Programul de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova pe termen mediu

(anii 2017-2020)

Cuprins

Preambul …………………………………………………………………………..…….3

1. Principalele rezultate ale dezvoltării social-economice

în perioada 1990-………………………………………………………………………....….4

2. Schimbarea modelului de dezvoltare –

răspuns la principalele provocări ……………………………………………………….5

3. Scopurile sociale, obiectivele economice şi strategia de

dezvoltare pe termen mediu…………………………………………………………………8

4. Condiţiile generale pentru dezvoltarea social-economică ………………………..…..11

4.1. Stabilitatea macroeconomică………………………………………………….…..11

4. 2. Relaţiile de comerţ extern şi integrarea ………………………………………….14

4.3. Politica fiscală……………………………………………………………………….17

4.4. Politica de cheltuieli bugetare…………………………………..………………….20

4.5. Reglementarea activităţilor de întreprinzător……………………………………23

5. Domeniile-cheie ale dezvoltării economiei………………………………………………27

5.1. Investiţii …………………………………………………………………………….30

5.2. Industrie ……………………………………………………………………………33

5.3. Agricultură …………………………………………………………………………37

5.4. Energetică ………………………………………………………………………… 41

5.5. Infrastructura transportului ………………………………………………………44

6. Dezvoltarea socială ………………………………………………………………………48

6.1. Ocuparea forţei de muncă ………………………………………………….……..48

6.2. Veniturile populaţiei ………………………………………………….…….……..51

6.3. Educaţie ………………………………………………………………….…………55

6.4. Asistența medicală ……………………………………………………….………..59

Anexe

Indicatorii-ţintă de dezvoltare social-economică pe termen mediu………………………56

Preambul

În Moldova există două scenarii de dezvoltare socio-economică.

Primul scenariu este cel evoluţionist, care vizează continuarea transformărilor graduale şi tradiţionale, presupune că ne vom dezvolta la fel cum am făcut-o pînă în prezent, cu aceleaşi fenomene economice, sociale, cu acelaşi tempou de reforme care produc, în cel mai bun caz, ritmuri anuale de creştere moderate la nivelul de 4-5%, fără a modifica structura economiei. Această cale va asigura o calitate modestă a vieţii pentru majoritatea cetăţenilor şi, implicit, va genera în permanenţă exodul forţei de muncă peste hotare.

Dezvoltarea economiei în baza acestui scenariu va contribui şi în continuare la creşterea decalajului dintre Moldova şi ţările mai dezvoltate din perspectiva nivelului de dezvoltare economică şi tehnologică, “menţinînd” economia naţională într-o puternică dependenţă de finanţarea externă.

Al doilea scenariu presupune realizarea unui progres economic prin intermediul unei majorări considerabile a ritmului de creştere, prin asigurarea retehnologizării masive a producţiei şi modificarea structurii economiei datorită mobilizării tuturor surselor de investiţii, iar acest lucru va asigura o creştere semnificativă a nivelului de trai al populaţiei, va spori productivitatea muncii şi ocuparea forţei de muncă şi va lansa mecanismele de revenire în ţară a muncitorilor migranţi.

Doar urmarea acestui scenariu are capacitatea necesară pentru a reduce decalajul dintre Moldova şi ţările comparabile din perspectiva nivelului de dezvoltare economică şi tehnologică, pentru a forma potenţialul adecvat al competitivităţii economiei naţionale şi a extinde baza de dezvoltare.

Programul de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova pe termen mediu (anii 2017-2020) pe care îl propunem conţine expunerea strategiilor sectoriale şi a principalelor măsuri pentru realizarea acestora.

Reuşita strategiilor menţionate şi a principalelor măsuri impune realizarea sincronizată a lor. În caz contrar, dacă acestea vor fi implementate cu viteze diferite și fragmentar, atunci nu vor fi obținute rezultatele scontate.

Astfel, pentru a promova o politică de industrializare eficientă, este necesară, în primul rînd, o forţă de muncă pregătită şi calificată. Adică, politica din domeniul ocupării forţei de muncă şi cea din sfera educaţiei urmează a fi “ajustate” la necesităţile industrializării. Pentru a activiza potenţialul investiţional intern şi a atrage businessul în realizarea strategiilor şi programelor sectoriale, este necesară modificarea politicilor şi practicilor de reglementare de stat a activităţilor de întreprinzător, utilizînd noi forme de parteneriat şi dialog între autorităţi şi mediul de afaceri.

Din aceste considerente, schimbarea paradigmei de dezvoltare prin implementarea conceptului Programului prevede şi implementarea sistemică şi sincronizată nu doar a strategiilor sectoriale expuse şi a măsurilor prioritare, ci a unui efort susţinut atît din partea Guvernului, cît şi din partea întregii societăţi.

1. Principalele rezultate ale dezvoltării social-economice în perioada 1990-2015

Pe parcursul ultimelor două decenii, Republica Moldova a mers pe un drum complex şi controversat al formării sale. Dar, măsurile orientate spre crearea unei economii de piaţă funcţionale  nu au asigurat o dezvoltare durabilă şi calitativă a economiei. Pe de altă parte, neimplicarea în realizarea unor profunde transformări a generat o situaţie în care economia naţională a acumulat dezechilibre structurale şi funcţionale. Astfel, după 20 de ani de existenţă, Republica Moldova are o situaţie social-economică care cu greu poate fi catalogată cel puţin cu calificativul „satisfăcător”.

Economia naţională a cunoscut două perioade în evoluția sa: 10 de criză şi peste un deceniu de ascensiune.

Prima perioadă – de criză (anii 1990-1999) – ţine de aşa-numita „terapie de şoc”, care a degradat într-o criză de proporţii din anii 90 şi a durat un deceniu. În această perioadă potenţialul economic al Moldovei a înregistrat pierderi masive, de peste 2/3. A avut loc constrîngerea activităţii economice, distrugerea unor sectoare întregi, a celor mai tehnologizate tipuri de producţie, a relaţiilor de cooperare şi a infrastructurii tehnice.

Ca urmare a crizei anilor '90 PIB-ul și producția industrială au scăzut cu 67%, producţia agrară – cu 56%, investiţiile în capital fix au scăzut cu aproximativ 90%.

Costurile sociale ale perioadei de criză s-au dovedit a fi şi mai grave. Circa 200 de mii de persoane (mai mult de 11%) şi-au pierdut locul de muncă, puterea de cumpărare a salariului a scăzut cu 75%, iar a pensiilor – cu 87%. Aproximativ 70% din cetăţenii Moldovei au ajuns a trăi sub pragul sărăciei.

Cea de-a doua perioadă – perioada de creştere economică – a început în anul 2000 şi continuă pînă în prezent. Creşterea economiei a fost întreruptă de trei ori din diferite motive (în anul 2009 – impactul crizei financiar-economice mondiale, în anul 2012 – consecinţele secetei, în anul 2015 – devalizarea sistemului bancar al Moldovei cu circa 1 mlrd. dolari). Dar per ansamblu, economia a fost pe cale de creştere.

În acelaşi timp, creşterea economiei în perioada 2000-2015 nu a compensat pierderile suportate în anii 90.

În anul 2015, volumele de producere a PIB au fost cu 33% mai mici decît în anul 1989, a producţiei industriale – cu 39%, a celei agrare – cu 50%, a investiţiilor – cu 79%.

Indicatorii dezvoltării economice în perioada 1990-2015

Indicatorul	Anul 2015 în raport cu anul 1989, %
Produsul Intern Brut	67,2
Producţia industrială	60,9
Producţia agricolă	50,3
Investiţii în capital fix	20,8

Rezultatele sociale s-au dovedit a fi pe potriva celor economice.

Pe parcursul perioadei de creştere economică s-a înregistrat reducerea locurilor de muncă şi ocuparea forţei de muncă. Fiecare 1% al creşterii PIB a fost însoţit de scăderea numărului de angajați cu 0,2%. Totodată, cererea de locuri de muncă a fost în creştere, deoarece a crescut numărul persoanelor apte de muncă.

Per total, din 1993 până în 2015, numărul persoanelor ocupate în economie s-a redus cu 484 mii de persoane sau cu aproximativ 30%, inclusiv numărul celor angajaţi – cu 562 mii de persoane, sau cu 42%.

Tensiunile de pe piaţa muncii erau „moderate” prin migrarea masivă a forţei de muncă peste hotarele ţării – practic fiecare al 3-lea locuitor al ţării de vîrstă activă a plecat la muncă peste hotare.

În pofida faptului că, în perioada creşterii economice salariul real a crescut mai repede decît PIB-ul, cuantumul acestuia, în anul 2015, era cu aproape 10% mai mic decît în anul 1990.

Creşterea pensiilor, în ultimii ani, nu a condus la restabilirea nivelului de pre-criză a pensiilor. Mărimea reală a pensiei medii, în anul 2016 (conform situaţiei la 1 ianuarie) a constituit doar 44% de la nivelul anului 1991 (conform situaţiei la 1 ianuarie) şi a fost cu 19% mai puțin decît minimul de existenţă pentru un pensionar.

Principalele rezultate ale dezvoltării sociale în perioada 1990-2015

Indicatorul	perioada	%%
Numărul persoanelor ocupate în economie - inclusiv persoane angajate	anul 2015 faţă de anul 1993 anul 2015 faţă de anul 1993	71,3 58,4
Salariul real mediu lunar	anul 2015 faţă de 1990	90,5
Pensia reală medie lunară (conform situaţiei la 1 ianuarie)	2016 faţă de 1991	44,4

Astfel, în perioada de creştere economică, în anii 2000-2015, nici efectele sociale, nici cele economice ale crizei anilor 90 nu au fost depăşite. Economia şi dezvoltarea socială pînă în prezent nu a reuşit să „iasă” la nivelul sfîrşitului anilor 80 – începutul anilor 90.

2. Schimbarea modelului de dezvoltare – răspuns la principalele provocări

Problemele de dezvoltare a Moldovei, la etapa actuală, nu se reduc doar la problemele ce ţin de pierderea potenţialului economic. S-au produs schimbări calitative profunde, care reprezintă provocări serioase, care, rămînînd fără răspuns, nu vor permite ţării să iasă din starea de sărăcie totală.

Prima provocare – dezindustrializarea economiei.

În timp ce, în anii 1989-1990, ponderea industriei în PIB a fost de 28% (cu excepţia Transnistriei), în perioada 2012-2015 – de doar 14%. În economiile dezvoltate, ponderea industriei în PIB este mult mai mare. În ţările Uniunii Europene (industrie şi construcţii) şi în ţările Uniunii Economice Euroasiatice aceasta este de 24% din PIB.

Industria naţională este subdiversificată. Aproximativ 40 la sută din producţia industriei de prelucrare o reprezintă produsele alimentare, băuturile şi produsele din tutun. Nucleul industriei o reprezintă întreprinderile de prelucrare a materiei prime agricole, dependente de activitatea sectorului agrar.

Rămîne relativ ridicat rolul agriculturii în economie. Ponderea agriculturii în structura PIB-ului este, practic, egală cu ponderea industriei – 13% în 2012-2015. Ponderea sectorului agrar în PIB-ul ţărilor Uniunii Europene constituie 1,6%, a ţărilor Uniunii Economice Euroasiatice – 4,4%.

Lipsa unei industrii dezvoltate înseamnă lipsa unei locomotive reale pentru o creştere calitativă şi stabilă a economiei Moldovei. Nici un alt sector al economiei naţionale nu este capabil să exercite acest rol.

A doua provocare – întîrzierea semnificativă în dezvoltare.

În anul 2015, producţia PIB pe cap de locuitor a constituit, în Moldova, doar 1843 dolari, care este de 17 ori mai mică decât în ţările Uniunii Europene (31843 dolari) şi aproximativ de 5 ori mai mică decît în ţările Uniunii Economice Euroasiatice (8711 dolari).

În perioada 2000-2015, ritmul de creştere a economiei naţionale a constituit în medie 4,6% pe an. Cu condiţia păstrării acestor ritmuri de creștere pentru a depăși decalajul economic (după cuantumul PIB pe cap de locuitor) cu ţările Uniunii Europene, Moldova va avea nevoie de 63 de ani, iar cu ţările Uniunii Economice Euroasiatice – 34 de ani cu condiţia că ritmul de creștere a economiilor partenerilor occidentali şi estici se vor cifra la cota zero.

Întîrzierea în dezvoltare se manifestă printr-un nivel relativ scăzut al dezvoltării tehnico-tehnologice şi de inovare, printr-o stare nesatisfăcătoare a infrastructurii tehnice.

Potrivit „Raportul asupra competitivității globale 2015-2016” (Forumul Economic Mondial), în clasamentul competitivităţii globale, Moldova ocupă locul 84 din 140 de ţări din lume, regăsindu-se între Laos şi Namibia. După calitatea infrastructurii tehnice, ţara se află pe locul 83, după dezvoltarea tehnologică – pe locul 53 (inclusiv la capitolul implementarea tehnologiilor noi de către companii – pe locul 109, la capitolul disponibilitatea de noi tehnologii – pe locul 92), la capitolul potenţial inovaţional – pe locul 130.

Cea de-a treia provocare – un nivel de trai extrem de scăzut al majorităţii cetăţenilor.

Lipsa unui număr suficient de locuri de muncă şi nivelul scăzut de venituri au devenit probleme constante şi tipice pentru majoritatea populaţiei Moldovei.

În Moldova, doar aproximativ 40 la sută din populaţie în vîrsta de peste 15 ani este antrenată în economie, în timp ce în ţările Uniunii Europene şi Uniunii Economice Euroasiatice – mai mult de 50%.

Nivelul scăzut de ocupare a forţei de muncă în economie este doar una din cauzele nivelului scăzut de salarizare, ceea ce, la rîndul său, condiţionează atît deficitul de fonduri folosite pentru asigurarea cu pensii şi asistenţa socială a populaţiei, cît şi cuantumuri extrem de reduse de pensii şi indemnizaţii sociale.

Principalii indicatori ai nivelului de trai a populației Republicii Moldova sunt nu doar semnificativ mai mici decît în ţările Uniunii Europene, ci şi mult mai scăzuţi comparativ cu ţările Uniunii Economice Euroasiatice.

Indicatori specifici vizînd nivelul de trai al populaţiei, în anul 2015 (dolari pe lună)

	Moldova	ţările UEEA
Veniturile pe cap de locuitor	93	368 (Belarus, Kazahstan, Rusia)
Salariul mediu lunar	245	427 (toate ţările)
Mărimea medie a pensiei	59	134 (Armenia, Belarus, Kazahstan, Rusia)

Actualul model de dezvoltare economică a Moldovei s-a format şi funcţionează în calitate de model de răspunsuri specifice din partea populaţiei şi a Guvernului la provocările interne cu caracter social şi economic.

Răspunsul populaţiei la lipsa locurilor de muncă şi a veniturilor se manifestă prin migraţia masivă a forţei de muncă peste hotare, iar Guvernul încearcă să compenseze deficitul de resurse financiare prin atragerea asistenţei externe.

Potrivit datelor Băncii Mondiale, în ultimii ani, volumul remitențelor a constituit circa 26% din PIB-ul Moldovei (la acest indicator ţara ocupă poziția a 5-a între toate țările lumii). Volumul asistenţei financiare externe, destinate Guvernului, companiilor private, organizaţiilor non-guvernamentale etc., a constituit aproximativ 6% din PIB, fiind de 2 ori mai mare decît afluxul de investiţii străine directe (circa 3% din PIB).

Remitenţele din partea migranţilor şi injectările financiare externe (reprezentînd sumă 1/3 din PIB), pe de o parte, sprijină economia şi populaţia, iar pe de altă parte nu oferă o schimbare în calitatea dezvoltării. Acestea contribuie la afluxul de valută străină şi stabilitatea leului, susține cererea internă, producția de bunuri şi servicii, stimulează importurile, veniturile fiscale din care reprezintă 55-60% din veniturile bugetului de stat.

În modelul actual al dezvoltării economice, politica economică şi politica socială au de fapt un rol pasiv, şi nu unul activ. În primul rînd, acestea „parazitează” pe migraţia masivă a forţei de muncă, datorită căreia sunt soluţionate „în mod automat” o parte din problemele ce ţin de ocuparea forţei de muncă şi de asigurarea materială a populaţiei, de încasările valutare, de veniturile fiscale etc. În al doilea rînd, politica economică şi politica socială sunt mai puternic „legate” de cerinţele donatorilor (condiționările pentru asistența financiară externă), decît de provocările reale, cu care se confruntă de mult timp Moldova.

Cu cît mai mult va dura exploatarea modelului respectiv, cu atît mai înalte vor fi riscurile degradării social-economice a ţării şi auto-distrugerea modelului actual. În primul rînd, în curînd va dispărea posibilitatea creșterii exportului de forță de muncă din cauza caracterului limitat al forței de muncă ale Moldovei şi din cauza aplicării de către ţările-recipiente a restricţiilor referitor la recepţionarea forţei de muncă străine. În al doilea rînd, munca pe termen lung peste hotare îî poate determina pe muncitorii – migranți, să opteze pentru ţara în care au sau pot avea un loc de muncă, ceea ce va condiţiona reducerea volumului de remitenţe. În al treilea rînd, asistenţa externă nu poate constitui o bază financiară permanentă și stabilă pentru reformele economice și sociale necesare.

Toate aceste perspective sunt destul de reale. De aceea, există o necesitate vitală de tranziție a Moldovei la un nou model şi o nouă strategie de dezvoltare social-economică.

Pînă în prezent, dezvoltarea economică nu era strict orientată spre soluţionarea problemelor sociale şi nu răspundea la provocările sociale acute, precum ar fi reducerea locurilor de muncă şi menținerea unui nivel de trai extrem de redus al unei părţi semnificative a populaţiei. Fără a avea un răspuns adecvat la aceste provocări sociale, economia corespundea tot mai puţin nu doar necesităţilor de dezvoltare interne, ci şi condiţiilor externe ale creșterii concurenţei internaţionale.

Tranzacţia la un nou model de dezvoltare presupune o prioritizare a scopurilor sociale în raport cu cele economice. Acest lucru înseamnă că, pentru început, sînt identificate scopurile sociale prioritare, după care are loc formularea obiectivelor economice cheie, soluţionarea cărora asigură realizarea maximă a obiectivelor sociale selectate. Astfel, misiunea socială a economiei devine piatra de temelie a modelului şi strategiei de dezvoltare.

Noul model de dezvoltare socio-economică, spre deosebire de cel actual, „nu scoate din paranteze” problemele sociale cheie, ci determină soluționarea acestora în calitate de obiectiv şi reper de bază pentru dezvoltarea economiei.

Modelul include obiectivele sociale „la intrare” (creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă și al veniturilor populaţiei, dezvoltarea sectoarelor sociale), obiectivele dezvoltării economiei şi politici adecvate în propriul “nucleu” (accelerarea ritmului de creștere economică, industrializarea, mobilizarea surselor de investiţii), rezultatele obţinute “la ieşire” (modificarea şi creşterea calităţii dezvoltării economice şi a calităţii vieții populaţiei).

Noul model de dezvoltare

Tranziţia la un nou model de dezvoltare implică necesitatea stringentă de modificare a politicii economice şi sociale şi necesitatea planificării rezultatelor sociale şi economice „propuse”. Toate direcţiile politicii social-economice, activitatea autorităţilor publice trebuie să fie supuse imperativului de obţinere a acestor rezultate.

3. Scopurile sociale, obiectivele economice şi strategia de dezvoltare

pe termen mediu

Scopurile sociale, care urmează să stabilească traseul general a dezvoltării economice și sociale pe termen mediu (4 ani), sunt determinate de provocările sociale actuale şi de nevoile sociale prioritare ale majorităţii societăţii.

Primul obiectiv social – creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă în economie, anularea tendinţei de reducere a locurilor de muncă.

Acestui obiectiv îi revine rolul central în determinarea scopurilor de dezvoltare social-economică pe termen mediu. Realizarea lui va condiţiona soluţionarea mai multor probleme sociale şi economice:

- creşterea resurselor financiare ale bugetului de asigurări sociale pentru majorarea pensiilor şi altor prestaţii sociale;

- detensionarea pieţei forței de muncă prin asigurarea cu locuri de muncă şi a perspectivelor de angajare a populaţiei;

- asigurarea revenirii muncitorilor- migranţi în Moldova;

- substituirea exportului forţei de muncă prin exportul de mărfuri şi servicii etc.

Se preconizează, într-o perioadă de 4 ani, de a majora numărul locurilor de muncă şi a angajaţilor cu 180 mii sau cu 15 la sută. Nivelul de ocupare a forţei de muncă în economie (ponderea populației ocupate în rândul persoanelor cu vârsta peste 15 ani) va creşte de la 39% la 45%.

Al doilea obiectiv social – creşterea accelerată a salariilor.

Conform prognozelor, ritmurile creşterii salariilor vor depăşi nesemnificativ ritmurile de creştere a PIB-ului. Acest moment este dictat de necesitatea restabilirii rapide a funcţiei sociale şi stimulatoare a salariului. Acesta din urmă trebuie să se transforme în principala sursă stabilă de venit pentru majoritatea familiilor, să stimuleze afluxul forţei de muncă în economie (inclusiv cei care lucrează în străinătate) şi creşterea calităţii muncii şi a nivelului de calificare.

Avînd drept reper creşterea PIB-ului cu 46% timp de 4 de ani, salariul mediu lunar real va creşte cu 50%, iar valoarea nominală va crește cu 82%.

Al treilea obiectiv social – un cuantum al pensiei medii depăşind minimul de existență pentru un pensionar.

Creşterea indicatorilor privind ocuparea forţei de muncă a populaţiei în economie şi creşterea accelerată a salariilor vor contribui la îmbunătățirea raportului dintre numărul de salariați și pensionari şi la formarea în bugetul asigurărilor sociale obligatorii a volumului de mijloace, necesare şi suficiente pentru o creștere substanțială a pensiilor.

În rezultatul creşterii planificate a numărului celor angajaţi şi a salariului mediu, sumele primelor asigurărilor sociale obligatorii vor creşte, timp de 4 de ani, de 2 ori.

Astfel va deveni posibilă majorarea, practic, dublă a pensiei medii lunare. Ca urmare, pensia medie va depăşi nivelul minim de existență pentru un pensionar cu 35%. Peste 18 la sută din cetăţeni vor putea simţi o îmbunătăţire reală a situaţiei financiare proprii.

Obiective sociale pe termen mediu – principalii indicatori-ţintă

	2016 (estimativ/ prognoză)	2020	2020 faţă de 2016, %
Creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă în economie
Numărul persoanelor ocupate în economie, mii de persoane.	1170	1350	115
Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste în economie, %	39	45
Creşterea accelerată a salariilor
Mărimea medie a salariului lunar, lei	5000	9100	182
Creşterea salariului real, %			150
Co-raportul dintre pensia medie şi minimul de existenţă
Mărimea medie a pensiei lunare stabişlite, lei	1260	2650	2,1 ori
Co-raportul dintre mărimea medie a pensiei lunare stăbilite şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru pensionari, %	80	135

Realizarea succesivă a obiectivelor sociale propuse va provoca şi efecte economice manifestate prin extinderea cererii de consum intern, deci şi prin creşterea volumului producției de bunuri și servicii. Odată cu creşterea considerabilă a ocupării forţei de muncă, a salariilor şi pensiilor, se va îmbunătăți şi structura cererii, în favoarea mărfurilor şi serviciilor mai calitative şi mai scumpe, ceea ce va stimula îmbunătățirea structurii de producere şi calitatea produselor.

Obiectivele sociale prioritare determină principalele sarcini concrete ale dezvoltării economiei pe termen mediu.

Prima sarcină – accelerarea ritmului de creștere, pentru a îmbunătăți calitatea dezvoltării economice şi reducerea decalajului în dezvoltare cu ţările-parteneri regionali.

Doar creşterea ritmurilor creşterii economice are capacitatea de creare a resurselor suplimentare necesare pentru soluţionarea problemelor sociale acumulate. În cazul în care rata de creștere se va menţine la nivelul prognozelor oficiale de 3-4% anual, situaţia din sfera socială nu va înregistra schimbări semnificative, iar economia va continua să evolueze încet după scenariul inerţial, iar problemele ce ţin de modernizare, renovarea structurală a economiei vor rămîne pe planul doi.

Este nevoie de ritmuri de creştere înalte pentru a schimba situaţia, pentru a schimba calitatea dezvoltării sociale şi economice. Pentru realizarea obiectivelor sociale propuse, rata anuală de creștere economică trebuie să constituie în medie 10%, iar creşterea PIB-ului în decurs de 4 ani trebuie să constituie 46%.

Accelerarea ritmurilor de dezvoltare urmează să fie obţinută în toate sectoarele în condiţiile unei îmbunătăţiri simultane a calităţii de dezvoltare a acestora (implementarea de tehnologii noi, creşterea eficienţei, tranziția la standardele moderne de producție, management etc.).

Creşterea PIB-ului pe cap de locuitor, obţinută în decurs de 4 ani (de la 1,9 mii dolari anual pînă la 3,5 mii dolari) va contribui la reducerea „decalajului economic” enorm cu ţările Uniunii Europene şi ale Uniunii Economice Euroasiatice.

A doua sarcină – industrializarea economiei şi modernizarea structurii.

Forţa motrică a economiei naţionale, pe termen mediu, trebuie să devină industria, iar ritmurile de dezvoltare a acesteia trebuie să fie mai rapide în comparație cu ratele de creștere ale altor sectoare și al economiei în ansamblu. Se preconizează ca ritmul de creștere al industiriei să atingă cifra de 17% anual, ceea ce va asigura creşterea producţiei industriale cu 83 la sută, în decurs de 4 ani.

Creşterea rapidă a industriei va contribui la accelerarea dezvoltării altor sectoare, în primul rînd a transportului de mărfuri, construcţiilor şi comerţului cu ridicata.

Crearea de noi întreprinderi industriale şi extinderea celor deja existente va implica suplimentar în economie mai mult de 60 mii de lucrători. Deoarece locurile de muncă în industrie se deosebesc printr-o calitate mai înaltă din perspectiva calificării cerute şi a remunerării muncii, o creştere rapidă a industriei va avea impact pozitiv asupra nivelului salariului şi al calităţii forței de muncă implicată în economie.

Problema fundamentală a agendei economice o reprezintă industrializarea nouă, capabilă să schimbe forma şi structura economiei naţionale. Cota industriei în PIB, în decurs de 4 ani, va creşte de la 14% pînă la 18%, iar numărul de angajați – de la 12% la 16%.

A treia sarcină – mobilizarea surselor de investiţii atît interne, cît şi externe.

Accelerarea ritmurilor de dezvoltare, industrializarea şi modernizarea tehnologică a economiei necesită investiţii enorme. Mai întîi de toate, este necesar să se mobilizeze toate resursele posibile de investiții interne – mijloacele întreprinderilor din sectorul formal şi cel tenebru al economiei, ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale, ale sectorului bancar, ale populaţiei.

Investiţiile străine trebuie să fie într-o legătură minimă cu creşterea datoriei de stat şi într-o legătură maximă cu investiţiile străine private, precum şi cu implementarea de proiecte de parteneriat internaţionale în domeniul industriei, infrastructurii, inovării.

Rata de creştere a investiţiilor în capitalul fix trebuie să depăşească creşterea PIB-ului, pentru a crea bază pentru dezvoltarea accelerată și durabilă a economiei, în primul rînd a industriei şi infrastructurii. Potrivit pronosticurilor, în decurs de 4 ani, volumul investiţiilor în capitalul fix urmează să se majoreze cu mai bine de 80%. Ponderea acestora în PIB va creşte de la 18% pînă la 27%.

Obiectivele economice pe termen mediu – principalii indicatori-ţintă

	2016 (estimativ/ prognoză)	2020	2020 faţă de 2016, %
Accelerarea ritmului de creștere economică
PIB, volumul nominal, mlrd. lei	133	240	180
PIB, creşterea reală, %			146
PIB pe cap de locuitor, dolari	1900	3500	184
Industrializarea economiei
Creşterea producţiei industriale, %			183
Ponderea industriei în PIB, %	14	18
Ponderea persoanelor ocupate în industrie în numărul total de angajați, %	12	16
Mobilizarea surselor de investiţii
Creşterea investiţiilor în capitalul fix, %			181
Ponderea investiţiilor în PIB, %	18	27

Schimbarea modelului de dezvoltare nu este posibilă fără schimbarea politicilor economice. Politica industrială, investiţională, fiscală, agrară, politica achiziţiilor publice, reglementarea activităţii de întreprinzător ş.a. trebuie să “lucreze” pentru a atinge obiectivele economice propuse.

Esenţa strategiei de dezvoltare social-economică pe termen mediu:

Realizări în decurs de 4 ani:

· nivelul ocupării forței de muncă în economie de cel puțin 45%, creșterea salariului mediu real de 1,5 ori, a pensiei medii – de 2,1 ori, asigurînd un nivel al pensiei care ar depăşi cu 35 la sută minimul de existență.

În condiţiile:

· asigurării stabilităţii macroeconomice

prin intermediul soluţionării problemelor ce ţin de:

· intensificarea ritmurilor de creştere în toate sectoarele, industrializarea economiei, mobilizarea surselor interne şi externe de investiţii.

Efectuînd:

o orientare dură a politicilor social-economice a statului în realizarea acestor sarcini şi atingerea obiectivelor sociale finale.

4. Condiţii generale de dezvoltare social-economică

4.1. Stabilitatea macroeconomică

Situaţia actuală şi tendinţele dezvoltării.

Problemele privind asigurarea stabilităţii macroeconomice a ieşit în prim plan după aşa zisul „furt al secolului”, cînd, în anul 2014, prin intermediul sistemului bancar al țării în mod ilegal a fost retras circa 1 mlrd. dolari – echivalentul a 13% din PIB. Situaţia de pe piaţa valutară şi cea monetar-creditară, procesele inflaţioniste şi dinamica datoriei publice au evoluat în concordanţă cu „furtului secolului”, pe de o parte, şi a acţiunilor Băncii Naţionale şi ale Guvernului RM de minimalizare a acestor consecinţe, pe de altă parte.

Cursul de schimb şi inflaţia. Ca urmare a retragerii din ţară a sumei de 1 mlrd. dolari, în perioada 2014-2015, pe piaţa valutară s-a înregistrat un dezechilibru semnificativ între cererea şi oferta de valută străină, care era agravată de reducerea veniturilor din exporturi şi a volumelor de remitenţe din partea lucrătorilor migranţi. În anul 2014, oferta netă de valută din partea persoanelor fizice a scăzut cu 30%, iar în 2015 – cu 24%. Gradul de acoperire a cererii nete de valută străină a persoanelor juridice prin oferta netă a acesteia din partea persoanelor fizice s-a redus, în anul 2014, pînă la 78%, iar în 2015 – pînă la 86%.

Pentru atenuarea situaţiei de pe piaţa valutară, Banca Naţională a Moldovei a întreprins intervenţii pe piaţa valutară. Volumul vînzărilor nete de valută a BNM, în anul 2014, au constituit 703 mln. dolari (25% din rezervele valutare), în anul 2015 - 308 mln. dolari (14% din rezervele valutare). Totuşi, intervenţiile valutare ale BNM nu au fost în stare să prevină deprecierea dezastruoasă a leului. În anul 2014, cursul mediu de schimb al leului faţă de dolarul SUA s-a redus cu 11,5%, iar în anul 2015 – cu 34,0%.

Deprecierea leului a provocat intensificarea inflaţiei. Dacă în anul 2014 creşterea preţurilor de consum nu a ieşit din coridorul inflaţionist, stabilit de BNM (5% +/-1,5% anual), în anul 2015 aceasta a depăşit plafonul – inflaţia medie anuală a constituit 9,7%, inflaţia de la începutul anului – 13,6%.

Responsabilitatea pentru deprecierea leului şi intensificarea inflaţiei o poartă Banca Naţională a Moldovei, care a admis scoaterea din ţară a sumei de 1 mlrd. dolari prin schemele frauduloase din trei bănci comerciale şi care, de fapt, nu şi-a îndeplinit funcţiile sale de control şi supraveghere a sistemului bancar.

În anul 2016, situaţia de pe piaţa valutară a început să se îmbunătățească, ritmurile de depreciere a leului au scăzut semnificativ, ceea ce a condiţionat încetinirea creşterii preţurilor de consum (din iunie, 2015, pînă în iunie, 2016, preţurile au crescut cu 7,4%).

Pentru anii următori se preconizează o stabilizare a situaţiei de pe piaţa valutară şi a situaţiei inflaţioniste. Conform previziunilor Ministerului Economiei, în anii 2017-2019, inflaţia medie anuală va fi sub 5%, iar deprecierea leului va constitui în medie 1% pe an.

Piaţa monetar-creditară. Pentru a controla inflaţia, Banca Naţională a promovat o politică monetar-creditară restrictivă. Astfel, BNM a majorat de mai multe ori rata de bază, care a crescut de la 3,5%, în noiembrie, 2014, pînă la 19,5%, în septembrie, 2015 (în vigoare pînă în februarie, 2016). Cu acelaşi scop, de mai multe ori a fost majorată rata rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale, în monedă naţională, care a crescut de la 14%, în decembrie, 2014, pînă la 35%, în octombrie, 2015, rată valabilă şi în prezent.

Drept rezultat, au crescut ratele dobînzilor la creditele acordate de băncile comerciale. În anul 2015 ratele dobânzilor pentru creditele acordate în MDL au crescut cu 3,47 puncte procentuale, constituind 14,06% (valoarea maximă a fost atinsă în ianuarie, 2016 – 16,08%). Fireşte că volumul total al creditelor noi, acordate de bănci în anul 2015, s-a redus semnificativ – mai mult de 2 ori (cu 51,5%). Inclusiv volumul creditelor acordate persoanelor juridice în moneda națională s-a redus cu 56,4%.

Înăsprirea politicii monetar-creditare a BNM a avut un impact negativ asupra datoriei publice interne. În anul 2015, rata medie a dobînzii pentru titlurile de stat plasate a crescut de mai bine de 2 ori – de la 11,59%, în ianuarie, pînă la 24,86%, în decembrie. Finanţarea deficitului bugetului de stat din împrumuturile interne a devenit extrem de scumpă. În anul 2015, deservirea datoriei publice interne a costat de 2 ori mai scump decît în anul 2014. Cheltuielile corespunzătoare, în anul 2015, în raport cu veniturile bugetare (excluzând granturile externe) au constituit 3,1% comparativ cu 1,6%, în anul 2014.

În acelaşi timp, în pofida reducerii volumelor de credite bancare oferite economiei şi creşterii ratelor dobînzii, în Moldova s-a păstrat aşa-zisa situaţie a excesului de lichiditate. În scopul retragerii excesului de lichiditate, BNM plasează certificatele sale în băncile comerciale la rata de bază. În perioada 2012-2013, soldul mediu zilnic al mijloacelor bancare, plasate în certificatele BNM, depăşea suma de 3,7 mlrd. lei. În rezultatul înăspririi politicii monetare a BNM, volumul acestor resurse s-a redus, în anul 2015, pînă la 0,7 mlrd. lei.

În anul 2016, ca urmare a relaxării politicii monetar-creditare a BNM (rata de bază în luna iulie, a fost redusă pînă la 10%), a început ameliorarea situaţiei de pe piaţa monetar-creditară, care s-a manifestat prin reducerea ratelor dobînzilor la creditele acordate de către bănci şi valorile mobiliare ale statului.

Odată cu îmbunătăţirea situaţiei macroeconomice, în viitor ne putem aştepta la o creştere a surplusului de lichiditate şi la o creştere a volumelor mijloacelor plasate de bănci în certificatele BNM. (În vara anului 2016, investiţiile din partea băncilor în certificatele BNM au depăşit suma de 3 mlrd. lei.). O parte din aceste mijloace poate servi în calitate de resurse pentru finanţarea proiectelor investiţionale, susţinute de stat.

Datoria publică. În ultimii ani, valoarea relativă a datoriei publice totale nu a fost una critică, fiind mult sub normele internaţionale existente, constituind de la 24,0% din PIB, în anul 2012, pînă la 27,2% din PIB, în anul 2015. Deservirea datoriei publice a necesitat de la 2,4% (2013-2014) pînă la 4,1% (2015) din veniturile bugetare.

În structura datoriei totale predomină datoria externă – 78,5%. Exprimată în dolari, aceasta a crescut de la 1306 mln. dolari, în anul 2012, pînă la 1337 mln. dolari, în anul 2015, sau cu 2,4%. În acelaşi timp, datoria externă, exprimată în monedă naţională, a crescut cu 75% (în principal din cauza deprecierii leului). Datoria publică internă, în perioada respectivă, a crescut de la 6,2 mlrd. lei pînă la 7,2 mlrd. lei, sau cu 16%.

În următorii ani, situaţia privind datoria publică se va schimba drastic. Potrivit datelor Ministerului Finanţelor al RM, ţinînd cont de toate riscurile (deprecierea leului şi creşterea dobînzilor), în anul 2018 datoria publică totală s-ar putea cifra la 45-53% din PIB, ceea ce va însemna un indicator critic pentru Moldova.

Datoria publică va creşte pe fundalul creşterii practic triple a datoriei publice interne în anul 2016 (de la 7,2 mlrd.lei, la început de an, pînă la 21,0 mlrd.lei, la sfîrşitul anului).

Creşterea semnificativă a datoriei interne în anul 2016, şi povara datoriei este una din consecinţele „furtului secolului” şi ale acţiunilor Băncii Naţionale şi ale Guvernului RM. Banca națională a acordat sub garanția Guvernului împrumuturi de urgență celor 3 bănci comerciale, care au participat la sustragerea sumei de 1 mlrd. dolari, care au fost transformate în datoria Guvernului faţă de BNM. Valoarea garanţiilor de stat constituie 13,5 mlrd. lei sau, practic, ½ din veniturile bugetului de stat pentru anul 2015. Conform prognozelor, în anul 2017 va începe achitarea datoriei respective din surse bugetare (timp de 25 de ani), ceea ce va însemna o creştere semnificativă a volumului mijloacelor bugetare, angajate pentru achitarea dobînzilor şi rambursarea datoriei de stat interne.

Deficitul bugetar. În ultimii ani, deficitul bugetului de stat a fost menţinut la un nivel destul de scăzut – pînă la 2% din PIB. Acoperirea acestuia avea loc, preponderent, din creditele şi împrumuturile externe, destinate finanţării diverselor proiecte. Astfel, în anul 2015, 87% din deficitul bugetar a fost finanţat din resurse externe. Dacă excludem din cheltuielile bugetului de stat cheltuielile pentru realizarea proiectelor, acoperite prin creditele externe, obţinem un deficit bugetar deficitar de minus 0,2% din PIB, în perioada 2014-2015. Totuşi, deficitul bugetar redus nu a asigurat o creştere economică stabilă, o restructurare a economiei şi o creştere stabilă a nivelului de trai al populaţiei.

Cu condiţia realizării stabilităţii macroeconomice, reducerii ratelor de dobîndă şi reducerea împrumuturilor interne, utilizare, în ultima ani, pentru finanţarea cheltuielilor bugetare curente, va apărea posibilitatea de atragere a împrumuturilor interne pentru finanţarea programelor şi proiecteleor investiţionale ale statului, fără a depăși o limită de deficit bugetar rezonabil (3% din PIB), în sumă de circa 3 mlrd. lei.

Dacă deficitul bugetului este asociat cu creşterea costurilor, asigurând accelerarea dezvoltării economice şi este acoperit prin atragerea resurselor interne libere şi a creditelor de investiţii externe, el nu va crea riscuri de instabilitate macroeconomică, ci, dimpotrivă, va asigura o dezvoltare stabilă în viitor.

Principalele probleme.

Nici pînă la „furtul secolului”, sau cu atît mai mult după acesta, politica BNM (precum și politica Guvernului Republicii Moldova) practic nu a fost orientată spre soluţionarea problemelor ce ţin de accelerarea creşterii economice şi mobilizarea surselor interne de investiții:

· rolul Băncii Naţionale în asigurarea stabilităţii macroeconomice se limitează la reglementarea ratei inflaţiei în limitele stabilite de ea, în condiţiile unei orientări slabe a politicii monetare spre creşterea economică;

· politica autorităţilor, în special a BNM a fost şi rămîne a fi o politică de răspuns la dezechilibrele apărute, cînd se aplică măsuri şi instrumente nu pentru escaladarea situaţiei, ci pentru remedierea acesteia din urmă;

· creşterea bruscă a datoriei publice interne în urma acordării garanţiilor guvernamentale pentru creditele BNM, acordate celor 3 bănci comerciale problematice, intensifică povara datoriei bugetului şi limitează posibilităţile finanţării cheltuielilor prioritare;

· resursele financiare disponibile din sectorul bancar, periodic crează problema excesului de lichiditate şi nu sunt folosite pentru investiţii în economie;

· nivelul relativ scăzut al deficitului bugetului de stat denotă rolul insuficient al statului în mobilizarea resurselor în scopul modernizării economiei şi creșterea ritmului de dezvoltare;

· lipseşte o politică de stat şi un program de investiţii bugetare, orientat spre o creștere economică durabilă şi finanţarea proiectelor strategice în sectorul real.

Strategia.

În esenţă, Strategia prevede nu doar capacitatea politicilor macroeconomice de a asigura condiţii stabile pentru dezvoltare, ci şi transformarea acesteia într-un „participant” activ în promovarea politicilor de creştere economică.

Politica şi măsurile pentru asigurarea stabilităţii macroeconomice pe termen lung se bazează pe ideea unităţii sectorului financiar şi celui real al economiei, pe subordonarea politicii monetar-creditare, bugetare, valutare, a politicii în domeniul datoriei publice şi deficitului bugetar soluţionării problemelor economice, formulate în prezentul program de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova pe termen mediu:

- intensificării ritmurilor de creştere în toate sectoarele, industrializării economiei, mobilizării surselor interne şi externe de finanţare a investiţiilor.

Indicatorii-ţintă

	2015	2017-2020
Inflaţia (medie anuală), %	9,7	5 +/-1,5
Datoria publică totală, % din PIB	27,5 (42,1 – estimat pentru anul 2016)	nu mai mult de 50
Deficitul bugetului de stat, % din PIB	1,7 (3,1 – estimat pentru anul 2016)	nu mai mult de 3

Măsurile de bază:

· Guvernul, în colaborare cu Banca Naţională, elaborează aşa-numiţii indicatori de anticipaţie, prin intermediul cărora se vor identifica riscurile instabilităţii macroeconomice şi care vor fi utilizaţi pentru monitorizarea continuă şi ajustarea situaţiei;

· Guvernul, în colaborare cu Banca Naţională, va elabora şi implementa, anual, „Politica social-economică, monetar-financiară şi valutară” pentru coordonarea propriilor politici şi măsuri de asigurare a stabilităţii macroeconomice şi accelerarea creşterii economice;

· vor fi anulate toate deciziile referitoare la acordarea garanţiilor de stat pentru creditele acordate de Banca Naţională „în scopul asigurării stabilităţii sistemului financiar” în legătură cu sustragerea din sistemul bancar a sumei de 1 mlrd. dolari. Datoria publică internă va fi micşorată cu suma datoriei Guvernului faţă de BNM, care s-a format în rezultatul acordării de garanţii;

· pentru folosirea surplusului de lichiditate în scopul investirii în sectoarele prioritare, se va recurge la emisiunea de valori mobiliare de stat, plasate pe un termen de 5-7 ani. Volumul resurselor atrase vor fi limitate de indicatorii deficitului bugetului de stat (nu mai mult de 3% din PIB) și datoriei de stat (nu mai mult de 50% din PIB);

· finanţarea modernizării economiei, a programelor şi proiectelor corespunzătoare se va realiza din resurse creditare, prin acordarea creditelor speciale de către BNM băncilor la rata de bază a Băncii Naţionale;

· intensificarea coordonării acţiunilor Ministerului Finanţelor şi ale Băncii Naţionale prin reluarea activităţii Comitetului pentru lichiditate şi a funcţiilor acestuia de monitorizare a situaţiei de pe piaţa monetară, în sfera deservirii datoriei publice interne şi a celei externe etc.

4. 2. Relaţiile economice externe şi integrarea

Situaţia actuală şi tendinţele de dezvoltare.

Cel mai important domeniu al cooperării economice externe a Moldovei cu alte țări este comerţul exterior. Republica, practic, nu dispune de resurse energetice, nu produce mai multe tipuri de mărfuri necesare pentru producţia şi consumul intern. De aceea, economia Moldovei este puternic orientată spre exporturi (în anul 2015, exporturile au constituit 30% din PIB) şi foarte dependentă de importuri (importurile au constituit 62% din PIB), iar volumul comerţului exterior este, practic, egal cu mărimea PIB-ului.

Situația din domeniul comerțului exterior se caracterizează printr-un exces semnificativ de importuri asupra exporturilor, printr-un deficit cronic şi înalt al balanţei comerciale, care, în perioada 2012-2015, a constituit, în medie, 37% din PIB, iar exporturile acopereau importurile doar în proporţie de 45 la sută (cu 60%, la începutul anilor 2000).

În scopul facilitării accesului exporturilor pe pieţele externe şi creşterii volumului lor, Republica Moldova a încheiat, în anul 2014, Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv RM-UE, acest act fiind parte a Acordului de Asociere cu UE.

Totuşi, trecerea la regimul de liber schimb comercial cu ţările UE, care va dura timp de 10 ani, deocamdată nu a adus rezultate scontate – volumul exporturilor în ţările UE a scăzut. Începînd cu 1 septembrie, 2014 (începutul implementării regimului de liber schimb comercial) şi pînă la 31 decembrie, 2014, acestea s-au redus cu 0,4%, în anul 2015 – cu 2,3%, în ianuarie-mai, 2016 – cu 10,3%.

Trecerea la regimul de liber schimb comercial cu UE a însemnat pentru Moldova pierderi directe importante în comerţul cu Federaţia Rusă, care a aplicat o serie de restricții privind importul produselor moldovenești (interdicții și taxe vamale), drept rezultat exporturile în FR s-au redus considerabil. În anul 2014, acestea s-au redus cu 33%, în 2015 – cu 43%, în ianuarie-mai, 2016 – cu 14%.

Tendinţa de scădere a exporturilor în ţările UE şi în Federaţia Rusă, ponderea cărora, în anul 2014, depăşea 70 la sută, a condiţionat reducerea volumului total al exporturilor (cu 4%, în anul 2014, cu 16%, în anul 2015, şi cu 8%, în ianuarie-mai, 2016).

Utilizarea de către Moldova al avantajelor participării la 2 mari zone de liber schimb comercial (cu ţările UE şi CSI) este limitată de capacităţile de export relativ reduse, determinate de tehnologii învechite, potenţialul de producţie scăzut, și ca rezultat - o capacitate concurențială redusă a economiei în ansamblu.

Creşterea acestui potenţial poate avea loc nu doar prin intermediul promovării unei politici economice interne eficiente, ci şi prin participarea ţării la o integrare economică internaţională profundă. Zona de liber schimb comercial este prima şi cea mai inferioară treaptă a integrării, care cuprinde doar sfera schimbului comercial. Crearea zonei de liber schimb comercial între Moldova şi ţările UE nu prevede participarea ţării în formele mai profunde de integrare a piețelor bunurilor, serviciilor, capitalului, forței de muncă și, ulterior, de membru a Moldovei Uniunea Europeană.

Posibilităţi reale de participare a Moldovei la o integrare interstatală profundă şi de obţinere a unor avantaje economice, legate de funcţionarea pieţelor comune ale mărfurilor, serviciilor, capitalului, forţei de muncă sînt oferite de Uniunea Economică Euroasiatică, membrii căreia sînt parteneri tradiţionali ai ţării noastre în activităţi economice externe.

În cadrul integrării euroasiatice sînt soluţionate, în particular, următoarele sarcini:

- crearea unor pieţe alimentare, electroenergetice, a transporturilor etc. comune;

- dezvoltarea cooperării industriale şi tehnologice între producători;

- promovarea exporturilor în ţările-terţe;

- protecţia pieţei interne comune;

- asistenţa financiară pentru proiectele ce ţin de modernizarea infrastructurii transportului, energetice, a telecomunicaţiilor şi a celei municipale, dezvoltarea industriilor cu valoare adăugată ridicată, eficiență energetică etc.

Participarea la soluţionarea unor astfel de sarcini corespunde intereselor Moldovei şi poate să contribuie la accelerarea ritmului de creştere economică, de industrializare a economiei şi de mobilizare a surselor de investiţii.

Relațiile economice ale Republicii Moldova cu țările Uniunii Europene ar trebui să-şi mențină natura sa strategică în viitor. Din acest considerent, pentru Moldova este recomandabil să încheie un nou acord cu UE – Acordul de parteneriat strategic şi colaborare, asemănător cu acordul încheiat, în anul 2015, între Kazahstan şi ţările UE (acest act cuprinde un spectru larg de domenii de colaborare, dar nu prevede crearea zonei de liber schimb comercial).

Una din problemele de importanţă majoră, dar care rămîne de mult timp nesoluţionată, este problema reintegrării economice a ţării. Transnistria apreciază Moldova ca pe un partener economic străin, Moldova consideră Transnistria drept propria regiune separatistă. Economiile de pe ambele maluri ale Nistrului demult funcţionează în regimuri paralele, iar dezvoltarea relaţiilor economice între producători este împiedicată de bariere multiple.

În prezent, cooperarea economică dintre Moldova şi Transnistria se reduce, în general, la comerţ. În anul 2015, livrările de mărfuri din Transnistria în Moldova au constituit mai puţin de 8% în raport cu volumul importului global al Moldovei (cea mai mare parte din acestea ţine de achiziţionarea de către Moldova a energiei electrice, produse de CHE Moldovenească). Livrările de mărfuri moldoveneşti în Transnistria au constituit doar 4% în raport cu volumul total al exporturilor Moldovei.

Pentru normalizarea relaţiilor economice şi crearea condiţiilor pentru dezvoltarea lor eficientă, este necesar să se elimine barierele existente, să se elaboreze şi să se implementeze un program comun, care vizează creșterea comerțului bilateral, cooperarea industrială, participarea la proiecte comune de infrastructură etc., ceea ce va contribui la reintegrarea economică a țării.

Problemele de bază:

· deficitul balanţei comerciale, care este acoperit, preponderent, din remitenţele din partea migranţilor-muncitori moldoveni, creditele externe şi granturi;

· reducerea participării Moldovei la procesele de integrare europeană, crearea unei zone de comerţ liber, fără perspectiva de a participa la spaţiul economic comun al ţărilor UE și de membru în Uniunea Europeană;

· beneficii discutabile ale trecerii la regimul de liber schimb comercial cu ţările UE (precum Turcia), condiţionate de gradul de competitivitate relativ scăzut al producţiei interne, de regres tehnic şi tehnologic, infrastructură subdezvoltată;

· riscurile limitării accesului mărfurilor moldoveneşti pe piaţa Uniunii Economice Euroasiatice, legate de funcţionarea zonei de liber schimb comercial între Moldova şi ţările UE, precum şi Turcia

· oportunităţile economice slabe ale Moldovei de a soluţiona independent şi eficient problemele ce ţin de creşterea ritmului de dezvoltare economică şi a nivelului de trai al populaţiei fără o integrare profundă şi eficientă cu economiile altor ţări

· Lipsa politicilor și programelor de reintegrare economică a țării.

Strategia.

Pentru realizarea cu succes a obiectivelor strategice de dezvoltare socială și economică, Moldova are nevoie de participare la procesele de integrare economică internaţională, o astfel de perspectivă fiind oferită de integrarea euroasiatică, participarea la aceasta nefiind în contradicţie cu scopurile parteneriatului extins cu ţările Uniunii Europene şi ale colaborării economice cu alte ţări. Mişcarea Moldovei pe calea integrării Euroasiatice trebuie să fie asociată cu dezvoltarea proceselor de reintegrare economică a ţării.

Strategia dezvoltării relaţiilor economice externe şi a integrării economice internaţionale a Moldovei include următoarele domenii-cheie:

· Asigurarea accesului facil al mărfurilor moldovenești pe piețele țărilor CSI și Uniunea Economică Eurasiatică, promovarea exporturilor, promovarea exporturilor pe pieţele ţărilor Uniunii Europene şi al altor ţări;

· participarea în procesele de integrare în Uniunea Economică Eurasiatică pentru a profita de integrarea euroasiatică în scopul realizării unei creșteri economice durabile, îmbunătățirea calității de dezvoltare a economiei și a calității vieții populației;

· promovarea consecventă a politicii de reintegrare economică a ţării;

· dezvoltarea unui parteneriat extins de cooperare cu țările UE și interacțiunea reciproc avantajoasă cu alți parteneri externi.

Indicatorii-ţintă

	2012-2015	2017-2020
Ritmul de creştere a exporturilor (media anuală), %	-2,5	16
Ritmul de creştere a importurilor (media anuală), %	-5,6	11
Deficitul balanţei comerciale (media anuală), % din PIB	37	29
Încheierea Acordului de parteneriat strategic şi cooperare cu Uniunea Europeană	-	anul 2019
Aderarea Moldovei la Uniunea Economică Euroasiatică	-	anul 2019
Implementarea Programului de colaborare şi cooperare economică între Moldova şi Transnistria	-	din anul 2017

Măsurile de bază:

· va fi întocmit şi executat planul de acțiuni („foaia de parcurs”) cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Economică Euroasiatică pentru pregătirea aderării la UEEA, în anul 2019;

· Republica Moldova va revizui acordurile încheiate anterior cu alte ţări şi organizaţii internaționale, în scopul ajustării cadrului contractual în conformitate cu cadrul contractual-juridic al Uniunii Economice Euroasiatice;

· va fi elaborat şi implementat un plan de acțiuni privind cooperarea industrială şi tehnologică între producătorii naţionali şi producătorii din ţările Uniunii Economice Euroasiatice în scopul creşterii volumului şi sporirea competitivității producției naționale și a exporturilor;

· Republica Moldova va încheia un Acord amplu de parteneriat strategic şi cooperare cu Uniunea Europeană în locul Acordului de Asociere;

· vor fi organizate consultări între Moldova şi Transnistria, va fi elaborat şi implementat un plan comun de acţiuni privind eliminarea barierelor ce împiedică relaţiile comerciale reciproce, circulaţia capitalului şi a investiţiilor, dezvoltarea diferitor sectoare;

· Moldova şi Transnistria vor elabora şi vor realiza Programul de dezvoltare a colaborării şi cooperării economice;

· Republica Moldova va dezvolta cooperarea economică cu toate ţările lumii şi organizaţiile internaţionale în domenii de interes comun.

4.3. Politica fiscală

Tendinţele dezvoltării şi situaţia.

Politica fiscală, în anii 2010-2015, a fost, orientată spre creşterea veniturilor bugetului public naţional, în acest scop fiind activ exploatată funcţia fiscală a sistemului fiscal. Rezultatul politicii promovate a fost creşterea veniturilor fiscale ale bugetului public naţional de 1,7 ori în decurs de 5 de ani şi a veniturilor sumare de 1,6 ori.

Creşterea veniturilor fiscale a fost însoţită de creşterea poverii fiscale, asupra mediului de afaceri. S-a revenit la perceperea taxei pe veniturile din activităţile de întreprinzător, au fost anulate impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător, au fost anulate înlesnirile la impozitarea micului business şi introdus impozitul de 3% pe venitul din activitatea operațională, au fost majorate mai multe rate ale TVA (la medicamente, la gazele naturale) şi plăţile în fondul rutier, au fost indexate accizele la rata inflației, etc.

Realizarea măsurilor politicii fiscale a avut loc prin efectuarea de modificări în legislația fiscală, fără o evaluare globală a impactului acestora asupra veniturilor diferitor categorii ale populaţiei, asupra situaţiei economice a întreprinderilor şi relaţiilor economice între acestea.

În acelaşi timp, a lipsit o interacţiune între organele fiscale şi alte autorităţi publice, care deţin informaţii privind obiectele de impozitare, informaţii ce ar putea fi folosite pentru depistarea încălcărilor şi pierderilor fiscale, pentru eliminarea acestora şi compensarea în scopul majorării încasărilor fiscale. De exemplu, informaţiile despre numărul de automobile care nu au trecut testarea tehnică pot fi folosite pentru luarea de măsuri ce ar contribui la creşterea volumului taxelor rutiere.

Lipsa unei politici de impozitare, argumentată economic, pentru sectorul agrar, exprimată prin reducerea, majorarea cotelor TVA, prin stabilirea diferitor cote şi modalităţi de aplicare a impozitului pe venit pentru producătorii agricoli în dependenţă de forma organizatorico-juridică, nu a contribuit nici la consolidarea disciplinei fiscale, nici la creşterea veniturilor fiscale din sectorul agricol.

Pînă în prezent, lipseşte viziunea strategică asupra raporturilor fiscale cu regiunea transnistreană, ceea ce stimulează corupţia, impozitarea dublă, limitează activităţile de afaceri şi cooperarea economică a întreprinzătorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Politica în domeniul impozitării veniturilor persoanelor fizice, pe parcursul perioadei de referință nu a suportat modificări. Aceasta s-a limitat la indexarea sumelor veniturilor impozabile şi a mărimii scutirilor personale. Valoarea scutirii personale constituie doar 49% din minimul de existență.

Ratele plăţilor sociale, care continuă să se menţine la cote înalte, crează povară fiscală excesivă pe fondul de salarizare şi nu stimulează angajatorii să majoreze numărul angajaţilor şi salariul. Dintr-un leu salarial, angajatul şi angajatorul achită în fondurile asigurărilor sociale şi medicale obligatorii 44,5 de bani (estimativ).

A crescut povara fiscală în sfera impozitării directe. Ponderea impozitelor directe în veniturile bugetului public naţional, inclusiv impozitele pe venit, impozitul pe bunurile imobiliare, primele pentru fondurile de asigurări sociale şi medicale obligatorii, a crescut de la 35,5%, în anul 2010, pînă la 41,3%, în anul 2015, în termeni absoluți – cu 8,3 mlrd. lei.

În acelaşi timp, povara fiscală în sfera impozitării indirecte s-a redus nesemnificativ. Ponderea impozitelor indirecte în veniturile bugetului public naţional a scăzut în anul 2015, comparativ cu anul 2010, cu 1,5 puncte procentuale, constituind 43,2%. Totodată, TVA a reprezentat 72,6% din valoarea totală a impozitelor indirecte. Doar mai mult de o treime din TVA a fost percepută din produse şi servicii de origine autohtonă. Accizele au contribuit la formarea a 20,0% din impozitele indirecte şi a 8,8% din totalul veniturilor bugetului public naţional. În anul 2015, comparativ cu 2010 încasările din accize au crescut de 1,8 ori.

Politica fiscală promovată de stat a fost realizată de autorităţile publice locale prin stabilirea unor cote specifice a impozitelor pe bunurile imobiliare (pămînt, imobile), taxelor pentru resursele naturale, taxe locale în limitele stabilite de legislaţia fiscală. În plus, în calitate de impozit regulatoriu, bugetele locale încasează impozitul pe venit de la persoanele fizice şi taxele pentru folosirea drumurilor şi şoselelor de către autovehicule înmatriculate pe teritoriul ţării. Ponderea veniturilor fiscale proprii şi regulatorii în veniturile totale ale bugetelor locale s-a redus, în anul 2015, pînă la 23,4%, comparativ cu 29,0%, în anul 2010. Concomitent, în perioada de referinţă, au crescut de 1,6 transferurile de la bugetul de stat. Componenta fiscală a activităţii autorităţilor locale rămîne a fi foarte modestă.

Caracterul contradictoriu şi imperfect al normelor fiscale, înlocuirea aplicării normelor Codului Fiscal prin scrisori ale autorităților fiscale, ordinele Ministerului Finanțelor, lipsa unor proceduri fiscale standardizate au creat condiţii favorabile (?!) pentru administrarea fiscală şi aplicare faţă de agenţii economici a diferitor sancţiuni, inclusiv bazate pe rezultatele controalelor fiscale, fără dreptul la o examinare judiciară decentă.

Problemele de bază:

· politica fiscală are o natură fiscală pronunţată şi este promovată, preponderent, în scopul majorării veniturilor fiscale bugetare, şi nu în scopul stimulării dezvoltării economice şi extinderii, în acest mod, a bazei de impozitare;

· nu se elaborează anual un document, care definește obiectivele şi sarcinile politicii fiscale, conţinînd evaluarea rezultatelor măsurilor anterioare şi ale influenţei acestora asupra veniturilor populaţiei, asupra dezvoltării economiei şi a diferitor sectoare, asupra modificării presiunii fiscale, ceea ce determină o lipsă de înțelegere a populației şi a mediului de afaceri şi nedorinţa de a-şi onora pe deplin obligaţiile fiscale;

· legislaţia fiscală este învechită şi necesită o revizuire, totuşi Ministerul Finanţelor nu se grăbeşte să o facă;

· sursele fiscale limitate la nivel local provoacă dependenţă şi nu contribuie la promovarea unei politici fiscale eficiente de către autorităţile publice locale şi la perfecţionarea administrării fiscale în teritorii;

· examinarea litigiilor fiscale în instanţele de judecată durează ani de zile, deoarece există contradicţii şi imperfecţiuni ale normelor fiscale, în instanţele de judecată lipsesc specialişti, avocaţi fiscali, nu este practicată procedura de mediere fiscală, ceea ce prejudiciază statul şi contribuabilii;

· este lent procesul de tranziție la evidenţa automatizată de executare a obligaţiilor fiscale, lipsesc procedurile standardizate de deservire a contribuabililor, de desfăşurare a controlului fiscal.

Strategia.

Strategia politicii fiscale şi administrării fiscale include:

· crearea unui sistem fiscal eficient şi promovarea unei politici fiscale, direcţionate nu pe creşterea poverii fiscale, ci pe stimularea activităţii economice, pe crearea locurilor de muncă, pe reducerea poverii fiscale;

· realizarea integrală a principiilor fiscale fundamentale (corectitudinea, echitatea, eficiența impunerii, stabilitatea) pentru creşterea nivelului de executare benevolă a obligaţiilor fiscale;

· perfecţionarea proceselor de administrare fiscală în scopul reducerii costurilor şi a pierderii timpului de lucru la achitarea impozitelor, respectării de către toţi participanții procesului fiscal a regulilor stabilite;

· elaborarea măsurilor de armonizare a sistemelor fiscale din Moldova și Transnistria.

Indicatorii-ţintă

	2015	2020
Presiunea fiscală naţională aferenţă impozitele şi taxelor, % din PIB	30,3	25,0
Numărul controalelor fiscale (mii pe an)	56	40
Numărul impozitelor şi taxelor (fără taxele vamale) (un.)	24	21
Numărul de proceduri standardizate (un.)	0	7

Măsurile de bază:

· punerea în aplicare a strategiei prevede o revizuire completă a Codului Fiscal și reglementărilor conexe ale Guvernului, Ministerul Finanțelor, Inspectoratul Fiscal Principal, Serviciul Vamal, ministerelor și autoritățile publice locale;

· anual, va fi adoptat un document în domeniul politicii fiscale, care va include evaluarea rezultatelor măsurilor implementate în perioada precedentă şi evaluarea rezultatelor scontate în urma realizării măsurilor politicii fiscale în perioada planificată, impactul lor asupra bugetului, mediului de afaceri, populaţiei, dezvoltării diferitor sectoare şi a economiei în ansamblu;

· va fi redusă povara plăţilor sociale asupra activităţii de întreprinzător prin deducerea din venitul impozabil a unei sume de creştere a contribuțiilor pentru asigurarea socială şi cea medicală, creştere obţinută ca urmare a majorării salariului sau a numărului de angajaţi;

· pentru reducerea poverii fiscale asupra persoanelor cu venituri mici şi pentru distribuirea mai echitabilă a acesteia, va fi introdusă o scară cu trei niveluri a ratelor de impozitare pentru impozitul pe venit, iar cuantumurile scutirilor personale se vor apropia, treptat, de minimul de existență;

· va fi consolidat sistemul de asigurare cu încasări fiscale a bugetelor locale datorită acumulării a unei părţi din TVA pentru bunurile și serviciile, produse în țară şi a impozitului pe venit, aplicat persoanelor juridice (pentru bugetele locale care, la momentul actual, nu au acces la aceste surse de venituri fiscale);

· va fi revizuită lista plăţilor fiscale în scopul excluderii impozitării duble a aceloraşi obiecte, totodată va fi organizată monitorizarea scutirilor fiscale generale şi individuale;

· va fi efectuată reorganizarea administraţiei fiscale, inclusiv regionalizarea reţelei structurale în scopul asigurării unui management fiscal eficient şi implementării standardelor calităţii în deservirea contribuabililor;

· va fi revizuită procedura de contestare a acţiunilor organelor fiscale şi va fi prevăzută răspunderea materială a funcţionarilor organelor fiscale pentru acţiunile (inacţiunile), care au condiţionat pierderi de beneficii economice, venituri, patrimoniu al agenţilor economici;

· va fi elaborat un proiect de acord privind principiile perceperii impozitelor indirecte în cadrul relaţiilor comercial-economice reciproce dintre Moldova şi Transnistria în scopul evitării impozitării duble, creării condiţiilor egale pentru toţi agenţii economici, dezvoltării relaţiilor economice, creşterii schimburilor comerciale între Moldova şi Transnistria.

4.4. Politica cheltuielilor publice

Tendinţele dezvoltării şi situaţia.

În ultimii ani, politica cheltuielilor publice a fost o derivată a politicii economice şi sociale promovate, fiind complet dependentă de ea şi avînd un rol de deservire, şi unul independent.

Volumul veniturilor bugetare proprii nu a asigurat finanţarea cheltuielilor publice la un nivel suficient pentru o dezvoltare economică stabilă şi pentru obţinerea unor rezultate economice şi sociale înalte.

Timp de 5 ani (din 2010 pînă în 2015), cheltuielile bugetului public naţional au crescut cu 17,1 mlrd.lei, iar veniturile proprii (fără granturile străine) – doar cu 16,1 mlrd.lei.

Creşterea moderată a veniturilor bugetare proprii şi insuficienţa acestora pentru finanţarea unor programe şi proiecte importante era compensată prin atragerea resurselor externe. În perioada 2010-2015, din contul creditelor şi granturilor externe, în medie, anual, erau acoperite 9,3% din totalul cheltuielilr bugetului public naţional, inclusiv 14,0% din cheltuielile bugetului de stat. În acelaşi timp, dependenţa bugetului de finanţarea externă, în condiţiile unui grad înalt de impredictibilitate a obţinerii resurselor externe planificate, duce la neexecutarea bugetului la compartimentul finanţarea cheltuielilor planificate. Creşterea dependenţei bugetului de sursele din exterior a avut loc fără obţinerea rezultatelor economice şi sociale practice adecvate.

Pe parcursul ultimilor ani, s-a înregistrat tendinţa de reducere a cheltuielilor bugetului public naţional pentru educaţie, sănătate, asigurare şi asistenţa socială, în raport cu PIB. Dacă în anul 2010 cheltuielile pentru educaţie s-au cifrat la 9,1% din PIB, în 2015 ele au scăzut pînă la 6,9%, cheltuielile pentru sănătate - 5,6% şi, respectiv, 5,3%, pentru asigurarea socială şi asistenţa socială – 14,3% şi, respectiv, 12,8%.

Ponderea cheltuielilor pentru educaţie în cheltuielile bugetului public a scăzut de la 22,4%, în anul 2010, pînă la 18,2%, în 2015. În expresie reală (cu excepţia inflaţiei), cheltuielile pentru educaţie s-au redus cu 9%.

Ponderea cheltuielilor pentru asigurarea socială şi asistenţa socială s-a redus de la 34,9% pînă la 33,8%, а cheltuielilor pentru sănătate au crescut nesemnificativ – de la 13,6% pînă la 13,9%.

În finanţarea sectoarelor economiei s-a acordat preferinţă agriculturii şi sectorului transporturilor. În perioada 2010-2015, cheltuielile bugetului de stat pentru agricultură au crescut de la 1,2% din PIB pînă la 1,8% din PIB, pentru sectorul transporturilor – de la 1,2% din PIB pînă la 1,4% din PIB. În expresie reală (fără inflaţie), cheltuielile pentru finanţarea agriculturii s-au majorat cu 84%, a sectorului transporturilor – cu 46%. Totuşi, o creştere impresionantă a finanţării de la buget a sectoarelor respective a fost condiţionată în exclusivitate de creşterea volumului finanţării externe. În anul 2015, ponderea resurselor externe în finanţarea publică a agriculturii a constituit 70%, a sectorului transporturilor – 51%.

În acelaşi timp, cheltuielile bugetare pentru finanţarea industriei au fost infime, în 2010 şi în 2015 acestea au reprezentat doar 0,01% din cheltuielile bugetului public naţional. Politica industrială și politica cheltuielilor bugetare nu reacționează la faptul că ponderea industriei în PIB este foarte mică și aproape egală cu ponderea agriculturii.

În cadrul politicii cheltuielilor publice s-au intensificat denaturările manifestate prin creşterea redistribuirii mijloacelor bugetului de stat în bugetele locale. Motivul îl reprezintă nesoluţionarea îndelungată a problemei privind consolidarea autonomiei financiare a autorităţilor locale. Dependenţa bugetelor locale de transferurile din bugetul de stat a crescut. Dacă în anul 2010, 60% din cheltuielile bugetelor locale erau acoperite prin transferurile de la bugetul de stat, în anul 2015 acestea constituie 65%. În anul 2010, volumul transferurilor de la bugetul de stat a fost de 1,6 ori mai mare decît volumul veniturilor proprii ale bugetelor locale, iar în anul 2015 – de 2,3 ori.

În acelaşi timp, în ultimii ani, s-a produs o reducere a ponderii veniturilor bugetelor locale în PIB – de la 10,6%, în anul 2010, pînă la 9,0%, în 2015.

În cadrul prognozei pe termen mediu a cheltuielilor bugetare pentru perioada 2015-2017, Ministerul Finanţelor intenționează o creştere continuă a dependenţei bugetelor locale de transferuri şi reducerea ponderii veniturilor lor în PIB. Se preconizează că în anul 2017 ponderea transferurilor de la bugetul de stat în finanţarea cheltuielilor bugetelor locale va atinge cifra de 68%, iar volumul veniturilor, în raport cu PIB, se va reduce pînă la 8,2%.

Gradul scăzut de eficienţă a controlului asupra gestionării mijloacelor publice de către instituţiile bugetare şi autorităţile administrației publice condiţionează apariţia de încălcări în utilizarea resurselor bugetare, fapt confirmat prin datele controalelor Curții de Conturi. Astfel, în perioada 2011-2015, au fost depistate încălcări financiare în valoare de 4,5 mlrd. lei.

În afara sistemului bugetar (în afara bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, a fondului de asigurări obligatorii de asistenţă medicală şi a bugetelor locale) se formează și se aprobă bugetele unor autorități publice centrale (Consiliul Concurenţei, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi tehnologii informaţionale etc.). Veniturile bugetelor acestor autorităţi se formează prin perceperea de către aceștia a diverse contribuții şi plăţi.

Problemele de bază:

· politica cheltuielilor bugetare are o legătură slabă cu obiectivele strategice privind creşterea nivelului de trai al populaţiei şi dezvoltării sectoarelor economiei, care asigură creşterea locurilor de muncă şi ritmuri înalte ale creşterii economice;

· cheltuielile publice cu caracter social se reduc în raport cu volumul PIB, fapt ce nu contribuie la creşterea nivelului şi calităţii vieții populaţiei, la stimularea cererii interne şi la creşterea economică;

· intensificarea dependenţei cheltuielilor bugetare de sursele externe are loc fără o evaluare a rezultatelor concrete ale proiectelor finanțate din surse externe şi a impactului acestora asupra rezultatelor dezvoltării social-economice;

· punerea în aplicare a programelor bugetare sectoriale pe termen mediu se caracterizează printr-o eficienţă scăzută, deoarece, la etapa elaborării lor este utilizată metoda cheltuielilor bugetare, obiectivele programelor, în multe cazuri, au un caracter formal, iar rezultatele au un efect redus asupra dezvoltării unui anumit sector;

· se menţine o dependenţă a bugetelor locale de bugetul de stat; creşte tensiunea în asigurarea financiară a teritoriilor, ceea ce nu stimulează autorităţile publice locale în aspectul dezvoltării economiei proprii, al extinderii bazei de impozitare; în locul regimului de căutare activă a resurselor suplimentare, organele publice locale se află în aşteptarea asistenţei financiare;

· lipseşte legătura între sistemul bugetar al ţării şi bugetele mai multor autorităţi publice centrale, care-şi formează bugetele (venituri şi cheltuieli) relativ autonom și în mod arbitrar;

· lipseşte controlul adecvat al cheltuielilor fondurilor publice şi cadrul legal privind responsabilitatea conducătorilor autorităţilor publice centrale, autorităţilor publice locale şi ale instituţiilor bugetare pentru lipsa de rezultate pozitive în urma utilizării resurselor alocate.

Strategia.

În contextul obiectivelor sociale nominalizate şi sarcinilor economice pe termen mediu, strategia politica cheltuielilor bugetare prevede:

· executarea necondiţionată de către stat a obligaţiilor asumate privind finanţarea în regim prioritar a cheltuielilor cu caracter social şi susținerea financiară a bugetelor locale;

· creşterea eficienţei cheltuielilor bugetare şi concentrării acestora pe direcţiile strategice, care asigură accelerarea dezvoltării economice, creşterea nivelului şi calităţii de trai a populaţiei;

· consolidarea disciplinei bugetare prin intensificarea controlului executării bugetelor, aplicarea măsurilor de responsabilitate, unice, pentru toţi participanţii la procesul bugetar.

Indicatori vizaţi

	2015	2020
Cheltuielile bugetare cu caracter social, % în cheltuielile bugetului public naţional	68,5	72,5
Cheltuielile bugetare pentru investiţii capitale, % în cheltuielile bugetului public naţional	6,5	10,0
Cheltuielile bugetare pentru dezvoltarea industriei, % în cheltuielile bugetului public naţional	0,01	1,0
Veniturile bugetelor locale, % din PIB	9,0	11,6
Veniturile bugetelor locale, % în veniturile bugetului public naţional	25,3	27,9

Măsurile de bază:

· va fi efectuată evaluarea tuturor cheltuielilor bugetului de stat, bugetelor locale, bugetelor asigurărilor sociale obligatorii, ale fondurilor de asigurări în medicină, ale tuturor programelor bugetare sectoriale pe termen mediu în scopul reducerii cheltuielilor bugetare ineficiente şi utilizarea fondurilor eliberate pentru finanţarea investiţiilor, dezvoltarea industriei, infrastructurii, subvenţionarea agriculturii şi pentru dezvoltarea social-economică;

· va fi implementat sistemul de evaluare a rezultatelor tuturor politicilor promovate şi a măsurilor cu finanţare de la buget; la şedinţele Guvernului vor fi audiate rapoartele conducătorilor de ministere, ai altor instituţii publice referitor la modul de valorificare a mijloacelor publice şi realizarea indicatorilor preconizaţi; în baza rezultatelor evaluării şi rapoartelor prezentate se vor adopta deciziile ce ţin de susţinerea de la buget a anumitor măsuri sau politici

· va fi eliminată practica de formare „autonomă” a bugetelor mai multor autorităţi publice centrale şi modificat sistemul de finanţarea a acestora;

· va fi perfecționat sistemul de încheiere a contractelor privind livrarea de mărfuri şi servicii pentru autorităţile publice şi instituţiile publice, va fi pusă în aplicare modalitatea de încheiere a contractelor şi acordurilor pe termene ce depăşesc limitele anului fiscal; va fi intensificat controlul asupra cheltuielilor la efectuarea de achiziţii publice prin aplicarea unui sistem permanent, selectiv de controale de audit;

· în scopul consolidării autonomiei financiare a autorităţilor publice locale şi optimizarea transferurilor de la bugetul de stat spre bugetele locale, va fi efectuată evaluarea potenţialului fiscal al teritoriilor şi instituite standarde de stat pentru determinarea necesităţilor bugetare ale teritoriilor;

· rapoartele privind executarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat, a fondurilor de asigurări obligatorii în medicină şi a bugetelor locale, precum şi proiectele bugetelor respective vor fi însoţite în mod obligatoriu de rapoartele şi avizele Curţii de Conturi;

· va fi efectuată evaluarea implementării de către autorităţile publice şi instituţiile publice a proiectelor finanţate din resurse externe, în perioada 2010-2016, şi vor fi examinate, în cadrul şedinţei de Guvern, rapoartele conducătorilor ministerelor, instituţiilor publice cu privire la impactul proiectelor implementate.

4.5. Reglementarea activităţilor de întreprinzător

Tendinţele dezvoltării şi situaţia.

Starea mediului de afaceri rămîne a fi complicată şi, în opinia întreprinzătorilor, este estimată „de la foarte gravă pînă la moderat severă”, în ciuda faptului că au existat unele schimbări pozitive în reglementarea de stat a activităţii de întreprinzător în ceea ce ţine de iniţierea afacerii, evidenţa contabilă şi raportării, înregistrarea proprietăţii, creditării, automatizării procedurilor, inclusiv fiscale, creşterii gradului de conștientizare cu privire la legislația etc.

Numărul întreprinderilor lichidate în anul 2015 a fost cu 8% mai mare decît al celor înregistrate, în timp ce în anul 2010 situaţia a fost inversă (numărul întreprinderilor înregistrate îl depăşea pe cel al întreprinderilor lichidate cu 23%).

Rezultatele financiare ale activităţii mai multor întreprinderi s-au înrăutăţit. În anul 2015, comparativ cu anul 2014, profitul pînă la impozitare a întreprinderilor ce prezintă rapoarte s-a redus cu 14% (sau cu 574 mln. lei). Totodată, profitul întreprinderilor din sectorul agrar s-a redus de 7 ori, de 60 ori au crescut pierderile întreprinderilor industriei alimentare şi de 31 de ori cele ale întreprinderilor electroenergetice, cu 70 la sută au crescut pierderile întreprinderilor mici.

Pe lîngă principalele probleme în organizarea unei afaceri în Moldova, menţionate de Banca Mondială în raportul „Climatul investiţional în Moldova” - instabilitatea politică, corupţia şi concurenţa neloială, mai există şi alte probleme. Din acestea fac parte creşterea poverii administrative, caracterul fragmentat al reformei regulatorii, creşterea tarifelor la serviciile prestate de instituţiile publice, atitudinea formală faţă de procedura de asigurare a transparenţei în cadrul procesului decizional şi altele.

Povara administrativă la care este supus businessul continuă să crească ca urmare a creşterii numărului şi în rezultatul reformării repetate a organelor centrale ale administrației publice şi ale structurilor subordonate. Numărul unor astfel de structuri, în anul 2015, a crescut pînă la 31 de unităţi, iar împreună cu structurile independente şi cele subordonate autorităţilor centrale, pînă la 36 de unităţi. În acelaşi timp, în rezultatul reformei autorităţilor publice centrale, au fost semnificativ diminuate funcţiile acestora în calitate de centre care asigură evaluarea şi prevenirea riscurilor structurale şi de conjunctură pe piaţa externă şi cea internă, care sprijină eforturile diferitor grupuri de întreprinzători în dezvoltarea anumitor sectoare şi cooperarea cu reprezentanţii altor sectoare.

În locul actelor normative departamentale, anulate în cadrul implementării reformei regulatorii, apar noi reglementări interne, ordine, regulamente cu caracter intern, multe dintre care nu sînt accesibile pentru agenţii economici.

Cresc tarifele la serviciile autorităților administrației publice prestate întreprinzătorilor, precum şi pentru actele eliberate în condiţiile lipsei unor metodologii aprobate de formare a taxelor pentru astfel de servicii, şi în lipsa legislaţiei privind formarea preţurilor.

La adoptarea actelor normative, de regulă, nu este analizată fezabilitatea economică a regulilor şi normelor stabilite şi nu are loc o evaluare adecvată a impactului acestora asupra condiţiilor activităţii de întreprinzător. Drept consecinţă, pentru întreprinzători, punerea în aplicare a mai multor acte normative se soldează cu cheltueli suplimentare şi timp consumat.

Dreptul de a exercita funcţiile de control din partea statului deţin 74 de autorități şi instituţii publice, activitatea cărora nu este transparentă, nu este publicată statistica departamentală privind controalele efectuate, lipsesc rapoartele analitice privind activitatea structurilor cu funcții de control.

Participarea statului în gestiunea întreprinderilor de stat şi a societăţilor pe acţiuni în care statul deţine cote de participare mai mari de 51%, în multe cazuri este realizată cu încălcări grave ale legislaţiei. Acest lucru se manifestă prin eschivarea întreprinderilor de achitarea impozitelor, prin achitarea salariilor „în plic”, prin lipsa de rapoarte privind veniturile reale, prin înregistrarea incompletă în organele cadastrale a drepturilor de proprietate asupra patrimoniului public şi municipal şi prin lipsa unei evidenţe corespunzătoare a patrimoniului public. Potrivit concluziilor Curţii de Conturi, făcute de aceasta în baza rezultatelor auditului, autorităţile publice nu deţin informaţia completă şi adecvată cu privire la rezultatele activităţii financiar-economice şi situaţia întreprinderilor cu capital de stat. Lipseşte cadrul normativ-juridic care reglementeză evaluarea activităţii întreprinderilor în care cota de participare a statului este de cel puţin 50 la sută. Autoritățile responsabile nu evaluează eficiența gestionării patrimoniului public şi a întreprinderilor cu participarea statului, dintre care unele sunt strategice.

În cadrul întreprinzătorilor individuali, circa 40 de mii de persoane îşi desfăşoară activitatea în baza patentei de întreprinzător, inclusiv o treime în sfera comerţului. În acelaşi timp, autorităţile încearcă să excludă această formă de activitate din categoria formelor permise.

Pînă în prezent, nu a format un sistem eficient de stat de stimulare a activității de întreprinzător. Acest lucru ţine de amortizarea accelerată, stimularea investiţiilor capitale în modernizarea şi reconstrucţia întreprinderilor, relaţiile economice între deţinătorii patentelor de întreprinzători şi întreprinzătorii de alte forme organizatorico-juridice.

Nu a fost format un sistem eficient de dialog între autorităţile publice şi mediul de afaceri. Interesele întreprinzătorilor în cadrul discuțiilor şi negocierilor cu autorităţile publice sînt reprezentate de zeci de asociaţii de business, care nu coordonează suficient propriile poziţii şi care sînt create, în general, după principiul sectorial. Deseori, aceste asociații nu pot veni cu o poziție consolidată pe marginea unor chestiuni principiale de dezvoltare a activităţii de întreprinzător, multe chestiuni fiind abordate anual, dar de fiecare dată fără soluţii.

Se simte necesitatea elaborării şi adoptării codului economic (antreprenorial), care ar înlocui o serie de acte legislative, menite să reglementeze activităţile de întreprinzător.

Problemele de bază:

· Nu există a delimitare legislativă a limitelor de implicare a statului în activitatea de întreprinzător, în consecință, continuă implicarea nejustificată a autorităților publice prin interpretarea subiectivă a prevederilor actelor normative, nerespectarea principiului de prezumţie a respectării actelor normative de subiecții activității de întreprinzător, potrivit căruia, în cazul apariţiei unor dubii în aplicarea unor prevederi din legislaţie, acestea sînt interpretate în favoarea agentului economic;

· nu a fost creat cadrul normativ privind stabilirea tarifelor la serviciile cu plată ale autorităților administrației publice, nu este definită prin legislație lista acestor servicii (gratuite și contra plată);

· existența plăților informale (mită), legate de obținerea diferitor autorizaţii, legate de obținerea diferitelor autorizații, soluționării problemelor cu organele de control, desfășurarea licitațiilor pentru achiziții publice etc., face să crească presiunea asupra mediului de afaceri;

· lipseşte politica de stat privind dezvoltarea afacerilor individuale în baza patentei de întreprinzător;

· este ineficientă activitatea statului în calitate de proprietar al întreprinderilor de stat și deținător al pachetelor de acţiuni în cadrul societăţilor pe acţiuni; managementul public este necalitativ și la un nivel scăzut;

· nu a fost creat un sistem eficient de dialog permanent între mediul de afaceri şi autorități.

Strategia.

Strategia reglementării de stat a activităţii de întreprinzător constă în crearea unui sistem integru şi eficient de reglementare normativ-juridică şi a metodelor economice de administrare, care asigură:

· echilibrul între interesele mediului de afaceri şi ale statului;

· protecţie maximă și eficientă a drepturilor întreprinzătorilor;

· formarea unui nivel optim al poverii administrative asupra mediului de afaceri, care nu afectează dezvoltarea celui din urmă.

Indicatorii-ţintă

	2015	2020
Ponderea sectorului tenebru (nemonitorizat), % din PIB	23,2 (2014)	15,0
Indicele libertăţii economice, puncte (The Heritage Foundation)	57,4	60,0
Indicele competitivităţii globale, puncte (raportul „Cu privire la competitivitatea globală”, Forumul Economic Mondial)	4,0	4,1
Poziţia în topul ţărilor după uşurinţa de a face afaceri (raportul „Doing Business” („Mediul de afaceri”), Banca Mondială)	52	48
Indicele de percepere a corupţiei, puncte (The Transparency International)	33	36

Măsurile de bază:

· va fi elaborat şi aprobat Codul Economic (antreprenorial) în calitate de act unic care stabilește regulile de conduită în afaceri (business) şi reglementarea acestora din partea statului;

· prin lege va fi stabilită lista tuturor serviciilor autorităţilor administrației publice şi instituţiilor publice, prestate întreprinzătorilor, tarifele la serviciile contra plată se vor stabili în conformitate cu metodologiile elaborate;

· în cadrul Guvernului va fi creat un Comitet pentru preţuri şi tarife, care va prelua toate funcţiile corespunzătoare ale ministerelor şi departamentelor;

· va fi elaborată metodologia evaluării impactului actelor normative elaborate asupra activităţii de întreprinzător şi va fi intensificat controlul asupra calităţii implementării acestora;

· fiecare proiect de act normativ, ce ţine de legislaţia fiscală, inclusiv proiectele adoptate împreună cu Legea cu privire la Bugetul de Stat, va fi supus obligatoriu procedurii de apreciere a impactului asupra poverii fiscale cu cel puţin 2 luni pînă la termenul preconizat de aprobare şi punere în aplicare;

· va fi finalizată trecerea la sistemul controalelor în baza evaluării riscurilor, cu scopul de a raționaliza resursele publice şi a reduce povara asupra subiecților antrenați în activităţile economice;

· va fi redus numărul instituţiilor abilitate cu funcţii de control şi supraveghere, va fi revizuit cadrul de competenţe pe care le deţin;

· controalele programate ale subiecților activității de întreprinzător, care-şi îndeplinesc conştiincios obligaţiile faţă de buget şi nu au cazuri de încălcare a legislaţiei, vor fi organizate cu o periodicitate de cel mult o dată la 5 ani;

· va fi organizată monitorizarea permanentă şi amplă a activităţii economico–financiare a întreprinderilor de stat şi a societăţilor pe acţiuni în care statul deţine cote de participare de cel puţin 51% şi va fi organizată evaluarea eficienţei activităţii întreprinderilor şi reprezentanţilor statului în aceste întreprinderi, va fi elaborată metodologia de evaluare a activităţii societăţilor pe acţiuni în care statul deţine cote de participare sub 51%;

· va fi revizuită legislaţia ce reglementează afacerile individuale în bază de patentă, vor fi limitate activităţile legate de comerţul cu produse alimentare şi incluse servicii prestate producătorilor agricoli;

· la impozitarea veniturilor agenţilor economici, aceştia din urmă vor obţine dreptul de a deduce cheltuielile pentru achitarea serviciilor deţinătorilor de patente din venitul brut obţinut;

· asistenţa din partea statului pentru mediul de afaceri va avea un caracter vizat şi direcţionat; pentru diferite grupuri de întreprinderi în dependenţă de stadiul de dezvoltare a acestora (“Start”, “Progres”, “Dezvoltare”) vor fi implementate programe speciale cu măsuri de asistenţă adecvate;

· va fi revizuit sistemul de răspundere administrativă şi penală pentru infracțiunile în domeniul activităţii de întreprinzător în scopul asigurării proporţionalităţii responsabilității caracterului contravenţiei şi gradului de prejudiciu cauzat;

· vor avea loc consultaţii cu asociaţiile din mediul de afaceri, în scopul constituirii unei Confederaţii a asociațiilor de business, împuternicite în mod legal să protejeze interesele mediului de afaceri şi să poarte dialog cu autorităţile administrației publice, să negocieze şi să fie prezente la şedinţele Guvernului;

· Confederaţia asociațiilor de business, în comun cu Ministerul Economiei, va asigura monitorizarea condiţiilor de dezvoltare a activităţii de întreprinzător şi al eficienţei reglementării de stat.

5. Domeniile-cheie ale dezvoltării economiei

5.1. Investiţii

Tendinţele dezvoltării şi situaţia.

Lipsa acută de investiții este o problemă-cheie a economiei Moldovei, începuturile acesteia provenind din criza anilor 90, perioadă în care investiţiile în capital fix s-au redus, practic, de 10 ori.

Redresarea economică, care a început în anul 2000, a adus cu sine o modificare fundamentală a situaţiei investiţionale - volumul investiţiilor în capitalul fix, în anul 2015, a constituit doar 21% din nivelul anului 1989.

În ultimii ani, dinamica investiţiilor a fost instabilă. În perioada anilor 2012-2015, volumul investiţiilor a fost în scădere - cu 0,9% anual, constituind, în medie, 17% din PIB, cu mult sub nivelul necesar pentru a atinge o rată ridicată de creștere, pentru industrializarea şi diversificarea economiei, pentru depăşirea înapoierii tehnologice.

Structura investiţiilor pe sectoarele economiei denotă lipsa de priorităţi investiţionale întemeiate, realizarea cărora ar asigura accelerarea ritmului de dezvoltare şi modernizare a economiei. Astfel, în perioada 2012-2015, investiţiile în astfel de sectoare precum comerţul şi tranzacțiile imobiliare le-au depăşit pe cele din industria de prelucrare sau în agricultură.

Investițiile se efectuează, preponderent, din contul mijloacelor proprii ale agenților economici (58% în sumă totală de finanțare a investițiilor în anii 2012-2015). Ponderea mijloacelor bugetului de stat în finanțarea investițiilor este relativ mic (aproximativ 9%), ca și a mijloacelor investitorilor străini (7%).

Politica investiţională promovată de stat este costisitoare şi cu un grad scăzut de eficiență.

În primul rînd, ea se concentrează pe atragerea, preponderent, a resurselor investiţionale externe (investiții străine directe, credite, împrumuturi și granturi).

Cu toate acestea, volumul şi rolul investiţiilor străine directe în economia Moldovei nu cresc. În anii 2012-2015, fluxul net de investiţii străine directe a constituit, în medie pe an, doar 217 mln. dolari, sau mai puţin de 3% din PIB. În 2015 investiţiile în capitalul social al întreprinderilor cu capital străin s-au redus de aproximativ 4 ori comparativ cu 2011.

Suma creditelor şi granturilor externe, încasată de bugetul de stat, a crescut, din 2012 pînă în 2015, de 2 ori, iar cota finanţării externe a cheltuielilor bugetare a crescut de la 9% pînă la 13%. Aceste mijloace au fost folosite pentru susţinerea reformelor şi finanţarea proiectelor în diverse sectoare ale economiei, inclusiv investiţionale. Totuşi, „valorificarea” creditelor şi granturilor externe nu a condiţionat şi creşterea investiţiilor sumare în economie. Aceasta a fost realizată fără un control adecvat al cheltuielilor şi lucrărilor efectuate, precum şi fără o evaluare a efectelor investiţionale a proiectelor.

Bazându-se pe atragerea de resurse externe, statul nu urmărește mobilizarea potenţialului investiţional existent al sectorului industrial şi al celui bancar, inclusiv prin transformarea excesului de lichiditate a băncilor în investiţii.

În plus, se înregistrează o valorificare insuficientă a potenţialului parteneriatului public-privat, dezvoltarea căruia ar putea asigura nu doar atragerea surselor interne de investiţii, ci şi reducerea riscurilor investiţiilor private. Nu există nici un program de dezvoltare a parteneriatului public-privat, nici în ansamblu pe economie, nici pe sectoare.

În al doilea rînd, politica investiţională de stat în mare măsură, dublează, politica de reglementare a activităţii de întreprinzător, de îmbunătățire a climatului de afaceri și politicile de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii. În acelaşi timp, statul acționează în principal ca regulator, şi nu ca subiect al activităţii investiţionale.

Prin urmare, în Moldova nu există un program investiţional de stat, care ar include program de investiţii în sectoarele prioritare ale economiei şi industriei.

La ora actuală, accelerarea ritmului de dezvoltare şi industrializare, de reformă structurală a economiei Moldovei este imposibilă fără intensificarea rolului statului în calitate de investitor, de organizator al procesului investițional, de transformator al resurselor în investiţii eficiente. Este necesară o nouă politică investiţională şi un nou program investiţional de stat.

În al treilea rînd, lipsa unei politici active din partea statului a determinat lipsa în ţară a instituțiilor de dezvoltare eficiente, care să sprijine procesele investiţionale, precum şi lipsa instrumentelor moderne de implicare a statului în activitatea investițională.

Este necesară crearea unui institut de dezvoltare cu profil investițional, deoarece chiar şi în condiţiile unei ameliorări considerabile a climatului de afaceri, va fi complicată atragerea volumului de investiţii, necesar pentru o accelerare a ritmului de creştere din cauza lipsei, în Moldova, a unor avantaje competitive precum o piaţă internă de proporţii şi disponibilitatea resurselor naturale cu caracter strategic.

Problemele de bază:

· volumele insuficiente ale investiţiilor şi instabilitatea dinamicii lor împiedică accelerarea ritmului şi creşterea nivelului de dezvoltare a economiei;

· lipseşte o politică investiţională de stat, un program investiţional şi priorităţile întemeiate;

· statul s-a axat în mod prioritar pe atragerea de resurse (credite şi granturi) investiționale externe;

· nu are loc mobilizarea surselor interne de investiţii şi este implicat în procesul investiţional excesul de resurse, existent pe piaţa financiară, nu sînt folosite mecanismele de transformare a acestora în investiţii;

· lipseşte un institut de dezvoltare cu profil investiţional, care ar contribui la creşterea investiţiilor în sectoarele şi tipurile de producţie prioritare;

· lipseşte un control eficient din partea statului asupra modului de utilizare în scopuri investiţionale a resurselor bugetare şi atrase din exterior (creditelor şi granturilor) şi de evaluare a performanțelor proiectelor investiţionale în derulare;

· este subdezvoltat parteneriatul public-privat, lipseşte un program public de dezvoltare a parteneriatului, care ar include implementarea de noi forme de organizare a acestuia.

Strategia.

Strategia investiţională pe termen mediu este axată pe accelerarea ritmului de creștere a investițiilor pînă la 15-17% pe an şi creşterea ponderii acestora în PIB pînă la 27% prin:

· participarea directă a statului în mobilizarea surselor interne de investiţii şi transformarea acestora în investiţii provenite din împrumuturile publice interne, dezvoltării parteneriatului public-privat, activităţii eficiente a Fondului Investiţional de Stat;

· extinderii surselor externe de investiţii din contul creşterii eficienţei colaborării în domeniul atragerii investițiilor cu Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Uniunea Europeană şi alţi parteneri, precum şi în rezultatul participării la Banca Euroasiatică pentru Dezvoltare.

Indicatorii-ţintă

	2015	2020
Investiţii în capitalul fix, mlrd.lei	20,8	65
Ponderea investiţiilor în capitalul fix în PIB,%	17	27
Ritmul de creştere a investiţiilor în capitalul fix (media anuală), %	– 0,9 (2012-2015)	+16 (2017-2020)
Investiţii străine directe (media anuală), mln. dolari	217 (2012-2015)	400-500 (2017-2020)

Măsurile de bază:

· va fi elaborat şi implementat un program investiţional de stat, cu evidențierea domeniilor prioritare de investiții, sursele şi instrumentele de finanţare, totodată vor fi elaborate și puse în aplicare programe de investiții locale;

· în scopul realizării programului investiţional de stat, pentru mobilizarea surselor interne de investiţii şi gestiunea eficientă a resurselor investiţionale va fi creat Fondul Investiţional de Stat:

- mijloacele Fondului vor proveni, în cea mai mare parte, din resurse bugetare, din emisiunea și plasarea pe piaţa internă a valorilor mobiliare investiţionale de stat (împrumuturi investiţionale), din atragerea fondurilor de la investitori (persoane juridice şi persoane fizice);

- mijloacele Fondului vor fi folosite pentru finanţarea celor mai mari proiecte, ce corespund scopurilor şi priorităţilor programului investiţional de stat, care au trecut expertiza specială şi au fost selectate pentru finanţare;

- în activitatea sa investiţională, Fondul va utiliza următoarele instrumente:

finanţarea de proiect (rambursarea mijloacelor investite are loc din veniturile proiectului), contractul investiţional special (statul garantează investitorului stabilitatea condiţiilor fiscale şi regulatorii şi oferă măsuri de susţinere), asigurarea financiară a proiectelor de leasing, granturi, finanţare prin împrumut preferenţial, subvenţii pentru compensarea parţială a costurilor pentru plata dobînzii pentru creditele primite de la băncile moldoveneşti etc.

· vor fi elaborate şi implementate programe de parteneriat public-privat (de stat şi locale); va fi întocmită lista completă a obiectelor patrimoniului de stat, propusă pentru organizarea parteneriatului, şi vor fi implementate noi forme de organizare a acestuia;

· Republica Moldova va deveni membră a Băncii Euroasiatice pentru Dezvoltare şi a Fondului Euroasiatic pentru Stabilitate şi Dezvoltare în scopul extinderii surselor de investiţii financiare şi implementării proiectelor în domeniile prioritare (industria prelucrătoare, agricultura, energetica, infrastructura de transport);

· va fi pus în aplicare un sistem eficient de monitorizare şi evaluare a eficienţei realizării proiectelor investiţionale, realizate în cadrul programului de stat şi programelor locale, finanţate din surse bugetare, din împrumuturilor interne şi creditele şi granturile externe;

· în scopul îmbunătățirii climatului de afaceri şi investiţional, va fi asigurată implementarea consecventă a măsurilor pentru îmbunătățirea reglementării activității de întreprinzător şi a politicii bugetar-fiscale, prevăzute de prezentul Program de dezvoltare social-economică.

5.2. Industria

Tendinţele dezvoltării şi situaţia.

La sfîrşitul anilor 80 – începutul anilor 90, Moldova dispunea de o industrie suficient de dezvoltată şi diversificată. Aceasta era reprezentată de întreprinderi constructoare de mașini, de produse radioelectronice, de construcţie a aparatelor, întreprinderi de producere a produselor alimentare şi a băuturilor, a aparatelor de uz casnic, a mobilei, îmbrăcămintei, încălţămintei etc. Industria dispunea de o bază tehnico-ştiinţifică dezvoltată incluzînd institute de cercetări ştiinţifice, de proiectări, laboratoare specializate.

Ca urmare a crizei din anii 90, soldată cu închiderea mai multor întreprinderi industriale şi a izolării regiunii transnistrene, economia Moldovei a început să-şi piardă rapid caracterul său industrial. Volumul producţiei industriale, la începutul anului 2015, a constituit doar 61% din nivelul anului 1989, adică s-a redus cu aproximativ 40%. Ponderea industriei în structura PIB s-a redus de 2 ori – de la 28%, în anul 1989, pînă la 14%, în anul в 2015. Numărul angajaţilor în domeniul industriei s-a redus de la 245 mii de persoane, în anul 1993, pînă la 148 mii de persoane, în anul 2015, sau cu 40%. Greutatea specifică a industriei în numărul total al persoanelor antrenate în economie s-a redus pînă la 12%, în anul 2015.

Structura industriei de prelucrare este slab diversificată. O jumătate din producţie este produsă de întreprinderile din industria alimentară (38% în 2015) și industria ușoară (12%).

O astfel de structură include în sine riscuri de sustenabilitate a dezvoltării sectorului. În primul rînd, rezultatele activităţii întreprinderilor alimentare depind, în mare parte, de condiţiile şi rezultatele agriculturii, acesta din urmă fiind caracterizate printr-un grad redus de stabilitate şi riscuri natural-climaterice înalte. În al doilea rînd, mai multe întreprinderi de producere a textilelor, a îmbrăcămintei şi încălţămintei, încă la mijlocul anilor 90, au trecut la fabricarea producţiei din materia primă a clientului. Există riscuri de pierdere a contractelor privind prestarea de servicii de prelucrare a materiei prime a clientului, deoarece beneficiarii din străinătate se află într-o permanentă căutare de producători de produse din materia primă ce le aparţine în alte regiuni şi ţări cu costuri unitare mai scăzute.

Fabricarea de produse din materia primă a clientului blochează, într-o anumită măsură, dezvoltarea întreprinderilor, deoarece profiturile obţinute de acestea din urmă sînt minimale, iar nivelul de remunerare a angajaţilor este modest. Producţia fabricată din materia primă a clientului, a constituit, în ultimii, 17-19% din volumele producţiei industriale şi 23-30% din exporturile totale din Moldova.

Pe lîngă faptul că au dispărut mai multe întreprinderi bazate pe higt-tech şi tehnologii înalte, s-a produs şi o degradare a bazei tehnico-tehnologice a sectorului industrial. Uzura fondurilor fixe în industria de prelucrare se cifrează la 40,3%.

Starea financiară a mai multor întreprinderi industriale este deficientă şi nu permite realizarea unui proces de producere amplu, majorarea investiţiilor în modernizarea producției din contul mijloacelor proprii. Rentabilitatea economică a întreprinderilor industriei prelucrătoare a constituit, în anul 2014, doar 1,23%, fiind sub nivelul inflaţiei şi de rentabilitate în mediere financiară (7,5%). În producția de alimente, băuturi și tutun au fost înregistrate pierderi, datoriile întreprinderilor din industria alimentară au atins 91,2 la sută din volumul anual al vînzărilor nete al acestora.

Un dezavantaj important este amplasarea neechilibrată a întreprinderilor industriale pe teritoriul republicii. Întreprinderile industriale sînt, în cea mai mare parte, concentrată în două municipii – Chişinău (56,5% din volumul total al industriei de producere) şi Bălţi (9,6%). Cota unităţii teritoriale autonome Gagauz-Eri este de 2,9% din producția industrială, iar celor 32 de raioane ale ţării le revin doar 31,0%, media fiind de mai puţin de 1% pentru fiecare raion.

Pentru dezvoltarea accelerată a economiei naţionale este necesar un sector industrial de proporţii şi cu un grad înalt de dezvoltare tehnologică. Un astfel de sector industrial ar avea capacitatea de sector-donator pentru subvenţionarea agriculturii, pentru asigurarea unei solicitări stabile a sectorului transporturilor, pentru extinderea cererii la lucrările de construcţie şi montare, pentru contribuţia la implementarea de noi tehnologii şi la dezvoltarea sectorului de cercetări şi elaborări, pentru formarea forţei de muncă calificate şi a locurilor de muncă asociate cu un nivel de salarizare relativ înalt etc.

În acelaşi timp, politica industrială promovată pînă în prezent s-a dovedit a fi ineficientă – realizarea acesteia nu s-a materializat în rezultatele scontate. Nici unul din indicatorii-ţintă ai „Strategiei de dezvoltare a industriei pînă în anul 2015” nu a fost realizat (rata medie anuală de creștere la nivel de 8-10%, creşterea ponderii industriei în structura PIB pînă la 20-22% şi a ponderii angajaţilor din sector de pînă la 20%).

Problemele de bază:

· lipseşte o politică industrială eficientă a statului, iar industria nu este considerată ca o "locomotivă" de creștere şi drept sector-cheie a cărui dezvoltare ar trebui să modifice structura economiei şi să asigure intensificarea ritmurilor de creștere;

· ponderea și rolul industriei în dezvoltarea economică a scăzut în mod semnificativ, a avut loc dezindustrializarea economiei; poziţia industriei în structura economiei naţionale şi ocupării forţei de muncă a populaţiei sînt de 2 mai mici decît în alte ţări mai dezvoltate din regiune;

· nu au fost elaborate și aplicate mecanisme şi instrumente eficiente de stimulare şi susţinere din partea statului a dezvoltării întreprinderilor industriale;

· se intensifică problemele ce ţin de deficitul forţei de muncă calificate şi de asigurare a industriei cu personal de înaltă calificare;

· reutilarea tehnică şi transferul de tehnologii au loc într-un regim extrem de lent, în consecință se păstrează un nivel înalt de uzură fizică şi morală a fondurilor fixe;

· rentabilitatea economică a industriei este relativ scăzută, ceea ce împiedică formarea la producători a propriilor resurse financiare pentru extinderea şi modernizarea întreprinderilor şi reduce din interesul investitorilor potențiali;

· întreprinderile industriale sînt concentrate, cu prioritate, în mun. Chişinău şi mun. Bălţi, majoritatea regiunilor nu dispun de un potenţial industrial suficient pentru asigurarea dezvoltării durabile a economiilor locale.

Strategia.

Pe termen mediu, urmează să fie îmbunătățită semnificativ rata de creștere a producţiei industriale (de la 0,5%, în perioada 2012-2015, pînă la 16%, în anii 2017-2020), ponderea căreia în PIB, în anul 2020, va atinge cifra de 18%, numărul de angajați – nu mai puțin de 16%.

Ritmurile înalte de dezvoltare a industriei, pe termen mediu, vor constitui baza creșterii economice, îmbunătățirii structurii sale, creșterea numărului de locuri de muncă și a numărului de angajați.

Strategia dezvoltării industriei pe termen mediu este o strategie a noii industrializări a economiei.

Ea constă în creșterea semnificativă a ritmului de creştere a producţiei industriale prin realizarea a două direcţii de bază ale politicii industriale:

· crearea de noi întreprinderi tehnologizate și noi tipuri de producție industrială;

· dezvoltarea şi ămbunătățirea competitivității întreprinderilor industriale existente, inclusiv cele de prelucrare a materiei prime agricole autohtone.

Indicatorii-ţintă

	2015	2020
Ponderea industriei în PIB,%	14	18
Ponderea industriei în numărul persoanelor ocupate în economie, %	12	16
Ritmul de creştere a producției industriale (media anuală), %	+0,5 (2012-2015)	+16 (2017-2020)
Numărul persoanelor ocupate în industrie, mii de persoane.	142	210

Măsurile de bază:

· va fi elaborat şi implementat pe etape Programului de Stat de Dezvoltare a Industriei pe termen lung (pentru o perioadă de 10 ani), care va include priorităţi, subprograme sectoriale, precum şi programe regionale;

· susținerea financiară pentru dezvoltarea industriei va fi realizată, în principal, prin intermediul Fondului Investiţional de Stat prin acordarea de subvenţii, împrumuturi preferenţiale, prin finanţări de proiect etc. în conformitate cu priorităţile politicii industriale şi cu criteriile stabilite pentru selectarea prin concurs a proiectelor;

· în vederea susţinerii proceselor de inovare în industrie va fi pus în practică sistemul comenzii de stat pentru organizaţiile de cercetări şi cele de proiectări pentru efectuarea lucrărilor, care va fi format pe baza de selecție competitivă a contractelor între întreprinderile industriale şi organizaţiile din sectorul de cercetare şi dezvoltare; finanţarea comenzii de stat se va asigura din mijloacele bugetului de stat, alocate pentru finanţarea ştiinţei şi inovării;

· va fi definitivată lista bunurilor din proprietatea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, care pot fi folosite în diferite condiţii (contribuţia la capitalul social, arendă preferenţială etc.) pentru realizarea de proiecte industriale la nivel național și de interes local, susținute de stat;

· la soluţionarea problemei cadrelor îşi va aduce contribuţia implementarea comenzii de stat pentru instruirea şi recalificarea angajaţilor din industrie în cadrul unor programe suplimentare, formarea comenzii de stat avînd loc în baza unei selectări competitive a solicitărilor din partea întreprinderilor, iar realizarea acesteia va fi asigurată de instituţiile de învăţămînt în conformitate cu contractele încheiate cu Ministerul Educaţiei; finanţarea comenzii de stat va fi asigurată din mijloacele bugetului de stat, alocate pentru educaţie;

· vor fi dezvoltate relaţiile de cooperare industrială şi tehnologică între întreprinderile industriale din Moldova şi ţările Uniunii Economice Euroasiatice, inclusiv prin intermediul:

- creării întreprinderilor mixte, deschiderii filialelor companiilor din ţările UEEA în Moldova;

- participării la programe şi proiecte în conformitate cu “Direcţiile de bază ale cooperării industriale în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice” (substituirea importurilor, inclusiv datorită creşterii localizării producerii şi aprofundării cooperării industriale, creşterea exporturilor producţiei industriei de prelucrare, crearea de noi sectoare inovatoare ale industriei şi modernizarea întreprinderilor ramurilor tradiţionale);

- participării la programe comune în cadrul Platformelor tehnologice euroasiatice, care asigură dezvoltarea infrastructurii inovaţionale, cooperarea şi crearea de tehnologii de perspectivă şi a producţiei competitive;

- participării la Reţeaua euroasiatică de cooperare şi subcontractare industrială (în cadrul sistemului informaţional comun de căutare şi organizare a comenzilor în industrie, în activitatea burselor de subcontracte în scopul căutării de parteneri şi încheierii de contracte preliminare);

· la efectuarea de achiziţii publice de bunuri va fi stabilită prioritatea producţiei industriale fabricate pe teritoriul Moldovei, care va fi asigurată în cazurile ce nu contravin acordurilor internaţionale încheiate de către Republica Moldova;

· pentru punerea în aplicare a proiectelor de amploare, care prevăd crearea întreprinderilor industriale noi şi modernizarea celor existente, ce corespund priorităţilor Programului de Stat de Dezvoltare a Industriei, vor fi atrase resurse financiare suplimentare externe datorită dezvoltării colaborării cu Banca Euroasiatică pentru Dezvoltare, Banca Mondială, alte organizaţii internaţionale şi ţări-partenere.

5.3. Agricultura

Tendinţele dezvoltării şi situaţia.

Agriculturii îi revine un rol social-economic important în dezvoltarea Republicii Moldova. Acest sector asigură producerea a circa 12% din PIB, în el fiind angajați peste 30% din toţi cei care activează în economia naţională. Veniturile majorităţii populației rurale, care constituie aproximativ 60 la sută din populaţia ţării, depind preponderent de rezultatele activităţilor din sectorul agrar.

În pofida faptului că condițiile climaterice din Moldova sunt favorabile pentru dezvoltarea industriei agrare multiramurale şi extrem de eficientă, în perioada ultimilor 25 de ani s-a înregistrat o degradare a sectorului agrar, provocată de politica promovată şi de lipsa asistenţei necesare din partea statului. Volumul producţiei agricole, în anul 2015, a constituit doar 50 la sută din nivelul anului 1989.

Reforma funciară exprimată prin distribuirea pămîntului pentru un număr de peste 1 milion de persoane fizice a dus la distrugerea potenţialului de producere moştenit, la reducerea volumului de producție şi a eficienţei industriei agricole.

În prezent, în producția de produse agricole predomină producerea de volume mici de producţie, care apriori nu poate fi eficientă.

Practic, jumătate din terenurile agricole se află în folosinţa gospodăriilor țărănești, cu o suprafaţă medie a terenurilor de cel mult 10 ha, şi a gospodăriilor casnice ale populaţiei. În ultimii ani, acestea asigură producerea a mai bine de 40% din cereale şi leguminoase, circa 30% de floarea soarelui, mai bine de 80% de cartofi şi legume, mai bine de 95% de culturi bostănoase, aproximativ 50% fructe şi legume, mai bine de 75% de struguri.

S-a redus substanţial productivitatea majorităţii absolute a culturilor. A degradat structura culturilor agricole cultivate – s-a redus semnificativ ponderea producţiei vegetale cu valoare adăugată înaltă, a scăzut producerea materialului semincier, săditor şi de alt tip cu caracter reproductiv.

Cele mai mari pierderi au fost înregistrate în sectorul zootehnic, iar segmentul comercial de creştere masivă a animalelor în sectorul zootehnic, practic, a dispărut. În pofida unei ameliorări din ultimii ani, situaţia privind asigurarea stabilă a industriei de prelucrare cu materie primă de calitate rămîne a fi critică. O mare parte a deficitului de produse de origine animală este acoperit prin import, iar cea mai mare parte a produselor îşi are originea în gospodăriile particulare ale populaţiei – practic două treimi din animale şi păsări pentru sacrificare (în masă vie), mai bine de 95% de lapte, peste 60% de ouă, peste 98% de lînă.

Din cauza lipsei de investiţii, utilizarea tehnologiilor înapoiate şi incompetitive, din cauza lipsei de relaţii integraţioniste stabile între producătorii agricoli şi întreprinderile de prelucrare, în industria agrară şi în structura exporturilor agroalimentare prevalează materia primă agricolă primară şi semifabricatele alimentare, adică produsele cu un nivel redus de prelucrare şi valoare adăugată scăzută.

Moldova este o zonă agricolă cu risc înalt. Schimbările anuale şi de sezon ale condiţiilor climaterice atribuie vulnerabilitate sectorului de producere a culturilor agricole, mai cu seamă în regiunile centrale şi sudice ale ţării. Măsurile întreprinse de stat pentru reducerea acestor riscuri în agricultură sînt destul de modeste şi deocamdată nu asigură rezultatele scontate. Drept urmare, bilanțul anual de activitate a sectorului agrar este foarte instabil. Astfel, în urma secetei din anul 2012, volumul producției agricole a scăzut cu 22%, iar în 2013 acestea au crescut cu 39%.

Agricultura se confruntă cu problema deficitului de apă, în timp ce irigarea reprezintă cheia pentru obţinerea unor recolte stabile şi bune, mai ales de legume şi fructe. Aceasta s-a dezvoltat intens în anii 1960-1990, cînd suprafaţa totală a terenurilor irigate a crescut de la 75 mii de hectare pînă la 310 mii (aproximativ 110 mii de hectare se aflau în regiunea Transnistria). Potrivit datelor recensămîntului general în agricultură, în anul 2011 suprafaţa terenurilor irigate a constituit doar 16,3 mii ha. Majoritatea sistemelor de irigare sînt defecte şi deja de mai mulţi ani de zile sînt nefuncţionale. Acest lucru condiţionează în mare parte instabilitatea industriei agricole şi a industriei de prelucrare – dependentă de industria agricolă.

Dezvoltarea agriculturii mai este negativ influenţată de reducerea fertilității solurilor (cu aproximativ 0,5% anual), degradarea pădurilor, poluarea apelor subterane, o mare parte din care nu corespund standardelor actuale.

În corespundere cu specializarea încă din perioada URSS, Moldovei îi revenea un rol important în elaborarea şi implementarea tehnologiilor avansate de producere şi prelucrare a culturilor agricole, fundamentate pe o bază ştiinţifico-industrială dezvoltată. După declararea independenţei Moldovei, finanţarea centralizată a ştiinţei în domeniul agriculturii a fost redusă, iar o mare parte din institutele de cercetări ştiinţifice au fost lichidate.

Cuantumul subvenţiilor de stat pentru agricultură este foarte modest – în ultimii ani, mijloacele Fondului de subvenţii au constituit doar 2% din valoarea producţiei agricole brute. Într-o anumită măsură, deficitul de mijloace bugetare pentru susţinerea sectorului agrar este compensat prin finanţări externe din cadrul diferitor proiecte. Totuşi, această finanţare nu soluţionează problema formării resurselor suficiente care să asigure nivelul necesar de asistenţă din partea statului şi dezvoltarea durabilă a sectorului agrar.

Problemele de bază:

· în agricultură predomină întreprinderile mici cu un nivel scăzut al productivităţii muncii şi specializare joasă, ceea ce reprezintă principalul impediment pentru transformarea sectorului într-un fundament stabil pentru dezvoltarea industriei de prelucrare, pentru asigurarea securităţii alimentare şi creşterea exporturilor de producţie agroalimentară;

· nivelul scăzut de integrare a producătorilor agricoli și de concentrare a terenurilor agricole este una dintre principalele constrângeri ce blochează investiţiile şi implementarea tehnologiilor moderne;

· producția de produse agricole se desfășoară în principal cu utilizarea de tehnologii învechite și lipsa de infrastructură care asigură accesul producătorilor agricoli la pieţele financiare, tehnico-materiale şi informaţionale, la pieţe organizate de desfacere a producţiei;

· sectorul este caracterizat printr-o instabilitate financiară extremă din cauza riscurilor naturale înalte, a organizării ineficiente a pieţelor de producţie agricole, materie primă şi produse alimentare, din cauza subdezvoltării sistemului de asigurări;

· nu este dezvoltat sistemul de organizare a pieţelor agricole angro şi de contractare a producţiei agricole; se înregistrează o monopolizare înaltă a sistemului de achiziţii şi exporturi ale producţiei, în asigurarea agricultorilor cu resurse de producţie;

· volumul asistenţei de stat pentru producătorii agricoli este foarte mic şi incomparabil cu volumul înregistrat în ţările mai dezvoltate;

· asistenţa din partea statului a agriculturii, inclusiv subvenţionarea, nu este orientată spre concentrarea gospodăriilor în unităţi mai mari şi spre specializarea acestora, spre integrarea producătorilor agrari, a întreprinderilor de prelucrare şi a instituţiilor de cercetare ştiinţifică de profil agrar; ea este insuficient legată de programele de dezvoltare a subsectoarelor agrare (acestea sau lipsesc, sau sînt învechite);

· nu sînt definitivate domeniile de perspectivă, specializarea sectorului agrar autohton reieşind din potenţialul acestuia, avantajele competitive şi prognozele de dezvoltare a pieţelor regionale de produse agricole şi alimentare;

· nu este creat sistemul ce ar permite o dezvoltare eficientă a activităţilor de producţie, prelucrare şi marketing a producţiei alimentare ecologice şi fără modificări genetice, care s-ar putea transforma într-un element de specializare a acestui sector important şi de înaltă competitivitate.

Strategia.

Obiectivele strategice ale dezvoltării agriculturii pe termen mediu sunt creşterea eficienţei de producere şi a competitivităţii produselor, formarea unor relaţii stabile cu partenerii de producere, prelucrare şi comercializare a produselor.

Strategia dezvoltării agriculturii prevede:

· integrarea producătorilor de produse agricole prin crearea asociaţiilor de producere, de aprovizionare-desfacere şi de altă natură, a clusterelor agrare şi agroindustriale;

· creşterea semnificativă a asistenţei din partea statului pentru producătorii agricoli (de 5 ori în decurs de 4 ani), care va fi într-o strînsă legătură cu implementarea programelor de dezvoltare a diferitor segmente ale sectorului agrar;

· integrarea agriculturii Moldovei în piaţa comună a producţiei agricole şi alimentare a ţărilor Uniunii Economice Euroasiatice.

Indicatorii-ţintă

	2015	2020
Ponderea agriculturii în PIB,%	12	11 – 12
Ritmul de creştere a producţiei agricole (media anuală), %	2,9 (2012-2015)	9 (2017-2020)
Fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli, % în valoarea brută a producţiei agricole	2	6

Măsurile de bază:

· va fi perfecţionat sistemul de stat de susținere a sectorului agrar prin intermediul „ataşării” strînse a acestuia la pachetul de programe specifice, care vor fi elaborate şi implementate (Programul de dezvoltare a semenologiei, pepinierelor, a creşterii animalelor de rasă, a tipurilor importante de producţie animalieră și vegetală, a produselor ecologice etc.)

· pentru creşterea eficacităţii asistenţei de stat pentru producătorii agricoli va fi implementat sistemul de evaluare a performanțelor pentru fiecare tip de asistenţă, rezultatele evaluărilor fiind folosite la selectarea măsurilor de asistenţă şi la determinarea volumului acesteia;

· în scopul contribuţiei la integrarea industrială a producătorilor agricoli şi la consolidarea terenurilor, asistenţa din partea statului, inclusiv cea financiară, va fi corelată cu dimensiunile gospodăriei şi volumul producţiei, fiind distribuită în favoarea producătorilor mijlocii şi mari, în acest context fiind elaborate şi implementate criteriile corespunzătoare;

· va fi introdus un nou tip de subvenţii – pentru livrările de produse agricole şi produse alimentare instituţiilor sociale (grădiniţe, şcoli, spitale, case-internat etc.)

· va fi semnificativ majorat Fondul de Subvenţionare (de la 0,5 mlrd.lei pînă la 2,5 mlrd.lei) datorită accelerării creşterii economice şi a veniturilor bugetare; în primul an al realizării prezentului Program resursele Fondului vor creşte de 1,5 ori, inclusiv ca urmare a utilizării mijloacelor eliberate în rezultatul reducerii cheltuielilor bugetului de stat pentru întreţinerea autorităţilor publice;

· pentru programele şi proiectele de interes național, va fi asigurată cofinanţarea din mijloacele Fondului Investiţional de Stat, iar programele şi proiectele importante pentru dezvoltarea pieţei agroalimentare a ţărilor UEEA, vor fi prezentate în scopul finanţării de către Banca Euroasiatică pentru Dezvoltare;

· la efectuarea achiziţiilor publice de bunuri va fi stabilită prioritatea produselor agricole provenind de pe teritoriul Moldovei, care se va asigura în cazurile ce nu contravin acordurilor internaţionale încheiate de Republica Moldova;

· vor fi create clustere mari, ce vor uni într-un singur lanţ producătorii agricoli, întreprinderile de prelucrare, comerciale, de prestare servicii etc.; va fi elaborat şi implementat un plan de măsuri pentru a promova dezvoltarea de clustere;

· în scopul asigurării ştiinţifice şi dezvoltării inovării în agricultură, vor fi majorate semnificativ volumele de finanţare a ştiinţei agrare şi elaborat programul de cercetări pe termen lung, căruia îi va fi atribuit statutul de Program Prioritar de Finanţare Bugetară a Ştiinţei;

· vor fi elaborate şi realizate măsuri de integrare a Moldovei în piaţa unică a produselor agricole şi produselor alimentare a ţărilor Uniunii Economice Euroasiatice în scopul asigurării realizării stabile a producţiei agricole primare şi prelucrate pe această piaţa importantă (mai mult de 180 mln. de persoane.), participării la programe şi proiecte comune de dezvoltare a complexului agroindustrial şi asigurarea securităţii alimentare a ţărilor UEEA, la programele şi proiectele de cercetări ştiinţifice şi dezvoltare tehnologică etc.;

· Republica Moldova va continua să dezvolte cooperarea cu Banca Mondială, Comisia Europeană, alte organizaţii internaţionale şi ţările partenere în scopul îmbunătățirii potenţialului de resurse şi intensificării competitivităţii sectorului agrar.

5.4. Energetică

Tendinţele dezvoltării şi situaţia.

Moldova este caracterizată printr-un grad redus de autonomie energetică, 96 la sută din resursele energetice fiind importate (inclusiv importurile de energie electrică din Transnistria). La fel, în proporţie de practic 100% sînt importate gazele naturale şi de circa 80% - energia electrică.

Deoarece creşterea cererii interne la combustibil şi resurse energetice rămînea în urmă de ritmurile dezvoltării economice, s-a produs şi reducerea capacităţii de consum a energiei. În timp ce, în anul 2006, capacitatea de consum a energiei a fost egală cu 58 kg. de echivalent petrolier la 1000 lei din PIB (exprimată în preţurile fixe ale anului 2005), în anul 2015 acest indicator a fost deja de 38 kg. În ultimii ani, s-a înregistrat o reducere a consumului de gaze naturale şi o creştere concomitentă a consumului de energie electrică şi a produselor petroliere.

O tendinţă nefavorabilă din ultimii ani, urmărită în sectorul energetic, este reducerea volumului de producţie. În perioada 2012-2015, acestea au scăzut cu 13%, inclusiv producţia de energie electrică - cu 12%.

Deficitul volumelor de energie electrică proprie este tot mai mult acoperit prin livrări din exterior (din Transnistria şi Ucraina). Ponderea acestora în consumul de energie electrică a crescut de la 77%, în anul 2010, pînă la 81%, în anul 2015. Din cauza stării necorespunzătoare a bazei tehnice a sectorului electroenergetic și a prețurilor relativ înalte la gazele naturale importate, costurile de producere a energiei electrice proprii sînt, practic, de două ori mai înalte decît pentru cea achiziţionată din exterior.

În pofida reducerii pierderilor energetice, nivelul acestora se menţine la un nivel destul de înalt, mai ales în sectorul termoenergetic. În anul 2015, pierderile înregistrate în reţelele electrice au constituit 8,5%, în cele termice – 19,3%.

Uzura fizică şi morală a utilajului şi echipamentelor din sectorul energetic depăşeşte 50%, iar modernizarea acestora este împiedicată de insuficienţa surselor de investiţii şi creşterea continuă a datoriilor companiilor energetice, care au atins cifra de 25,0 mlrd. lei (conform situaţiei la 01.01.2015), depăşind de 2,5 ori veniturile din vînzări.

Se menţine foarte modest nivelul de utilizare a surselor regenerabile de energie, în ciuda unui șir de proiecte în domeniu, susținute de resurse financiare ale donatorilor externi. Costul de producere a acestui tip de energie este potenţial ridicat, iar mecanismele actuale de asistenţă, de regulă, nu permit într-o măsură suficientă compensarea peirderilor generate.

Nivelul tarifelor este relativ înalt pentru mulţi consumatori non-casnici şi casnici, acesta fiind una dintre cauzele costurilor și a prețurilor de producător mari din sectoarele non-energetice şi de ponderea înaltă a cheltuelilor pentru achitarea serviciilor locativ-comunale în total cheltuieli financiare ale populaţiei (20% în anul 2015). Nu sînt folosite tarifele eşalonate pentru energia electrică, în tariful de achiziţie a gazelor naturale este inclusă plata datoriilor istorice şi TVA la importul de gaze (8%), lipseşte argumentarea tehnică pentru stabilirea tarifului la căldură pentru consumatorii care utilizează sisteme autonome de încălzire etc.

Capacitatea de consum a energiei în sectorul locativ şi instituţiile publice este de cîteva ori mai mare decît în ţările Uniunii Europene. O mare parte din clădirile rezidenţiale şi instituţiile publice (şcoli, spitale ş.a.) sînt dotate cu sisteme energetice ineficiente, care necesită înlocuire.

Se înregistrează probleme în domeniul cooperării internaţionale în energetică, a integrării pieţei energetice a Moldovei în pieţele regionale şi a asigurării securităţii energetice:

- în urma asumării de către Moldova a obligaţiunilor privind implementarea celui „de-al treilea pachet energetic” al UE, nu a fost la timp încheiat un nou contract cu compania „Gazprom”, livrările de gaze avînd loc prin prelungirea, anual, a contractului precedent cu termenul de valabilitate expirat în anul 2011;

- doar parţial a fost soluţionată problema ce ţine de traseele alternative pentru livrarea de gaze naturale din reţelele de gaze din România (a fost construită doar o porţiune a gazoductului pînă la Ungheni), care este important inclusiv pentru asigurarea stabilităţii importurilor de gaze în cazul întreruperii tranzitului de gaze rusești prin teritoriul Ucrainei şi a livrărilor în Moldova;

- din cauza nesoluţionării problemelor politice şi economice în relaţiile dintre Moldova şi Transnistria, nu sînt folosite oportunităţile asociate cu încheierea de contracte reciproc avantajoase pe termen mediu pentru furnizări de energie electrică, produsă de HCE Moldovenească;

- nu sînt realizate proiecte de interconectare a reţelelor electrice ale Moldovei şi României, fapt ce ar fi permis liberalizarea maximală a pieţei energiei electrice, utilizînd şi posibilităţile ce ţin nu doar de dezvoltarea pieţei interne a energiei electrice şi de selectarea furnizorilor, ci şi de exporturile de energie electrică produsă de HCE Moldovenească.

Problemele de bază:

· actualele capacităţi de producere a energiei electrice şi termice sînt caracterizate printr-un grad înalt de uzură fizică şi morală şi un coeficient de randament foarte scăzut, ceea ce condiţionează costuri şi pierderile neproductive mari;

· sectorului energetic îi este specific un grad de atractivitate foarte scăzut şi lipsa de surse financiare proprii necesare pentru realizarea unei modernizări complexe;

· se menţine un nivel înalt de uzură morală şi fizică a echipamentelor şi a reţelelor inginereşti ale sectorului locativ-comunal şi ale instituţiilor publice, lipsesc resursele financiare pentru înnoirea acestora;

· aşa cum tarifele înalte din sectorul energetic au impact asupra sferei productive şi populaţiei, nu sînt întreprinse măsuri eficiente privind politiciile tarifare şi politicile de protecţie socială pentru reducerea poverii tarifare;

· agenţii economici şi populaţia sunt slab stimulaţi pentru creşterea eficienţei energetice şi utilizarea surselor regenerabile de energie;

· nu sînt soluţionate problemele privind consolidarea interconexiunilor cu sistemul energetic al României, privind continuarea construcției gazoductului Iaşi-Chişinău;

· lipseşte corelarea măsurilor de integrarea energeticii Moldovei în piaţa energetică a ţărilor Uniunii Europene cu interesele privind dezvoltarea unei colaborări energetice reciproc avantajoase cu Transnistria, Federaţia Rusă şi alţi parteneri din Est.

Strategia

Strategia energetică pe termen mediu include următoarele direcţii de bază:

· modernizarea bazei tehnice a sectorului energetic, implementarea de noi tehnologii energetice;

· creşterea eficienţei energetice şi a gradului de utilizare a surselor regenerabile de energie;

· implementarea măsurilor politicii tarifare şi ale politicilor de protecţie socială a populaţiei, orientate spre reducerea poverii tarifare;

· integrarea optimală a pieţei energetice interne a Moldovei în pieţele regionale.

Indicatorii-ţintă

	2015	2020
Intensitatea energetică raportată la structura PIB, kg. e.p./1000 lei PIB în preţuri fixe ale anului 2005	38,3 (2014)	nu mai mult de 35
Pierderi de energie în reţelele termoenergetice, %	19,3	15
Pierderi de energie în reţelele electrice de distribuţie, %	8,5	7
Producerea energiei din surse regenerabile, mii tone e.p.	290 (2014)	400
Ponderea energiei, produse din surse regenerabile, în consumul brut de resurse energetice, %	12 (2014)	18
Ponderea cheltuielilor populaţiei pentru achitarea serviciilor comunal-locative în total cheltuieli financiare ale populaţiei, %	20	15

Măsurile de bază:

· se va efectua o evaluare a potenţialului de economisire a energiei în sectorul rezidenţial şi al instituţiilor publice, vor fi elaborate şi implementate programe şi proiecte de creştere a eficienţei energetice, care vor fi finanţate din contul mijloacelor bugetului de stat şi bugetelor locale, Fondul de Investiţii de Stat, investitorilor privaţi, populaţiei, partenerilor externi;

· în scopul stimulării implementării tehnologiilor de economisire a energiei şi a proiectelor de îmbunătăţire a eficienţei energetice, vor fi aplicate măsuri de stimulare economică – credite fiscale, amortizare accelerată, compensarea parţială din partea statului a cheltuielilor pentru achitarea dobînzilor aferente creditelor şi împrumuturi etc.;

· va fi dezvoltată colaborarea cu partenerii occidentali, care contribuie la implementarea proiectelor în sectorul energetic (cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană pentru Investiţii, Banca Mondială, UE etc.), inclusiv a proiectelor privind extinderea reţelelor electrice ale Moldovei şi României, construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău;

· pentru realizarea proiectelor de modernizare a sectorului energetic, creşterea eficienţei energetice, utilizarea surselor regenerabile de energie etc. vor fi atrase resurse financiare suplimentare datorită dezvoltării colaborării cu Banca Euroasiatică pentru Dezvoltare;

· va fi introdus sistemul tarifelor diferenţiale la energia electrică (în dependenţă de momentul zilei şi anotimpurile anului), va fi elaborată şi implementată metodologia de calculare a tarifelor pentru energia electrică obţinută din surse regenerabile şi transmisă în reţea;

·  în baza calculelor efectuate, va fi stabilită ponderea maximală admisibilă a cheltuielilor populaţiei pentru achitarea serviciilor locativ-comunale (% din venitul cumulat al familiei) şi soluţionată problema cu privire la introducerea subvențiilor bugetare pentru familiile ale căror cheltuieli pentru achitarea acestor servicii depăşesc limita stabilită;

· Republica Moldova va participa la formarea pieţelor comune de energie electrică şi gaze naturale ale Uniunii Economice Euroasiatice şi va elabora măsuri eficiente de integrare în aceste pieţe;

· Republica Moldova va organiza consultări cu Federaţia Rusă şi cu Comunitatea Energetică Europeană vizavi de implementarea prevederilor „celui de-al treilea pachet energetic”, mai întîi de toate în scopul eliminării divergenţelor legate de reformarea pieţei gazelor naturale (inclusiv pe problema privind divizarea companiei cu integrare verticală „Moldova-Gaz”) şi încheierea unui nou contract reciproc avantajos cu “Gazprom” privind furnizarea de gaze;

· va fi soluţionată problema privind interacțiunea strategică a Moldovei și Transnistriei în domeniul electroenergeticii şi va fi încheiat un contract reciproc avantajos pe termen lung cu CHE Moldovenească în scopul:

- unei utilizări mai eficiente a capacităţilor de producere a energiei electrice de pe ambele maluri ale Nistrului, pentru acoperirea deficitului de energie electrică,

- integrării în sistemele electroenergetice regionale,

- utilizării potenţialului de export de energie electrică,

- stabilizării şi asigurării predictibilităţii dinamicii tarifelor la energia electrică.

5.5. Infrastructura transporturilor

Tendinţele dezvoltării şi situaţia

După calitatea infrastructurii transportului, Moldova se află pe poziţiile inferioare în topul format din 140 de ţări ale lumii. În conformitate cu "Raportul competitivității globale 2015-2016" (World economic forum) la capitolul calitatea infrastructurii căilor ferate, republica se află pe locul 63, infrastructura transportului aerian – locul 91, infrastructura portuară – locul 129 şi după calitatea drumurilor– locul 133.

Transportul auto. Sectorul transportului auto este lider după volumele de transport - ponderea acestuia depăşeşte 60% din volumul total de mărfuri transportate şi 47% din volumul transportului de pasageri.

Lungimea totală a drumurilor auto constituie 9,4 mii km., inclusiv naţionale – 3,4 mii km., locale – 6,0 mii km. (plus la aceasta, 1,2 mii km. de autostrăzi în Transnistria). Densitatea drumurilor auto în Moldova (307 km. la 1000 km2 de teritoriu) este, practic, echivalentă cu densitatea drumurilor în alte ţări din regiune.

În prezent, doar 37% din drumurile naţionale sunt în stare bună, 38% - în stare medie şi 25% - într-o stare proastă şi foarte proastă. Starea drumurilor locale este mult mai dificilă – doar 22% din acestea sunt în stare bună.

Tendinţa pozitivă din ultimii ani o reprezintă creşterea finanţării lucrărilor de întreţinere, reparaţie şi reabilitare a drumurilor din contul mijloacelor Fondului Rutier, creditelor şi împrumuturilor externe. Din 2010 și până în 2015, mai mult de 2,5 ori s-au majorat veniturile Fondului Rutier (de la 605 mln.lei pînă la 1542 mln.lei). Finanţarea externă sub formă de credite oferite de Bănca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Bănca Europeană pentru Investiţii şi Comisia Europeană au crescut de 4,2 ori (de la 169 mln.lei pînă la 711 mln.lei).

În acelaş timp, o parte din mijloacele acumulate în Fondul Rutier, din diferite motive, nu sînt valorificate. Executarea lucrărilor de construcţie şi de reabilitare a drumurilor nu întotdeauna se face calitativ și în termenele stabilite.

Nu există o coordonare între Moldova și Transnistria privind reabilitarea drumurilor magistrale ce asigură legătura dintre reţeaua de drumuri a Moldovei şi cea a Ucrainei, precum şi în alte probleme importante ce ţin de dezvoltarea infrastructurii drumurilor auto.

Transportul feroviar. Lungimea liniilor de cale ferată constituie 1156 km., inclusiv pe segmentul transnistrean – 114 km. (circa 10% din lungimea totală a liniilor de cale ferată), densitatea medie a liniilor de cale ferată (34,2 km. la 1000 km.p. de teritoriu) este comparabilă cu indicatorii respectivi ai Bulgariei, Letoniei şi Lituaniei, Ucrainei.

Infrastructura de cale ferată se află într-o stare nesatisfăcătoare şi nu este capabilă să asigure viteza proiectată de circulaţie a trenurilor. Calea ferată a Moldovei nu este electrificată, transportul feroviar şi liniile de cale ferată au un grad de uzură înalt, lipsesc terminalele moderne, care ar asigura prelucrarea eficientă a conteinerelor ISO. Într-o stare critică se află sistemele de control şi comunicaţii.

Lucrările de întreţinere şi modernizare a căilor ferate şi a materialului rulant nu pot fi finanţate în volumul necesar din cauza disfuncționalității situației economico-financiare a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată a Moldovei”, imperfecțiunea politicii tarifare și de subvenționare a pierderilor din transportul de pasageri din contul veniturilor provenite din transportul de mărfuri.

Un impact negativ asupra stării infrastructurii feroviare şi rezultatelor activităţii transportului feroviar îl exercită conflictele dintre Moldova şi Transnistria. De facto, calea ferată este divizată – în anul 2004, în Transnistria a fost fondată întreprinderea „Cala Ferată din Transnistria”. Potenţialul transportului, inclusiv de tranzit, a încetat să mai fie solicitat în volum deplin, s-a destabilizatat logistica transportului, părţile conflictului continuă să suporte prejudicii din cauza că nu a fost restabilită complet mişcarea prin segmentul transnistrean de cale ferată.

Transportul aerian. Moldova dispune de 5 aeroporturi, moştenite din perioada sovietică şi amplasate în Chişinău, Mărculeşti, Cahul, Bălţi şi Tiraspol, dintre care doar Aeroportul Internaţional din Chişinău este utilizat pentru a efectua curse aeriene regulate. În anul 2013, Aeroportul din Chişinău a fost dat în concesiune, în scopul modernizării şi creşterii volumului transporturilor.

Moldova şi Uniunea Europeană au încheiat Acordul privind spațiul aerian comun care este un factor favorabil dezvoltării traficului aerian cu mai multe ţări ale lumii şi dezvoltarea sectorului transportului aerian, în general.

În acelaşi timp, lipseşte o strategie clară de dezvoltare a sectorului şi a elementelor, precum aviaţia sanitară şi agricolă, lipsesc planurile de dezvoltare a aeroporturilor din afara capitalei, motivul principal fiind lipsa mijloacelor financiare proprii şi atractivitatea investiţională scăzută a ţării.

Transportul pe apă. Transportul pe apă nu are un rol semnificativ în economia Moldovei, revenindu-i mai puţin de 1% din volumul mărfurilor transportate. Principalul motiv îl constituie starea proastă a infrastructurii transportului naval, restricţiile de navigaţie pe rîurile Nistru şi Prut în urma formării de depuneri aluviale şi de bancuri.

Unicul progres în dezvoltarea infrastructurii de transport naval îl constituie construcţia, pe rîul Dunăre, a portului Giurgiuleşti care are o importanță strategică și asigură ieșire la mare. Portul a fost dat în concesiune, şi are statut de port maritim internaţional, iar teritoriul lui - statut de zonă economică liberă (pînă în anul 2030), ceea ce ar trebui să contribuie la dezvoltarea şi la transformarea sa într-un port multimodal pentru transportul de mărfuri.

Problemele de bază:

· starea tehnică nesatisfăcătoare, practic, a tuturor sistemelor de transport (auto, feroviar, acvatic, aerian) are o influenţă negativă asupra calităţii serviciilor de transport, nu contribuie la dezvoltarea comerţului, economiei şi la atragerea investiţiilor;

· lipsesc resursele financiare proprii pentru modernizarea infrastructurii transporturilor și aducerea acesteia în conformitate cu necesităţile economice, sociale şi normele internaţionale;

· scade cererea pentru serviciile transportului feroviar din partea expeditorilor de mărfuri şi a pasagerilor, acest tip de transport a devenit tot mai puţin competitiv în raport cu transportul auto şi cel aerian;

· lipsesc centrele logistice speciale de analiză a transporturilor de mărfuri şi de distribuţie a acestora în reţeaua de transport în scopul realizării unor fluxuri de mărfuri optimale;

· conflictele periodice ale „transportului” şi lipsa de coordonare a planurilor şi acţiunilor între Moldova şi Transnistria împiedică optimizarea fluxurilor de mărfuri şi de pasageri, afectează negativ utilizarea maximă a posibilităţilor de tranzit şi reabilitarea complexă a infrastructurii de transport;

· utilizarea redusă a potenţialului de tranzit, practic nu sînt folosite posibilităţile şi nu are loc realizarea de proiecte privind participarea Moldovei la coridoare de transport internaţionale (TEN-T, TRASECA etc.).

Strategia.

Accelerarea ritmului de dezvoltare economică, prevăzută de prezentul Program, va provoca creşterea necesităţilor de transport de mărfuri şi pasageri şi de îmbunătăţire calitativă a stării infrastructurii transporturilor, a „incorporării” eficiente a acesteia în sistemul de transport regional, care leagă ţările vestice şi cele estice. Direcţiile strategice ale dezvoltării infrastructurii transporturilor, pe termen mediu, sînt următoarele:

· modernizarea şi îmbunătăţirea substanţială a stării infrastructurii transportului auto, feroviar, aerian şi naval;

· creşterea semnificativă a volumelor interne şi externe de finanţare a programelor şi proiectelor de dezvoltare a infrastructurii transporturilor;

· colaborarea reciproc avantajoasă cu Transnistria în scopul dezvoltării infrastructurii transporturilor, organizării fluxurilor de transport optime, utilizării la maximum a potenţialului de tranzit.

Indicatorii-ţintă

	2015	2020
Cheltuielile bugetului de stat pentru finanţarea sectorului transporturilor, mln.lei	1701	cel puţin 3600
Fondul Rutier, mln.lei	1542	cel puţin 3000
Ponderea drumurilor auto naţionale, aflate în stare bună (excelentă), %	37	cel puţin 50
Ponderea drumurilor auto locale, aflate în stare bună sau satisfăcătoare, %	22	cel puţin 30

Măsurile de bază:

· va fi format un set de programe şi proiecte prioritare privind modernizarea tehnică a infrastructurii transportului feroviar, auto, aerian şi naval, implementarea cărora prevede:

- electrificarea căii ferate, înnoirea materialului rulant, reparaţia liniilor de cale ferată, modernizarea sistemelor de control pentru creşterea vitezei şi securităţii traficului;

- extinderea lucrărilor de reabilitare, modernizare, construcţie şi reparaţie a drumurilor naţionale, de reconstrucţie a drumurilor locale pentru accelerarea creşterii ponderii drumurilor naţionale şi locale aflate în stare bună şi conforme cu normele internaţionale;

- construcţia unui terminal nou în Aeroportul Chişinău, dezvoltarea Aeroportului internaţional liber “Mărculeşti”, precum şi a aeroporturilor din Bălţi şi Cahul;

- curăţirea albiilor rîurilor Nistru şi Prut în scopul reluării navigaţiei şi creşterii volumului transporturilor;

· posibilităţile interne de finanțare a modernizării infrastructurii transporturilor vor fi majorate din contul:

- direcţionarea sumelor încasate din accizele la produsele petroliere în fondul Rutier, și, în consecință, creșterea volumului fondului Rutier;

- atragerii mijloacelor Fondului de Investiţii de Stat, şi utilizarea lor în condiţii de cofinanţare;

- majorării cheltuielilor bugetului de stat şi ale bugetelor locale pentru finanţarea sectorului transporturilor:

· în scopul atragerii resurselor investiţionale din sectorului privat vor fi elaborate şi implementate programe şi proiecte de parteneriat public-privat în domeniul transportului auto, feroviar, aerian şi naval;

· prin intermediul mecanismului de parteneriat public-privat vor fi create centre de logistică în transport, avînd o importanţă naţională pentru perfecţionarea logisticii transporturilor interne şi internaţionale;

· va fi dezvoltată colaborarea cu Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Comisia Europeană, Banca Euroasiatică pentru Dezvoltare şi alţi parteneri externi în scopul majorării finanţării externe a proiectelor de modernizare a infrastructurii transporturilor şi dezvoltării reţelei naţionale de coridoare de transport internaţionale;

Moldova şi Transnistria vor elabora un Program comun de dezvoltare a infrastructurii transporturilor şi logisticii, pentru finanţarea căruia vor fi utilizate mijloace bugetare, resurse ale sectorului privat şi ale partenerilor externi.

6. Dezvoltarea socială

6.1. Ocuparea forţei de muncă

Tendinţele dezvoltării şi situaţia.

De la începutul anilor 90, în Moldova se manifestă tendinţa de reducere a numărului de locuri de muncă şi a numărului de persoane ocupate în economie. Din anul 1993 pînă în anul 2015, numărul de angajaţi s-a redus cu aproximativ 500 mii de persoane sau cu 29%. Este semnificativ faptul că, în perioada de creştere economică (2010-2015), numărul celor angajaţi s-a redus cu 290 mii de persoane sau cu 19%.

Efectul unui caracter „nesocial” de dezvoltare economică a fost scăderea nivelului de ocupare a forţei de muncă în economie. Dacă în anul 2000, circa 55 la sută din populaţia de 15 ani şi peste erau antrenate în economie, în anul 2015 raportul s-a redus pînă la 40%. Adică, rata de ocupare a populației a scăzut de 1,4 ori.

În ultimii ani s-a dezvoltat ocuparea informală a forţei de muncă. În perioada 2010-2015, numărul celor ocupaţi în sectorul informal al economiei a crescut de la 354 mii de persoane pînă la 418 mii de persoane sau cu 18%. Ponderea acestora în numărul total al angajaţilor a crescut de la 31% pînă la 35%. Ponderea persoanelor ocupate în sectorul formal, s-a redus de la 69% pînă la 65%. În cazul tipurilor informale de ocupare a forţei de muncă, majoritatea angajaţilor nu pot conta pe pensii şi alte garanţii sociale chiar şi relativ modeste, deoarece ei nu achită impozite. Respectiv, sistemul bugetar nu încasează volumul necesar de prime sociale, fiscale şi de altă natură.

O mare parte a persoanelor ocupate în sectorul informal o reprezintă persoanele ocupate în sectorul agrar şi producerea de produse exclusiv pentru consumul personal. În perioada 2010-2015, numărul persoanelor ocupate în gospodăriile personale mici a crescut de la 105,0 mii de persoane pînă la 156,9 mii de persoane sau de 1,5 ori. Această categorie de persoane constituie 38% din cei ocupaţi în sectorul informal, 41% din persoanele ocupate în agricultură şi 13% din totalul persoanelor ocupate în economie. Cu excepţia acestui grup, numărul persoanelor antrenate în economie, în anul 2015, a constituit 1047 mii de persoane comparativ cu 1204 mii de persoane antrenate în conformitate cu datele oficiale (cu 157 mii de persoane sau cu 15% mai puţin), iar nivelul de ocupare a forţei de muncă a constituit doar 35% în raport cu 40% potrivit datelor oficiale.

În structura de ocupare a forţei de muncă pe ramuri prevalează sectorul agrar, ponderea căruia constituie 32% din numărul persoanelor ocupate în economie, ponderea sectoarelor non-agrare constituie, respectiv, 68% din numărul celor ocupaţi, inclusiv ponderea industriei este de doar 12%. Structura de ocupare a forţei de muncă pe ramuri poartă un caracter „agrar” pronunţat”.

O tendinţă nefavorabilă este reducerea continuă a numărului de lucrători angajaţi, ceea ce complică problema formării veniturilor fiscale în sistemul bugetar, inclusiv problema de formare a bugetelor fondurilor de asigurări sociale de stat şi de asigurări în medicină. În perioada 2010-2015, numărul salariaților s-a redus de la 809 mii de persoane pînă la 787 mii de persoane, iar ponderea lor în numărul total de angajați în economie – de la 71% pînă la 65%.

Pe fundalul unui nivel extrem de scăzut de ocupare a forţei de muncă în economie, nivelul oficial al şomajului rămîne a fi relativ scăzut – 4,9% în anul 2015. Numărul total al șomerilor oficial înregistrați în ultimii ani s-a redus, de la 81,5 mii de persoane, în anul 2010, pînă la 50,6 mii de persoane, în anul 2015. Solicitarea scăzută a agenţiilor de ocupare a forţei de muncă din partea şomerilor este condiţionată de faptul că autorităţile de ocupare a forţei de muncă nu sînt în stare să asigure toţi solicitanţii cu locuri de muncă adecvate. În anul 2015, centrele de ocupare a forţei de muncă au angajat doar fiecare al treilea şomer înregistrat, totodată majoritatea locurilor de muncă vacante, propuse de agenţiile de ocupare a forţei de muncă (60%), au rămas nesolicitate.

Angajatorii din diferite sectoare ale economiei tot mai des se confruntă cu imposibilitatea de a găsi lucrători de profesiile şi calificarea necesară. Majoritatea şomerilor înregistraţi (61%) au studii medii generale, în timp ce angajatorii solicită lucrători calificaţi şi cu experienţă de lucru în profesia solicitată.

Sistemul de pregătire şi perfecţionare a cadrelor la întreprinderi nu este susţinută de stat şi şi-a pierdut vechiul rol. Măsurile de formare profesională a şomerilor, întreprinse de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, sînt foarte limitate şi ineficiente din cauza finanţării mici. Alocările pentru formarea profesională a şomerilor sînt de 3 ori mai mici decît mijloacele financiare alocate pentru achitarea indemnizaţiilor de şomaj. În anul 2015, pentru formarea profesională au fost alocaţi 10,6 mln.lei, în timp ce pentru achitarea indemnizaţiilor au fost alocate 30,0 mln.lei. Multe alte măsuri active ale politicii de ocupare a forţei de muncă, în general, nu sînt finanţate şi nu sînt implementate (stimularea angajatorilor pentru crearea locurilor de muncă, subvenţionarea cheltuielilor pentru forţa de muncă, stimularea mobilităţii forţei de muncă).

În general, pentru Moldova este mult mai caracteristic nu fenomenul şomajului, ci deficitul mare al locurilor de muncă bine plătite. Acest deficit provoacă migrarea masivă a forţei de muncă peste hotarele ţării. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, numărul migranţilor moldoveni din ultimii ani a constituit circa 350 mii de persoane, iar potrivit datelor Băncii Mondiale – mai mult de 700 mii de persoane. Aşa sau altfel, deficitul locurilor de muncă în interiorul ţării se cifrează la cel puţin 400 mii. Totuşi, tendinţele de reducere a numărului total de locuri de muncă, nivelul relativ scăzut de salarizare şi politica ineficientă în problemele de ocupare a forţei de muncă anulează orice perspective de soluţionare a problemelor privind ocuparea forţei de muncă şi celor ce ţin de migrarea forţei de muncă.

Unicul program sprijinit de stat („PARE 1+1”), menit să asigure implicarea lucrătorilor migranţi şi a acumulărilor financiare ale acestora în economia naţională, s-a soldat, pînă în prezent, cu rezultate nesemnificative. În cadrul Programului respectiv, muncitorii-migranţi pot beneficia de un grant (fiecare leu investit de migrant se suplineşte cu 1 leu din mijloacele Programului). În perioada 2010-2015, doar 310 migranţi au revenit în ţară şi şi-au iniţiat propria afacere. În acelaşi timp, creşterea finanţării din partea statului a Programului în cauză poate contribui la revenirea migranţilor, implicarea acestora în sfera businessului mic şi, astfel, la creşterea numărului persoanelor ocupate în economie.

În condiţiile reducerii permanente a locurilor de muncă, exodul masiv al populației la muncă peste hotarele țării, deficitul de personal, statul, practic, nu promovează politici care vizează creșterea numărului locurilor de muncă şi nivelului de ocupare a forţei de muncă în economia naţională. Programele de dezvoltare social-economică a ţării, precum şi programele de dezvoltare a diferitor sectoare sînt elaborate şi implementate fără o apreciere a impactului acestora asupra numărului locurilor de muncă şi nivelul de ocupare a forţei de muncă.

Problemele de bază:

· de mult timp se înregistrează tendinţele de reducere a numărului locurilor de muncă, a numărului de angajaţi şi a nivelului de ocupare a forţei de muncă în economie;

· s-a creat o structura de ocupare a forţei de muncă ineficientă cu o pondere mare a persoanelor ocupate în sectorul informal şi în sectorul agrar, cu o pondere joasă şi care este în continuă scădere a celor angajaţi;

· fenomenul de migrare a forţei de muncă peste hotarele ţării înregistrează indicatori înalţi fără o tendinţă spre diminuare;

· se intensifică problema asigurării economiei cu personal de specialităţile necesare şi avînd nivelul de formare profesională necesar;

· lipseşte o politică eficientă a statului în problema ocupării forţei de muncă; sînt foarte slab implicate măsurile active de stimulare a ocupării forţei de muncă, predominante fiind măsurile pasive, în primul rînd achitarea indemnizaţiilor de şomaj;

· volumul de finanţare a măsurilor ce contribuie la angajarea în cîmpul muncii a şomerilor, la creşterea numărului de locuri de muncă şi a numărului de angajaţi este foarte nesemnificativ şi nu corespunde necesităţilor reale;

· sistemul de formare profesională şi de recalificare a cadrelor este lipsit de mobilitate şi insuficient orientat spre necesităţile pieţei muncii şi cererea din partea angajatorilor.

Strategia.

Creşterea numărului persoanelor ocupate în economie şi creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă reprezintă obiectivul central al dezvoltării social-economice pe termen mediu.

Strategia de ocupare a forţei de muncă prevede:

· creşterea numărului de locuri de muncă şi a numărului angajaţilor cu 150 de mii, şi a nivelului de ocupare a forţei de muncă de la 40% pînă la 45%;

· modificarea structurii de ocupare a forţei de muncă pe direcţia ocupării forţei de muncă formale şi ocupării forţei de muncă în sectoarele non-agrare, creşterea numărului de angajaţi;

· asigurarea ritmurilor înalte preconizate de creştere a economiei cu forţă de muncă pregătiţă profesional şi cu un nivelul de calificare corespunzător.

Indicatorii-ţintă

	2015	2020
Numărul persoanelor ocupate în economie, mii de persoane	1204	1350
Numărul persoanelor ocupate în sectorul non-agrar, mii de persoane.	822	980
Numărul de angajaţi, mii de persoane.	787	910
Ponderea persoanelor din sectorul informal, în numărul total al populaţiei ocupate în cîmpul muncii, %	35	15
Nivelul de ocupare a forţei de muncă a populaţiei de 15 ani şi peste, %	40,3	45,0

Măsurile de bază:

· va fi elaborat şi implementat programul de ocupare a forţei de muncă pe termen mediu, orientat, cu preponderenţă, spre satisfacerea cerinţelor crescînde de forţă de muncă, provocate de creşterea economiei ca urmare a realizării măsurilor politicii investiţionale şi industriale, prevăzute de prezentul Program;

· va fi modificată modalitatea de finanțare a măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă şi protecţie socială a şomerilor:

- măsurile active de stimulare a ocupării forţei de muncă se vor finanţa din mijloacele Fondului de ocupare a forţei de muncă, format din contul mijloacelor bugetului de stat;

- măsurile pasive de protecţie socială a şomerilor (plata indemnizațiilor de șomaj și alocațiilor de integrare) se vor finanţa din contul mijloacelor bugetului de asigurări sociale obligatorii;

- bugetul Fondului de ocupare a forţei de muncă va fi autonom în raport cu bugetul de asigurări sociale obligatorii;

· formarea bugetului Fondului de ocupare a forţei de muncă se va efectua reieşind din necesităţile de finanţare a măsurilor active ale politicii de ocupare a forţei de muncă, incluse în programul de ocupare a forţei de muncă pe termen mediu şi a capacităţilor bugetului de stat; finanțarea măsurilor de promovare a ocupării forței de muncă va creşte semnificativ în comparaţie cu volumul de finanţare din ultimii ani;

· măsurile principale de implementare a Programului de ocupare a forţei de muncă pe termen mediu şi principalele direcţii de utilizare a mijloacelor Fondului de ocupare a forţei de muncă vor include:

- pregătirea, perfecționarea și ridicarea nivelului de calificare a persoanelor angajate și a șomerilor (cursuri, ateliere de lucru etc.), reieşind din cerinţele pieţei muncii şi cererea de forţa de muncă din partea angajatorilor;

- atragerea de specialiști de înaltă calificare, cu experiență practică de lucru, inclusiv specialiști calificaţi din străinătate pentru organizarea de ateliere de instruire;

- restituirea angajatorilor a costurilor legate de instruirea profesională suplimentară a cetăţenilor la locurilor de muncă (de studii);

- compensarea cheltuelilor pentru organizarea practicii elevilor şi studenţilor care beneficiază de educație profesională, şi stagii ale absolvenţilor în scopul acumulării de către aceştia a experienţei de muncă;

- subvenţionarea cheltuielilor de transport din partea angajatorilor, legate de transportarea lucrătorilor din localităţile din apropiere pînă la locul de muncă şi înapoi;

- informarea permanentă a cetăţenilor Moldovei, aflaţi la muncă în alte state, referitor la locurile de muncă ce sînt create, la specialităţile necesare, la posibilităţile de formare profesională şi recalificare, prin intermediul ambasadelor şi diasporelor moldoveneşti de peste hotarele ţării;

· va fi pus în aplicare un sistem de comandă de stat pentru formarea profesională şi recalificarea personalului la solicitările agenţilor economici, solicitările fiind colectate de agenţiile teritoriale de ocupare a forţei de muncă şi selectate de ministerele de resort cu includerea ulterioară a lor în comanda de stat pentru instituţiile de învăţămînt medii de specialitate şi superioare, care va fi amplasată pe bază de concurs;

va fi majorată finanţarea de la buget a Programului „PARE 1+1” în scopul creşterii numărului migranţilor muncitori reveniţi în ţară şi implicaţi în activitatea economică.

6.2. Veniturile populaţiei

Tendinţele dezvoltării şi situaţia.

Veniturile băneşti ale populaţiei. Ritmurile modeste de creştere a veniturilor băneşti reale ale populaţiei nu permit asigurarea unui nivel de trai decent. În anul 2015, cuantumul venitului mediu pe cap de locuitor a constituit 1756,2 lei sau 93,3 dolari, depăşind doar cu 1% valoarea minimului de existenţă.

În structura veniturilor băneşti prevalează remunerarea muncii - 46,1%, prestaţiile sociale - 23,3% şi remitenţele din străinătate - 19,4%.

Moldova se menţine pe primele poziţii în topul ţărilor lumii după ponderea remitenţelor în PIB. Potrivit datelor Băncii Mondiale, în anul 2014, ţara a ocupat locul 5 în acest top, iar transferurile muncitorilor migranţilor au constituit 26,2% din PIB.

Cu excepţia remitenţelor, venitul mediu lunar pe membru de familie, obţinut doar din sursele din interiorul ţării (în rezultatul activităţii de muncă, din proprietatea deţinută, din sistemul de asigurări sociale etc.), a constituit, în anul 2015, 1415,5 lei sau 75,2 dolari, fiind cu 18% mai mic decât valoarea minimului de existență.

Economia nu este în stare să asigure un trai decent pentru majoritatea cetăţenilor, care, la rîndul lor, nu pot să stimuleze dezvoltarea economiei. Structura cererii de consum este destul de primitivă - 42% din cheltuieli revin produselor alimentare, iar 18% sunt folosite pentru achitarea serviciilor locativ-comunale. O astfel de structură a cererii nu stimulează modificări calitative în structura economiei, iar nivelul scăzut al cererii interne nu stimulează creşterea ritmului de dezvoltare economică.

Remunerarea muncii. Cuantumul salariului rămîne foarte modest, întregîstrînd, în medie în anul 2015, 4610,9 lei lunar sau 245 dolari. Salariul mediu lunar în republică nu este doar mult mai mic decît în orice altă ţară a Uniunii Europene, ci şi mai puţin decît în multe ţări din CSI. Astfel, în Kazahstan, în anul 2015, salariul mediu a constituit 565 $, în Rusia –560, în Belarus – 413, în Armenia –386$.

Creşterea salariului real, care se înregistrează în ultimii ani, a avut un caracter recuperant în raport cu nivelul de salarizare existent pînă la declararea independenţei Republicii Moldova. Salariul mediu real, în anul 2015, a fost cu 9,5% mai mic decît în anul 1990.

Există o diferenţiere pronunţată a salariului mediul lunar pe sectoare ale economiei. Atunci cînd salariul în agricultură constituie 67% din salariul mediu pe ţară, iar în educaţiei acest raport este de 83%, în asigurarea socială 59%, în energetică acesta este deja de 1,8 ori mai mare, în sectorul intermedierii financiare – de 1,9 ori, în informatică şi comunicaţii – de 2,1 ori.

În septembrie, 2015, o salarizare sub nivelul mediu o aveau circa 60% din totalul de angajaţi, în agricultură – 87% din angajaţi, în educaţie – 65%.

Plăţilor salariale le revine o povară fiscală semnificativă – impozitul pe venit, primele de asigurări sociale şi medicale obligatorii, acesta fiind unul din principalele motive ale răspîndirii fenomenului de ocupare informală a forţei de muncă şi achitării salariilor „în plicuri”, precum și nivelul scăzut de remunerare a muncii în general.

Asigurarea cu pensii. Problema fundamentală a asigurării cu pensii este nivelul extrem de scăzut al pensiilor din cauza lipsei de mijloace financiare necesare pentru majorarea lor pînă la un nivel decent, acest lucru fiind condiţionat de reducerea numărului de angajaţi, plătitori de prime de asigurări sociale, precum şi de nivelul de salarizare scăzut al salariaţilor.

La începutul anului 2016, numărul pensionarilor aflaţi la evidenţa organelor de protecţie socială a populaţiei, a ajuns la 680 mii de persoane, mărimea medie a pensiilor stabilite a constituit doar 1165,2 lei lunar (59 dolari), iar a pensiilor pentru limita de vîrstă – 1191,8 lei (61 dolari). Totodată, mărimea minimă a pensiei pentru limită de vîrstă pentru lucrătorii din agricultură a constituit doar 767,2 lei (32 dolari), pentru restul pensionarilor – 861,8 (44 dolari).

Pensia medie, în anul 2015, a fost cu 19% sub nivelul minimului de existenţă pentru un pensionar.

Pînă în prezent, nu s-a reuşit revenirea la dimensiunile reale ale pensiilor, existente înainte de criza aniilor 90. În mod real mărimea medie a pensiei stabilite (minus inflație), conform situaţiei de la 1 ianuarie, 2016, a constituit doar 44 la sută din nivelul existent la 1 ianuarie, 1991.

În condiţiile unor pensii medii relativ mici, se înregistrează şi o diferenţiere esenţială a mărimii pensiilor. Potrivit datelor pentru anul 2014, pensia medie lunară a procurorilor şi judecătorilor depăşea pensia medie pentru limita de vîrstă de peste 7 ori, a deputaţilor – de aproximativ 6 ori, a foştilor membri ai Guvernului – de 7 ori. Această contradicţie a principiului de echitate socială provoacă nemulţumiri atît din partea beneficiarilor de alte tipuri de pensii, cît şi din partea plătitorilor de prime de asigurări sociale.

Mecanismul actual de indexare anuală a pensiilor cu aplicarea coeficientului unic de indexare (pentru pensiile funcţionarilor publici se aplică ½ din coeficientul de indexare unic), indiferent de mărimea pensiei, duce la creşterea decalajului dintre pensiile mici şi pensiile mari.

Nivelul redus al asigurării cu pensii se caracterizează printr-un coeficient modest de substituire a salariului pierdut (raportul dintre valoarea medie a pensiei pentru limita de vîrstă şi salariul mediu lunar calculat). În anul 2015, coeficientul de substituire a constituit 25% în loc de 40% - nivel recomandat de OMM.

Cresc riscurile de instabilitate financiară a sistemului de asigurare cu pensii, care sînt condiţionate nu doar de îmbătrînirea populaţiei, ci şi, în mod special, de micşorarea raportului dintre numărul de plătitori de prime de asigurări sociale şi pensionari. În timp ce, în anul 2010, la 100 de pensionari reveneau 167 de plătitori de prime de asigurări sociale, în anul 2014 numărul acestora s-a redus pînă la 126. Principalul motiv al acestei tendinţe negative constă în reducerea permanentă a numărului de salariaţi.

Problemele de bază:

· venitul financiar mediu pe cap de locuitor în R. Moldova este unul foarte scăzut şi acoperă doar valoarea minimului de trai;

· creşterea salariului pînă în prezent poartă caracter recuperant, iar scăderea masivă a salariului real în anii 90 nu este compensată;

· se înregistrează o povara fiscală excesivă asupra remunerării muncii, ceea ce provoacă ocuparea forţei de muncă tenebre şi achitarea salariilor “în plicuri”;

· cea mai mare parte a angajaţilor primesc un salariu mai mic decât salariul mediu pe economie;

· se înregistrează o diferenţiere pronunţată a salariului mediu lunar în diferite sectoare ale economiei;

· persistă un nivel extrem de scăzut al pensiilor:

- mărimea reală a pensiei medii este de 2,3 ori mai mică decît în anul 1990;

- pensia medie este cu 19% mai mică decât valoarea minimului de existență;

· se înregistrează o diferenţiere puternică a mărimii pensiilor după tipurile lor;

· sistemul de asigurare cu pensii funcţionează ineficient – ratele ridicate ale primelor de asigurări, pe de o parte, şi pensii disproporționat de mici, pe de altă parte;

· cresc riscurile instabilităţii financiare a sistemului de asigurări cu pensii, condiţionate nu doar de îmbătrînirea populaţiei, ci şi de scăderea raportului dintre numărul plătitorilor de prime de asigurări sociale şi a cel al pensionarilor;

· aplicarea unui coeficient unic pentru indexarea anuală a pensiilor indiferent de mărimea acestora contribuie la creşterea decalajului dintre pensiile mici şi cele mari.

Strategia.

Accelerarea ritmului de dezvoltare a economiei pe termen mediu va contribui la creşterea semnificativă a veniturilor populaţiei şi, astfel, la o consolidare a stabilităţii sociale şi a caracterului social al dezvoltării în general.

Strategia în domeniul veniturilor populaţiei prevede:

· asigurarea unor ritmuri anticipative ale creşterii salariilor, pensiilor şi indemnizaţiilor sociale comparativ cu ritmul de creştere a PIB;

· reducerea nivelului de diferenţiere a populaţiei după mărimea veniturilor obţinute.

Ritmul de creștere a economiei, în condiţiile creşterii numărului de angajaţi şi stimulării creşterii salariului, vor extinde baza de percepere a primelor de asigurare, ceea ce va asigura stabilitate financiară a bugetului asigurărilor sociale de stat şi va contribui la creşterea semnificativă a cuantumurilor pensiilor şi indemnizaţiilor.

Pe parcursul a 4 ani, mărimea salariului mediu lunar va creşte în expresie reală (minus inflaţia) cu 50%, pensia medie va fi cu 35% peste nivelul minimului de existență pentru un pensionar.

Indicatorii-ţintă

	2015	2020
Salariul mediu lunar, lei	4610,9	9100
Mărimea medie a pensiei stabilite, lei lunar	1165,2 (conform situaţiei la 1.01.2016)	2650
Coeficientul de substituire a salariului prin pensie, %	25	29
Raportul dintre mărimea medie a pensiei şi minimul de existență pentru un pensionar, %	81,1	135

Măsurile de bază:

· realizarea măsurilor propuse în acest Program, care prevăd îmbunătăţirea condiţiilor în care au loc activităţile de întreprinzător, industrializarea economiei etc., vor crea condiţii pentru creşterea salariului mediu în rezultatul creşterii volumelor de producere şi a cererii forţei de muncă, pentru creşterea ponderii industriei şi a muncii calificate etc.

· implementarea politicii fiscale, prevăzută de prezentul Program, va contribui la creşterea cuantumurilor de salarizare a muncii angajaţilor datorită:

- deducerii din venitul impozabil a angajatorului a sumei egale cu creşterea contribuţiilor pentru asigurarea socială, punerii în aplicare a unei scări din trei nivele a ratelor de impozitare a impozitului pe venit a persoanelor fizice, precum şi prin intermediul apropierii treptate a mărimii scutirilor personale ale persoanelor fizice de minimul de existenţă;

· la perceperea impozitului pe venit de la persoanele fizice, vor fi puse în aplicare, treptat, deduceri fiscale sociale (pentru studii, tratament);

· creşterea semnificativă a veniturilor bugetului public, prevăzută de prezentul Program, va asigura o creştere substanțială a salariului angajaţilor din sfera bugetară şi reducerea diferenţei în remunerarea muncii cu angajaţii din sectorul real al economiei;

· pentru a reduce decalajul între dimensiunea pensiilor primite, va fi pusă în aplicare o scară de indexare diferenţiată, pentru pensiile mici se vor aplica coeficienţi de indexare majoraţi;

· la calcularea şi stabilirea unei pensii va fi ridicată restricţia privind baza de calcul anuală a contribuţiilor individuale de asigurări sociale obligatorii (nu mai mult de 5 salarii medii lunare pe economie, înmulţit la 12);

· va fi efectuată unificarea normelor de pensionare, scopul căreia va fi reducerea înlesnirilor acordate unor categorii de pensionari şi asigurarea unui grad de dependenţă mai mare între dimensiunea primelor de asigurări sociale şi pensiile achitate;

· vor fi actualizate veniturile persoanei asigurate pentru calcularea pensiei, obţinute pînă la 1 ianuarie, 1999, în scopul reflectării în formula de calculare a pensiei a aportului real al pensionarului concret la finanţarea sistemului de pensii;

· persoanele care-şi continuă activitatea de muncă după stabilirea pensiei, și care sînt plătitori ai contribuțiilor de asigurări sociale, vor beneficia de dreptul la recalcularea pensiilor pentru limita de vîrstă.

6.3. Educaţie

Tendinţele dezvoltării şi situaţia.

Învăţămîntul preşcolar. În ultimii ani, în Moldova, s-a îmbunătățit accesul copiilor la educația preșcolară. Gradul de şcolarizare a copiilor , în ansamblu, pe ţară a crescut de la 77,1%, în anul 2010, pînă la 85,1%, în anul 2015. Totuşi, acest indicator continuă să fie cu mult mai mic decît în ţările dezvoltate (90-100%). Este într-o creştere foarte lentă gradul de şcolarizare a copiilor în mediul rural, care, în anul 2015, a constituit doar 73,0%.

Grădiniţele de copii nu sînt dotate cu calculatoare, cu resurse informaţionale complexe pentru părinţi care, în mai multe cazuri, contribuie la finanţarea instituţiilor preşcolare pentru copii.

Învăţămîntul primar şi mediu general. În prezent, funcţionează 1323 instituţii de învăţămînt primar şi mediu general (inclusiv 16 instituţii private). Timp de cinci ani (2010/2011 - 2015/16), numărul instituţiilor de învăţămînt primar şi mediu general de stat s-a redus cu 166, inclusiv au fost lichidate 46 de instituţii de învăţămînt în mediul urban şi 120 de instituţii – în mediul rural.

Numărul de elevi în şcolile primare, gimnazii şi licee s-a redus, în perioada de referinţă, cu 69,1 mii de persoane sau 16%.

A scăzut gradul de şcolarizare a copiilor – de la 93,6%, în anul 2010/2011 pînă la 91,8%, în 2015/2016. Problema copiilor rămaşi în afara şcolii există doar în mediul rural, la fel ca şi problema copiilor ce nu frecventează şcoala. Gradul de cuprindere a copiilor în învăţămîntul gimnazial s-a redus şi el – de la 88,1%, în anul 2010/2011, pînă la 86,7%, în anul 2015/2016, fiind în descreştere în exclusivitate datorită diminuării indicatorului în localităţile rurale.

Indicatorii prezentaţi reflectă nu doar tendinţa demografică de micşorare a numărului copiilor şi adolescenţilor, ci şi rezultatele reformării sistemului de învăţămînt, care se efectuează fără a ține cont de nevoile și opiniile comunităților locale, Optimizarea școlilor se desfășoară, în principal, pornind de la obiectivele de economisire a mijloacelor financiare, și nu ținând cont de necesitatea menținerii accesului copiilor la obținerea educației la locul şi din oportunitatea de păstrare a şcolilor în calitate de centre educaţionale şi culturale în teritorii, ceea ce, în primul rînd, este important pentru mediul rural.

Baza material-tehnică şi infrastructura mai multor instituţii de învăţămînt primar şi secundar general, mai ales în localităţile rurale, nu corespund cerinţelor actuale.

Continuă procesul de reducere şi îmbătrînire a cadrelor didactice. În perioada 2010-2015, numărul de cadre didactice în instituţiile de învăţămînt primar şi secundar general s-a redus cu 7,8 mii de persoane sau cu 21%. Peste 41% din cadrele didactice au vîrsta de 50 ani şi mai mult. Absolvenţii instituțiilor pedagogice, din cauza condiţiilor de muncă neatractive (salarii mici, lipsa posibilităţilor de promovare în carieră) nu manifestă interes de a lucra după specialitate.

Calitatea învăţămîntului secundar general se află la un nivel foarte modest. În anul 2016, doar 54,8 la sută din absolvenţii liceelor au reuşit să susţină examenul la bacalaureat.

Învăţămîntul profesional. Tendinţe comune, manifestate în sistemul învăţămîntului profesional, sînt reducerea numărului de studenţi (de la 161,14 mii de persoane, în anul 2010, pînă la 128,2 mii de persoane, în anul 2015 sau cu 21%) şi, respectiv, a numărului de cadre didactice (de la 11,3 mii de persoane pînă la 9,5 mii de persoane sau cu 16%), precum şi a numărului de instituţii (de la 156 pînă la 123). Aceste tendinţe sînt condiţionate, în majoritatea cazurilor, de cauze demografice – micşorarea numărului populaţiei tinere.

Numărul instituţiilor de învăţămînt profesional-tehnic şi mediu de specialitate s-a redus de la 75, în anul 2010, pînă la 47, în anul 2015 (toate instituţiile au statut de instituţii de stat), iar numărul studenţilor acestora – de la 21,4 mii de persoane pînă la 16,1 mii de persoane sau cu 25%. În pofida faptului că 97% din studenţi beneficiază de instruire profesional-tehnică gratuită, interesul pentru acest tip de studii rămîne a fi destul de modest.

Numărul instituţiilor de învățămînt post-secundar vocațional și tehnic s-a redus de la 48, în anul 2010, pînă la 45, în anul 2015 (4 din acestea au statut de instituţii private), numărul de studenţi a scăzut nesemnificativ – de la 32,2 mii de persoane pînă la 30,4 mii de persoane sau cu 6%. Aproape jumătate dintre studenţi plătesc taxe de şcolarizare (47%).

Structura sistemului de învăţămînt profesional înregistrează o deplasare nejustificată spre învăţămîntul superior. Acest lucru se datorează în mare parte solicitării și cererii înalte pentru studiile superioare. În anul 2015, pentru primul an de facultate, la instituţiile de învăţămînt superior, au fost admişi 17,7 mii de studenţi, în timp ce la anul întîi al instituţiile de învăţămînt profesional-tehnic postsecundar au fost înscriși 8,9 mii, iar la învăţămîntul secundar profesional – 9,4 mii studenți.

În perioada 2010-2015, numărul de studenți din învățământul superior a scăzut de la 107,8 mii de persoane pînă la 81,7 mii de persoane sau cu 24%.

Cele mai solicitate sînt specialităţile cu profil economic (25% din toţi studenţii din instituţiile de învăţămînt superior), juridic (16%), pedagogic (15%) şi tehnic (11%).

Cererea înaltă pentru studiile superioare este realizată în cea mai mare parte contra plată. În anul 2015, 60 la sută din studenţii instituţiilor de învăţămînt superior de stat şi-au făcut studiile în bază de contract. În general, 67% din studenţii din universităţile ţării îşi achită studiile (inclusiv studenţii instituţiilor de învăţămînt superior private).

Răspîndirea pe scară largă a învăţămîntului contra plată în sistemul de învăţămînt profesional nu garantează o educație de calitate. Obţinerea diplomei nu asigură şi o încadrare ulterioară în cîmpul muncii după specialitatea obţinută. Cunoştinţele obţinute şi abilităţile practice nu de fiecare dată corespund cerinţelor angajatorilor, ceea ce depreciază rezultatele instruirii şi, într-o mare măsură, lipseşte de justificare cheltuielile bugetare şi de personal pentru învățământul profesional.

Cheltuielile bugetului public naţional pentru educaţie au crescut de la 6,6 mlrd. lei, în anul 2010, pînă la 8,4 mlrd.lei, în anul 2015. Totuşi, în expresie procentuală faţă de PIB, s-a produs o reducere a alocărilor pentru învăţămînt de la 9,1% pînă la 6,9%. Cheltuielile personale ale populaţiei pentru studii au scăzut de la 17,3 lei pe lună pentru un membru de familie pînă la 13,2 lei. Totuşi, în ciuda situaţiei create, rămîne ridicată diferenţierea cheltuielilor populaţiei pentru studii în funcţie de nivelul veniturilor familiilor - 20% dintre cele mai puțin asigurate familii cheltuie pentru educație de 10 ori mai puţin decît 20% dintre cele mai asigurate gospodării casnice.

O problemă comună a sistemului de învăţămînt este salariul relativ scăzut, care constituie doar 82,7 la sută din salariul mediu pe economie.

Problemele de bază:

· cuprinderea copiilor în învăţămîntul preşcolar este insuficientă din aspectul pregătirii copiilor pentru instruirea ulterioară şi dezvoltarea abilităţilor de învățare; insuficiența finanţării provoacă necesitatea perceperii de plăţi și taxe de la părinţi;

· este acută problema ce ţine de cuprinderea incompletă a copiilor din mediul rural în învăţămîntul primar şi existența copiilor care nu frecventează şcoala;

· există o inegalitate nejustificată a accesului la învăţămîntul mediu general între copiii din mediul urban şi cel rural;

· structura specialităţilor, pentru care asigură formarea profesională instituţiile de învăţămînt superior, mediu de specialitate şi secundar profesional, este slab legată de necesităţile economiei şi angajatorilor;

· răspîndirea învăţămîntului contra plată şi a plăţilor neformale în sistemul de învăţămînt nu garantează calitatea studiilor şi încalcă drepturile studenţilor din familiile puțin asigurate;

· întregul sistem de învăţămînt al Moldovei se caracterizează printr-o calitate nesatisfăcătoare a educației şi pregătirea generaţiei tinere pentru activitatea de muncă, corespunzătoare cerințelor moderne;

· nivelul de salarizare în sistemul de învăţămînt rămîne sub media pe economie, ceea ce are un impact negativ asupra structurii pe vîrste şi nivelul profesional al cadrelor didactice, în special în sistemul de învăţămînt primar şi secundar;

· baza tehnico-materială şi infrastructura şcolilor primare, gimnaziilor, liceelor, instituţiilor de învăţămînt profesional-tehnic şi mediu de specialitate are nevoie de modernizare.

Strategia.

Scopul strategic al dezvoltării sistemului de învăţămînt în Republica Moldova îl reprezintă creşterea semnificativă a calităţii de instruire la toate nivelurile de învățare, asigurarea accesului egal al tuturor grupurilor de populaţie la studii.

Esenţa strategiei prevede:

· asigurarea unei acoperiri de 100% a copiilor în învăţămîntul primar;

· creşterea nivelului de cuprindere în învăţămîntul gimnazial pînă la 95%;

· îmbunătăţirea calitativă a condiţiilor tehnico-materiale şi de infrastructură a procesului didiactic şi creşterea remunerării muncii cadrelor didactice;

· orientarea sistemului de învăţămînt spre asigurarea calității educației, conform standardelor internaţionale şi rigorilor actuale.

Se preconizează că volumele finanţării de către stat a învăţămîntului, în termen de 4 ani, vor creşte de 1,6 ori, ceea ce va permite asigurarea pe termen mediu a soluţionării obiectivelor strategice ale sistemului de educație.

Indicatorii-ţintă

	2015	2020
Rata de înrolare a copiilor în educaţia preşcolară, %	85,1	90,0
Rata de înrolare a copiilor în învăţămîntul primar, % - inclusiv în mediul rural	91,8 79,6	100,0 100,0
Rata de înrolare a copiilor în învăţămîntul gimnazial, % - inclusiv în mediul rural	86,7 79,0	95,0 90,0
Salariul mediu în educație, % faţă de salariul mediu pe economie	82,7	nu mai puţin de 100,0
Ponderea cadrelor didactice cu vîrsta de pînă la 30 de ani în numărul total al cadrelor didactice in instituţiile de învăţămînt, %	12,3	18,0
Cheltuielile bugetului public naţional pentru educație, mlrd. lei	8,4	nu mai puţin de 13,5

Măsurile de bază:

· va fi evaluat impactului reformelor și procesul de optimizare a şcolilor la capitolul calitate şi acces la educație, în special în localităţile rurale;

· vor fi întreprinse măsuri pentru a atinge rata de 100% a cuprinderii copiilor din localităţile rurale în învăţămîntul primar;

· toate aspectele strategice privind dezvoltarea instituţiilor de învăţămînt primar şi mediu secundar (inclusiv de reorganzare) vor fi soluţionate cu participarea reprezentanţilor autorităţilor publice locale, părinţilor, organizaţiilor obşteşti;

· va fi efectuată inventarierea şi evaluarea stării bazei tehnico-materiale şi a infrastructurii în toate instituțiile de învăţămîntul de stat şi aprobate standardele privind tipurile instituțiilor de învăţămînt; în baza inventarierii şi evaluării va fi elaborat şi implementat un program de modernizare a infrastructurii şi a bazei tehnico-materiale a instituţiilor de învăţămînt;

· nivelul de salarizare în educație va fi majorat pînă la nivelul salariului mediu pe economie; în scopul atrageri cadrelor tinere în instituţiile de învăţămînt primar şi secundar general vor fi folosite forme speciale de stimulare;

· va fi elaborat şi implementat programul de credite pentru studii în scopul extinderii accesului la învăţămîntul mediu de specialitate şi cel superior, în scopul asigurării cu mijloacele bugetare necesare; va fi efectuată creşterea eşalonată a burselor sociale pînă la mărimea minimului de existență pentru studenţii din familiile defavorizate;

· pentru absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior, care-şi fac studiile din contul finanțării bugetare, pentru anumite specialităţi (profesori, medici de familie etc.), va fi introdusă practica de delegare pentru angajare în instituţiile de învăţămînt şi localităţile în care există o lipsă acută a specialiștilor respectivi;

· pentru formarea specialiştilor în sistemul de învăţămînt mediu de specialitate, secundar profesional şi superior, se va forma comanda de stat reieşind din necesităţile şi solicitările angajatorilor;

· va fi elaborat şi implementat sistemul naţional de evaluare a calităţii studiilor obţinute după nivelurile de instruire, pe baza datelor testărilor internaţionale ale persoanelor instruite;

· va fi majorată ponderea studenţilor care-şi fac studiile în colegiile de stat şi în instituţiile de învăţămînt superior din contul mijloacelor bugetare.

6.4. Asistență medicală

Tendinţele dezvoltării şi situaţia.

Situaţia din domeniul ocrotirii sănătăţii populaţiei Moldovei ar putea fi calificată ca satisfăcătoare, și care se agravează pe mai mulţi parametri. Potrivit datelor ultimului sondaj al opiniei publice, doar 27 la sută din persoanele chestionate sînt mulţumite de asistența medicală (datele “Barometrului Opiniei Publice – aprilie, 2016”). Este cel mai scăzut indicator în toţi anii de organizare a sondajelor de opinie, începînd cu anul 2001.

În ultimii ani se atestă o creştere a mortalităţii generale a populaţiei şi a mortalităţii prin cele mai răspîndite maladii – boli ale aparatului respirator, ale sistemului circulator şi cel endocrin.

În perioada 2010-2015, numărul total de pacienţi înregistraţi a crescut de la 2621,7 mii de persoane pînă la 2831,4 mii de persoane (cu 8%), mortalitatea totală raportată la o mie de locuitori a crescut de la 736,1 de persoane pînă la 796,7 de persoane, inclusiv numărul celor ce suferă de maladii ale aparatului respirator a crescut de la 466,1 mii de persoane pînă la 553,9 mii de persoane (cu 19%), ale sistemului circulator – de la 444,9 mii de persoane pînă la 582,5 mii de persoane (cu 31%), ale sistemului endocrin – de la 128,8 mii de persoane pînă la 215,2 mii de persoane (cu 70%).

Nu s-a ameliorat situaţia ce ţine de mortalitatea populaţiei prin astfel de maladii cu caracter social precum narcomania şi toxicomania, HIV, alcoolism şi psihoză alcoolică. În perioada 2010-2015, numărul total al bolnavilor de narcomanie şi toxicomanie a crescut de la 9,1 mii de persoane pînă la 11,5 mii de persoane (cu 27%). A crescut numărul cazurilor noi de îmbolnăvire cu HIV – de la 457 pînă la 574. Practic, nu s-a redus mortalitatea generală prin alcoolism şi psihoza alcoolică (46,8 mii de persoane, în anul 2010, şi 46,7 mii de persoane, în anul 2015). Potrivit datelor OMS, în anul 2014 Moldova s-a situat pe primul loc printre 188 de ţări după nivelul de consum a alcoolului (18,22 l de alcool etilic pur pe cap de locuitor cu vîrsta de 15 ani şi peste). În același timp, s-a îmbunătățit situația morbidității populației active de tuberculoză. În timp ce, în anul 2010, au fost depistate 3,1 mii de cazuri noi de îmbolnăvire de tuberculoză, în anul 2015 numărul acestora a fost de 2,4 mii. Numărul de bolnavi de tuberculoză aflați la evidenţă în instituţiile curativ-profilactice, a scăzut de la 5,2 mii de persoane pînă la 3,4 mii de persoane.

Continuă să crească numărul persoanelor diagnosticate cu tumori maligne. În perioada 2010-2015, numărul acestor bolnavi a crescut de la 43,8 mii de persoane pînă la 51,0 mii de persoane (cu 16%).

Se menţine o tendinţă pozitivă de reducere a mortalității infantile. Dacă în anul 2010, numărul copiilor decedaţi în vîrsta de pînă la un an, era de 11,7 la 1000 de născuţi vii, în anul 2015 cifra s-a redus pînă la 9,7. În acelaş timp, a crescut simţitor numărul cazurilor de îmbolnăvire a nou-născuţilor – de la 308,3 la 1000 de copii născuţi vii pînă la 369,4.

Starea de sănătate a populaţiei depinde de mai mulţi factori, unul dintre care este eficienţa funcţionării sistemului de ocrotire a sănătăţii.

În perioada 2010-2015, numărul medicilor a crescut nesemnificativ – de la 12,8 mii de persoane pînă la 13,0 mii de persoane sau de la 35,9 de persoane la 10 mii de locuitori pînă la 36,6 de persoane. Totodată, s-a redus numărul medicilor de familie – de la 1866 de persoane pînă la 1647 de persoane. O tendinţă negativă a ultimilor ani a fost reducerea numărului personalului medical mediu – în perioada de referinţă acest număr s-a redus de la 27,5 mii de persoane pînă la 24,6 mii de persoane sau de la 77,3 de persoane la 10 mii de locuitori pînă la 69,2 de persoane. S-a creat un raport neechilibrat între numărul medicilor şi asistentelor medicale - 1:1,9, în timp ce în ţările dezvoltate acest raport este în medie de 1:2,9.

Numărul total de pături de spital s-a redus de la 22,0 mii în anul 2010, pînă la 18,8 mii în anul 2015. Concomitent, a scăzut durata medie de tratament a bolnavilor în staționar – de la 9,6 zile pînă la 8,7 zile.

În condiţiile creşterii mortalităţii, s-a redus numărul de vizite a populaţiei la medici. Dacă în 2010, vizitele la medic, raportată la un locuitor, care locuiește în zona de deservire a instituțiilor de asistenţă medicală de ambulatoriu, a reprezentat 6,5 vizite, în 2015 - doar 6,2 vizite.

Se menţin diferenţe persistente privind starea de sănătate, gradul de asigurare cu personal medical şi servicii medicale între populaţia rurală şi cea urbană. În general, situaţia în domeniul sănătăţii şi asistenţei medicale pentru populaţia rurală este de o calitate mai proastă decît pentru cea urbană. Se păstrează diferenţe semnificative în ceea ce priveşte accesul la serviciile de sănătate între cetăţenii cu venituri mici şi cei cu venituri mari. În anul 2015, cheltuielile medii pe cap de locuitor ale 20% din cele mai defavorizate categorii ale populaţiei pentru achitarea serviciilor medicale şi procurarea de medicamente au ajuns la 44 lei pe lună, în timp ce 20% din cele mai asigurate categorii ale populaţiei au înregistrat cheltuieli medii de 294 lei pe lună sau de 6,7 ori mai mult. Grupurile populaţiei puţin asigurate, practic, nu au acces la serviciile instituţiilor medicale private.

Dotarea material-tehnică a instituţiilor medicale de stat este incomparabilă cu a celor private. Acest lucru limitează accesul populaţiei care nu dispune de mijloace pentru achitarea serviciilor clinicilor private, la cele de diagnostic specializat, la examene profilactice în scopul depistării timpurii a maladiilor şi la asistenţa medicală de tehnologii înalte. Nu are loc formarea de raporturi concurenţiale corecte între instituțiile medicale publice şi cele particulare.

Cheltuielile bugetului public naţional pentru ocrotirea sănătăţii au crescut de la 4,0 mlrd. lei, în anul 2010, pînă la 6,4 mlrd. lei, în anul 2015. Totuşi, cota cheltuielilor publice pentru ocrotirea sănătății în PIB a scăzut de la 5,5% pînă la 5,3%.

La formarea bugetului sănătăţii prevalează fondurile de asigurări obligatorii în medicină (79% din toate resursele alocate pentru finanţarea sănătăţii), formate, în cea mai mare parte, din primele de asigurări obligatorii în medicină. Reducerea numărului de plătitori ai acestor contribuţii reprezintă una din principalele cauze ale lipsei de fonduri pentru creșterea finanțării sănătății.

Nu este optimă structura cheltuielilor fondurilor de asigurări obligatorii în medicină. Costurile de internare în staţionar depăşesc cu mult costurile pentru asistenţa primară (cu 65%, în anul 2015), în timp ce în ţările dezvoltate raportul dintre aceste cheltuieli este, practic, egal. Este foarte modestă ponderea cheltuielilor pentru modernizarea bazei material-tehnice a instituţiilor medicale (3%).

Problemele de bază:

· creşte mortalitatea generală a populaţiei, precum şi mortalitatea prin cele mai răspîndite maladii şi afecţiuni cu caracter social (cu excepţia tuberculozei);

· nu se menţine un acces egal pentru diferite grupuri ale populaţiei la serviciile medicale, în cea mai proastă situaţiei aflîndu-se grupurile defavorizate ale populaţiei şi locuitorii din localităţile rurale;

· volumul şi nivelul finanţării sănătăţii (% faţă de PIB), cît şi structura cheltuielilor pentru finanţarea sănătăţii nu sînt pe deplin optime, nu corespund necesităţilor raţionale;

· este în reducere numărul asistenților medicali, ceea ce solicită eforturi suplimentare din partea medicilor;

· funcţionarea şi dezvoltarea sistemului sănătăţii nu se concentrează spre rezultate finale, care trebuie să fie apreciate printr-un set de indicatori privind starea de sănătate a populaţiei;

· există o neconcordanţă între asistenţa medicală de ambulator şi cea de urgenţă – are loc suprasolicitarea asistenţei medicale spitaliceşti în situaţia unei dezvoltări relativ slabe a asistenţei medico-sanitare primare;

· modernizarea bazei material-tehnice a instituțiilor medicale publice este blocată de nivelul scăzut de finanţare a investiţiilor capitale;

· lipseşte politica de stat privind crearea mediului concurenţial între instituţiile medicale publice şi cele private;

· nu sînt suficient protejate drepturile pacienţilor, în sistemul de sănătate este răspîndită corupţia, populaţia este supusă unor costuri forţate pentru tratament chiar în situaţia cînd are poliţă de asigurare medicală.

Strategia

Creşterea accelerată a economiei şi creşterea numărului de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală vor contribui la creşterea semnificativă a cheltuielilor publice pentru finanţarea sistemului de sănătate şi realizarea măsurilor de creştere a eficienţei şi îmbunătăţire a rezultatelor de funcţionare a acestuia.

Potrivit strategiei, dezvoltarea sistemului de sănătate va fi direct orientat spre obținerea rezultatelor finale, exprimate prin îmbunătăţirea sănătății populaţiei, prin extinderea accesului populaţiei la servicii medicale şi creşterea calităţii acestora prin intermediul:

· creşterii substanțiale a cheltuielilor publice pentru ocrotirea sănătății şi creşterii eficienţei utilizării acestora;

· îmbunătățirii asigurării populaţiei cu personal medical şi servicii medicale;

· modernizării bazei tehnico-materiale a instituţiilor medicale.

Indicatorii-ţintă

	2015	2020
Morbiditatea generală a populaţiei (numărul bolnavilor la 1000 de locuitori)	797	650 720
Morbiditatea generală prin alcoolism şi psihoză alcoolică (numărul de cazuri la 100 mii de locuitori)	1315	1200
Numărul de medici la 10 mii de locuitori	36,6	38
Numărul personalului sanitar mediu la 10 mii de locuitori	69,2	90 80
Numărul de vizite la medicii din instituţiile de ambulator (în medie de către 1 locuitor pe an)	6,2	7,0
Cheltuielile bugetului public naţional pentru ocrotirea sănătății, mlrd. lei	6,4	nu mai puţin de 12

Măsurile de bază:

· cheltuielile bugetului public naţional pentru finanţarea sferei sănătăţii vor creşte, în 4 ani, aproximativ de 2 ori;

· în scopul creşterii eficienţei cheltuielilor publice pentru sănătate va fi efectuată evaluarea rezultatelor tuturor programelor în acţiune, iar rezultatele evaluării vor sta la baza excluderii tuturor cheltuielilor ineficiente;

· va fi pus în aplicare sistemul de măsurare a performanțelor în domeniul sănătăţii şi implementarea indicatorilor care reflectă impactul sistemului de sănătate asupra modificării mortalităţii populaţiei, starea pacienților după tratament, starea de sănătate a copiilor înainte de admitere în instituţiile de învăţămînt etc.;

· indicatorii de măsurare a performanțelor în domeniul sănătății vor fi utilizați în scopul orientării activităţii instituţiilor medicale spre realizarea de rezultate finale concrete, evidenţierea priorităţilor, distribuirea optimă şi utilizarea eficientă a personalului şi a resurselor financiare;

· va creşte nivelul de asigurare a populaţiei cu medici şi personal de asistență medicală, mai ales în localităţile rurale;

· va fi îmbunătăţit raportul dintre numărul medicilor şi personalului de asistență medicală, va scădea nivelul de solicitare din partea medicilor prin creșterea numerică a personalului medical mediu și extinderea funcțiilor de asistenți medicali;

· în scopul modernizării echipamentelor medicale, creşterii volumului de asistenţă medicală bazată de tehnologii moderne, va fi elaborat şi implementat un program-ţintă de dezvoltare a bazei tehnico-materială a sănătăţii, cele mai importante proiecte ale programului vor fi finanţate din mijloacele Fondului de Investiii de Stat;

· în scopul creşterii calităţii serviciilor medicale, modernizării bazei tehnico-materiale şi infrastructurii sferei de sănătate publică vor fi identificate formele şi domeniile parteneriatului public-privat, va fi elaborat şi implementat programul de dezvoltare a parteneriatului public-privat în sănătate;

· raportul dintre asistenţa medicală de staționar şi cea de ambulator va fi optimizat cu accent pe ultima; în primul rînd va fi consolidat segmentul de asistenţă medical-sanatorială primară în calitate de formă eficientă de servicii medicale cu cel mai mare impact asupra sănătăţii populaţiei;

· va fi implementat sistemul de vouchere oferite familiilor social-vulneravile ale căror membri necesită servicii medicale costisitoare (diagnostic, tratament, intervenţii chirurgicale etc.); voucherele pot fi folosite pentru a beneficia de servicii oferite atît de instituţiile medicale publice, cît şi cele particulare;

· în scopul formării unui mediu concurenţial sănătos, vor fi eliminate barierele administrative şi economice existente pentru a participa la sistemul de asigurări obligatorii de asistență medicală a instituţiilor medicale de diferite forme de proprietate, în consecință va creşte accesul persoanelor asigurate la serviciile instituţiilor medicale private.

Anexe

Indicatorii-ţintă de dezvoltare social-economică pe termen mediu

Obiective sociale pe termen mediu – principalii indicatori-ţintă

	2016 (estimativ/ prognoză)	2020	2020 faţă de 2016, %
Creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă în economie
Numărul persoanelor ocupate în economie, mii de persoane.	1170	1350	115
Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste în economie, %	39	45
Creşterea accelerată a salariilor
Mărimea medie a salariului lunar, lei	5000	9100	182
Creşterea salariului real, %			150
Co-raportul dintre pensia medie şi minimul de existenţă
Mărimea medie a pensiei lunare stabişlite, lei	1260	2650	2,1 ori
Co-raportul dintre mărimea medie a pensiei lunare stăbilite şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru pensionari, %	80	135

Obiectivele economice pe termen mediu – principalii indicatori-ţintă

	2016 (estimativ/ prognoză)	2020	2020 faţă de 2016, %
Accelerarea ritmului de creștere economică
PIB, volumul nominal, mlrd. lei	133	240	180
PIB, creşterea reală, %			146
PIB pe cap de locuitor, dolari	1900	3500	184
Industrializarea economiei
Creşterea producţiei industriale, %			183
Ponderea industriei în PIB, %	14	18
Ponderea persoanelor ocupate în industrie în numărul total de angajați, %	12	16
Mobilizarea surselor de investiţii
Creşterea investiţiilor în capitalul fix, %			181
Ponderea investiţiilor în PIB, %	18	27

Indicatorii-ţintă pe sectoare de bază

	2015	2017-2020
Stabilitatea macroeconomică
Inflaţia (medie anuală), %	9,7	5 +/-1,5
Datoria publică totală, % PIB	27,5 (42,1 – estimat pentru anul 2016)	nu mai mult de 50
Deficitul bugetului de stat, % PIB	1,7 (3,1 – estimat pentru anul 2016)	nu mai mult de 3
Relaţiile de comerţ extern şi integrarea
Ritmurile de creştere a exporturilor (media anuală), %	-2,5 (2012-2015)	16
Ritmurile de creştere a importurilor (media anuală), %	-5,6 (2012-2015)	11
Deficitul balanţei comerciale (media anuală), % PIB	37 (2012-2015)	29
Încheierea Acordului privind parteneriatul strategic şi colaborare cu Uniunea Europeană	-	anul 2019
Politica fiscală
Presiunea fiscală naţională aferenţă impozitele şi taxelor, % din PIB	30,3	25,0
Numărul controalelor fiscale (mii pe an)	56	40
Numărul de impozite şi taxe (cu excepţia taxelor vamale) (un.)	24	21
Numărul de proceduri standardizate (un.)	0	7
Politica cheltuielilor publice
Cheltuiel bugetare cu caracter social, % în cheltuielile bugetului public naţional	68,5	72,5
Cheltuieli bugetare pentru investiţii capitale, % în cheltuielile bugetului public naţional	6,5	10,0
Cheltuieli bugetare pentru dezvoltarea industriei, % în cheltuielile bugetului public naţional	0,01	1,0
Veniturile bugetelor locale, % PIB	9,0	11,6
Veniturile bugetelor locale, % în veniturile bugetului public naţional	25,3	27,9
Reglementarea activităţilor de întreprinzător
Ponderea sectorului tenebru (nemonitorizat), % PIB	23,2 (2014)	15, 0
Indicele libertăţii economice, puncte (The Heritage Foundation)	57,4	60,0
Indicele competitivităţii globale, puncte (raportul „Cu privire la competitivitatea globală”, Forumul Economic Mondial)	4,0	4,3
Poziţia în topul ţărilor după uşurinţa de a face afaceri (raportul „Doing business”, Banca Mondială)	52	48
Indicele de percepere a corupţiei, puncte (The Transparency International)	33	36
Investiţii
Investiţii în capitalul fix, mlrd.lei	20,8	65
Ponderea investiţiilor în capitalul fix în PIB,%	17	27
Ritmurile de creştere a investiţiilor în capitalul fix (media anuală), %	– 0,9 (2012-2015)	+16 (2017-2020)
Investiţii străine directe (media anuală), mln. dolari	217 (2012-2015)	400-500 (2017-2020)
Industrie
Ponderea industriei în PIB,%	14	18
Ponderea industriei în numărul persoanelor ocupate în economie, %	12	16
Ritmurile de creştere a producţiei industriale (media anuală), %	+0,5 (2012-2015)	+16 (2017-2020)
Numărul de persoane ocupate în industrie, mii de persoane.	142	210
Agricultură
Ponderea agriculturii în PIB,%	12	11 – 12
Ritmul de creştere a producţiei agricole (media anuală), %	2,9 (2012-2015)	9 (2017-2020)
Fondul de subvenţionare a producătorilor agraricoli, % în valoarea brută a producţiei agricole	2	6
Energetică
Intensitatea energetică raportată la structura PIB, kg. e.p./1000 lei PIB în preţuri fixe ale anului 2005	38,3 (2014)	nu mai mult de 35
Pierderi de energie în reţelele termoenergetice, %	19,3	15
Pierderi de energie în reţelele electrice de distribuţie, %	8,5	7
Producerea de energie din surse regenerabile, mii tone e.p.	290 (2014)	400
Ponderea energiei produse din surse regenerabile, în consumul brut de resurse energetice, %	12 (2014)	18
Ponderea cheltuielilor populaţiei pentru achitarea serviciilor locativ-comunale în cheltuielile financiare ale populaţiei, %	20	15