PSRM

Republica Moldova a obținut statutul de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice

14 aprilie 2017

În cadrul ședinței Consiliul Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice la care participă o delegație moldovenească condusă de Igor Dodon, Președintele țării, Republicii Moldova i-a fost acordat statutul de observator în…

Tranzacții dubioase ale liberalilor la cheltuirea banilor publici municipali

13 aprilie 2017

Ieri 11 aprilie 2017, în cadrul ședinței Consiliului municipal Chișinău a fost votată unanim cu de către toți consilierii prezenți în sală proiectul de decizie  “cu privire la transmiterea unor…

Parlamentul a sprijinit iniţiativa PSRM privind majorarea de 5 ori a îndemnizaţiilor lunare pentru veteranii care dețin decorații ale fostei URSS

13 aprilie 2017

Fracţiunea Partidului Socialiştilor a cerut în Parlament egalizarea în drepturi a deţinătorilor de decoraţii ale fostei URSS cu deţinătorii decoraţiilor de stat Ordinul Republicii şi Ordinul Ștefan cel Mare,  aşa…

Partidul Socialiștilor a organizat acțiunea ”Joia curată”

13 aprilie 2017

Astăzi, 13 aprilie, Partidul Socialiștilor a organizat acțiunea ”Joia Curată” în orașele din țară. În special, subotnicul a avut loc la Bălți, Ungheni, Comrat, Cahul, Călărași, Orhei. La Chișinău, deputații…

Socialiștii au ridicat problema parcărilor cu plată la ședința Parlamentului

13 aprilie 2017

Astăzi, 13 aprilie, fracțiunea Partidului Socialiștilor a solicitat audierea în plenul Parlamentului RM a conducerii Centrului Național Anticorupție, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Economiei și a Cancelariei de Stat cu privire…

Zinaida Greceanîi a vizitat tradiționalul Târg caritabil organizat de Parlament

13 aprilie 2017

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi a vizitat tradiționalul târg caritabil organizat de Parlament, pe data de 13 aprilie. În cadrul târgului, au fost expuse lucrările a zeci…

Igor Dodon întreprinde o vizită de lucru la Bișkek

13 aprilie 2017

La invitația președintelui Kîrgîzstanului, Almazbek Atambayev, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, însoțit de consilierii prezidențiali, Elena Gorelova, Andrei Neguța și Ion Ceban, efectuează o vizită de lucru de două zile la…

Schimb de experiență privind desfășurarea marșului “Regimentul nemuritor”

12 aprilie 2017

Recent în Centrul Rus de Știință și Cultură s-a desfățurat o conferință video cu participarea reprezentanților organizațiilor publice. Scopul evenimentului a fost schimbul de experiență privind desfășurarea acțiunilor de proporții, dedicate…

Socialiștii propun să organizeze o nouă licitație privind parcările cu plată

12 aprilie 2017

Despre tot ce stă în spatele încheierii contractului cu privire la parcările cu plată a primăriei Chișinău, au vorbit consilierii municipali din partea fracțiunii Partidului Socialiștilor RM, la o conferință…

PSRM îşi reiterează poziţia privind neacceptarea categorică a iniţiativei Partidului Democrat cu privire la trecerea la sistemul electoral uninominal

12 aprilie 2017

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova îşi reiterează poziţia privind neacceptarea categorică a iniţiativei Partidului Democrat cu privire la trecerea la sistemul electoral uninominal. Apreciem iniţiativa în cauză drept o încercare…