cu privire la revenirea la indexarea pensiilor de două ori pe an. Și anul acesta, în pofida condițiilor dificile, Guvernul efectuează deja a doua indexare pentru toți pensionarii. Pentru a sprijini beneficiarii de pensii și alocații cu venituri mici, s-a decis majorarea venitului pentru primirea suportului unic de la 2 mii la 3 mii lei.

Suma suportului financiar unic, care va fi achitat în această toamnă, a fost, de asemenea, majorată de la 700 la 900 de lei. Drept urmare, toți pensionarii cu venituri de pînă la 2 mii de lei vor primi în plus 1 600 de lei ca ajutor unic în acest an și 900 de lei vor primi cei cu venituri de pînă la 3 mii de lei. Și acest lucru va avea loc în pofida indexării pensiilor de două ori pe an, care se realizează pentru toți pensionarii.

Deputatul a menționat că mecanismul de indexare dublă funcționează, în pofida faptului că partenerii externi nu au fost întotdeauna de acord cu inițiativele socialiștilor, în pofida faptului că opoziția actuală a blocat adoptarea acestei legi. Guvernul Sandu pur și simplu a refuzat să ofere un suport financiar suplimentar populației sub pretextul că „nu sunt bani”. „Noi am găsit și mijloace și oportunitatea de a-i convinge pe parteneri că acest lucru este necesar”, a subliniat Vladimir Odnostalco.

De asemenea, deputatul a menționat că printre măsurile de susținere se numără și recalcularea pensiilor pentru pensionarii care lucrează, plățile din sezonul rece și altele, poliță medicală gratuită pentru pensionarii care primesc pensii în alte state. Avînd în vedere că începînd cu 1 ianuarie 2020, pensia medie a fost de 1468 lei, în general, aceste plăți ajung la o sumă considerabilă.

Deputatul PSRM Alla Darovannaia a anunțat prioritățile guvernării pentru sistemul educațional din țară – asigurarea calității studiilor, protejarea sănătății și dezvoltarea educației digitale.

Socialista a menționat că cadrele didactice care vor avea ore suplimentare vor primi adaos la salariu. Totodată, din bugetul de stat se vor aloca mai mulți bani pentru educația digitală a profesorilor, care sunt nevoiți să facă ore online pe timp de pandemie.

Alla Darovannaia a explicat că, potrivit rectificărilor bugetare, propuse de Guvern și care urmează să fie aprobate de Parlament, în aceste scopuri au fost alocate suplimentar 140 de milioane de lei.

“În condiții de pandemie, în perioada vacanței, autoritățile au pregătit noul an de studii și apreciem eforturile că au reușit să pregătească. Acum avem 3 priorități: asigurarea calității studiilor, protejarea sănătății celor implicați în sistemul educațional și dezvoltarea educației digitale”, a spus deputatul.

Astfel, pentru asigurarea calității studiilor și pentru achitarea orelor suplimentare ale personalului didactic s-au alocat 105 milioane de lei, iar pentru protejarea sănătății celor implicați în procesul educațional – 31 de milioane de lei.

„Din acești bani vor fi procurați dezinfectanți și termometre. Totodată, 300 mii lei sunt prevăzuți pentru educația digitală a cadrelor didactice și alte 5 milioane de lei –  pentru biblioteca digitală”, a mai adăugat deputatul PSRM.

Alla Darovannaia a precizat că acești bani sunt prevăzuți pentru primul semestru de studii, adică pînă în data de 31 decembrie 2020. Ulterior, Guvernul ar putea extinde termenul de aplicare a acestor prevederi.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă