Astăzi, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, deputatul socialist Pavel Voicu a propus audierea președintelui Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Dumitru Budianschi, și a ministrei afacerilor interne, Daniela Misail Nichitin, în legătură cu activitatea platformei de tranzacționare TUX Moldova.
Deputatul a menționat că această platformă este bănuită că ar funcționa ca o piramidă financiară, prin intermediul căreia s-ar fi efectuat escrocherii financiare pe teritoriul Republicii Moldova, cu implicarea mai multor demnitari.
Potrivit lui Pavel Voicu, în urma sistării activității platformei, un număr important de cetățeni ai Republicii Moldova au suferit pierderi financiare considerabile.