Noutăți, Stirile principale

PSRM

08 noiembrie 2018

Fracțiunea PSRM bate alarma privind situația din penitenciarele din Republica Moldova

Fracțiunea Partidului Socialiștilor a cerut să fie revăzută în cadrul ședinței plenare a parlamentului, situația din penitenciarele din Moldova și audierea ministrului sănătății, a educației și a justiției la acest subiect.
”Situația care s-a creat în instituțiile penitenciare este una alarmantă, această constatare a fost făcută și de către experții internaționali. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat nu doar odată Republica Moldova la acest subiect”, a explicat cererea socialiștilor deputatul PSRM Vladimir Țurcan, care zilele anterioare a vizitat un șir de penitenciare.
Vizitele în aceste penitenciare au demonstrat încă odată că, aceste instituții sunt supraaglomerate din cauza aplicării execisve a arestului preventiv și privarea de liberatate. În același timp, cunoaștem că mulți dintre acei care merită să stea acolo, se plimbă pe străzile din țară, a menționat Țurcan.
De asemenea, deputatul a atras atenția supra faptului că în penitenciare nu sunt create locuri de muncă, iar deținuții nu pot să beneficieze de posibilitatea prevăzută de legea de a fi eliberat înainte de termen din contul zilelor lucrate. În același timp, ei nu au posibilitatea să lucreze și să asigure recuperarea prejudiciului cauzat.
Vladimir Țurcan a mai menționat că în penitenciare nu există o secție specializată pentru cei care suferă de dereglări mintale. Toți deținuții sunt împreună, din această cauză sunt provocate mai multe conflicte și a crescut considerabil numărul celor decedați.
În ciuda importanței problemei, majoritatea parlamentară nu a considerat necesară audierea ministrului de justiție, a economiei și a sănătății cu privire la subiectele propuse.

PSRM
Adera la partid!
Semnalează o problemă