PSRM

Socialistul Alexandr Odințov a solicitat Procuraturii Generale să-l pedepsească pe Onoje pentru declarațiile extremiste

05 aprilie 2017

Membru al fracțiunii Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal Chișinău, Alexandr Odințov a înregistrat o cerere la Procuratura Generală a Republicii Moldova și Serviciul de Informații și Securitate, în care solicită…

Președintele a propus să ”optimizeze” salariile conducătorilor întreprinderilor de stat

05 aprilie 2017

Astăzi, 5 aprilie, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon s-a expus în privința a două inițiative legislative elaborate în urma întâlnirilor cu cetățenii. Prima inițiativă ține de achitarea unor taxe de…

Consilierii municipali ai PSRM îndeamnă toată societatea să oprească ”mafia parcărilor”

05 aprilie 2017

Fracțiunea Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal Chișinău s-a adresat astăzi, 5 aprilie,  întregii societăți, partidelor politice, agenților economici și i-a îndemnat să stopeze realizarea proiectului cu privire la parcările cu…

Ion Ceban a confirmat că primarul Chișinăului va demisiona până la sfârșitul anului

05 aprilie 2017

„Eu pot garanta că până la sfârșitul anului, va avea loc un referendum privind demisia primarului de Chișinău iar Dorin Chirtoacă va demisiona“, – a declarat președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor…

Socialiștii solicită convocarea ședinței extraordinare a Consiliului municipal Chișinău

05 aprilie 2017

Astăzi, 5 aprilie, consilierii municipali din fracțiunea Partidului Socialiștilor au declarat în cadrul conferinței de presă că s-au adresat către Primarul General de Chișinău, Dorin Chirtoacă cu solicitarea de a…

PSRM îndeamnă cetățenii Moldovei să participe la evenimentele comemorative dedicate Zilei Victoriei

04 aprilie 2017

La inițiativa Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, reprezentanții organizațiilor neguvernamentale organizează anual aproximativ 400 de evenimente la nivel local și național pentru a marca aniversarea Victoriei în Marele Război pentru…

Socialiștii au depus flori la Ambasada Federației Ruse în memoria victimelor exploziei de la Sankt Petersburg

04 aprilie 2017

Astăzi, 4 aprilie, reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova : deputați, consilieri municipali precum și activiștii din ”Garda Tânără” au depus flori în fața Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova,…

Socialiștii solicită anularea contractului cu privire la administrarea parcărilor

03 aprilie 2017

Consilierii municipali ai PSRM au prezentat în cadrul briefingului de astăzi, 3 aprilie,  detalii cu privire la schemele frauduloase de administrare a parcărilor , pe care încearcă să le pună…

Igor Dodon și Tigran Sarkisyan au semnat la Chișinău Memorandumul de cooperare între Comisia Economică Euroasiatică şi Republica Moldova

03 aprilie 2017

La Chișinău se desfășoară Forumul Internaţional „Uniunea Economică Euroasiatică – Republica Moldova”, consacrat examinării tendinţelor de dezvoltare a Uniunii Economice Euroasiatice şi nemijlocit cooperării dintre Republica Moldova şi statele-membre ale…

Zinaida Greceanîi s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei

31 martie 2017

Pe data de 31 martie Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi s-a întâlnit cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin. Cele două…