Programul de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova pe
termen mediu
(anii 2017-2020)
Cuprins
Preambul …………………………………………………………………………..…….3
1. Principalele rezultate ale
dezvoltării social-economice
în perioada 1990-………………………………………………………………………....….4
2. Schimbarea modelului de dezvoltare –
răspuns la principalele provocări ……………………………………………………….5
3. Scopurile sociale, obiectivele economice şi
strategia de
dezvoltare
pe termen mediu…………………………………………………………………8
4. Condiţiile generale pentru dezvoltarea
social-economică ………………………..…..11
4.1. Stabilitatea macroeconomică………………………………………………….…..11
4. 2. Relaţiile de comerţ extern şi
integrarea ………………………………………….14
4.3. Politica fiscală……………………………………………………………………….17
4.4. Politica de cheltuieli bugetare…………………………………..………………….20
4.5. Reglementarea activităţilor de
întreprinzător……………………………………23
5. Domeniile-cheie ale dezvoltării economiei………………………………………………27
5.1. Investiţii …………………………………………………………………………….30
5.2. Industrie ……………………………………………………………………………33
5.3. Agricultură …………………………………………………………………………37
5.4. Energetică
………………………………………………………………………… 41
5.5. Infrastructura transportului ………………………………………………………44
6. Dezvoltarea socială ………………………………………………………………………48
6.1. Ocuparea forţei de muncă ………………………………………………….……..48
6.2. Veniturile populaţiei ………………………………………………….…….……..51
6.3. Educaţie ………………………………………………………………….…………55
6.4. Asistența medicală ……………………………………………………….………..59
Anexe
Indicatorii-ţintă
de dezvoltare social-economică pe termen mediu………………………56
Preambul
În Moldova există două
scenarii de dezvoltare socio-economică.
Primul scenariu este cel
evoluţionist, care vizează continuarea transformărilor graduale şi
tradiţionale, presupune că ne vom dezvolta la fel cum am făcut-o pînă în
prezent, cu aceleaşi fenomene economice, sociale, cu acelaşi tempou de
reforme care
produc, în cel mai bun caz, ritmuri anuale de creştere moderate la nivelul
de 4-5%, fără a modifica structura economiei. Această cale va asigura
o calitate modestă a vieţii pentru majoritatea cetăţenilor
şi, implicit, va genera în permanenţă exodul forţei de
muncă peste hotare.
Dezvoltarea economiei în
baza acestui scenariu va contribui şi în continuare la creşterea
decalajului dintre Moldova şi ţările mai dezvoltate din
perspectiva nivelului de dezvoltare economică şi tehnologică,
“menţinînd” economia naţională într-o puternică
dependenţă de finanţarea externă.
Al doilea scenariu
presupune realizarea unui progres economic prin intermediul unei majorări
considerabile a ritmului de creştere, prin asigurarea retehnologizării masive a
producţiei
şi
modificarea structurii economiei datorită mobilizării tuturor
surselor de investiţii, iar acest lucru va asigura o creştere
semnificativă a nivelului de trai al populaţiei, va spori
productivitatea muncii şi ocuparea forţei de muncă şi va
lansa mecanismele de revenire în ţară a muncitorilor migranţi.
Doar urmarea acestui scenariu are capacitatea
necesară pentru a reduce decalajul dintre Moldova şi ţările
comparabile din perspectiva nivelului de dezvoltare economică şi
tehnologică, pentru a forma potenţialul adecvat al
competitivităţii economiei naţionale şi a extinde baza de
dezvoltare.
Programul de dezvoltare
social-economică a Republicii Moldova pe termen mediu (anii 2017-2020) pe
care îl propunem conţine expunerea strategiilor sectoriale şi a
principalelor măsuri pentru realizarea acestora.
Reuşita
strategiilor menţionate şi a principalelor măsuri impune
realizarea sincronizată a lor. În caz contrar, dacă acestea vor fi implementate cu
viteze diferite și fragmentar, atunci nu vor fi obținute rezultatele scontate.
Astfel, pentru a promova
o politică de industrializare eficientă, este necesară, în
primul rînd, o forţă de muncă pregătită şi
calificată. Adică, politica din domeniul ocupării forţei de
muncă şi cea din sfera educaţiei urmează a fi “ajustate” la
necesităţile industrializării. Pentru a activiza
potenţialul investiţional intern şi a atrage businessul în
realizarea strategiilor şi programelor sectoriale, este necesară
modificarea politicilor şi practicilor de reglementare de stat a
activităţilor de întreprinzător, utilizînd noi forme de
parteneriat şi dialog între autorităţi şi mediul de
afaceri.
Din aceste considerente,
schimbarea paradigmei de dezvoltare prin implementarea conceptului Programului
prevede şi implementarea sistemică şi sincronizată nu doar
a strategiilor sectoriale expuse şi a măsurilor prioritare, ci a unui efort susţinut atît
din partea Guvernului, cît şi din partea întregii societăţi.
1. Principalele rezultate ale
dezvoltării social-economice în perioada 1990-2015
Pe parcursul ultimelor
două decenii, Republica Moldova a mers pe un drum complex şi
controversat al formării sale. Dar, măsurile
orientate spre crearea unei economii de piaţă
funcţionale nu au asigurat o dezvoltare
durabilă şi calitativă a economiei. Pe de
altă parte, neimplicarea în realizarea unor profunde transformări a
generat o situaţie în care economia naţională a acumulat
dezechilibre structurale şi funcţionale. Astfel, după 20 de ani
de existenţă, Republica Moldova are o situaţie
social-economică care cu greu poate fi catalogată cel puţin cu
calificativul „satisfăcător”.
Economia naţională a cunoscut două perioade în evoluția sa: 10 de
criză şi peste un deceniu de ascensiune.
Prima perioadă – de criză (anii 1990-1999) – ţine de
aşa-numita „terapie de şoc”, care a degradat într-o criză de
proporţii din anii 90 şi a durat un deceniu. În această
perioadă potenţialul economic al Moldovei a înregistrat pierderi
masive, de peste 2/3. A avut loc constrîngerea activităţii economice,
distrugerea unor sectoare întregi, a celor mai tehnologizate tipuri de
producţie, a relaţiilor de cooperare şi a infrastructurii
tehnice.
Ca urmare a crizei anilor '90 PIB-ul și producția industrială
au scăzut cu 67%, producţia agrară –
cu 56%, investiţiile în capital fix au scăzut cu aproximativ 90%.
Costurile sociale ale perioadei de criză s-au
dovedit a fi şi mai grave. Circa 200 de mii de persoane (mai mult de 11%)
şi-au pierdut locul de muncă, puterea de cumpărare a salariului a scăzut
cu 75%, iar
a pensiilor – cu 87%. Aproximativ 70% din cetăţenii Moldovei au ajuns
a trăi sub pragul sărăciei.
Cea de-a doua perioadă – perioada de
creştere economică – a început în anul 2000
şi continuă pînă în prezent. Creşterea economiei a fost
întreruptă de trei ori din diferite motive (în anul 2009 – impactul crizei
financiar-economice mondiale, în anul 2012 – consecinţele secetei, în anul
2015 – devalizarea sistemului bancar al Moldovei cu circa 1 mlrd. dolari). Dar per ansamblu, economia a fost
pe cale de creştere.
În acelaşi timp, creşterea economiei în
perioada 2000-2015 nu a compensat pierderile suportate în anii 90.
În anul 2015, volumele de producere a PIB au fost cu
33% mai mici decît în anul 1989, a producţiei industriale – cu 39%, a
celei agrare – cu 50%, a investiţiilor – cu 79%.
Indicatorii dezvoltării economice în perioada
1990-2015
Indicatorul |
Anul 2015 în raport cu anul 1989, % |
Produsul Intern Brut |
67,2 |
Producţia industrială |
60,9 |
Producţia agricolă |
50,3 |
Investiţii în capital fix |
20,8 |
Rezultatele sociale s-au dovedit a fi pe potriva celor
economice.
Pe parcursul perioadei de creştere economică s-a înregistrat
reducerea locurilor de muncă şi ocuparea forţei de muncă.
Fiecare 1% al creşterii PIB a fost însoţit de scăderea
numărului de angajați cu 0,2%. Totodată, cererea de locuri de muncă a fost
în creştere, deoarece a crescut numărul persoanelor apte de
muncă.
Per total, din 1993 până în 2015, numărul persoanelor ocupate în
economie s-a redus
cu 484 mii de persoane sau cu aproximativ 30%, inclusiv numărul celor
angajaţi – cu 562 mii de persoane, sau cu 42%.
Tensiunile de pe piaţa muncii erau „moderate”
prin migrarea masivă a forţei de muncă peste hotarele
ţării – practic fiecare al 3-lea locuitor al ţării de
vîrstă activă a plecat la muncă peste hotare.
În pofida faptului că, în perioada creşterii
economice salariul real a crescut mai repede decît PIB-ul, cuantumul acestuia,
în anul 2015, era cu aproape 10% mai mic decît în anul 1990.
Creşterea pensiilor, în ultimii ani, nu a condus
la restabilirea
nivelului de pre-criză a
pensiilor. Mărimea reală a pensiei medii, în anul 2016 (conform
situaţiei la 1 ianuarie) a constituit doar 44% de la nivelul anului 1991
(conform situaţiei la 1 ianuarie) şi a fost cu 19% mai puțin
decît minimul de existenţă pentru un pensionar.
Principalele rezultate ale
dezvoltării sociale în perioada 1990-2015
Indicatorul |
perioada |
%% |
Numărul persoanelor ocupate în economie - inclusiv persoane angajate |
anul 2015 faţă de anul
1993 anul 2015 faţă de anul
1993 |
71,3 58,4 |
Salariul real mediu lunar |
anul 2015 faţă de 1990 |
90,5 |
Pensia reală medie lunară (conform
situaţiei la 1 ianuarie) |
2016 faţă de 1991 |
44,4 |
Astfel, în
perioada de creştere economică, în anii 2000-2015, nici efectele
sociale, nici cele economice ale crizei anilor 90 nu au fost
depăşite. Economia şi dezvoltarea socială pînă în
prezent nu a reuşit să „iasă” la nivelul sfîrşitului anilor
80 – începutul anilor 90.
2.
Schimbarea modelului de dezvoltare – răspuns la principalele
provocări
Problemele de dezvoltare a Moldovei, la etapa
actuală, nu se reduc doar la problemele ce ţin de pierderea
potenţialului economic. S-au produs schimbări calitative profunde,
care reprezintă provocări serioase, care, rămînînd
fără răspuns, nu vor permite ţării să iasă
din starea de sărăcie totală.
Prima provocare – dezindustrializarea economiei.
În timp ce, în anii 1989-1990, ponderea industriei în
PIB a fost de 28% (cu excepţia Transnistriei), în perioada 2012-2015 – de
doar 14%. În economiile dezvoltate, ponderea industriei în PIB este mult mai
mare. În ţările Uniunii Europene (industrie şi construcţii)
şi în ţările Uniunii Economice Euroasiatice aceasta este de 24%
din PIB.
Industria naţională este subdiversificată.
Aproximativ 40 la sută din producţia industriei de prelucrare o
reprezintă produsele alimentare, băuturile şi produsele din
tutun. Nucleul industriei o reprezintă întreprinderile de prelucrare a
materiei prime agricole, dependente de activitatea sectorului agrar.
Rămîne relativ ridicat rolul agriculturii în
economie. Ponderea agriculturii în structura PIB-ului este, practic, egală
cu ponderea industriei – 13% în 2012-2015. Ponderea sectorului agrar în PIB-ul
ţărilor Uniunii Europene constituie 1,6%, a ţărilor Uniunii
Economice Euroasiatice – 4,4%.
Lipsa unei industrii dezvoltate înseamnă lipsa
unei locomotive reale pentru o creştere calitativă şi
stabilă a economiei Moldovei. Nici un alt sector al economiei
naţionale nu este capabil să exercite acest rol.
A doua provocare – întîrzierea semnificativă în
dezvoltare.
În anul 2015, producţia PIB pe cap de locuitor a
constituit, în Moldova, doar 1843 dolari, care este de 17 ori mai mică decât în ţările Uniunii
Europene (31843 dolari) şi aproximativ de 5 ori mai mică decît în
ţările Uniunii Economice Euroasiatice (8711 dolari).
În perioada 2000-2015, ritmul de creştere a
economiei naţionale a constituit în medie 4,6% pe an. Cu condiţia
păstrării acestor ritmuri de creștere pentru a depăși
decalajul economic (după cuantumul PIB pe cap de locuitor) cu
ţările Uniunii Europene, Moldova va avea nevoie de 63 de ani, iar cu
ţările Uniunii Economice Euroasiatice – 34 de ani cu condiţia
că ritmul de creștere a economiilor partenerilor occidentali şi
estici se vor cifra la cota zero.
Întîrzierea în dezvoltare se manifestă printr-un
nivel relativ scăzut al dezvoltării tehnico-tehnologice şi de inovare,
printr-o stare nesatisfăcătoare a infrastructurii tehnice.
Potrivit „Raportul
asupra competitivității globale 2015-2016” (Forumul Economic Mondial), în clasamentul competitivităţii
globale, Moldova ocupă locul 84 din 140 de ţări din lume,
regăsindu-se între Laos şi Namibia. După calitatea
infrastructurii tehnice, ţara se află pe locul 83, după
dezvoltarea tehnologică – pe locul 53 (inclusiv la capitolul implementarea
tehnologiilor noi de către companii – pe locul 109, la capitolul
disponibilitatea de noi tehnologii – pe locul 92), la capitolul potenţial
inovaţional – pe locul 130.
Cea de-a treia provocare – un nivel de trai extrem de
scăzut al majorităţii cetăţenilor.
Lipsa unui număr suficient de locuri de
muncă şi nivelul scăzut de venituri au devenit probleme
constante şi tipice pentru majoritatea populaţiei Moldovei.
În Moldova, doar aproximativ 40 la sută din
populaţie în vîrsta de peste 15 ani este antrenată în economie, în
timp ce în ţările Uniunii Europene şi Uniunii Economice
Euroasiatice – mai mult de 50%.
Nivelul scăzut de ocupare a forţei de
muncă în economie este doar una din cauzele nivelului scăzut de
salarizare, ceea ce, la rîndul său, condiţionează atît deficitul
de fonduri folosite pentru asigurarea cu pensii şi asistenţa
socială a populaţiei, cît şi cuantumuri extrem de reduse de
pensii şi indemnizaţii sociale.
Principalii indicatori ai nivelului de trai a populației Republicii
Moldova
sunt nu doar semnificativ mai mici decît în ţările Uniunii Europene,
ci şi mult mai scăzuţi comparativ cu ţările Uniunii
Economice Euroasiatice.
Indicatori specifici vizînd nivelul de trai al
populaţiei, în anul 2015 (dolari pe lună)
|
Moldova |
ţările UEEA |
Veniturile pe cap de locuitor |
93 |
368 (Belarus, Kazahstan, Rusia) |
Salariul mediu lunar |
245 |
427 (toate ţările) |
Mărimea medie a pensiei |
59 |
134 (Armenia, Belarus, Kazahstan,
Rusia) |
Actualul model de dezvoltare economică a Moldovei
s-a format şi funcţionează
în calitate de model de răspunsuri specifice din partea
populaţiei şi a Guvernului la provocările interne cu caracter
social şi economic.
Răspunsul
populaţiei la lipsa locurilor de muncă şi a veniturilor se
manifestă prin migraţia masivă a forţei de muncă peste hotare, iar Guvernul
încearcă să compenseze
deficitul de resurse financiare prin atragerea asistenţei externe.
Potrivit datelor Băncii Mondiale, în ultimii ani,
volumul remitențelor a constituit circa 26% din PIB-ul Moldovei (la acest
indicator ţara ocupă poziția a 5-a între toate țările
lumii). Volumul asistenţei financiare externe, destinate Guvernului,
companiilor private, organizaţiilor non-guvernamentale etc., a constituit
aproximativ 6% din PIB, fiind de 2 ori mai mare decît afluxul de
investiţii străine directe (circa 3% din PIB).
Remitenţele din partea migranţilor şi
injectările financiare externe (reprezentînd sumă 1/3 din PIB), pe de
o parte, sprijină economia şi populaţia, iar pe de altă
parte nu oferă o schimbare în calitatea dezvoltării. Acestea
contribuie la afluxul de valută străină şi stabilitatea
leului, susține cererea internă, producția de bunuri şi
servicii, stimulează importurile, veniturile fiscale din care
reprezintă 55-60% din veniturile bugetului de stat.
În modelul actual al dezvoltării economice,
politica economică şi politica socială au de fapt un rol pasiv, şi
nu unul activ. În primul rînd, acestea
„parazitează” pe migraţia masivă a forţei de muncă,
datorită căreia sunt soluţionate „în mod automat” o parte din
problemele ce ţin de ocuparea forţei de muncă şi de
asigurarea materială a populaţiei, de încasările valutare, de
veniturile fiscale etc. În al doilea rînd, politica economică şi politica
socială sunt mai puternic „legate” de cerinţele donatorilor
(condiționările pentru asistența financiară externă),
decît de provocările reale, cu care se confruntă de mult timp
Moldova.
Cu cît mai mult va dura exploatarea modelului
respectiv, cu atît mai înalte vor fi riscurile degradării social-economice
a ţării şi auto-distrugerea modelului actual. În primul rînd, în
curînd va dispărea posibilitatea creșterii exportului de
forță de muncă din cauza
caracterului limitat al forței de muncă ale Moldovei şi din cauza aplicării de
către ţările-recipiente a restricţiilor referitor la
recepţionarea forţei de muncă străine. În al doilea
rînd, munca pe termen lung peste hotare îî poate determina pe muncitorii –
migranți, să opteze pentru ţara în care au sau pot avea un loc
de muncă, ceea ce va condiţiona reducerea volumului de
remitenţe. În al treilea rînd, asistenţa externă nu poate
constitui o bază financiară permanentă și stabilă
pentru reformele economice și sociale necesare.
Toate aceste perspective sunt destul de reale. De
aceea, există o necesitate vitală de tranziție a Moldovei la un
nou model şi o nouă strategie de dezvoltare social-economică.
Pînă în prezent, dezvoltarea economică nu
era strict orientată spre soluţionarea problemelor sociale şi nu
răspundea la provocările sociale acute, precum ar fi reducerea
locurilor de muncă şi menținerea unui nivel de trai extrem de
redus al unei părţi semnificative a populaţiei. Fără a
avea un răspuns adecvat la aceste provocări sociale, economia
corespundea tot mai puţin nu doar necesităţilor de dezvoltare
interne, ci şi condiţiilor externe ale creșterii
concurenţei internaţionale.
Tranzacţia la un nou model de dezvoltare
presupune o prioritizare a scopurilor sociale în raport cu cele economice.
Acest lucru înseamnă că, pentru început, sînt identificate scopurile
sociale prioritare, după care are loc formularea obiectivelor economice
cheie, soluţionarea cărora asigură realizarea maximă a
obiectivelor sociale selectate. Astfel, misiunea socială a economiei
devine piatra de temelie a modelului şi strategiei de dezvoltare.
Noul model de dezvoltare socio-economică, spre
deosebire de cel actual, „nu scoate din paranteze” problemele sociale cheie, ci
determină soluționarea acestora în calitate de obiectiv şi reper
de bază pentru dezvoltarea economiei.
Modelul include obiectivele sociale „la intrare”
(creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă și al
veniturilor populaţiei, dezvoltarea sectoarelor sociale), obiectivele
dezvoltării economiei şi politici adecvate în propriul “nucleu”
(accelerarea ritmului de creștere economică, industrializarea,
mobilizarea surselor de investiţii), rezultatele obţinute “la
ieşire” (modificarea şi creşterea calităţii
dezvoltării economice şi a calităţii vieții populaţiei).
Noul model de dezvoltare
Tranziţia
la un nou model de dezvoltare implică necesitatea stringentă de
modificare a politicii economice şi sociale şi necesitatea
planificării rezultatelor sociale şi economice „propuse”. Toate
direcţiile politicii social-economice, activitatea autorităţilor
publice trebuie să fie supuse imperativului de obţinere a acestor
rezultate.
3.
Scopurile sociale, obiectivele economice şi strategia de dezvoltare
pe termen
mediu
Scopurile sociale, care urmează să
stabilească traseul general a dezvoltării economice și sociale
pe termen mediu (4 ani), sunt determinate de provocările sociale actuale
şi de nevoile sociale prioritare ale majorităţii
societăţii.
Primul obiectiv social – creşterea nivelului de
ocupare a forţei de muncă în economie, anularea tendinţei de
reducere a locurilor de muncă.
Acestui obiectiv îi revine rolul central în
determinarea scopurilor de dezvoltare social-economică pe termen
mediu. Realizarea lui va condiţiona
soluţionarea mai multor probleme sociale şi economice:
- creşterea resurselor financiare ale bugetului
de asigurări sociale pentru majorarea pensiilor şi altor
prestaţii sociale;
- detensionarea pieţei forței de muncă
prin asigurarea cu locuri de muncă şi a perspectivelor de angajare a
populaţiei;
- asigurarea revenirii muncitorilor- migranţi în
Moldova;
- substituirea exportului forţei de muncă
prin exportul de mărfuri şi servicii etc.
Se preconizează, într-o perioadă de 4 ani,
de a majora numărul locurilor de muncă şi a angajaţilor cu
180 mii sau cu 15 la sută. Nivelul de ocupare a forţei de muncă
în economie (ponderea populației ocupate în rândul persoanelor cu vârsta
peste 15 ani) va creşte de la 39% la 45%.
Al doilea obiectiv social – creşterea accelerată a salariilor.
Conform prognozelor, ritmurile creşterii
salariilor vor depăşi nesemnificativ ritmurile de creştere a
PIB-ului. Acest moment este dictat de necesitatea restabilirii rapide a
funcţiei sociale şi stimulatoare a salariului. Acesta din urmă
trebuie să se transforme în principala sursă stabilă de venit
pentru majoritatea familiilor, să stimuleze afluxul forţei de
muncă în economie (inclusiv cei
care lucrează în străinătate) şi creşterea
calităţii muncii şi a nivelului de calificare.
Avînd drept reper creşterea PIB-ului cu 46% timp
de 4 de ani, salariul mediu lunar real va creşte cu 50%, iar valoarea nominală
va crește cu 82%.
Al treilea obiectiv social – un cuantum al pensiei
medii depăşind minimul de existență pentru un pensionar.
Creşterea indicatorilor privind ocuparea
forţei de muncă a populaţiei în economie şi creşterea
accelerată a salariilor vor contribui la îmbunătățirea raportului dintre numărul de
salariați și pensionari şi la formarea în bugetul
asigurărilor sociale obligatorii a volumului de mijloace, necesare şi
suficiente pentru o creștere substanțială a pensiilor.
În rezultatul creşterii planificate a
numărului celor angajaţi şi a salariului mediu, sumele primelor
asigurărilor sociale obligatorii vor creşte, timp de 4 de ani, de 2
ori.
Astfel va deveni posibilă majorarea, practic,
dublă a pensiei medii lunare. Ca
urmare, pensia medie va depăşi nivelul minim de
existență pentru un pensionar
cu 35%. Peste 18 la sută din cetăţeni vor putea simţi o
îmbunătăţire reală a situaţiei financiare proprii.
Obiective sociale pe termen mediu – principalii
indicatori-ţintă
|
2016 (estimativ/ prognoză) |
2020 |
2020 faţă de 2016, % |
Creşterea nivelului de ocupare a forţei de
muncă în economie |
|||
Numărul persoanelor ocupate
în economie, mii de persoane. |
1170 |
1350 |
115 |
Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste în economie, % |
39 |
45 |
|
Creşterea accelerată a salariilor |
|||
Mărimea medie a salariului lunar,
lei |
5000 |
9100 |
182 |
Creşterea salariului real, % |
|
|
150 |
Co-raportul
dintre pensia medie şi minimul de existenţă |
|||
Mărimea medie a pensiei
lunare stabişlite, lei |
1260 |
2650 |
2,1 ori |
Co-raportul dintre mărimea
medie a pensiei lunare stăbilite şi valoarea medie a minimului de
existenţă pentru pensionari, % |
80 |
135 |
|
Realizarea succesivă a obiectivelor sociale
propuse va provoca şi efecte economice manifestate prin extinderea cererii
de consum intern, deci şi prin creşterea volumului producției de
bunuri și servicii. Odată cu creşterea considerabilă a
ocupării forţei de muncă, a salariilor şi pensiilor, se va
îmbunătăți şi structura cererii, în favoarea mărfurilor şi serviciilor mai
calitative şi mai scumpe, ceea ce va stimula îmbunătățirea
structurii de producere şi calitatea produselor.
Obiectivele sociale prioritare determină principalele sarcini concrete ale dezvoltării economiei pe termen mediu.
Prima sarcină – accelerarea ritmului de
creștere, pentru a îmbunătăți calitatea dezvoltării
economice şi reducerea decalajului în dezvoltare cu
ţările-parteneri regionali.
Doar creşterea ritmurilor creşterii
economice are capacitatea de creare a resurselor suplimentare necesare pentru
soluţionarea problemelor sociale acumulate. În cazul în care rata de
creștere se va menţine la nivelul prognozelor oficiale de 3-4% anual,
situaţia din sfera socială nu va înregistra schimbări
semnificative, iar economia va continua să evolueze încet după
scenariul inerţial, iar problemele ce ţin de modernizare, renovarea
structurală a economiei vor rămîne pe planul doi.
Este nevoie de ritmuri de creştere înalte pentru
a schimba situaţia, pentru a schimba calitatea dezvoltării sociale
şi economice. Pentru realizarea obiectivelor sociale propuse, rata
anuală de creștere economică trebuie să constituie în medie
10%, iar creşterea PIB-ului în decurs de 4 ani trebuie să constituie
46%.
Accelerarea ritmurilor de dezvoltare urmează
să fie obţinută în toate sectoarele în condiţiile unei
îmbunătăţiri simultane a calităţii de dezvoltare a
acestora (implementarea de tehnologii noi, creşterea eficienţei,
tranziția la standardele moderne de producție, management etc.).
Creşterea PIB-ului pe cap de locuitor,
obţinută în decurs de 4 ani (de la 1,9 mii dolari anual pînă la 3,5 mii dolari) va
contribui la reducerea „decalajului economic” enorm cu ţările Uniunii
Europene şi ale Uniunii Economice Euroasiatice.
A doua sarcină – industrializarea economiei
şi modernizarea structurii.
Forţa motrică a economiei naţionale, pe
termen mediu, trebuie să devină industria, iar ritmurile de
dezvoltare a acesteia trebuie să fie mai rapide în comparație cu
ratele de creștere ale altor sectoare și al economiei în ansamblu. Se
preconizează ca ritmul de creștere al industiriei să atingă
cifra de 17% anual, ceea ce va asigura creşterea producţiei
industriale cu 83 la sută, în decurs de 4 ani.
Creşterea rapidă a industriei va contribui
la accelerarea dezvoltării altor sectoare, în primul rînd a transportului
de mărfuri, construcţiilor şi comerţului cu ridicata.
Crearea de noi întreprinderi industriale şi
extinderea celor deja existente va implica suplimentar în economie mai mult de
60 mii de lucrători. Deoarece locurile de muncă în industrie se
deosebesc printr-o calitate mai înaltă din perspectiva calificării
cerute şi a remunerării muncii, o creştere rapidă a
industriei va avea impact pozitiv asupra nivelului salariului şi al
calităţii forței de muncă implicată în economie.
Problema fundamentală a agendei economice o
reprezintă industrializarea nouă, capabilă să schimbe forma
şi structura economiei naţionale. Cota industriei în PIB, în decurs
de 4 ani, va creşte de la 14% pînă la 18%, iar numărul de
angajați – de la 12% la 16%.
A treia sarcină – mobilizarea surselor de investiţii
atît interne, cît şi externe.
Accelerarea ritmurilor
de dezvoltare, industrializarea şi
modernizarea tehnologică a economiei necesită investiţii enorme.
Mai întîi de toate, este necesar să se mobilizeze toate resursele
posibile de investiții interne –
mijloacele întreprinderilor din sectorul formal şi cel tenebru al
economiei, ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale, ale sectorului
bancar, ale populaţiei.
Investiţiile
străine trebuie să fie într-o legătură minimă cu
creşterea datoriei de stat şi într-o legătură maximă
cu investiţiile străine private, precum şi cu implementarea de
proiecte de parteneriat internaţionale în domeniul industriei,
infrastructurii, inovării.
Rata de creştere a investiţiilor în
capitalul fix trebuie să depăşească creşterea
PIB-ului, pentru a crea bază pentru dezvoltarea accelerată și
durabilă a economiei, în primul rînd a industriei şi infrastructurii.
Potrivit pronosticurilor, în decurs de 4 ani, volumul investiţiilor în
capitalul fix urmează să se majoreze cu mai bine de 80%. Ponderea
acestora în PIB va creşte de la 18% pînă la 27%.
Obiectivele economice pe termen mediu – principalii
indicatori-ţintă
|
2016 (estimativ/ prognoză) |
2020 |
2020 faţă de 2016, % |
Accelerarea ritmului de creștere economică |
|||
PIB, volumul nominal, mlrd. lei |
133 |
240 |
180 |
PIB, creşterea reală, % |
|
|
146 |
PIB pe cap de locuitor, dolari |
1900 |
3500 |
184 |
Industrializarea economiei |
|||
Creşterea producţiei
industriale, % |
|
|
183 |
Ponderea industriei în PIB, % |
14 |
18 |
|
Ponderea persoanelor ocupate în
industrie în numărul total de angajați, % |
12 |
16 |
|
Mobilizarea surselor de investiţii |
|||
Creşterea investiţiilor
în capitalul fix, % |
|
|
181 |
Ponderea investiţiilor în
PIB, % |
18 |
27 |
|
Schimbarea modelului de dezvoltare nu este posibilă fără
schimbarea politicilor economice. Politica industrială,
investiţională, fiscală, agrară, politica achiziţiilor
publice, reglementarea
activităţii de întreprinzător ş.a. trebuie să
“lucreze” pentru a
atinge obiectivele economice propuse.
Esenţa
strategiei de dezvoltare social-economică pe termen mediu:
Realizări în decurs de 4 ani:
·
nivelul
ocupării forței de muncă în economie de cel puțin 45%,
creșterea salariului mediu real de 1,5 ori, a pensiei medii – de 2,1 ori,
asigurînd un nivel al pensiei care ar depăşi cu 35 la sută minimul de existență.
În condiţiile:
·
asigurării stabilităţii macroeconomice
prin intermediul soluţionării problemelor ce
ţin de:
·
intensificarea ritmurilor de creştere în toate
sectoarele, industrializarea economiei, mobilizarea surselor interne şi
externe de investiţii.
Efectuînd:
o orientare dură a
politicilor social-economice a statului în realizarea acestor sarcini şi
atingerea obiectivelor sociale finale.
4. Condiţii generale de dezvoltare
social-economică
4.1. Stabilitatea macroeconomică
Situaţia
actuală şi tendinţele dezvoltării.
Problemele privind asigurarea stabilităţii
macroeconomice a ieşit în prim plan după aşa zisul „furt al
secolului”, cînd, în anul 2014, prin intermediul sistemului bancar al
țării în mod ilegal a fost retras circa 1 mlrd. dolari – echivalentul
a 13% din PIB. Situaţia de pe piaţa valutară şi cea
monetar-creditară, procesele inflaţioniste şi dinamica datoriei
publice au evoluat în concordanţă cu
„furtului secolului”, pe de o parte, şi a acţiunilor
Băncii Naţionale şi ale Guvernului RM de minimalizare a acestor
consecinţe, pe de altă parte.
Cursul de schimb şi inflaţia. Ca urmare a retragerii din ţară a sumei de 1
mlrd. dolari, în perioada 2014-2015, pe piaţa valutară s-a
înregistrat un dezechilibru semnificativ între cererea şi oferta de
valută străină, care era agravată de reducerea veniturilor
din exporturi şi a volumelor de remitenţe din partea
lucrătorilor migranţi. În anul 2014, oferta netă de valută
din partea persoanelor fizice a scăzut cu 30%, iar în 2015 – cu 24%.
Gradul de acoperire a cererii nete de valută străină a
persoanelor juridice prin oferta netă a acesteia din partea persoanelor
fizice s-a redus, în anul 2014, pînă la 78%, iar în 2015 – pînă la
86%.
Pentru atenuarea situaţiei de pe piaţa
valutară, Banca Naţională a Moldovei a întreprins
intervenţii pe piaţa valutară. Volumul vînzărilor nete de
valută a BNM, în anul 2014, au constituit 703 mln. dolari (25% din
rezervele valutare), în anul 2015 - 308
mln. dolari (14% din rezervele valutare). Totuşi,
intervenţiile valutare ale BNM nu au fost în stare să prevină
deprecierea dezastruoasă a leului. În anul 2014, cursul mediu de schimb al
leului faţă de dolarul SUA s-a redus cu 11,5%, iar în anul 2015 – cu
34,0%.
Deprecierea leului a provocat intensificarea
inflaţiei. Dacă în anul 2014 creşterea preţurilor de consum
nu a ieşit din coridorul inflaţionist, stabilit de BNM (5% +/-1,5%
anual), în anul 2015 aceasta a depăşit plafonul – inflaţia medie
anuală a constituit 9,7%, inflaţia de la începutul anului – 13,6%.
Responsabilitatea pentru deprecierea leului şi
intensificarea inflaţiei o poartă Banca Naţională a
Moldovei, care a admis scoaterea din ţară a sumei de 1 mlrd. dolari
prin schemele frauduloase din trei bănci comerciale şi care, de fapt,
nu şi-a îndeplinit funcţiile sale de control şi supraveghere a
sistemului bancar.
În anul 2016, situaţia de pe piaţa
valutară a început să se îmbunătățească,
ritmurile de depreciere a leului au scăzut semnificativ, ceea ce a
condiţionat încetinirea creşterii preţurilor de consum (din
iunie, 2015, pînă în iunie, 2016, preţurile au crescut cu 7,4%).
Pentru anii următori se preconizează o
stabilizare a situaţiei de pe piaţa valutară şi a
situaţiei inflaţioniste. Conform previziunilor Ministerului
Economiei, în anii 2017-2019, inflaţia medie anuală va fi sub 5%, iar
deprecierea leului va constitui în medie 1% pe an.
Piaţa monetar-creditară. Pentru a controla inflaţia, Banca
Naţională a promovat o politică monetar-creditară
restrictivă. Astfel, BNM a majorat de mai multe ori rata de bază,
care a crescut de la 3,5%, în noiembrie, 2014, pînă la 19,5%, în
septembrie, 2015 (în vigoare pînă în februarie, 2016). Cu acelaşi
scop, de mai multe ori a fost majorată rata rezervelor obligatorii ale
băncilor comerciale, în monedă naţională, care a crescut de
la 14%, în decembrie, 2014, pînă la 35%, în octombrie, 2015, rată
valabilă şi în prezent.
Drept rezultat, au crescut ratele dobînzilor la
creditele acordate de băncile comerciale. În anul 2015 ratele dobânzilor
pentru creditele acordate în MDL au crescut cu 3,47 puncte procentuale,
constituind 14,06% (valoarea maximă a fost atinsă în ianuarie, 2016 –
16,08%). Fireşte că volumul total al creditelor noi, acordate de
bănci în anul 2015, s-a redus semnificativ – mai mult de 2 ori (cu 51,5%). Inclusiv volumul creditelor
acordate persoanelor juridice în moneda națională s-a redus cu 56,4%.
Înăsprirea politicii monetar-creditare a BNM a
avut un impact negativ asupra datoriei publice interne. În anul 2015, rata medie a dobînzii pentru titlurile
de stat plasate a crescut de mai bine de 2 ori – de la 11,59%, în ianuarie,
pînă la 24,86%, în decembrie. Finanţarea deficitului bugetului de
stat din împrumuturile interne a devenit extrem de scumpă. În anul 2015,
deservirea datoriei publice interne a costat de 2 ori mai scump decît în anul
2014. Cheltuielile corespunzătoare, în anul 2015, în raport cu veniturile
bugetare (excluzând granturile externe) au constituit 3,1% comparativ cu 1,6%,
în anul 2014.
În acelaşi timp, în pofida reducerii volumelor de
credite bancare oferite economiei şi creşterii ratelor dobînzii, în
Moldova s-a păstrat aşa-zisa situaţie a excesului de
lichiditate. În scopul retragerii excesului de lichiditate, BNM plasează
certificatele sale în băncile comerciale la rata de bază. În perioada
2012-2013, soldul mediu zilnic al mijloacelor bancare, plasate în certificatele
BNM, depăşea suma de 3,7 mlrd. lei. În rezultatul înăspririi
politicii monetare a BNM, volumul acestor resurse s-a redus, în anul 2015,
pînă la 0,7 mlrd. lei.
În anul 2016, ca urmare a relaxării politicii
monetar-creditare a BNM (rata de bază în luna iulie, a fost redusă
pînă la 10%), a început ameliorarea situaţiei de pe piaţa
monetar-creditară, care s-a manifestat prin reducerea ratelor dobînzilor
la creditele acordate de către bănci şi valorile mobiliare ale
statului.
Odată cu îmbunătăţirea
situaţiei macroeconomice, în viitor ne putem aştepta la o
creştere a surplusului de lichiditate şi la o creştere a
volumelor mijloacelor plasate de bănci în certificatele BNM. (În vara
anului 2016, investiţiile din partea băncilor în certificatele BNM au
depăşit suma de 3 mlrd. lei.). O parte din aceste mijloace poate
servi în calitate de resurse pentru finanţarea proiectelor
investiţionale, susţinute de stat.
Datoria publică. În ultimii ani, valoarea relativă a datoriei
publice totale nu a fost una critică, fiind mult sub normele
internaţionale existente, constituind de la 24,0% din PIB, în anul
2012, pînă la 27,2% din PIB, în
anul 2015. Deservirea datoriei publice a
necesitat de la 2,4% (2013-2014) pînă la 4,1% (2015) din veniturile
bugetare.
În structura datoriei totale predomină datoria
externă – 78,5%. Exprimată în dolari, aceasta a crescut de la 1306
mln. dolari, în anul 2012, pînă la 1337 mln. dolari, în anul 2015, sau cu
2,4%. În acelaşi timp, datoria externă, exprimată în monedă
naţională, a crescut cu 75% (în principal din cauza deprecierii
leului). Datoria publică internă, în perioada respectivă, a
crescut de la 6,2 mlrd. lei pînă la 7,2 mlrd. lei, sau cu 16%.
În următorii ani, situaţia privind datoria
publică se va schimba drastic. Potrivit datelor Ministerului
Finanţelor al RM, ţinînd cont de toate riscurile (deprecierea leului
şi creşterea dobînzilor), în anul 2018 datoria publică
totală s-ar putea cifra la 45-53% din PIB, ceea ce va însemna un indicator
critic pentru Moldova.
Datoria publică va creşte pe fundalul
creşterii practic triple a datoriei publice interne în anul 2016 (de la
7,2 mlrd.lei, la început de an, pînă la 21,0 mlrd.lei, la sfîrşitul
anului).
Creşterea semnificativă a datoriei interne
în anul 2016, şi povara datoriei este una din consecinţele „furtului
secolului” şi ale acţiunilor Băncii Naţionale şi ale
Guvernului RM. Banca națională a acordat sub garanția Guvernului
împrumuturi de urgență celor 3 bănci comerciale, care au participat
la sustragerea sumei de 1 mlrd. dolari, care au fost transformate în datoria
Guvernului faţă de BNM. Valoarea garanţiilor de stat constituie
13,5 mlrd. lei sau, practic, ½ din veniturile bugetului de stat pentru anul
2015. Conform prognozelor, în anul 2017 va începe achitarea datoriei respective
din surse bugetare (timp de 25 de ani), ceea ce va însemna o creştere
semnificativă a volumului mijloacelor bugetare, angajate pentru achitarea
dobînzilor şi rambursarea datoriei de stat interne.
Deficitul bugetar. În ultimii ani,
deficitul bugetului de stat a fost menţinut la un nivel destul de scăzut – pînă la 2% din
PIB. Acoperirea acestuia avea loc, preponderent, din creditele şi
împrumuturile externe, destinate finanţării diverselor proiecte.
Astfel, în anul 2015, 87% din deficitul bugetar a fost finanţat din
resurse externe. Dacă excludem din cheltuielile bugetului de stat
cheltuielile pentru realizarea proiectelor, acoperite prin creditele externe,
obţinem un deficit bugetar deficitar de
minus 0,2% din PIB, în perioada 2014-2015. Totuşi, deficitul
bugetar redus nu a asigurat o creştere economică stabilă, o
restructurare a economiei şi o creştere stabilă a nivelului de
trai al populaţiei.
Cu condiţia realizării
stabilităţii macroeconomice, reducerii ratelor de dobîndă
şi reducerea împrumuturilor interne, utilizare, în ultima ani, pentru
finanţarea cheltuielilor bugetare curente, va apărea posibilitatea de
atragere a împrumuturilor interne pentru finanţarea programelor şi
proiecteleor investiţionale ale statului, fără a
depăși o limită de deficit bugetar rezonabil (3% din PIB), în
sumă de circa 3 mlrd. lei.
Dacă deficitul bugetului este asociat cu
creşterea costurilor, asigurând accelerarea dezvoltării economice
şi este acoperit prin atragerea resurselor interne libere şi a
creditelor de investiţii externe, el nu va crea riscuri de instabilitate
macroeconomică, ci, dimpotrivă, va asigura o dezvoltare stabilă
în viitor.
Principalele probleme.
Nici pînă la „furtul secolului”, sau cu atît mai
mult după acesta, politica BNM (precum și politica Guvernului
Republicii Moldova) practic nu a fost orientată spre soluţionarea
problemelor ce ţin de accelerarea creşterii economice şi
mobilizarea surselor interne de investiții:
·
rolul Băncii Naţionale în asigurarea stabilităţii
macroeconomice se limitează la reglementarea ratei inflaţiei în
limitele stabilite de ea, în condiţiile unei orientări slabe a
politicii monetare spre creşterea economică;
·
politica autorităţilor, în special a BNM a fost şi
rămîne a fi o politică de răspuns la dezechilibrele
apărute, cînd se aplică
măsuri şi instrumente nu pentru escaladarea situaţiei, ci
pentru remedierea acesteia din urmă;
·
creşterea bruscă a datoriei publice interne în urma
acordării garanţiilor guvernamentale pentru creditele BNM, acordate celor 3 bănci
comerciale problematice, intensifică povara datoriei bugetului şi
limitează posibilităţile
finanţării cheltuielilor prioritare;
·
resursele financiare disponibile
din sectorul bancar, periodic crează
problema excesului de lichiditate şi nu sunt folosite pentru
investiţii în economie;
·
nivelul relativ scăzut al deficitului bugetului de stat denotă
rolul insuficient al statului în mobilizarea resurselor în scopul
modernizării economiei şi creșterea ritmului de dezvoltare;
·
lipseşte o politică de stat şi un program de
investiţii bugetare, orientat spre o creștere economică
durabilă şi finanţarea proiectelor strategice în sectorul real.
Strategia.
În esenţă, Strategia prevede nu doar
capacitatea politicilor macroeconomice de a asigura condiţii stabile
pentru dezvoltare, ci şi transformarea acesteia într-un „participant”
activ în promovarea politicilor de
creştere economică.
Politica
şi măsurile pentru asigurarea stabilităţii macroeconomice
pe termen lung se bazează pe ideea unităţii sectorului financiar
şi celui real al economiei, pe subordonarea politicii monetar-creditare,
bugetare, valutare, a politicii în domeniul datoriei publice şi
deficitului bugetar soluţionării problemelor economice, formulate în
prezentul program de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova pe
termen mediu:
-
intensificării ritmurilor de creştere în toate sectoarele,
industrializării economiei, mobilizării surselor interne şi externe de finanţare a
investiţiilor.
Indicatorii-ţintă
|
2015 |
2017-2020 |
Inflaţia
(medie anuală), % |
9,7 |
5 +/-1,5 |
Datoria
publică totală, % din PIB |
27,5 (42,1 – estimat pentru anul 2016) |
nu mai mult de 50 |
Deficitul
bugetului de stat, % din PIB |
1,7 (3,1 – estimat pentru anul 2016) |
nu mai mult de 3 |
Măsurile de bază:
·
Guvernul, în colaborare cu Banca Naţională, elaborează
aşa-numiţii indicatori de anticipaţie, prin intermediul
cărora se vor identifica riscurile instabilităţii macroeconomice
şi care vor fi utilizaţi pentru monitorizarea continuă şi
ajustarea situaţiei;
·
Guvernul, în colaborare cu Banca Naţională, va elabora şi
implementa, anual, „Politica social-economică, monetar-financiară
şi valutară” pentru coordonarea propriilor politici şi
măsuri de asigurare a stabilităţii macroeconomice şi
accelerarea creşterii economice;
·
vor fi anulate toate deciziile referitoare la acordarea garanţiilor de stat pentru
creditele acordate de Banca Naţională „în scopul asigurării
stabilităţii sistemului financiar” în legătură cu
sustragerea din sistemul bancar a sumei de 1 mlrd. dolari. Datoria publică internă va fi
micşorată cu suma datoriei Guvernului faţă de BNM, care s-a
format în rezultatul acordării de garanţii;
·
pentru folosirea surplusului de lichiditate în scopul investirii în
sectoarele prioritare, se va recurge la emisiunea de valori mobiliare de stat,
plasate pe un termen de 5-7 ani. Volumul resurselor atrase vor fi limitate de
indicatorii deficitului bugetului de
stat (nu mai mult de 3% din PIB) și datoriei de stat (nu mai mult de 50%
din PIB);
·
finanţarea modernizării economiei, a programelor şi
proiectelor corespunzătoare se va realiza din resurse creditare, prin
acordarea creditelor speciale de
către BNM băncilor la rata de bază a Băncii Naţionale;
·
intensificarea coordonării acţiunilor Ministerului
Finanţelor şi ale Băncii Naţionale prin reluarea
activităţii Comitetului pentru lichiditate şi a funcţiilor
acestuia de monitorizare a situaţiei de pe piaţa monetară, în
sfera deservirii datoriei publice interne şi a celei externe etc.
4. 2. Relaţiile
economice externe şi
integrarea
Situaţia actuală şi tendinţele de
dezvoltare.
Cel mai important
domeniu al cooperării economice externe a Moldovei cu alte țări
este comerţul exterior. Republica, practic, nu dispune de resurse
energetice, nu produce mai multe tipuri de mărfuri necesare pentru
producţia şi consumul intern. De aceea, economia Moldovei este
puternic orientată spre exporturi (în anul 2015, exporturile au constituit
30% din PIB) şi foarte dependentă de importuri (importurile au
constituit 62% din PIB), iar volumul comerţului exterior este, practic,
egal cu mărimea PIB-ului.
Situația din
domeniul comerțului exterior se caracterizează printr-un exces
semnificativ de importuri asupra exporturilor, printr-un deficit cronic şi
înalt al balanţei comerciale, care, în perioada 2012-2015, a constituit,
în medie, 37% din PIB, iar exporturile acopereau importurile doar în
proporţie de 45 la sută (cu 60%, la începutul anilor 2000).
În scopul facilitării accesului exporturilor pe
pieţele externe şi creşterii volumului lor, Republica Moldova a
încheiat, în anul 2014, Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv
RM-UE, acest act fiind parte a Acordului
de Asociere cu UE.
Totuşi, trecerea la regimul de liber schimb
comercial cu ţările UE, care va dura timp de 10 ani, deocamdată
nu a adus rezultate scontate – volumul exporturilor în ţările UE a
scăzut. Începînd cu 1 septembrie, 2014 (începutul implementării
regimului de liber schimb comercial) şi pînă la 31 decembrie, 2014,
acestea s-au redus cu 0,4%, în anul 2015 – cu
2,3%, în ianuarie-mai, 2016 – cu 10,3%.
Trecerea la regimul de liber schimb
comercial cu UE a însemnat pentru Moldova pierderi directe importante în
comerţul cu Federaţia Rusă, care a aplicat o serie de
restricții privind importul produselor moldovenești (interdicții
și taxe vamale), drept rezultat exporturile
în FR s-au redus considerabil. În anul 2014, acestea s-au redus cu 33%,
în 2015 – cu 43%, în ianuarie-mai,
2016 – cu 14%.
Tendinţa de scădere a exporturilor în ţările UE şi
în Federaţia Rusă, ponderea cărora, în anul 2014,
depăşea 70 la sută, a condiţionat reducerea volumului total
al exporturilor (cu 4%, în anul 2014, cu 16%, în anul 2015, şi cu 8%, în
ianuarie-mai, 2016).
Utilizarea de către Moldova al avantajelor participării la 2 mari zone
de liber schimb comercial (cu ţările UE şi CSI) este
limitată de capacităţile de export relativ reduse, determinate
de tehnologii învechite, potenţialul de producţie scăzut,
și ca rezultat - o capacitate concurențială redusă a
economiei în ansamblu.
Creşterea acestui potenţial poate avea
loc nu doar prin intermediul
promovării unei politici economice interne eficiente, ci şi prin
participarea ţării la o integrare economică internaţională
profundă. Zona de liber schimb comercial este prima şi cea mai
inferioară treaptă a integrării, care cuprinde doar sfera
schimbului comercial. Crearea zonei de liber schimb comercial între Moldova
şi ţările UE nu prevede participarea ţării în formele
mai profunde de integrare a piețelor bunurilor, serviciilor, capitalului,
forței de muncă și, ulterior, de membru a Moldovei Uniunea
Europeană.
Posibilităţi
reale de participare a Moldovei la o integrare interstatală profundă
şi de obţinere a unor avantaje economice, legate de funcţionarea
pieţelor comune ale mărfurilor, serviciilor, capitalului, forţei
de muncă sînt oferite de Uniunea Economică Euroasiatică, membrii
căreia sînt parteneri tradiţionali ai ţării noastre în
activităţi economice externe.
În cadrul integrării euroasiatice sînt soluţionate, în
particular, următoarele sarcini:
- crearea unor
pieţe alimentare, electroenergetice, a transporturilor etc. comune;
-
dezvoltarea cooperării industriale şi tehnologice între
producători;
- promovarea
exporturilor în ţările-terţe;
-
protecţia pieţei interne comune;
- asistenţa financiară pentru proiectele ce
ţin de modernizarea infrastructurii transportului, energetice, a
telecomunicaţiilor şi a celei municipale, dezvoltarea industriilor cu
valoare adăugată ridicată, eficiență energetică
etc.
Participarea la
soluţionarea unor astfel de sarcini corespunde intereselor Moldovei
şi poate să contribuie la accelerarea ritmului de creştere
economică, de industrializare a economiei şi de mobilizare a surselor
de investiţii.
Relațiile economice ale Republicii Moldova cu
țările Uniunii Europene ar trebui să-şi mențină
natura sa strategică în viitor. Din acest considerent, pentru Moldova este
recomandabil să încheie un nou acord cu UE – Acordul de parteneriat
strategic şi colaborare, asemănător cu acordul încheiat, în anul
2015, între Kazahstan şi ţările UE (acest act cuprinde un
spectru larg de domenii de colaborare, dar nu prevede crearea zonei de liber
schimb comercial).
Una din problemele de importanţă
majoră, dar care rămîne de mult timp nesoluţionată, este
problema reintegrării economice a ţării. Transnistria
apreciază Moldova ca pe un partener economic străin, Moldova
consideră Transnistria drept propria regiune separatistă. Economiile
de pe ambele maluri ale Nistrului demult funcţionează în regimuri
paralele, iar dezvoltarea relaţiilor economice între producători este
împiedicată de bariere multiple.
În prezent, cooperarea economică dintre Moldova
şi Transnistria se reduce, în general, la comerţ. În anul 2015,
livrările de mărfuri din Transnistria în Moldova au constituit mai
puţin de 8% în raport cu volumul importului global al Moldovei (cea mai
mare parte din acestea ţine de achiziţionarea de către Moldova a
energiei electrice, produse de CHE Moldovenească). Livrările de
mărfuri moldoveneşti în Transnistria au constituit doar 4% în raport
cu volumul total al exporturilor Moldovei.
Pentru normalizarea relaţiilor economice şi
crearea condiţiilor pentru dezvoltarea lor eficientă, este necesar
să se elimine barierele existente, să se elaboreze şi să se
implementeze un program comun, care vizează creșterea comerțului
bilateral, cooperarea industrială, participarea la proiecte comune de
infrastructură etc., ceea ce va contribui la reintegrarea economică a
țării.
Problemele de bază:
·
deficitul balanţei comerciale, care este acoperit, preponderent,
din remitenţele din partea migranţilor-muncitori moldoveni, creditele
externe şi granturi;
·
reducerea participării Moldovei la procesele de integrare
europeană, crearea unei zone de comerţ liber, fără
perspectiva de a participa la spaţiul economic comun al ţărilor
UE și de membru în Uniunea Europeană;
·
beneficii discutabile ale trecerii la regimul de liber schimb comercial
cu ţările UE (precum Turcia), condiţionate de gradul de
competitivitate relativ scăzut al producţiei interne, de regres tehnic şi tehnologic,
infrastructură subdezvoltată;
·
riscurile limitării accesului mărfurilor moldoveneşti pe
piaţa Uniunii Economice Euroasiatice, legate de funcţionarea zonei de
liber schimb comercial între Moldova şi ţările UE, precum
şi Turcia
·
oportunităţile economice slabe ale Moldovei de a
soluţiona independent şi eficient problemele ce ţin de
creşterea ritmului de dezvoltare economică şi a nivelului de
trai al populaţiei fără o integrare profundă şi
eficientă cu economiile altor ţări
·
Lipsa politicilor și programelor de reintegrare economică a
țării.
Strategia.
Pentru realizarea cu succes a obiectivelor strategice
de dezvoltare socială și economică, Moldova are nevoie de
participare la procesele de integrare economică internaţională,
o astfel de perspectivă fiind oferită de integrarea
euroasiatică, participarea la aceasta nefiind în contradicţie cu
scopurile parteneriatului extins cu ţările Uniunii Europene şi
ale colaborării economice cu alte ţări. Mişcarea Moldovei
pe calea integrării Euroasiatice trebuie să fie asociată cu dezvoltarea proceselor
de reintegrare economică a ţării.
Strategia dezvoltării relaţiilor economice
externe şi a integrării economice internaţionale a Moldovei
include următoarele domenii-cheie:
·
Asigurarea accesului facil al mărfurilor moldovenești
pe piețele țărilor CSI și Uniunea Economică
Eurasiatică, promovarea exporturilor, promovarea exporturilor pe
pieţele ţărilor Uniunii Europene şi al altor
ţări;
·
participarea în procesele de integrare în Uniunea Economică
Eurasiatică pentru a profita de integrarea euroasiatică în scopul
realizării unei creșteri economice durabile, îmbunătățirea
calității de dezvoltare a economiei și a calității
vieții populației;
·
promovarea
consecventă a politicii de reintegrare economică a ţării;
·
dezvoltarea unui parteneriat extins de cooperare cu
țările UE și interacțiunea
reciproc avantajoasă cu alți parteneri externi.
Indicatorii-ţintă
|
2012-2015 |
2017-2020 |
Ritmul de creştere a
exporturilor (media anuală), % |
-2,5 |
16 |
Ritmul de creştere a
importurilor (media anuală), % |
-5,6 |
11 |
Deficitul balanţei
comerciale (media anuală), % din PIB |
37 |
29 |
Încheierea Acordului de
parteneriat strategic şi cooperare cu Uniunea Europeană |
- |
anul 2019 |
Aderarea Moldovei la Uniunea
Economică Euroasiatică |
- |
anul 2019 |
Implementarea Programului de
colaborare şi cooperare economică între Moldova şi
Transnistria |
- |
din anul 2017 |
Măsurile
de bază:
·
va fi întocmit şi executat planul de acțiuni („foaia de
parcurs”) cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Economică
Euroasiatică pentru pregătirea aderării la UEEA, în anul 2019;
·
Republica Moldova va revizui acordurile încheiate anterior cu alte
ţări şi organizaţii internaționale, în scopul
ajustării cadrului contractual în conformitate cu cadrul
contractual-juridic al Uniunii Economice Euroasiatice;
·
va fi elaborat şi implementat un plan de acțiuni privind
cooperarea industrială şi tehnologică între producătorii
naţionali şi producătorii din ţările Uniunii Economice
Euroasiatice în scopul creşterii volumului şi sporirea
competitivității producției naționale și a
exporturilor;
·
Republica Moldova va încheia un Acord amplu de parteneriat strategic
şi cooperare cu Uniunea Europeană în locul Acordului de Asociere;
·
vor fi organizate consultări între Moldova şi Transnistria, va
fi elaborat şi implementat un plan comun de acţiuni privind
eliminarea barierelor ce împiedică relaţiile comerciale reciproce,
circulaţia capitalului şi a investiţiilor, dezvoltarea diferitor
sectoare;
·
Moldova şi Transnistria vor elabora şi vor realiza Programul
de dezvoltare a colaborării şi cooperării economice;
·
Republica Moldova va dezvolta cooperarea economică cu toate
ţările lumii şi organizaţiile internaţionale în
domenii de interes comun.
4.3. Politica fiscală
Tendinţele dezvoltării şi situaţia.
Politica fiscală, în anii 2010-2015, a fost,
orientată spre creşterea veniturilor bugetului public naţional,
în acest scop fiind activ exploatată funcţia fiscală a
sistemului fiscal. Rezultatul politicii promovate a fost creşterea
veniturilor fiscale ale bugetului public naţional de 1,7 ori în decurs de
5 de ani şi a veniturilor sumare de 1,6 ori.
Creşterea veniturilor fiscale a fost
însoţită de creşterea poverii fiscale, asupra mediului de
afaceri. S-a revenit la perceperea taxei pe veniturile din
activităţile de întreprinzător, au fost anulate impozitul pe
venit din activitatea de întreprinzător, au fost anulate înlesnirile la
impozitarea micului business şi introdus impozitul de 3% pe venitul din
activitatea operațională, au fost majorate mai multe rate ale TVA (la
medicamente, la gazele naturale) şi plăţile în fondul rutier, au
fost indexate accizele la rata
inflației, etc.
Realizarea măsurilor politicii fiscale a avut loc
prin efectuarea de modificări în legislația fiscală,
fără o evaluare globală a impactului acestora asupra veniturilor
diferitor categorii ale populaţiei, asupra situaţiei economice a
întreprinderilor şi relaţiilor economice între acestea.
În acelaşi timp, a lipsit o interacţiune
între organele fiscale şi alte autorităţi publice, care
deţin informaţii privind obiectele de impozitare, informaţii ce
ar putea fi folosite pentru depistarea încălcărilor şi
pierderilor fiscale, pentru eliminarea acestora şi compensarea în scopul
majorării încasărilor fiscale. De exemplu, informaţiile despre
numărul de automobile care nu au trecut testarea tehnică pot fi
folosite pentru luarea de măsuri ce ar contribui la creşterea
volumului taxelor rutiere.
Lipsa unei politici de impozitare, argumentată
economic, pentru sectorul agrar, exprimată prin reducerea, majorarea cotelor
TVA, prin stabilirea diferitor cote şi modalităţi de aplicare a
impozitului pe venit pentru producătorii agricoli în dependenţă de forma
organizatorico-juridică, nu a contribuit nici la consolidarea disciplinei
fiscale, nici la creşterea veniturilor fiscale din sectorul agricol.
Pînă în
prezent, lipseşte viziunea strategică asupra raporturilor fiscale cu
regiunea transnistreană, ceea ce stimulează corupţia,
impozitarea dublă, limitează activităţile de afaceri
şi cooperarea economică a întreprinzătorilor de pe ambele maluri
ale Nistrului.
Politica în
domeniul impozitării veniturilor persoanelor fizice, pe parcursul
perioadei de referință nu a
suportat modificări. Aceasta s-a limitat la indexarea sumelor veniturilor
impozabile şi a mărimii scutirilor personale. Valoarea scutirii
personale constituie doar 49% din minimul de existență.
Ratele plăţilor sociale, care continuă
să se menţine la cote înalte, crează povară fiscală
excesivă pe fondul de salarizare şi nu stimulează angajatorii
să majoreze numărul angajaţilor şi salariul. Dintr-un leu
salarial, angajatul şi angajatorul achită în fondurile
asigurărilor sociale şi medicale obligatorii 44,5 de bani
(estimativ).
A crescut povara fiscală în sfera
impozitării directe. Ponderea impozitelor directe în veniturile bugetului
public naţional, inclusiv impozitele pe venit, impozitul pe bunurile
imobiliare, primele pentru fondurile de asigurări sociale şi medicale
obligatorii, a crescut de la 35,5%, în anul 2010, pînă la 41,3%, în anul 2015, în termeni
absoluți – cu 8,3 mlrd. lei.
În acelaşi timp, povara fiscală în sfera
impozitării indirecte s-a redus nesemnificativ. Ponderea impozitelor
indirecte în veniturile bugetului public naţional a scăzut în anul
2015, comparativ cu anul 2010, cu 1,5 puncte procentuale, constituind 43,2%.
Totodată, TVA a reprezentat 72,6% din valoarea totală a impozitelor
indirecte. Doar mai mult de o treime din TVA a fost percepută din produse
şi servicii de origine autohtonă. Accizele au contribuit la formarea
a 20,0% din impozitele indirecte şi a 8,8% din totalul veniturilor bugetului public naţional.
În anul 2015, comparativ cu 2010 încasările din accize au crescut de 1,8
ori.
Politica fiscală promovată de stat a fost
realizată de autorităţile publice locale prin stabilirea unor
cote specifice a impozitelor pe bunurile imobiliare (pămînt,
imobile), taxelor pentru resursele naturale,
taxe locale în limitele stabilite de legislaţia fiscală. În plus, în
calitate de impozit regulatoriu, bugetele locale încasează impozitul pe
venit de la persoanele fizice şi taxele pentru folosirea drumurilor
şi şoselelor de către autovehicule înmatriculate pe teritoriul
ţării. Ponderea veniturilor fiscale proprii şi regulatorii în
veniturile totale ale bugetelor locale s-a redus, în anul 2015, pînă la
23,4%, comparativ cu 29,0%, în anul 2010. Concomitent, în perioada de
referinţă, au crescut de 1,6 transferurile de la bugetul de stat.
Componenta fiscală a activităţii autorităţilor locale
rămîne a fi foarte modestă.
Caracterul contradictoriu şi imperfect al
normelor fiscale, înlocuirea aplicării normelor Codului Fiscal prin
scrisori ale autorităților fiscale, ordinele Ministerului
Finanțelor, lipsa unor proceduri fiscale standardizate au creat
condiţii favorabile (?!) pentru
administrarea fiscală şi aplicare faţă de agenţii
economici a diferitor sancţiuni, inclusiv bazate pe rezultatele
controalelor fiscale, fără dreptul la o examinare judiciară
decentă.
Problemele de bază:
·
politica fiscală are o
natură fiscală pronunţată şi este promovată, preponderent,
în scopul majorării veniturilor fiscale bugetare, şi nu în scopul
stimulării dezvoltării economice şi extinderii, în acest mod, a
bazei de impozitare;
·
nu se elaborează anual un document,
care definește obiectivele şi sarcinile politicii fiscale,
conţinînd evaluarea rezultatelor măsurilor anterioare şi ale
influenţei acestora asupra veniturilor populaţiei, asupra
dezvoltării economiei şi a diferitor sectoare, asupra
modificării presiunii fiscale, ceea ce determină o lipsă
de înțelegere a populației şi a mediului de afaceri şi
nedorinţa de a-şi onora pe deplin obligaţiile fiscale;
·
legislaţia fiscală este învechită şi necesită o
revizuire, totuşi Ministerul Finanţelor nu se grăbeşte
să o facă;
·
sursele fiscale limitate la nivel local provoacă dependenţă şi nu contribuie la
promovarea unei politici fiscale eficiente de către autorităţile
publice locale şi la perfecţionarea administrării fiscale în
teritorii;
·
examinarea litigiilor fiscale în instanţele de judecată
durează ani de zile, deoarece există contradicţii şi
imperfecţiuni ale normelor fiscale, în instanţele de judecată
lipsesc specialişti, avocaţi fiscali, nu este practicată
procedura de mediere fiscală, ceea ce prejudiciază statul şi contribuabilii;
·
este lent procesul de tranziție la evidenţa automatizată
de executare a obligaţiilor
fiscale, lipsesc procedurile standardizate de deservire a contribuabililor, de
desfăşurare a controlului fiscal.
Strategia.
Strategia politicii fiscale şi
administrării fiscale include:
·
crearea unui sistem fiscal eficient şi promovarea
unei politici fiscale, direcţionate nu pe
creşterea poverii fiscale, ci pe stimularea activităţii
economice, pe crearea locurilor de muncă, pe reducerea poverii fiscale;
·
realizarea integrală a
principiilor fiscale fundamentale (corectitudinea, echitatea,
eficiența impunerii, stabilitatea) pentru
creşterea nivelului de executare
benevolă a obligaţiilor fiscale;
·
perfecţionarea proceselor de
administrare fiscală în scopul reducerii costurilor şi a pierderii
timpului de lucru la achitarea impozitelor, respectării de către
toţi participanții procesului fiscal a regulilor stabilite;
·
elaborarea măsurilor de armonizare a sistemelor
fiscale din Moldova și Transnistria.
Indicatorii-ţintă
|
2015 |
2020 |
Presiunea
fiscală naţională aferenţă impozitele şi
taxelor, % din PIB |
30,3 |
25,0 |
Numărul controalelor fiscale
(mii pe an) |
56 |
40 |
Numărul impozitelor şi
taxelor (fără taxele vamale) (un.) |
24 |
21 |
Numărul de proceduri
standardizate (un.) |
0 |
7 |
Măsurile de bază:
·
punerea în aplicare a strategiei prevede o revizuire completă a
Codului Fiscal și reglementărilor conexe ale Guvernului, Ministerul
Finanțelor, Inspectoratul Fiscal Principal, Serviciul Vamal, ministerelor
și autoritățile publice locale;
·
anual, va fi adoptat un document în domeniul
politicii fiscale, care va include evaluarea rezultatelor măsurilor
implementate în perioada precedentă şi evaluarea rezultatelor
scontate în urma realizării măsurilor politicii fiscale în perioada
planificată, impactul lor asupra bugetului, mediului de afaceri, populaţiei,
dezvoltării diferitor sectoare şi a economiei în ansamblu;
·
va fi redusă povara plăţilor sociale asupra
activităţii de întreprinzător prin deducerea din venitul impozabil a unei sume
de creştere a contribuțiilor pentru asigurarea socială şi
cea medicală, creştere obţinută ca urmare a majorării salariului sau a
numărului de angajaţi;
·
pentru reducerea poverii fiscale asupra persoanelor cu venituri mici
şi pentru distribuirea mai echitabilă a acesteia, va fi
introdusă o scară cu trei niveluri a ratelor de impozitare pentru impozitul pe venit, iar cuantumurile
scutirilor personale se vor apropia, treptat, de minimul de
existență;
·
va fi consolidat sistemul de asigurare cu încasări fiscale a
bugetelor locale datorită acumulării a unei părţi din TVA pentru
bunurile și serviciile, produse în țară şi a impozitului pe
venit, aplicat persoanelor juridice (pentru bugetele locale care, la momentul
actual, nu au acces la aceste surse de venituri fiscale);
·
va fi revizuită lista plăţilor fiscale în scopul excluderii
impozitării duble a aceloraşi obiecte, totodată va fi
organizată monitorizarea scutirilor fiscale generale şi individuale;
·
va fi efectuată reorganizarea administraţiei fiscale, inclusiv
regionalizarea reţelei structurale în scopul asigurării unui management
fiscal eficient şi implementării standardelor calităţii în
deservirea contribuabililor;
·
va fi revizuită procedura de contestare a acţiunilor organelor
fiscale şi va fi prevăzută răspunderea materială a
funcţionarilor organelor fiscale pentru acţiunile (inacţiunile),
care au condiţionat pierderi de beneficii economice, venituri, patrimoniu
al agenţilor economici;
·
va fi elaborat un proiect de acord privind principiile perceperii
impozitelor indirecte în cadrul relaţiilor comercial-economice reciproce
dintre Moldova şi Transnistria în scopul evitării impozitării
duble, creării condiţiilor egale pentru toţi agenţii
economici, dezvoltării relaţiilor economice, creşterii
schimburilor comerciale între Moldova şi Transnistria.
4.4. Politica
cheltuielilor publice
Tendinţele dezvoltării şi situaţia.
În ultimii ani, politica
cheltuielilor publice a fost o derivată a politicii economice şi
sociale promovate, fiind complet dependentă de ea şi avînd un rol de
deservire, şi unul independent.
Volumul
veniturilor bugetare proprii nu a asigurat finanţarea cheltuielilor
publice la un nivel suficient pentru o dezvoltare economică stabilă
şi pentru obţinerea unor rezultate economice şi sociale înalte.
Timp de 5 ani
(din 2010 pînă în 2015), cheltuielile bugetului public naţional au
crescut cu 17,1 mlrd.lei, iar veniturile proprii (fără granturile
străine) – doar cu 16,1 mlrd.lei.
Creşterea moderată a veniturilor bugetare
proprii şi insuficienţa acestora pentru finanţarea unor programe
şi proiecte importante era compensată prin atragerea resurselor
externe. În perioada 2010-2015, din contul creditelor şi granturilor
externe, în medie, anual, erau acoperite 9,3% din totalul cheltuielilr
bugetului public naţional, inclusiv 14,0% din cheltuielile bugetului de
stat. În acelaşi timp, dependenţa bugetului de finanţarea
externă, în condiţiile unui
grad înalt de impredictibilitate a obţinerii resurselor externe
planificate, duce la neexecutarea bugetului la compartimentul finanţarea
cheltuielilor planificate. Creşterea dependenţei bugetului de sursele
din exterior a avut loc fără obţinerea rezultatelor economice
şi sociale practice adecvate.
Pe parcursul ultimilor ani, s-a înregistrat
tendinţa de reducere a cheltuielilor bugetului public naţional pentru
educaţie, sănătate, asigurare şi asistenţa
socială, în raport cu PIB. Dacă în anul 2010 cheltuielile pentru
educaţie s-au cifrat la 9,1% din PIB, în 2015 ele au scăzut pînă
la 6,9%, cheltuielile pentru sănătate
- 5,6% şi, respectiv, 5,3%, pentru
asigurarea socială şi asistenţa socială – 14,3% şi,
respectiv, 12,8%.
Ponderea
cheltuielilor pentru educaţie în cheltuielile bugetului public a
scăzut de la 22,4%, în anul 2010, pînă la 18,2%, în 2015. În expresie
reală (cu excepţia inflaţiei), cheltuielile pentru educaţie
s-au redus cu 9%.
Ponderea cheltuielilor pentru asigurarea socială
şi asistenţa socială s-a redus de la 34,9% pînă la 33,8%,
а cheltuielilor pentru sănătate au crescut nesemnificativ – de
la 13,6% pînă la 13,9%.
În
finanţarea sectoarelor economiei s-a acordat preferinţă
agriculturii şi sectorului transporturilor. În perioada 2010-2015,
cheltuielile bugetului de stat pentru agricultură au crescut de la 1,2%
din PIB pînă la 1,8% din PIB, pentru sectorul transporturilor – de la 1,2% din PIB pînă la 1,4% din PIB. În
expresie reală (fără inflaţie), cheltuielile pentru
finanţarea agriculturii s-au majorat cu 84%, a sectorului transporturilor
– cu 46%. Totuşi, o creştere impresionantă a
finanţării de la buget a sectoarelor respective a fost
condiţionată în exclusivitate de creşterea volumului
finanţării externe. În anul 2015, ponderea resurselor externe în
finanţarea publică a agriculturii a constituit 70%, a sectorului
transporturilor – 51%.
În acelaşi timp, cheltuielile bugetare pentru
finanţarea industriei au fost infime, în 2010 şi în 2015 acestea au
reprezentat doar 0,01% din cheltuielile bugetului public naţional. Politica industrială și politica
cheltuielilor bugetare nu reacționează la faptul că ponderea
industriei în PIB este foarte mică și aproape egală cu ponderea
agriculturii.
În cadrul politicii cheltuielilor publice s-au
intensificat denaturările manifestate prin creşterea redistribuirii
mijloacelor bugetului de stat în bugetele locale. Motivul îl reprezintă
nesoluţionarea îndelungată a problemei privind consolidarea
autonomiei financiare a autorităţilor locale. Dependenţa
bugetelor locale de transferurile din bugetul de stat a crescut. Dacă în
anul 2010, 60% din cheltuielile bugetelor locale erau acoperite prin
transferurile de la bugetul de stat, în anul 2015 acestea constituie 65%. În
anul 2010, volumul transferurilor de la bugetul de stat a fost de 1,6 ori mai
mare decît volumul veniturilor proprii ale bugetelor locale, iar în anul 2015 –
de 2,3 ori.
În acelaşi timp, în ultimii ani, s-a produs o
reducere a ponderii veniturilor bugetelor locale în PIB – de la 10,6%, în anul
2010, pînă la 9,0%, în 2015.
În cadrul prognozei pe termen mediu a cheltuielilor
bugetare pentru perioada 2015-2017, Ministerul Finanţelor
intenționează o creştere continuă a dependenţei bugetelor
locale de transferuri şi reducerea ponderii veniturilor lor în PIB. Se
preconizează că în anul 2017 ponderea transferurilor de la bugetul de
stat în finanţarea cheltuielilor bugetelor locale va atinge cifra de 68%,
iar volumul veniturilor, în raport cu PIB, se va reduce pînă la 8,2%.
Gradul scăzut de eficienţă a
controlului asupra gestionării mijloacelor publice de către
instituţiile bugetare şi autorităţile administrației
publice condiţionează apariţia de încălcări în
utilizarea resurselor bugetare, fapt confirmat prin datele controalelor
Curții de Conturi. Astfel, în perioada 2011-2015, au fost depistate
încălcări financiare în valoare de 4,5 mlrd. lei.
În afara sistemului bugetar (în afara bugetului de
stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, a fondului de asigurări
obligatorii de asistenţă medicală şi a bugetelor locale) se
formează și se aprobă bugetele unor autorități publice
centrale (Consiliul Concurenţei, Agenţia Naţională pentru
Reglementare în Energetică, Agenţia Naţională pentru Reglementare
în Comunicaţii Electronice şi tehnologii informaţionale etc.).
Veniturile bugetelor acestor autorităţi se formează prin
perceperea de către aceștia a diverse contribuții şi
plăţi.
Problemele de
bază:
·
politica cheltuielilor bugetare are o legătură slabă cu
obiectivele strategice privind creşterea nivelului de trai al
populaţiei şi dezvoltării sectoarelor economiei, care
asigură creşterea locurilor de muncă şi ritmuri înalte ale
creşterii economice;
·
cheltuielile publice cu caracter social se reduc în raport cu volumul
PIB, fapt ce nu contribuie la creşterea nivelului şi
calităţii vieții populaţiei, la stimularea cererii interne
şi la creşterea economică;
·
intensificarea dependenţei cheltuielilor bugetare de sursele
externe are loc fără o evaluare a rezultatelor concrete ale
proiectelor finanțate din surse externe şi a impactului acestora
asupra rezultatelor dezvoltării social-economice;
·
punerea în aplicare a programelor bugetare sectoriale pe termen mediu se
caracterizează printr-o eficienţă scăzută, deoarece,
la etapa elaborării lor este utilizată metoda cheltuielilor bugetare, obiectivele programelor, în multe
cazuri, au un caracter formal, iar rezultatele au un efect redus asupra
dezvoltării unui anumit sector;
·
se menţine o dependenţă a bugetelor locale de bugetul de
stat; creşte tensiunea în asigurarea financiară a teritoriilor, ceea
ce nu stimulează
autorităţile publice locale în aspectul dezvoltării
economiei proprii, al extinderii bazei de impozitare; în locul regimului de
căutare activă a resurselor suplimentare, organele publice locale se
află în aşteptarea asistenţei financiare;
·
lipseşte legătura între sistemul bugetar al ţării
şi bugetele mai multor autorităţi publice centrale, care-şi
formează bugetele (venituri şi cheltuieli) relativ autonom și în
mod arbitrar;
·
lipseşte controlul adecvat al cheltuielilor fondurilor publice
şi cadrul legal privind responsabilitatea conducătorilor
autorităţilor publice centrale, autorităţilor publice
locale şi ale instituţiilor bugetare pentru lipsa de rezultate
pozitive în urma utilizării resurselor alocate.
Strategia.
În contextul obiectivelor sociale nominalizate şi
sarcinilor economice pe termen mediu, strategia politica cheltuielilor bugetare
prevede:
·
executarea necondiţionată de către stat
a obligaţiilor asumate privind finanţarea în regim prioritar a
cheltuielilor cu caracter social şi susținerea financiară a
bugetelor locale;
·
creşterea eficienţei cheltuielilor bugetare
şi concentrării acestora pe direcţiile strategice, care
asigură accelerarea dezvoltării economice, creşterea nivelului
şi calităţii de trai a populaţiei;
·
consolidarea disciplinei bugetare prin intensificarea
controlului executării bugetelor, aplicarea măsurilor de
responsabilitate, unice, pentru toţi participanţii la procesul
bugetar.
Indicatori
vizaţi
|
2015 |
2020 |
Cheltuielile bugetare cu caracter social, % în cheltuielile bugetului
public naţional |
68,5 |
72,5 |
Cheltuielile bugetare pentru investiţii capitale, % în
cheltuielile bugetului public naţional |
6,5 |
10,0 |
Cheltuielile bugetare pentru dezvoltarea industriei, % în cheltuielile
bugetului public naţional |
0,01 |
1,0 |
Veniturile bugetelor locale, % din PIB |
9,0 |
11,6 |
Veniturile bugetelor locale, % în veniturile bugetului public
naţional |
25,3 |
27,9 |
Măsurile de bază:
·
va fi efectuată evaluarea tuturor cheltuielilor bugetului de stat,
bugetelor locale, bugetelor asigurărilor sociale obligatorii, ale
fondurilor de asigurări în medicină, ale tuturor programelor bugetare
sectoriale pe termen mediu în scopul reducerii cheltuielilor bugetare ineficiente
şi utilizarea fondurilor eliberate pentru finanţarea
investiţiilor, dezvoltarea industriei, infrastructurii,
subvenţionarea agriculturii şi pentru dezvoltarea
social-economică;
·
va fi implementat sistemul de evaluare a rezultatelor tuturor
politicilor promovate şi a măsurilor cu finanţare de la buget;
la şedinţele Guvernului vor fi audiate rapoartele conducătorilor
de ministere, ai altor instituţii publice referitor la modul de
valorificare a mijloacelor publice şi realizarea indicatorilor
preconizaţi; în baza rezultatelor evaluării şi rapoartelor
prezentate se vor adopta deciziile ce ţin de susţinerea de la buget a
anumitor măsuri sau politici
·
va fi eliminată practica de formare „autonomă” a bugetelor mai
multor autorităţi publice centrale şi modificat sistemul de
finanţarea a acestora;
·
va fi perfecționat sistemul de încheiere a contractelor privind
livrarea de mărfuri şi servicii pentru autorităţile publice
şi instituţiile publice, va fi pusă în aplicare modalitatea de
încheiere a contractelor şi acordurilor pe termene ce depăşesc
limitele anului fiscal; va fi intensificat controlul asupra cheltuielilor la
efectuarea de achiziţii publice prin aplicarea unui sistem permanent,
selectiv de controale de audit;
·
în scopul consolidării autonomiei financiare a
autorităţilor publice locale şi optimizarea transferurilor de la
bugetul de stat spre bugetele locale, va fi efectuată evaluarea
potenţialului fiscal al teritoriilor şi instituite standarde de stat
pentru determinarea necesităţilor bugetare ale teritoriilor;
·
rapoartele privind executarea bugetului de stat, a bugetului
asigurărilor sociale de stat, a fondurilor de asigurări obligatorii
în medicină şi a bugetelor locale, precum şi proiectele
bugetelor respective vor fi însoţite în mod obligatoriu de rapoartele
şi avizele Curţii de Conturi;
·
va fi efectuată evaluarea implementării de către
autorităţile publice şi instituţiile publice a proiectelor
finanţate din resurse externe, în perioada 2010-2016, şi vor fi
examinate, în cadrul şedinţei de Guvern, rapoartele
conducătorilor ministerelor,
instituţiilor publice cu privire la impactul proiectelor
implementate.
4.5.
Reglementarea activităţilor de întreprinzător
Tendinţele dezvoltării şi situaţia.
Starea mediului de afaceri
rămîne a fi complicată şi, în opinia întreprinzătorilor,
este estimată „de la foarte
gravă pînă la moderat severă”, în ciuda faptului că au
existat unele schimbări pozitive în
reglementarea de stat a activităţii de întreprinzător în ceea ce
ţine de iniţierea afacerii, evidenţa contabilă şi
raportării, înregistrarea proprietăţii, creditării,
automatizării procedurilor, inclusiv fiscale, creşterii gradului de conștientizare
cu privire la legislația etc.
Numărul întreprinderilor lichidate în
anul 2015 a fost cu 8% mai mare decît al celor înregistrate, în timp ce în anul
2010 situaţia a fost inversă
(numărul întreprinderilor înregistrate îl depăşea pe cel al
întreprinderilor lichidate cu 23%).
Rezultatele financiare ale
activităţii mai multor întreprinderi s-au înrăutăţit.
În anul 2015, comparativ cu anul 2014, profitul pînă la impozitare a
întreprinderilor ce prezintă rapoarte s-a redus cu 14% (sau cu 574 mln.
lei). Totodată, profitul întreprinderilor din sectorul agrar s-a redus de
7 ori, de 60 ori au crescut pierderile întreprinderilor industriei alimentare
şi de 31 de ori cele ale întreprinderilor electroenergetice, cu 70 la
sută au crescut pierderile întreprinderilor mici.
Pe lîngă principalele probleme în organizarea
unei afaceri în Moldova, menţionate de Banca Mondială în raportul
„Climatul investiţional în Moldova” - instabilitatea politică,
corupţia şi concurenţa neloială, mai există şi
alte probleme. Din acestea fac parte creşterea poverii administrative, caracterul fragmentat al
reformei regulatorii, creşterea tarifelor la serviciile prestate de
instituţiile publice, atitudinea formală faţă de procedura
de asigurare a transparenţei în cadrul procesului decizional şi
altele.
Povara administrativă la care este supus
businessul continuă să crească ca urmare a creşterii numărului şi în rezultatul
reformării repetate a organelor centrale ale administrației publice şi ale structurilor subordonate. Numărul
unor astfel de structuri, în anul 2015, a crescut pînă la 31 de
unităţi, iar împreună cu structurile independente şi cele
subordonate autorităţilor centrale, pînă la 36 de
unităţi. În acelaşi timp, în rezultatul reformei
autorităţilor publice centrale, au fost semnificativ diminuate
funcţiile acestora în calitate de centre
care asigură evaluarea şi prevenirea riscurilor structurale şi
de conjunctură pe piaţa externă şi cea internă, care
sprijină eforturile diferitor grupuri de întreprinzători în
dezvoltarea anumitor sectoare şi cooperarea cu reprezentanţii altor
sectoare.
În locul actelor normative
departamentale, anulate în cadrul implementării reformei regulatorii, apar
noi reglementări interne, ordine, regulamente cu caracter intern, multe
dintre care nu sînt accesibile pentru agenţii economici.
Cresc tarifele la serviciile autorităților
administrației publice prestate întreprinzătorilor,
precum şi pentru actele eliberate în condiţiile lipsei unor
metodologii aprobate de formare a taxelor pentru astfel de servicii, şi în
lipsa legislaţiei privind formarea preţurilor.
La adoptarea actelor normative, de
regulă, nu este analizată fezabilitatea economică a regulilor
şi normelor stabilite şi nu are loc o evaluare adecvată a
impactului acestora asupra condiţiilor activităţii de
întreprinzător. Drept consecinţă, pentru întreprinzători,
punerea în aplicare a mai multor acte normative se soldează cu cheltueli
suplimentare şi timp consumat.
Dreptul de a exercita funcţiile
de control din partea statului deţin 74 de autorități şi
instituţii publice, activitatea cărora nu este transparentă, nu
este publicată statistica departamentală privind controalele
efectuate, lipsesc rapoartele analitice privind activitatea structurilor cu
funcții de control.
Participarea statului în gestiunea
întreprinderilor de stat şi a societăţilor pe acţiuni în
care statul deţine cote de participare mai mari de 51%, în multe cazuri
este realizată cu încălcări grave ale legislaţiei. Acest
lucru se manifestă prin eschivarea întreprinderilor de achitarea
impozitelor, prin achitarea salariilor „în plic”, prin lipsa de rapoarte
privind veniturile reale, prin înregistrarea incompletă în organele
cadastrale a drepturilor de proprietate asupra patrimoniului public şi
municipal şi prin lipsa unei evidenţe corespunzătoare a
patrimoniului public. Potrivit
concluziilor Curţii de Conturi, făcute de aceasta în baza
rezultatelor auditului, autorităţile publice nu deţin
informaţia completă şi adecvată cu privire la rezultatele
activităţii financiar-economice şi situaţia
întreprinderilor cu capital de stat.
Lipseşte cadrul normativ-juridic care reglementeză evaluarea activităţii
întreprinderilor în care cota de participare a statului este de cel puţin
50 la sută. Autoritățile responsabile nu
evaluează eficiența gestionării patrimoniului public şi a întreprinderilor cu
participarea statului, dintre care unele sunt strategice.
În cadrul întreprinzătorilor individuali, circa 40 de mii de persoane îşi
desfăşoară activitatea în baza patentei de întreprinzător,
inclusiv o treime în sfera comerţului. În acelaşi timp,
autorităţile încearcă să excludă această
formă de activitate din categoria formelor permise.
Pînă în prezent, nu a format un sistem
eficient de stat de stimulare a activității de întreprinzător. Acest lucru ţine de amortizarea accelerată,
stimularea investiţiilor capitale în modernizarea şi
reconstrucţia întreprinderilor, relaţiile economice între
deţinătorii patentelor de întreprinzători şi
întreprinzătorii de alte forme organizatorico-juridice.
Nu a fost format un sistem eficient de dialog
între autorităţile publice şi mediul de afaceri. Interesele
întreprinzătorilor în cadrul discuțiilor şi negocierilor cu
autorităţile publice sînt reprezentate de zeci de asociaţii de business, care nu coordonează suficient propriile poziţii şi care sînt
create, în general, după principiul sectorial. Deseori, aceste
asociații nu pot veni cu o poziție consolidată pe marginea unor
chestiuni principiale de dezvoltare a activităţii
de întreprinzător, multe chestiuni fiind abordate anual, dar de fiecare
dată fără soluţii.
Se simte necesitatea elaborării
şi adoptării codului economic (antreprenorial), care ar înlocui o serie de acte
legislative, menite să reglementeze
activităţile de întreprinzător.
Problemele de bază:
·
Nu există a
delimitare legislativă a limitelor de implicare a statului în activitatea de întreprinzător,
în consecință, continuă implicarea nejustificată a
autorităților publice prin interpretarea subiectivă a prevederilor actelor
normative, nerespectarea principiului de
prezumţie a respectării actelor normative de subiecții
activității de întreprinzător, potrivit
căruia, în cazul apariţiei unor dubii
în aplicarea unor prevederi din legislaţie, acestea sînt interpretate în
favoarea agentului economic;
·
nu a fost creat cadrul normativ privind stabilirea tarifelor la
serviciile cu plată ale autorităților administrației
publice, nu este definită prin
legislație lista acestor servicii (gratuite și contra plată);
·
existența plăților informale (mită), legate de
obținerea diferitor autorizaţii, legate
de obținerea diferitelor autorizații, soluționării
problemelor cu organele de control, desfășurarea licitațiilor
pentru achiziții publice etc., face să
crească presiunea asupra mediului de afaceri;
·
lipseşte politica de stat privind dezvoltarea afacerilor individuale în baza
patentei de întreprinzător;
·
este ineficientă activitatea statului în
calitate de proprietar al întreprinderilor de stat și deținător
al pachetelor de acţiuni în cadrul societăţilor pe acţiuni;
managementul public este necalitativ și la un nivel scăzut;
·
nu a fost creat un sistem eficient de dialog
permanent între mediul de afaceri şi autorități.
Strategia.
Strategia reglementării de
stat a activităţii de
întreprinzător constă în crearea unui sistem integru şi eficient
de reglementare normativ-juridică şi a metodelor economice de
administrare, care asigură:
·
echilibrul între interesele mediului
de afaceri şi ale statului;
·
protecţie maximă și
eficientă a drepturilor întreprinzătorilor;
·
formarea unui nivel optim al poverii
administrative asupra mediului de afaceri, care
nu afectează dezvoltarea celui din urmă.
Indicatorii-ţintă
|
2015 |
2020 |
Ponderea sectorului tenebru (nemonitorizat), % din PIB |
23,2 (2014) |
15,0 |
Indicele libertăţii economice, puncte (The
Heritage Foundation) |
57,4 |
60,0 |
Indicele competitivităţii globale, puncte (raportul „Cu privire la competitivitatea
globală”, Forumul Economic Mondial) |
4,0 |
4,1 |
Poziţia în topul ţărilor după uşurinţa
de a face afaceri (raportul „Doing
Business” („Mediul de afaceri”), Banca Mondială) |
52 |
48 |
Indicele de percepere a corupţiei, puncte (The Transparency
International) |
33 |
36 |
Măsurile de bază:
·
va fi elaborat şi aprobat Codul Economic
(antreprenorial) în calitate de act unic care stabilește regulile de
conduită în afaceri (business) şi
reglementarea acestora din partea statului;
·
prin lege va fi stabilită lista tuturor
serviciilor autorităţilor administrației publice şi
instituţiilor publice, prestate întreprinzătorilor, tarifele la serviciile contra plată se
vor stabili în conformitate cu metodologiile elaborate;
·
în cadrul Guvernului va fi creat un Comitet
pentru preţuri şi tarife, care va prelua toate funcţiile
corespunzătoare ale ministerelor şi departamentelor;
·
va fi elaborată
metodologia evaluării impactului actelor normative elaborate asupra
activităţii de întreprinzător şi va fi intensificat
controlul asupra calităţii implementării acestora;
·
fiecare proiect de act normativ, ce ţine de
legislaţia fiscală, inclusiv proiectele adoptate împreună cu
Legea cu privire la Bugetul de Stat, va fi supus obligatoriu procedurii de
apreciere a impactului asupra poverii fiscale cu cel puţin 2 luni pînă
la termenul preconizat de aprobare şi punere în aplicare;
·
va fi finalizată trecerea la sistemul controalelor în baza
evaluării riscurilor, cu scopul de a raționaliza resursele publice
şi a reduce povara asupra subiecților antrenați în activităţile
economice;
·
va fi redus numărul instituţiilor
abilitate cu funcţii de control şi supraveghere, va fi revizuit
cadrul de competenţe pe care le deţin;
·
controalele programate ale subiecților
activității de
întreprinzător, care-şi îndeplinesc conştiincios obligaţiile
faţă de buget şi nu au cazuri de încălcare a
legislaţiei, vor fi organizate cu o periodicitate de cel mult o dată
la 5 ani;
·
va fi organizată monitorizarea
permanentă şi amplă a activităţii economico–financiare a întreprinderilor de stat şi a societăţilor
pe acţiuni în care statul deţine cote de participare de cel
puţin 51% şi va fi organizată evaluarea eficienţei
activităţii întreprinderilor şi reprezentanţilor statului
în aceste întreprinderi, va fi elaborată metodologia de evaluare a
activităţii societăţilor pe acţiuni în care statul
deţine cote de participare sub 51%;
·
va fi revizuită legislaţia ce
reglementează afacerile individuale în bază de patentă, vor fi
limitate activităţile legate de comerţul cu produse alimentare
şi incluse servicii prestate producătorilor agricoli;
·
la impozitarea veniturilor agenţilor
economici, aceştia din urmă vor obţine dreptul de a deduce
cheltuielile pentru achitarea serviciilor deţinătorilor de patente
din venitul brut obţinut;
·
asistenţa din partea statului pentru mediul
de afaceri va avea un caracter vizat şi direcţionat; pentru diferite
grupuri de întreprinderi în dependenţă de stadiul de dezvoltare a
acestora (“Start”, “Progres”, “Dezvoltare”) vor fi implementate programe
speciale cu măsuri de asistenţă adecvate;
·
va fi revizuit sistemul de răspundere
administrativă şi penală pentru infracțiunile în domeniul
activităţii de întreprinzător în scopul asigurării
proporţionalităţii responsabilității caracterului
contravenţiei şi gradului de prejudiciu cauzat;
·
vor avea loc consultaţii cu
asociaţiile din mediul de afaceri,
în scopul constituirii unei Confederaţii a asociațiilor de
business, împuternicite în mod legal să protejeze interesele mediului de
afaceri şi să poarte dialog cu autorităţile
administrației publice, să negocieze şi să fie prezente la
şedinţele Guvernului;
·
Confederaţia asociațiilor de business,
în comun cu Ministerul Economiei, va asigura monitorizarea condiţiilor de
dezvoltare a activităţii de întreprinzător şi al
eficienţei reglementării de stat.
5. Domeniile-cheie ale
dezvoltării economiei
5.1. Investiţii
Tendinţele dezvoltării şi situaţia.
Lipsa acută de investiții
este o problemă-cheie a economiei Moldovei, începuturile acesteia
provenind din criza anilor 90, perioadă în care investiţiile în capital
fix s-au redus, practic, de 10 ori.
Redresarea economică, care a început în anul
2000, a adus cu sine o modificare fundamentală a situaţiei
investiţionale - volumul investiţiilor în capitalul fix, în anul
2015, a constituit doar 21% din nivelul anului 1989.
În ultimii ani, dinamica investiţiilor a fost
instabilă. În perioada anilor 2012-2015, volumul investiţiilor a fost
în scădere - cu 0,9% anual, constituind, în medie, 17% din PIB, cu mult
sub nivelul necesar pentru a atinge o rată ridicată de creștere,
pentru industrializarea şi diversificarea economiei, pentru
depăşirea înapoierii tehnologice.
Structura investiţiilor pe sectoarele economiei
denotă lipsa de priorităţi investiţionale întemeiate,
realizarea cărora ar asigura accelerarea ritmului de dezvoltare şi
modernizare a economiei. Astfel, în perioada 2012-2015, investiţiile în
astfel de sectoare precum comerţul şi tranzacțiile imobiliare
le-au depăşit pe cele din industria de prelucrare sau în
agricultură.
Investițiile se efectuează, preponderent, din contul
mijloacelor proprii ale agenților economici (58% în sumă totală
de finanțare a investițiilor în anii 2012-2015). Ponderea mijloacelor
bugetului de stat în finanțarea investițiilor este relativ mic
(aproximativ 9%), ca și a mijloacelor investitorilor străini (7%).
Politica investiţională promovată de
stat este costisitoare şi cu un grad scăzut de eficiență.
În primul rînd, ea se concentrează pe
atragerea, preponderent, a resurselor investiţionale externe (investiții străine
directe, credite, împrumuturi și granturi).
Cu toate acestea,
volumul şi rolul investiţiilor străine directe în economia
Moldovei nu cresc. În anii 2012-2015, fluxul net de investiţii
străine directe a constituit, în medie pe an, doar 217 mln. dolari, sau
mai puţin de 3% din PIB. În 2015 investiţiile în capitalul social al întreprinderilor cu capital străin s-au redus de aproximativ 4 ori comparativ cu 2011.
Suma creditelor şi granturilor externe,
încasată de bugetul de stat, a crescut, din 2012 pînă în 2015, de 2
ori, iar cota finanţării externe a cheltuielilor bugetare a crescut
de la 9% pînă la 13%. Aceste mijloace au fost folosite pentru
susţinerea reformelor şi finanţarea proiectelor în diverse
sectoare ale economiei, inclusiv investiţionale. Totuşi,
„valorificarea” creditelor şi granturilor externe nu a condiţionat
şi creşterea investiţiilor sumare în economie. Aceasta a
fost realizată fără un
control adecvat al cheltuielilor şi
lucrărilor efectuate, precum şi fără o evaluare a efectelor
investiţionale a proiectelor.
Bazându-se pe atragerea de resurse externe, statul nu urmărește
mobilizarea potenţialului investiţional existent al sectorului
industrial şi al celui bancar, inclusiv prin transformarea excesului de lichiditate a
băncilor în investiţii.
În plus, se înregistrează o valorificare
insuficientă a potenţialului parteneriatului public-privat,
dezvoltarea căruia ar putea asigura nu doar atragerea surselor interne de
investiţii, ci şi reducerea riscurilor investiţiilor private. Nu există nici un program de
dezvoltare a parteneriatului public-privat, nici în ansamblu pe economie, nici
pe sectoare.
În al doilea rînd, politica investiţională
de stat în mare măsură, dublează, politica de reglementare a
activităţii de întreprinzător, de îmbunătățire a climatului de afaceri
și politicile de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii. În acelaşi timp,
statul acționează în principal ca regulator, şi nu ca subiect al activităţii
investiţionale.
Prin urmare, în Moldova nu există un program
investiţional de stat, care ar include program de investiţii în
sectoarele prioritare ale economiei şi industriei.
La ora actuală, accelerarea ritmului de
dezvoltare şi industrializare, de reformă structurală a
economiei Moldovei este imposibilă fără intensificarea rolului
statului în calitate de investitor, de organizator al procesului
investițional, de transformator al resurselor în investiţii
eficiente. Este necesară o nouă politică
investiţională şi un nou program investiţional de stat.
În al treilea rînd, lipsa unei politici active din
partea statului a determinat lipsa în ţară a instituțiilor de
dezvoltare eficiente, care să sprijine procesele investiţionale,
precum şi lipsa instrumentelor moderne de implicare a statului în activitatea
investițională.
Este necesară crearea unui institut de dezvoltare
cu profil investițional, deoarece chiar şi în condiţiile unei
ameliorări considerabile a climatului de afaceri, va fi complicată
atragerea volumului de investiţii, necesar pentru o accelerare a ritmului
de creştere din cauza lipsei, în Moldova, a unor avantaje competitive
precum o piaţă internă de proporţii şi disponibilitatea resurselor
naturale cu caracter strategic.
Problemele de bază:
·
volumele insuficiente ale investiţiilor şi instabilitatea
dinamicii lor împiedică accelerarea ritmului şi creşterea
nivelului de dezvoltare a economiei;
·
lipseşte o politică investiţională de stat, un
program investiţional şi priorităţile întemeiate;
·
statul s-a axat în mod prioritar pe atragerea de resurse (credite
şi granturi) investiționale externe;
·
nu are loc mobilizarea surselor interne de investiţii şi este
implicat în procesul investiţional excesul de resurse, existent pe
piaţa financiară, nu sînt folosite mecanismele de transformare a
acestora în investiţii;
·
lipseşte un institut de dezvoltare cu profil investiţional,
care ar contribui la creşterea investiţiilor în sectoarele şi
tipurile de producţie prioritare;
·
lipseşte un control eficient din partea statului asupra modului de
utilizare în scopuri investiţionale a resurselor bugetare şi atrase
din exterior (creditelor şi granturilor) şi de evaluare a
performanțelor proiectelor investiţionale în derulare;
·
este subdezvoltat parteneriatul public-privat, lipseşte un program
public de dezvoltare a parteneriatului, care ar include implementarea de noi
forme de organizare a acestuia.
Strategia.
Strategia investiţională pe termen mediu
este axată pe accelerarea ritmului de creștere a investițiilor
pînă la 15-17% pe an şi creşterea ponderii acestora în PIB pînă la 27% prin:
·
participarea directă a statului în mobilizarea
surselor interne de investiţii şi transformarea acestora în
investiţii provenite din împrumuturile publice interne, dezvoltării
parteneriatului public-privat, activităţii eficiente a Fondului
Investiţional de Stat;
·
extinderii surselor externe de investiţii din
contul creşterii eficienţei colaborării în domeniul atragerii
investițiilor cu Banca Mondială, Banca Europeană pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare, Uniunea Europeană şi alţi
parteneri, precum şi în rezultatul
participării la Banca Euroasiatică pentru Dezvoltare.
Indicatorii-ţintă
|
2015 |
2020 |
Investiţii
în capitalul fix, mlrd.lei |
20,8 |
65 |
Ponderea
investiţiilor în capitalul fix în PIB,% |
17 |
27 |
Ritmul
de creştere a investiţiilor în capitalul fix (media anuală), % |
– 0,9 (2012-2015) |
+16 (2017-2020) |
Investiţii
străine directe (media anuală), mln. dolari |
217 (2012-2015) |
400-500 (2017-2020) |
Măsurile de
bază:
·
va fi elaborat şi implementat
un program investiţional de stat, cu evidențierea domeniilor prioritare de
investiții, sursele şi instrumentele de finanţare,
totodată vor fi elaborate și puse în aplicare programe de investiții
locale;
·
în scopul realizării
programului investiţional de stat, pentru mobilizarea surselor interne de
investiţii şi gestiunea eficientă a resurselor investiţionale
va fi creat Fondul Investiţional de Stat:
- mijloacele Fondului
vor proveni, în cea mai mare parte, din resurse bugetare, din emisiunea și
plasarea pe piaţa internă a valorilor mobiliare investiţionale
de stat (împrumuturi
investiţionale), din atragerea fondurilor de la investitori (persoane juridice
şi persoane fizice);
- mijloacele Fondului
vor fi folosite pentru finanţarea celor mai mari proiecte, ce corespund
scopurilor şi priorităţilor programului investiţional de
stat, care au trecut expertiza specială şi au fost selectate pentru
finanţare;
- în activitatea sa
investiţională, Fondul va utiliza următoarele instrumente:
finanţarea de
proiect (rambursarea mijloacelor investite are loc din veniturile proiectului),
contractul
investiţional special (statul garantează investitorului stabilitatea
condiţiilor fiscale şi regulatorii şi oferă măsuri de
susţinere), asigurarea financiară a proiectelor de leasing, granturi,
finanţare prin împrumut preferenţial, subvenţii pentru
compensarea parţială a costurilor pentru plata dobînzii pentru
creditele primite de la băncile moldoveneşti etc.
·
vor fi elaborate şi
implementate programe de parteneriat public-privat (de stat şi locale); va
fi întocmită lista completă a obiectelor patrimoniului de stat,
propusă pentru organizarea parteneriatului, şi vor fi implementate
noi forme de organizare a acestuia;
·
Republica Moldova va deveni membră a Băncii Euroasiatice
pentru Dezvoltare şi a Fondului Euroasiatic pentru Stabilitate şi
Dezvoltare în scopul extinderii surselor de investiţii financiare şi
implementării proiectelor în domeniile prioritare (industria prelucrătoare, agricultura,
energetica, infrastructura de transport);
·
va fi pus în aplicare un sistem
eficient de monitorizare şi evaluare a eficienţei realizării
proiectelor investiţionale, realizate în cadrul programului de stat
şi programelor locale, finanţate din surse bugetare, din
împrumuturilor interne şi creditele şi granturile externe;
·
în scopul
îmbunătățirii climatului de afaceri şi investiţional,
va fi asigurată implementarea consecventă a măsurilor pentru îmbunătățirea
reglementării activității de întreprinzător şi
a politicii bugetar-fiscale, prevăzute de prezentul Program de dezvoltare
social-economică.
5.2. Industria
Tendinţele
dezvoltării şi situaţia.
La sfîrşitul anilor 80 –
începutul anilor 90, Moldova dispunea de o industrie suficient de
dezvoltată şi diversificată. Aceasta era reprezentată de
întreprinderi constructoare de mașini,
de produse radioelectronice, de construcţie a aparatelor, întreprinderi
de producere a produselor alimentare şi a băuturilor, a aparatelor de
uz casnic, a mobilei, îmbrăcămintei, încălţămintei
etc. Industria dispunea de o bază tehnico-ştiinţifică
dezvoltată incluzînd institute de cercetări ştiinţifice, de
proiectări, laboratoare specializate.
Ca urmare a crizei din anii 90,
soldată cu închiderea mai multor întreprinderi industriale şi a
izolării regiunii transnistrene, economia Moldovei a început
să-şi piardă rapid caracterul său industrial. Volumul
producţiei industriale, la începutul anului 2015, a constituit doar 61%
din nivelul anului 1989, adică s-a redus cu aproximativ 40%. Ponderea
industriei în structura PIB s-a redus de 2 ori – de la 28%, în anul 1989,
pînă la 14%, în anul в 2015. Numărul angajaţilor în
domeniul industriei s-a redus de la 245 mii de persoane, în anul 1993,
pînă la 148 mii de persoane, în anul 2015, sau cu 40%. Greutatea
specifică a industriei în numărul total al persoanelor antrenate în
economie s-a redus pînă la 12%, în anul 2015.
Structura industriei de prelucrare
este slab diversificată. O jumătate din producţie este
produsă de întreprinderile din industria alimentară (38% în 2015)
și industria ușoară (12%).
O astfel de structură include
în sine riscuri de sustenabilitate a dezvoltării sectorului. În primul
rînd, rezultatele activităţii întreprinderilor alimentare depind, în
mare parte, de condiţiile şi rezultatele agriculturii, acesta din
urmă fiind caracterizate printr-un grad redus de stabilitate şi
riscuri natural-climaterice înalte. În al doilea rînd, mai multe întreprinderi
de producere a textilelor, a îmbrăcămintei şi
încălţămintei, încă la mijlocul anilor 90, au trecut la
fabricarea producţiei din materia primă a clientului. Există
riscuri de pierdere a contractelor privind prestarea de servicii de prelucrare
a materiei prime a clientului, deoarece beneficiarii din străinătate
se află într-o permanentă căutare de producători de produse
din materia primă ce le aparţine în alte regiuni şi ţări
cu costuri unitare mai scăzute.
Fabricarea de produse din materia
primă a clientului blochează, într-o anumită măsură,
dezvoltarea întreprinderilor, deoarece profiturile obţinute de acestea din
urmă sînt minimale, iar nivelul de remunerare a angajaţilor este modest.
Producţia fabricată din materia primă a clientului, a
constituit, în ultimii, 17-19% din volumele producţiei industriale şi
23-30% din exporturile totale din Moldova.
Pe lîngă faptul că au
dispărut mai multe întreprinderi bazate pe higt-tech şi tehnologii
înalte, s-a produs şi o degradare a bazei tehnico-tehnologice a sectorului
industrial. Uzura fondurilor fixe în industria de prelucrare se cifrează
la 40,3%.
Starea financiară a mai multor
întreprinderi industriale este deficientă şi nu permite realizarea
unui proces de producere amplu, majorarea investiţiilor în modernizarea
producției din contul mijloacelor proprii. Rentabilitatea economică a
întreprinderilor industriei prelucrătoare a constituit, în anul 2014, doar
1,23%, fiind sub nivelul inflaţiei şi de rentabilitate în mediere
financiară (7,5%). În producția de alimente, băuturi și
tutun au fost înregistrate pierderi, datoriile întreprinderilor din industria
alimentară au atins 91,2 la sută din volumul anual al vînzărilor
nete al acestora.
Un dezavantaj important este
amplasarea neechilibrată a întreprinderilor industriale pe teritoriul
republicii. Întreprinderile industriale sînt, în cea mai mare parte, concentrată
în două municipii – Chişinău (56,5% din volumul total al
industriei de producere) şi Bălţi (9,6%). Cota
unităţii teritoriale autonome Gagauz-Eri este de 2,9% din
producția industrială, iar celor 32 de raioane ale ţării le
revin doar 31,0%, media fiind de mai puţin de 1% pentru fiecare
raion.
Pentru dezvoltarea accelerată
a economiei naţionale este necesar un sector industrial de proporţii
şi cu un grad înalt de dezvoltare tehnologică. Un astfel de sector
industrial ar avea capacitatea de sector-donator pentru subvenţionarea
agriculturii, pentru asigurarea unei solicitări stabile a sectorului
transporturilor, pentru extinderea cererii la lucrările de
construcţie şi montare, pentru contribuţia la implementarea de
noi tehnologii şi la dezvoltarea sectorului de cercetări şi
elaborări, pentru formarea forţei de muncă calificate şi a
locurilor de muncă asociate cu un nivel de salarizare relativ înalt etc.
În acelaşi timp, politica
industrială promovată pînă în prezent s-a dovedit a fi
ineficientă – realizarea acesteia nu s-a materializat în rezultatele
scontate. Nici unul din indicatorii-ţintă ai „Strategiei de
dezvoltare a industriei pînă în anul 2015” nu a fost realizat (rata medie
anuală de creștere la nivel de 8-10%, creşterea ponderii
industriei în structura PIB pînă la 20-22% şi a ponderii
angajaţilor din sector de pînă la 20%).
Problemele de bază:
·
lipseşte o politică industrială eficientă a
statului, iar industria nu este
considerată ca o "locomotivă" de creștere şi
drept sector-cheie a cărui dezvoltare ar trebui să modifice structura
economiei şi să asigure intensificarea ritmurilor de creștere;
·
ponderea și rolul industriei în dezvoltarea economică a
scăzut în mod semnificativ, a avut
loc dezindustrializarea economiei; poziţia industriei în structura
economiei naţionale şi ocupării forţei de muncă a
populaţiei sînt de 2 mai mici decît în alte ţări mai dezvoltate
din regiune;
·
nu au fost elaborate și aplicate mecanisme şi instrumente
eficiente de stimulare şi susţinere din partea statului a dezvoltării
întreprinderilor industriale;
·
se intensifică problemele ce ţin de deficitul forţei de
muncă calificate şi de asigurare a
industriei cu personal de înaltă calificare;
·
reutilarea tehnică şi transferul de tehnologii au loc într-un
regim extrem de lent, în consecință se păstrează un nivel înalt de uzură fizică
şi morală a fondurilor fixe;
·
rentabilitatea economică a industriei este relativ
scăzută, ceea ce împiedică formarea la producători a
propriilor resurse financiare pentru extinderea şi modernizarea
întreprinderilor şi reduce din interesul investitorilor potențiali;
·
întreprinderile industriale sînt concentrate, cu prioritate, în mun.
Chişinău şi mun. Bălţi, majoritatea regiunilor nu
dispun de un potenţial industrial suficient pentru asigurarea dezvoltării
durabile a economiilor locale.
Strategia.
Pe termen mediu, urmează
să fie îmbunătățită semnificativ rata de creștere
a producţiei industriale (de la 0,5%, în perioada 2012-2015, pînă la 16%, în anii
2017-2020), ponderea căreia în PIB, în anul 2020, va atinge cifra de 18%,
numărul de angajați – nu mai puțin de 16%.
Ritmurile înalte de dezvoltare a
industriei, pe termen mediu, vor constitui baza creșterii economice,
îmbunătățirii structurii
sale, creșterea numărului de locuri de muncă și a
numărului de angajați.
Strategia dezvoltării
industriei pe termen mediu este o strategie a noii industrializări a
economiei.
Ea constă în creșterea
semnificativă a ritmului de creştere a producţiei
industriale prin realizarea a două direcţii de bază ale politicii
industriale:
·
crearea de noi întreprinderi tehnologizate și noi
tipuri de producție industrială;
·
dezvoltarea şi ămbunătățirea
competitivității întreprinderilor industriale existente, inclusiv
cele de prelucrare a materiei prime agricole autohtone.
Indicatorii-ţintă
|
2015 |
2020 |
Ponderea industriei în PIB,% |
14 |
18 |
Ponderea industriei în
numărul persoanelor ocupate în economie, % |
12 |
16 |
Ritmul de creştere a
producției industriale (media
anuală), % |
+0,5 (2012-2015) |
+16 (2017-2020) |
Numărul persoanelor ocupate
în industrie, mii de persoane. |
142 |
210 |
Măsurile de bază:
·
va fi elaborat şi implementat pe etape Programului de Stat de Dezvoltare a
Industriei pe termen lung (pentru o perioadă de 10 ani), care va include
priorităţi, subprograme sectoriale, precum şi programe
regionale;
·
susținerea financiară pentru dezvoltarea industriei va fi
realizată, în principal, prin intermediul Fondului Investiţional de
Stat prin acordarea de subvenţii,
împrumuturi preferenţiale, prin finanţări de proiect etc.
în conformitate cu priorităţile politicii industriale şi cu
criteriile stabilite pentru selectarea prin concurs a proiectelor;
·
în vederea susţinerii proceselor de inovare în industrie va fi pus
în practică sistemul comenzii de stat pentru organizaţiile de
cercetări şi cele de proiectări pentru efectuarea
lucrărilor, care va fi format pe baza de selecție competitivă a
contractelor între întreprinderile industriale şi organizaţiile din
sectorul de cercetare şi dezvoltare; finanţarea comenzii de stat se
va asigura din mijloacele bugetului de stat, alocate pentru finanţarea
ştiinţei şi inovării;
·
va fi definitivată lista bunurilor din proprietatea statului
şi a unităţilor administrativ-teritoriale, care pot fi folosite
în diferite condiţii (contribuţia la capitalul social, arendă
preferenţială etc.) pentru realizarea de proiecte industriale la
nivel național și de interes local, susținute de stat;
·
la soluţionarea problemei cadrelor îşi va aduce
contribuţia implementarea comenzii de stat pentru instruirea şi
recalificarea angajaţilor din industrie în cadrul unor programe
suplimentare, formarea comenzii de stat avînd loc în baza unei selectări
competitive a solicitărilor din partea întreprinderilor, iar realizarea
acesteia va fi asigurată de instituţiile de învăţămînt
în conformitate cu contractele încheiate cu Ministerul Educaţiei;
finanţarea comenzii de stat va fi asigurată din mijloacele bugetului
de stat, alocate pentru educaţie;
·
vor fi dezvoltate relaţiile de cooperare industrială şi
tehnologică între întreprinderile industriale din Moldova şi
ţările Uniunii Economice Euroasiatice, inclusiv prin intermediul:
- creării întreprinderilor mixte,
deschiderii filialelor companiilor din ţările UEEA în Moldova;
- participării la programe
şi proiecte în conformitate cu “Direcţiile de bază ale
cooperării industriale în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice”
(substituirea importurilor, inclusiv datorită creşterii
localizării producerii şi aprofundării cooperării
industriale, creşterea exporturilor producţiei industriei de
prelucrare, crearea de noi sectoare inovatoare
ale industriei şi modernizarea întreprinderilor ramurilor
tradiţionale);
- participării la programe
comune în cadrul Platformelor tehnologice euroasiatice, care asigură dezvoltarea infrastructurii inovaţionale, cooperarea
şi crearea de tehnologii de perspectivă şi a producţiei
competitive;
-
participării la Reţeaua euroasiatică de cooperare şi
subcontractare industrială (în cadrul sistemului informaţional comun de
căutare şi organizare a comenzilor în industrie, în activitatea
burselor de subcontracte în scopul căutării de parteneri şi
încheierii de contracte preliminare);
· la efectuarea de
achiziţii publice de bunuri va fi stabilită prioritatea
producţiei industriale fabricate pe teritoriul Moldovei, care va fi
asigurată în cazurile ce nu contravin acordurilor internaţionale
încheiate de către Republica Moldova;
· pentru punerea în
aplicare a proiectelor de amploare, care
prevăd crearea întreprinderilor industriale noi şi modernizarea celor
existente, ce corespund priorităţilor Programului de Stat de
Dezvoltare a Industriei, vor fi atrase resurse financiare suplimentare externe
datorită dezvoltării colaborării cu Banca Euroasiatică
pentru Dezvoltare, Banca Mondială, alte organizaţii
internaţionale şi ţări-partenere.
5.3. Agricultura
Tendinţele
dezvoltării şi situaţia.
Agriculturii îi revine
un rol social-economic important în dezvoltarea Republicii Moldova. Acest
sector asigură producerea a circa 12% din PIB, în el fiind angajați
peste 30% din toţi cei care activează în economia
naţională. Veniturile majorităţii populației rurale,
care constituie aproximativ 60 la sută din populaţia ţării,
depind preponderent de rezultatele activităţilor din sectorul agrar.
În pofida faptului
că condițiile climaterice din Moldova sunt favorabile pentru
dezvoltarea industriei agrare multiramurale şi extrem de eficientă,
în perioada ultimilor 25 de ani s-a înregistrat o degradare a sectorului agrar,
provocată de politica promovată şi de lipsa asistenţei necesare
din partea statului. Volumul producţiei agricole, în anul 2015, a
constituit doar 50 la sută din nivelul anului 1989.
Reforma funciară exprimată prin
distribuirea pămîntului pentru un număr de peste 1 milion de persoane
fizice a dus la distrugerea potenţialului de producere moştenit, la
reducerea volumului de producție şi a eficienţei industriei
agricole.
În prezent, în
producția de produse agricole predomină producerea de volume mici de
producţie, care apriori nu poate fi
eficientă.
Practic, jumătate
din terenurile agricole se află în folosinţa gospodăriilor
țărănești, cu o suprafaţă medie a terenurilor de
cel mult 10 ha, şi a gospodăriilor casnice ale populaţiei. În
ultimii ani, acestea asigură producerea a mai bine de 40% din cereale
şi leguminoase, circa 30% de floarea soarelui, mai bine de 80% de cartofi
şi legume, mai bine de 95% de culturi bostănoase, aproximativ 50%
fructe şi legume, mai bine de 75% de struguri.
S-a redus substanţial
productivitatea majorităţii absolute a culturilor. A degradat
structura culturilor agricole cultivate –
s-a redus semnificativ ponderea producţiei vegetale cu valoare
adăugată înaltă, a scăzut producerea materialului
semincier, săditor şi de alt tip cu caracter reproductiv.
Cele mai mari pierderi au fost
înregistrate în sectorul zootehnic, iar segmentul comercial de creştere
masivă a animalelor în sectorul zootehnic, practic, a dispărut. În
pofida unei ameliorări din ultimii ani, situaţia privind asigurarea
stabilă a industriei de prelucrare cu materie primă de calitate
rămîne a fi critică. O mare parte a deficitului de produse de origine
animală este acoperit prin import, iar cea mai mare parte a produselor
îşi are originea în gospodăriile particulare ale populaţiei –
practic două treimi din animale şi păsări pentru
sacrificare (în masă vie), mai bine de 95% de lapte, peste 60% de
ouă, peste 98% de lînă.
Din cauza lipsei de
investiţii, utilizarea tehnologiilor înapoiate şi incompetitive, din
cauza lipsei de relaţii integraţioniste stabile între
producătorii agricoli şi întreprinderile de prelucrare, în industria
agrară şi în structura exporturilor agroalimentare prevalează
materia primă agricolă primară şi semifabricatele
alimentare, adică produsele cu un nivel redus de prelucrare şi
valoare adăugată scăzută.
Moldova este o zonă
agricolă cu risc înalt. Schimbările anuale şi de sezon ale
condiţiilor climaterice atribuie vulnerabilitate sectorului de producere a
culturilor agricole, mai cu seamă în regiunile centrale şi sudice ale
ţării. Măsurile întreprinse de stat pentru reducerea acestor
riscuri în agricultură sînt destul de modeste şi deocamdată nu
asigură rezultatele scontate. Drept urmare, bilanțul anual de
activitate a sectorului agrar este foarte instabil. Astfel, în urma secetei din
anul 2012, volumul producției agricole a scăzut cu 22%, iar în 2013 acestea au crescut cu 39%.
Agricultura se confruntă cu
problema deficitului de apă, în timp ce irigarea reprezintă cheia
pentru obţinerea unor recolte stabile şi bune, mai ales de legume
şi fructe. Aceasta s-a dezvoltat
intens în anii 1960-1990, cînd suprafaţa totală a terenurilor irigate
a crescut de la 75 mii de hectare pînă la 310 mii (aproximativ 110 mii de
hectare se aflau în regiunea Transnistria). Potrivit datelor
recensămîntului general în agricultură, în anul 2011 suprafaţa
terenurilor irigate a constituit doar 16,3 mii ha. Majoritatea sistemelor de
irigare sînt defecte şi deja de mai mulţi ani de zile sînt
nefuncţionale. Acest lucru condiţionează în mare parte
instabilitatea industriei agricole şi a industriei de prelucrare – dependentă
de industria agricolă.
Dezvoltarea agriculturii mai este
negativ influenţată de reducerea fertilității solurilor (cu
aproximativ 0,5% anual), degradarea pădurilor, poluarea apelor subterane,
o mare parte din care nu corespund standardelor actuale.
În corespundere cu
specializarea încă din perioada URSS, Moldovei îi revenea un rol important
în elaborarea şi implementarea tehnologiilor avansate de producere şi
prelucrare a culturilor agricole, fundamentate pe o bază
ştiinţifico-industrială dezvoltată. După declararea
independenţei Moldovei, finanţarea centralizată a ştiinţei
în domeniul agriculturii a fost redusă, iar o mare parte din institutele
de cercetări ştiinţifice au fost lichidate.
Cuantumul subvenţiilor de stat
pentru agricultură este foarte modest – în ultimii ani, mijloacele
Fondului de subvenţii au constituit doar 2% din valoarea producţiei
agricole brute. Într-o anumită măsură, deficitul de mijloace
bugetare pentru susţinerea sectorului agrar este compensat prin finanţări
externe din cadrul diferitor proiecte. Totuşi, această finanţare
nu soluţionează problema formării resurselor suficiente care
să asigure nivelul necesar de asistenţă din partea statului
şi dezvoltarea durabilă a sectorului agrar.
Problemele
de bază:
· în agricultură
predomină întreprinderile mici cu un nivel scăzut al
productivităţii muncii şi specializare joasă, ceea ce
reprezintă principalul impediment pentru transformarea sectorului într-un
fundament stabil pentru dezvoltarea industriei de prelucrare, pentru asigurarea
securităţii alimentare şi creşterea exporturilor de
producţie agroalimentară;
· nivelul scăzut de
integrare a producătorilor agricoli și de concentrare a terenurilor
agricole este una dintre principalele constrângeri ce blochează
investiţiile şi implementarea tehnologiilor moderne;
·
producția de produse agricole se desfășoară în
principal cu utilizarea de tehnologii învechite și lipsa de
infrastructură care asigură accesul producătorilor agricoli la
pieţele financiare, tehnico-materiale şi informaţionale, la
pieţe organizate de desfacere a producţiei;
·
sectorul este caracterizat printr-o instabilitate financiară
extremă din cauza riscurilor naturale înalte, a organizării
ineficiente a pieţelor de producţie agricole, materie primă
şi produse alimentare, din cauza subdezvoltării sistemului de
asigurări;
· nu este dezvoltat
sistemul de organizare a pieţelor agricole angro şi de contractare a
producţiei agricole; se înregistrează o monopolizare înaltă a
sistemului de achiziţii şi exporturi ale producţiei, în
asigurarea agricultorilor cu resurse de producţie;
· volumul asistenţei
de stat pentru producătorii agricoli este foarte mic şi incomparabil
cu volumul înregistrat în ţările mai dezvoltate;
· asistenţa din
partea statului a agriculturii, inclusiv subvenţionarea, nu este
orientată spre concentrarea gospodăriilor în unităţi mai
mari şi spre specializarea acestora, spre integrarea producătorilor
agrari, a întreprinderilor de prelucrare şi a instituţiilor de
cercetare ştiinţifică de profil agrar; ea este insuficient
legată de programele de dezvoltare a subsectoarelor agrare (acestea sau
lipsesc, sau sînt învechite);
· nu sînt definitivate
domeniile de perspectivă, specializarea sectorului agrar autohton
reieşind din potenţialul acestuia, avantajele competitive şi
prognozele de dezvoltare a pieţelor regionale de produse agricole şi
alimentare;
·
nu este creat sistemul ce ar permite o dezvoltare eficientă a
activităţilor de producţie, prelucrare şi marketing a
producţiei alimentare ecologice şi fără modificări
genetice, care s-ar putea transforma într-un element de specializare a acestui
sector important şi de înaltă competitivitate.
Strategia.
Obiectivele strategice ale dezvoltării
agriculturii pe termen mediu sunt creşterea eficienţei de producere
şi a competitivităţii produselor, formarea unor relaţii
stabile cu partenerii de producere, prelucrare şi comercializare a
produselor.
Strategia dezvoltării
agriculturii prevede:
·
integrarea producătorilor de produse agricole
prin crearea asociaţiilor de producere, de aprovizionare-desfacere şi
de altă natură, a clusterelor agrare şi agroindustriale;
·
creşterea semnificativă a asistenţei
din partea statului pentru producătorii agricoli (de 5 ori în decurs de 4
ani), care va fi într-o strînsă legătură cu implementarea
programelor de dezvoltare a diferitor segmente ale sectorului agrar;
·
integrarea agriculturii Moldovei în piaţa
comună a producţiei agricole şi alimentare a ţărilor
Uniunii Economice Euroasiatice.
Indicatorii-ţintă
|
2015 |
2020 |
Ponderea agriculturii în PIB,% |
12 |
11 – 12 |
Ritmul de creştere a
producţiei agricole (media anuală), % |
2,9 (2012-2015) |
9 (2017-2020) |
Fondul de subvenţionare a
producătorilor agricoli, % în valoarea brută a producţiei
agricole |
2 |
6 |
Măsurile
de bază:
· va fi perfecţionat
sistemul de stat de susținere a
sectorului agrar prin intermediul „ataşării” strînse a
acestuia la pachetul de programe specifice, care vor fi elaborate şi
implementate (Programul de dezvoltare a semenologiei, pepinierelor, a creşterii
animalelor de rasă, a tipurilor importante de producţie
animalieră și vegetală, a produselor ecologice etc.)
· pentru creşterea
eficacităţii asistenţei de stat pentru producătorii
agricoli va fi implementat sistemul de evaluare a performanțelor pentru
fiecare tip de asistenţă, rezultatele evaluărilor fiind folosite
la selectarea măsurilor de asistenţă şi la determinarea
volumului acesteia;
· în scopul
contribuţiei la integrarea industrială a producătorilor agricoli
şi la consolidarea terenurilor, asistenţa din partea statului,
inclusiv cea financiară, va fi corelată cu dimensiunile
gospodăriei şi volumul producţiei, fiind distribuită în
favoarea producătorilor mijlocii şi mari, în acest context fiind
elaborate şi implementate criteriile corespunzătoare;
· va fi introdus un nou
tip de subvenţii – pentru livrările de produse agricole şi
produse alimentare instituţiilor sociale (grădiniţe, şcoli,
spitale, case-internat etc.)
· va fi semnificativ
majorat Fondul de Subvenţionare (de la 0,5 mlrd.lei pînă la 2,5
mlrd.lei) datorită accelerării creşterii economice şi a veniturilor
bugetare; în primul an al realizării prezentului Program resursele
Fondului vor creşte de 1,5 ori, inclusiv ca urmare a utilizării
mijloacelor eliberate în rezultatul reducerii cheltuielilor bugetului de stat
pentru întreţinerea autorităţilor publice;
· pentru programele
şi proiectele de interes național, va fi asigurată
cofinanţarea din mijloacele Fondului Investiţional de Stat, iar
programele şi proiectele importante pentru dezvoltarea pieţei
agroalimentare a ţărilor UEEA, vor fi prezentate în scopul
finanţării de către Banca Euroasiatică pentru Dezvoltare;
·
la efectuarea achiziţiilor publice de bunuri va fi stabilită
prioritatea produselor agricole provenind de pe teritoriul Moldovei, care se va
asigura în cazurile ce nu contravin acordurilor internaţionale încheiate
de Republica Moldova;
·
vor fi create clustere mari, ce vor uni într-un singur lanţ
producătorii agricoli, întreprinderile de prelucrare, comerciale, de
prestare servicii etc.; va fi elaborat şi implementat un plan de
măsuri pentru a promova dezvoltarea de clustere;
·
în scopul asigurării ştiinţifice şi dezvoltării
inovării în agricultură, vor fi majorate semnificativ volumele de
finanţare a ştiinţei agrare şi elaborat programul de
cercetări pe termen lung, căruia îi va fi atribuit statutul de
Program Prioritar de Finanţare Bugetară a Ştiinţei;
·
vor fi elaborate şi realizate măsuri de integrare a Moldovei
în piaţa unică a produselor agricole şi produselor alimentare a
ţărilor Uniunii Economice Euroasiatice în scopul asigurării
realizării stabile a producţiei agricole primare şi prelucrate
pe această piaţa importantă (mai mult de 180 mln. de persoane.),
participării la programe şi proiecte comune de dezvoltare a
complexului agroindustrial şi asigurarea securităţii alimentare
a ţărilor UEEA, la programele şi proiectele de cercetări
ştiinţifice şi dezvoltare tehnologică etc.;
·
Republica Moldova va continua să dezvolte cooperarea cu Banca
Mondială, Comisia Europeană, alte organizaţii
internaţionale şi ţările partenere în scopul
îmbunătățirii potenţialului de resurse şi
intensificării competitivităţii sectorului agrar.
5.4.
Energetică
Tendinţele dezvoltării
şi situaţia.
Moldova este caracterizată
printr-un grad redus de autonomie energetică, 96 la sută din
resursele energetice fiind importate (inclusiv importurile de energie
electrică din Transnistria). La fel, în proporţie de practic 100%
sînt importate gazele naturale şi de circa 80% - energia electrică.
Deoarece creşterea cererii
interne la combustibil şi resurse energetice rămînea în urmă de
ritmurile dezvoltării economice, s-a produs şi reducerea
capacităţii de consum a energiei. În timp ce, în anul 2006,
capacitatea de consum a energiei a fost egală cu 58 kg. de echivalent
petrolier la 1000 lei din PIB (exprimată în preţurile fixe ale anului
2005), în anul 2015 acest indicator a fost deja de 38 kg. În ultimii ani, s-a
înregistrat o reducere a consumului de gaze naturale şi o creştere
concomitentă a consumului de energie electrică şi a produselor
petroliere.
O tendinţă
nefavorabilă din ultimii ani, urmărită în sectorul energetic,
este reducerea volumului de producţie. În perioada 2012-2015, acestea au
scăzut cu 13%, inclusiv producţia de energie electrică - cu
12%.
Deficitul volumelor de energie
electrică proprie este tot mai mult acoperit prin livrări din
exterior (din Transnistria şi Ucraina). Ponderea acestora în consumul de
energie electrică a crescut de la 77%, în anul 2010, pînă la 81%, în
anul 2015. Din cauza stării necorespunzătoare a bazei tehnice a sectorului
electroenergetic și a prețurilor relativ înalte la gazele naturale
importate, costurile de producere a energiei electrice proprii sînt, practic,
de două ori mai înalte decît pentru cea achiziţionată din
exterior.
În pofida reducerii pierderilor
energetice, nivelul acestora se menţine la un nivel destul de înalt, mai
ales în sectorul termoenergetic. În anul 2015, pierderile înregistrate în
reţelele electrice au constituit 8,5%, în cele termice – 19,3%.
Uzura fizică şi
morală a utilajului şi echipamentelor din sectorul energetic depăşeşte
50%, iar modernizarea acestora este împiedicată de insuficienţa
surselor de investiţii şi creşterea continuă a datoriilor
companiilor energetice, care au atins cifra de 25,0 mlrd. lei (conform
situaţiei la 01.01.2015), depăşind de 2,5 ori veniturile din
vînzări.
Se menţine foarte modest
nivelul de utilizare a surselor regenerabile de energie, în ciuda unui șir de proiecte în domeniu, susținute de resurse
financiare ale donatorilor externi. Costul de producere a acestui tip de energie este
potenţial ridicat, iar mecanismele actuale de asistenţă, de
regulă, nu permit
într-o măsură suficientă compensarea peirderilor generate.
Nivelul tarifelor este relativ
înalt pentru mulţi consumatori non-casnici şi casnici, acesta fiind una dintre cauzele costurilor și
a prețurilor de producător
mari din
sectoarele non-energetice şi de ponderea înaltă a cheltuelilor pentru achitarea serviciilor locativ-comunale
în total cheltuieli financiare ale populaţiei (20% în anul 2015). Nu sînt
folosite tarifele eşalonate pentru energia electrică, în tariful de
achiziţie a gazelor naturale este inclusă plata datoriilor istorice
şi TVA la importul de gaze (8%), lipseşte argumentarea tehnică
pentru stabilirea tarifului la căldură pentru consumatorii care utilizează sisteme autonome de
încălzire etc.
Capacitatea de consum a energiei în
sectorul locativ şi instituţiile publice este de cîteva ori mai mare
decît în ţările Uniunii Europene. O mare parte din clădirile
rezidenţiale şi
instituţiile publice (şcoli, spitale ş.a.) sînt dotate cu
sisteme energetice ineficiente, care necesită înlocuire.
Se înregistrează probleme în
domeniul cooperării internaţionale în energetică, a
integrării pieţei energetice a Moldovei în pieţele regionale
şi a asigurării securităţii energetice:
- în urma asumării de
către Moldova a obligaţiunilor privind implementarea celui „de-al
treilea pachet energetic” al UE, nu a fost la timp încheiat un nou contract cu
compania „Gazprom”, livrările de gaze avînd loc prin prelungirea, anual, a
contractului precedent cu termenul de valabilitate expirat în anul 2011;
- doar parţial a fost
soluţionată problema ce ţine de traseele alternative pentru
livrarea de gaze naturale din reţelele de gaze din România (a fost
construită doar o porţiune a gazoductului pînă la Ungheni), care
este important inclusiv pentru asigurarea stabilităţii importurilor
de gaze în cazul întreruperii
tranzitului de gaze rusești prin teritoriul Ucrainei şi a
livrărilor în Moldova;
- din cauza
nesoluţionării problemelor politice şi economice în relaţiile
dintre Moldova şi Transnistria, nu sînt folosite oportunităţile
asociate cu încheierea de contracte reciproc avantajoase pe termen mediu pentru
furnizări de energie electrică, produsă de HCE
Moldovenească;
- nu sînt realizate proiecte de
interconectare a reţelelor electrice ale Moldovei şi României, fapt
ce ar fi permis liberalizarea maximală a pieţei energiei electrice,
utilizînd şi posibilităţile ce ţin nu doar de dezvoltarea
pieţei interne a energiei electrice şi de selectarea furnizorilor, ci
şi de exporturile de energie electrică produsă de HCE
Moldovenească.
Problemele de bază:
·
actualele capacităţi de producere a energiei electrice şi
termice sînt caracterizate printr-un grad înalt de uzură fizică
şi morală şi un coeficient de randament foarte scăzut, ceea
ce condiţionează costuri şi pierderile neproductive mari;
·
sectorului energetic îi este specific un grad de atractivitate foarte
scăzut şi lipsa de surse financiare proprii necesare pentru
realizarea unei modernizări complexe;
· se menţine un nivel înalt de uzură
morală şi fizică a echipamentelor şi a reţelelor
inginereşti ale sectorului locativ-comunal şi ale instituţiilor
publice, lipsesc resursele financiare pentru înnoirea
acestora;
·
aşa cum tarifele înalte din
sectorul energetic au impact asupra sferei productive şi populaţiei,
nu sînt întreprinse măsuri eficiente privind politiciile tarifare şi
politicile de protecţie socială pentru reducerea poverii tarifare;
·
agenţii economici şi populaţia sunt slab stimulaţi
pentru creşterea eficienţei energetice şi utilizarea
surselor regenerabile de energie;
·
nu sînt soluţionate problemele privind consolidarea
interconexiunilor cu sistemul energetic al României, privind continuarea
construcției gazoductului Iaşi-Chişinău;
·
lipseşte corelarea măsurilor de integrarea energeticii
Moldovei în piaţa energetică a ţărilor Uniunii Europene cu
interesele privind dezvoltarea unei colaborări energetice reciproc
avantajoase cu Transnistria, Federaţia Rusă şi alţi
parteneri din Est.
Strategia
Strategia energetică pe termen
mediu include următoarele direcţii de bază:
·
modernizarea bazei tehnice a sectorului energetic,
implementarea de noi tehnologii energetice;
·
creşterea eficienţei energetice şi a
gradului de utilizare a surselor regenerabile de energie;
·
implementarea măsurilor politicii tarifare
şi ale politicilor de protecţie socială a populaţiei,
orientate spre reducerea poverii tarifare;
·
integrarea optimală a pieţei energetice
interne a Moldovei în pieţele regionale.
Indicatorii-ţintă
|
2015 |
2020 |
Intensitatea energetică
raportată la structura PIB, kg. e.p./1000 lei PIB în preţuri fixe
ale anului 2005 |
38,3 (2014) |
nu mai mult de 35 |
Pierderi de energie în
reţelele termoenergetice, % |
19,3 |
15 |
Pierderi de energie în
reţelele electrice de distribuţie, % |
8,5 |
7 |
Producerea energiei din surse
regenerabile, mii tone e.p. |
290 (2014) |
400 |
Ponderea energiei, produse din
surse regenerabile, în consumul brut de resurse energetice, % |
12 (2014) |
18 |
Ponderea cheltuielilor
populaţiei pentru achitarea serviciilor comunal-locative în total
cheltuieli financiare ale populaţiei, % |
20 |
15 |
Măsurile de bază:
· se va efectua o
evaluare a potenţialului de
economisire a energiei în sectorul rezidenţial şi al instituţiilor publice, vor fi elaborate
şi implementate programe şi proiecte de creştere
a eficienţei energetice, care vor fi finanţate din contul mijloacelor
bugetului de stat şi bugetelor locale, Fondul de Investiţii de Stat,
investitorilor privaţi, populaţiei, partenerilor externi;
· în scopul stimulării implementării
tehnologiilor de economisire a energiei şi a proiectelor de
îmbunătăţire a eficienţei energetice, vor fi aplicate
măsuri de stimulare economică
– credite fiscale, amortizare accelerată, compensarea parţială
din partea statului a cheltuielilor pentru achitarea dobînzilor aferente
creditelor şi împrumuturi etc.;
·
va fi dezvoltată colaborarea cu partenerii occidentali, care
contribuie la implementarea proiectelor în sectorul energetic (cu Banca
Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca
Europeană pentru Investiţii, Banca Mondială, UE etc.), inclusiv
a proiectelor privind extinderea reţelelor electrice ale Moldovei şi
României, construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău;
·
pentru realizarea proiectelor de modernizare a sectorului energetic,
creşterea eficienţei energetice, utilizarea surselor regenerabile de energie etc. vor fi atrase resurse
financiare suplimentare datorită dezvoltării colaborării cu
Banca Euroasiatică pentru Dezvoltare;
·
va fi introdus sistemul tarifelor diferenţiale la energia
electrică (în dependenţă de momentul zilei şi anotimpurile
anului), va fi elaborată şi implementată metodologia de
calculare a tarifelor pentru energia electrică obţinută din
surse regenerabile şi transmisă în reţea;
·
în baza calculelor efectuate, va fi
stabilită ponderea maximală admisibilă a cheltuielilor
populaţiei pentru achitarea serviciilor locativ-comunale (% din venitul
cumulat al familiei) şi soluţionată problema cu privire la introducerea
subvențiilor bugetare pentru familiile ale căror cheltuieli pentru achitarea
acestor servicii depăşesc limita stabilită;
·
Republica Moldova va participa la formarea pieţelor comune de
energie electrică şi gaze naturale ale Uniunii Economice Euroasiatice
şi va elabora măsuri eficiente de integrare în aceste pieţe;
·
Republica Moldova va organiza consultări cu Federaţia
Rusă şi cu Comunitatea Energetică Europeană vizavi de
implementarea prevederilor „celui de-al treilea pachet energetic”, mai întîi de
toate în scopul eliminării divergenţelor legate de reformarea
pieţei gazelor naturale (inclusiv pe problema privind divizarea companiei
cu integrare verticală „Moldova-Gaz”) şi încheierea unui nou contract
reciproc avantajos cu “Gazprom” privind furnizarea de gaze;
·
va fi soluţionată problema privind interacțiunea strategică
a Moldovei și Transnistriei în domeniul electroenergeticii şi va fi
încheiat un contract reciproc avantajos pe termen lung cu CHE
Moldovenească în scopul:
- unei utilizări mai eficiente
a capacităţilor de producere a energiei electrice de pe ambele maluri
ale Nistrului, pentru acoperirea deficitului de energie electrică,
- integrării în sistemele
electroenergetice regionale,
- utilizării
potenţialului de export de energie electrică,
- stabilizării
şi asigurării predictibilităţii dinamicii tarifelor la
energia electrică.
5.5. Infrastructura
transporturilor
Tendinţele dezvoltării
şi situaţia
După calitatea infrastructurii
transportului, Moldova se află pe poziţiile inferioare în topul
format din 140 de ţări ale lumii. În conformitate cu "Raportul
competitivității globale 2015-2016" (World economic forum) la capitolul calitatea infrastructurii căilor
ferate, republica se află pe locul 63, infrastructura transportului
aerian – locul 91, infrastructura portuară – locul 129 şi după
calitatea drumurilor– locul 133.
Transportul auto. Sectorul transportului auto este lider după
volumele de transport - ponderea acestuia depăşeşte 60% din
volumul total de mărfuri transportate şi 47% din volumul
transportului de pasageri.
Lungimea totală a drumurilor
auto constituie 9,4 mii km., inclusiv naţionale – 3,4 mii km., locale –
6,0 mii km. (plus la aceasta, 1,2 mii km. de autostrăzi în Transnistria). Densitatea drumurilor auto în
Moldova (307 km. la 1000 km2 de teritoriu) este, practic, echivalentă cu
densitatea drumurilor în alte ţări din regiune.
În prezent, doar 37% din drumurile
naţionale sunt în stare bună, 38% - în stare medie şi 25% -
într-o stare proastă şi foarte proastă. Starea drumurilor locale
este mult mai dificilă – doar 22% din acestea sunt în stare bună.
Tendinţa pozitivă din
ultimii ani o reprezintă creşterea finanţării
lucrărilor de întreţinere, reparaţie şi reabilitare a
drumurilor din contul mijloacelor
Fondului Rutier, creditelor şi împrumuturilor externe. Din 2010 și până în 2015,
mai mult de 2,5 ori s-au majorat veniturile Fondului Rutier (de la 605 mln.lei
pînă la 1542 mln.lei). Finanţarea externă sub formă de credite
oferite de Bănca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare, Bănca Europeană pentru Investiţii şi Comisia
Europeană au crescut de 4,2 ori (de
la 169 mln.lei pînă la 711 mln.lei).
În acelaş timp, o parte din
mijloacele acumulate în Fondul Rutier, din diferite motive, nu sînt
valorificate. Executarea lucrărilor de construcţie şi de
reabilitare a drumurilor nu întotdeauna se face calitativ și în termenele stabilite.
Nu există o coordonare între
Moldova și Transnistria privind reabilitarea drumurilor magistrale ce asigură
legătura dintre reţeaua de drumuri a Moldovei şi cea a Ucrainei,
precum şi în alte probleme importante ce ţin de dezvoltarea
infrastructurii drumurilor auto.
Transportul feroviar. Lungimea liniilor de
cale ferată constituie 1156 km., inclusiv pe segmentul transnistrean – 114
km. (circa 10% din lungimea totală a liniilor de cale ferată),
densitatea medie a liniilor de cale ferată (34,2 km. la 1000 km.p. de
teritoriu) este comparabilă cu indicatorii respectivi ai Bulgariei,
Letoniei şi Lituaniei, Ucrainei.
Infrastructura de cale ferată
se află într-o stare nesatisfăcătoare şi nu este
capabilă să asigure viteza proiectată de circulaţie a
trenurilor. Calea ferată a Moldovei nu este electrificată,
transportul feroviar şi liniile de cale ferată au un grad de
uzură înalt, lipsesc terminalele moderne,
care ar asigura prelucrarea eficientă a conteinerelor ISO. Într-o stare
critică se află sistemele de control şi comunicaţii.
Lucrările de întreţinere
şi modernizare a căilor ferate şi a materialului rulant nu pot
fi finanţate în volumul necesar din cauza disfuncționalității situației
economico-financiare a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată a Moldovei”, imperfecțiunea politicii
tarifare și de subvenționare a pierderilor din transportul de
pasageri din contul veniturilor provenite din transportul de mărfuri.
Un impact negativ asupra
stării infrastructurii feroviare şi rezultatelor activităţii
transportului feroviar îl exercită conflictele dintre Moldova şi
Transnistria. De facto, calea ferată este divizată – în anul 2004, în
Transnistria a fost fondată întreprinderea „Cala Ferată din
Transnistria”. Potenţialul transportului, inclusiv de tranzit, a încetat
să mai fie solicitat în volum deplin, s-a destabilizatat logistica
transportului, părţile conflictului continuă să suporte
prejudicii din cauza că nu a fost restabilită complet mişcarea
prin segmentul transnistrean de cale ferată.
Transportul aerian. Moldova dispune de 5
aeroporturi, moştenite din perioada sovietică şi amplasate în
Chişinău, Mărculeşti, Cahul, Bălţi şi
Tiraspol, dintre care doar Aeroportul Internaţional din Chişinău
este utilizat pentru a
efectua curse
aeriene regulate. În anul 2013, Aeroportul din Chişinău a fost dat în
concesiune, în scopul modernizării şi creşterii volumului
transporturilor.
Moldova şi Uniunea
Europeană au încheiat Acordul privind spațiul aerian comun care este un factor favorabil dezvoltării traficului aerian cu mai multe
ţări ale lumii şi dezvoltarea sectorului transportului aerian,
în general.
În acelaşi timp, lipseşte
o strategie clară de dezvoltare a
sectorului şi a elementelor, precum aviaţia sanitară
şi agricolă, lipsesc planurile de dezvoltare a aeroporturilor din
afara capitalei, motivul principal fiind lipsa mijloacelor financiare proprii
şi atractivitatea investiţională scăzută a
ţării.
Transportul pe apă. Transportul pe apă
nu are un rol semnificativ în economia Moldovei, revenindu-i mai puţin de
1% din volumul mărfurilor transportate. Principalul motiv îl constituie
starea proastă a infrastructurii transportului naval, restricţiile de
navigaţie pe rîurile Nistru şi Prut în urma formării de depuneri
aluviale şi de bancuri.
Unicul progres în dezvoltarea
infrastructurii de
transport naval îl constituie construcţia, pe rîul Dunăre, a portului
Giurgiuleşti care
are o importanță strategică și asigură ieșire la
mare. Portul a fost dat în concesiune, şi are statut de port maritim
internaţional, iar teritoriul lui - statut de zonă economică
liberă (pînă în anul 2030), ceea ce ar trebui să contribuie la
dezvoltarea şi la transformarea sa într-un port multimodal pentru transportul de mărfuri.
Problemele de bază:
·
starea tehnică nesatisfăcătoare, practic, a tuturor
sistemelor de transport (auto, feroviar,
acvatic, aerian) are o influenţă negativă asupra
calităţii serviciilor de transport, nu contribuie la dezvoltarea
comerţului, economiei şi la atragerea investiţiilor;
·
lipsesc resursele financiare proprii pentru modernizarea infrastructurii
transporturilor și
aducerea acesteia în conformitate cu necesităţile economice, sociale şi
normele internaţionale;
·
scade cererea pentru serviciile transportului feroviar din partea
expeditorilor de mărfuri şi a pasagerilor, acest tip de transport a
devenit tot mai puţin competitiv în
raport cu transportul auto şi cel aerian;
·
lipsesc centrele logistice speciale de analiză a transporturilor de
mărfuri şi de distribuţie a acestora în reţeaua de
transport în scopul realizării unor fluxuri de mărfuri optimale;
·
conflictele periodice ale „transportului” şi lipsa de coordonare a
planurilor şi acţiunilor între Moldova şi Transnistria
împiedică optimizarea fluxurilor de mărfuri şi de pasageri,
afectează negativ utilizarea maximă a posibilităţilor de tranzit
şi reabilitarea complexă a
infrastructurii de transport;
·
utilizarea redusă a potenţialului de tranzit, practic nu sînt
folosite posibilităţile şi nu are loc realizarea de proiecte
privind participarea Moldovei la coridoare de transport internaţionale (TEN-T, TRASECA etc.).
Strategia.
Accelerarea ritmului de dezvoltare
economică, prevăzută de prezentul Program, va provoca
creşterea necesităţilor de transport de mărfuri şi
pasageri şi de îmbunătăţire calitativă a stării
infrastructurii transporturilor, a „incorporării” eficiente a acesteia în
sistemul de transport regional, care leagă ţările vestice
şi cele estice. Direcţiile strategice ale dezvoltării
infrastructurii transporturilor, pe termen mediu, sînt următoarele:
·
modernizarea şi îmbunătăţirea substanţială
a stării infrastructurii transportului auto, feroviar, aerian şi
naval;
·
creşterea semnificativă a volumelor interne
şi externe de finanţare a programelor şi proiectelor de
dezvoltare a infrastructurii transporturilor;
·
colaborarea reciproc avantajoasă cu Transnistria
în scopul dezvoltării infrastructurii transporturilor, organizării
fluxurilor de transport optime, utilizării la maximum a potenţialului
de tranzit.
Indicatorii-ţintă
|
2015 |
2020 |
Cheltuielile bugetului de stat
pentru finanţarea sectorului transporturilor, mln.lei |
1701 |
cel puţin 3600 |
Fondul Rutier, mln.lei |
1542 |
cel puţin 3000 |
Ponderea drumurilor auto
naţionale, aflate în stare bună (excelentă), % |
37 |
cel puţin 50 |
Ponderea drumurilor auto locale,
aflate în stare bună sau satisfăcătoare, % |
22 |
cel puţin 30 |
Măsurile de bază:
· va fi format un set de
programe şi proiecte prioritare privind modernizarea tehnică a
infrastructurii transportului feroviar, auto, aerian şi naval,
implementarea cărora prevede:
- electrificarea căii ferate,
înnoirea materialului rulant, reparaţia liniilor de cale ferată,
modernizarea sistemelor de control pentru creşterea vitezei şi
securităţii traficului;
- extinderea lucrărilor de
reabilitare, modernizare, construcţie şi reparaţie a drumurilor
naţionale, de reconstrucţie a drumurilor locale pentru accelerarea
creşterii ponderii drumurilor naţionale şi locale aflate în
stare bună şi conforme cu normele internaţionale;
- construcţia unui terminal
nou în Aeroportul Chişinău, dezvoltarea Aeroportului
internaţional liber “Mărculeşti”, precum şi a
aeroporturilor din Bălţi şi Cahul;
- curăţirea albiilor
rîurilor Nistru şi Prut în scopul reluării navigaţiei şi
creşterii volumului transporturilor;
· posibilităţile
interne de finanțare a modernizării infrastructurii transporturilor
vor fi majorate din contul:
- direcţionarea sumelor
încasate din accizele la
produsele petroliere în fondul Rutier, și, în consecință,
creșterea volumului fondului Rutier;
- atragerii mijloacelor Fondului de
Investiţii de Stat, şi utilizarea lor în condiţii de
cofinanţare;
- majorării cheltuielilor
bugetului de stat şi ale bugetelor locale pentru finanţarea
sectorului transporturilor:
·
în scopul atragerii resurselor investiţionale din sectorului privat
vor fi elaborate şi implementate programe şi proiecte de parteneriat
public-privat în domeniul transportului auto, feroviar, aerian şi naval;
·
prin intermediul mecanismului de parteneriat public-privat vor fi create
centre de logistică în transport, avînd o importanţă
naţională pentru perfecţionarea logisticii transporturilor
interne şi internaţionale;
· va fi dezvoltată
colaborarea cu Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Comisia Europeană, Banca
Euroasiatică pentru Dezvoltare şi alţi parteneri externi în scopul
majorării finanţării externe a proiectelor de modernizare a
infrastructurii transporturilor şi dezvoltării reţelei
naţionale de coridoare de transport internaţionale;
Moldova şi
Transnistria vor elabora un Program comun de dezvoltare a infrastructurii
transporturilor şi logisticii, pentru finanţarea căruia vor fi
utilizate mijloace bugetare, resurse ale sectorului privat şi ale
partenerilor externi.
6. Dezvoltarea
socială
6.1.
Ocuparea forţei de muncă
Tendinţele dezvoltării
şi situaţia.
De la începutul anilor 90, în
Moldova se manifestă tendinţa de reducere a numărului de locuri
de muncă şi a numărului de persoane ocupate în economie. Din
anul 1993 pînă în anul 2015, numărul de angajaţi s-a redus cu aproximativ
500 mii de persoane sau cu 29%. Este semnificativ faptul că, în perioada
de creştere economică (2010-2015), numărul celor angajaţi
s-a redus cu 290 mii de persoane sau cu 19%.
Efectul unui caracter „nesocial” de
dezvoltare economică a fost scăderea nivelului de ocupare a forţei
de muncă în economie. Dacă în anul 2000, circa 55 la sută din
populaţia de 15 ani şi peste erau antrenate în economie, în anul 2015
raportul s-a redus pînă la 40%. Adică, rata de ocupare a populației a
scăzut de 1,4 ori.
În ultimii ani s-a dezvoltat
ocuparea informală a forţei de muncă. În perioada 2010-2015,
numărul celor ocupaţi în sectorul informal al economiei a crescut de
la 354 mii de persoane pînă la 418 mii de persoane sau cu 18%. Ponderea
acestora în numărul total al angajaţilor a crescut de la 31%
pînă la 35%. Ponderea persoanelor ocupate în sectorul formal, s-a redus de la 69% pînă la
65%. În cazul tipurilor informale de ocupare a forţei de muncă,
majoritatea angajaţilor nu pot conta pe pensii şi alte garanţii
sociale chiar şi relativ modeste, deoarece ei nu achită impozite.
Respectiv, sistemul bugetar nu încasează volumul necesar de prime sociale,
fiscale şi de altă natură.
O mare parte a persoanelor ocupate
în sectorul informal o reprezintă persoanele ocupate în sectorul agrar şi
producerea de produse exclusiv pentru consumul personal. În perioada 2010-2015,
numărul
persoanelor ocupate în gospodăriile personale mici a crescut de la 105,0 mii de
persoane pînă la 156,9 mii de persoane sau de 1,5 ori. Această categorie de persoane constituie
38% din cei ocupaţi în sectorul informal, 41% din persoanele ocupate în agricultură şi 13% din totalul persoanelor ocupate
în economie. Cu excepţia acestui
grup, numărul persoanelor antrenate în economie, în anul 2015, a
constituit 1047 mii de persoane comparativ cu 1204 mii de persoane antrenate în
conformitate cu datele oficiale (cu 157 mii de persoane sau cu 15% mai
puţin), iar nivelul de ocupare a forţei de muncă a constituit
doar 35% în raport cu 40% potrivit datelor oficiale.
În structura de ocupare a
forţei de muncă pe ramuri prevalează sectorul agrar, ponderea
căruia constituie 32% din numărul persoanelor ocupate în economie, ponderea sectoarelor non-agrare
constituie, respectiv, 68% din numărul celor ocupaţi, inclusiv
ponderea industriei este de doar 12%. Structura de ocupare a forţei de
muncă pe ramuri poartă un caracter „agrar” pronunţat”.
O tendinţă
nefavorabilă este reducerea continuă a numărului de
lucrători angajaţi, ceea ce complică problema formării
veniturilor fiscale în sistemul bugetar, inclusiv problema de formare a
bugetelor fondurilor de asigurări sociale de stat şi de
asigurări în medicină. În perioada 2010-2015, numărul salariaților s-a redus de la 809 mii
de persoane pînă la 787 mii de persoane, iar ponderea lor în numărul total de
angajați în economie – de la 71% pînă la 65%.
Pe fundalul unui nivel extrem de
scăzut de ocupare a forţei de muncă în economie, nivelul oficial
al şomajului rămîne a fi relativ scăzut – 4,9% în anul 2015.
Numărul total al șomerilor
oficial înregistrați în ultimii ani s-a redus, de la 81,5 mii de persoane, în
anul 2010, pînă la 50,6 mii de persoane, în anul 2015. Solicitarea
scăzută a agenţiilor de ocupare a forţei de muncă din
partea şomerilor este condiţionată de faptul că autorităţile
de ocupare a forţei de muncă nu sînt în stare să asigure
toţi solicitanţii cu locuri de muncă adecvate. În anul 2015,
centrele de ocupare a forţei de muncă au angajat doar fiecare al
treilea şomer înregistrat, totodată majoritatea locurilor de muncă
vacante, propuse de agenţiile de ocupare a forţei de muncă
(60%), au rămas nesolicitate.
Angajatorii din diferite sectoare
ale economiei tot mai des se confruntă cu imposibilitatea de a găsi
lucrători de profesiile şi calificarea necesară. Majoritatea
şomerilor înregistraţi (61%) au studii medii generale, în timp ce
angajatorii solicită lucrători calificaţi şi cu
experienţă de lucru în profesia solicitată.
Sistemul de pregătire şi
perfecţionare a cadrelor la întreprinderi nu este susţinută de
stat şi şi-a pierdut vechiul rol. Măsurile de formare profesională
a şomerilor, întreprinse de Agenţia Naţională pentru
Ocuparea Forţei de Muncă, sînt foarte limitate şi ineficiente
din cauza finanţării mici. Alocările pentru formarea
profesională a şomerilor sînt de 3 ori mai mici decît mijloacele
financiare alocate pentru achitarea indemnizaţiilor de şomaj. În anul
2015, pentru formarea profesională au fost alocaţi 10,6 mln.lei, în
timp ce pentru achitarea indemnizaţiilor au fost alocate 30,0 mln.lei.
Multe alte măsuri active ale politicii de ocupare a forţei de
muncă, în general, nu sînt finanţate şi nu sînt implementate
(stimularea angajatorilor pentru crearea locurilor de muncă,
subvenţionarea cheltuielilor pentru forţa de muncă, stimularea
mobilităţii forţei de muncă).
În general, pentru Moldova este
mult mai caracteristic nu fenomenul şomajului, ci deficitul mare al
locurilor de muncă bine plătite. Acest deficit provoacă migrarea
masivă a forţei de muncă peste hotarele ţării.
Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, numărul
migranţilor moldoveni din ultimii ani a constituit circa 350 mii de
persoane, iar potrivit datelor Băncii Mondiale – mai mult de 700 mii de
persoane. Aşa sau altfel, deficitul locurilor de muncă în interiorul
ţării se cifrează la cel puţin 400 mii. Totuşi,
tendinţele de reducere a numărului total de locuri de muncă,
nivelul relativ scăzut de salarizare şi politica ineficientă în
problemele de ocupare a forţei de muncă anulează orice
perspective de soluţionare a problemelor privind ocuparea forţei de
muncă şi celor ce ţin de migrarea forţei de muncă.
Unicul program sprijinit de stat
(„PARE 1+1”), menit să asigure implicarea lucrătorilor migranţi
şi a acumulărilor financiare ale acestora în economia
naţională, s-a soldat, pînă în prezent, cu rezultate nesemnificative.
În cadrul Programului respectiv, muncitorii-migranţi pot beneficia de un
grant (fiecare leu investit de migrant se suplineşte cu 1 leu din
mijloacele Programului). În perioada 2010-2015, doar 310 migranţi au
revenit în ţară şi şi-au iniţiat propria afacere. În
acelaşi timp, creşterea finanţării din partea statului a
Programului în cauză poate contribui la
revenirea migranţilor, implicarea acestora în sfera businessului
mic şi, astfel, la creşterea numărului persoanelor ocupate în
economie.
În condiţiile reducerii permanente
a locurilor de muncă, exodul masiv al populației la
muncă peste hotarele țării, deficitul de personal, statul, practic, nu promovează politici care vizează creșterea numărului locurilor
de muncă şi nivelului de ocupare a forţei de muncă în
economia naţională. Programele de dezvoltare social-economică a
ţării, precum şi programele de dezvoltare a diferitor sectoare
sînt elaborate şi implementate fără o apreciere a impactului
acestora asupra numărului locurilor de muncă şi nivelul de
ocupare a forţei de muncă.
Problemele de bază:
·
de mult timp se înregistrează tendinţele de reducere a
numărului locurilor de muncă, a numărului de angajaţi
şi a nivelului de ocupare a forţei de muncă în economie;
·
s-a creat o structura de ocupare a forţei de muncă ineficientă
cu o pondere mare a persoanelor ocupate în sectorul informal şi în sectorul
agrar, cu o pondere joasă şi care este în continuă scădere
a celor angajaţi;
·
fenomenul de migrare a forţei de muncă peste hotarele
ţării înregistrează indicatori înalţi fără o
tendinţă spre diminuare;
·
se intensifică problema asigurării economiei cu personal de
specialităţile necesare şi avînd nivelul de formare
profesională necesar;
·
lipseşte o politică eficientă a statului în problema
ocupării forţei de muncă; sînt foarte slab implicate
măsurile active de stimulare a ocupării forţei de muncă,
predominante fiind măsurile pasive, în primul rînd achitarea
indemnizaţiilor de şomaj;
·
volumul de finanţare a măsurilor ce contribuie la angajarea în
cîmpul muncii a şomerilor, la creşterea numărului de locuri de
muncă şi a numărului de angajaţi este foarte nesemnificativ
şi nu corespunde necesităţilor reale;
·
sistemul de formare profesională şi de recalificare a cadrelor
este lipsit de mobilitate şi insuficient orientat spre
necesităţile pieţei muncii şi cererea din partea
angajatorilor.
Strategia.
Creşterea numărului
persoanelor ocupate în economie şi
creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă reprezintă
obiectivul central al dezvoltării social-economice pe termen mediu.
Strategia de ocupare a forţei
de muncă prevede:
·
creşterea numărului de locuri de muncă
şi a numărului angajaţilor cu 150 de mii, şi a nivelului de
ocupare a forţei de muncă de la 40% pînă la 45%;
·
modificarea structurii de ocupare a forţei de
muncă pe direcţia ocupării forţei de muncă formale
şi ocupării forţei de muncă în sectoarele non-agrare,
creşterea numărului de angajaţi;
· asigurarea ritmurilor
înalte preconizate de creştere a economiei cu forţă de
muncă pregătiţă profesional şi cu un nivelul de calificare corespunzător.
Indicatorii-ţintă
|
2015 |
2020 |
Numărul persoanelor ocupate
în economie, mii de persoane |
1204 |
1350 |
Numărul persoanelor ocupate
în sectorul non-agrar, mii de persoane. |
822 |
980 |
Numărul de angajaţi,
mii de persoane. |
787 |
910 |
Ponderea persoanelor din sectorul
informal, în numărul total al populaţiei ocupate în cîmpul muncii,
% |
35 |
15 |
Nivelul de ocupare a forţei
de muncă a populaţiei de 15 ani şi peste, % |
40,3 |
45,0 |
Măsurile de bază:
·
va fi elaborat şi implementat programul de ocupare a forţei de
muncă pe termen mediu, orientat, cu preponderenţă, spre
satisfacerea cerinţelor crescînde de forţă de muncă,
provocate de creşterea economiei ca urmare a realizării măsurilor politicii
investiţionale şi industriale, prevăzute de prezentul Program;
·
va fi modificată modalitatea de finanțare a măsurilor de
stimulare a ocupării forţei de muncă şi protecţie
socială a şomerilor:
- măsurile active de stimulare
a ocupării forţei de muncă se vor finanţa din mijloacele
Fondului de ocupare a forţei de muncă, format din contul mijloacelor bugetului de
stat;
- măsurile pasive de
protecţie socială a şomerilor (plata indemnizațiilor de șomaj și
alocațiilor de integrare) se vor finanţa din contul mijloacelor bugetului de
asigurări sociale obligatorii;
- bugetul Fondului de ocupare a
forţei de muncă va fi autonom în raport cu bugetul de asigurări
sociale obligatorii;
·
formarea bugetului Fondului de ocupare a forţei de muncă se va
efectua reieşind din necesităţile de finanţare a
măsurilor active ale politicii de ocupare a forţei de muncă,
incluse în programul de ocupare a forţei de muncă pe termen mediu
şi a capacităţilor bugetului de stat; finanțarea măsurilor de
promovare a ocupării forței de muncă va creşte semnificativ în
comparaţie cu volumul de finanţare din ultimii ani;
·
măsurile principale de implementare a Programului de ocupare a
forţei de muncă pe termen mediu şi principalele direcţii de
utilizare a mijloacelor Fondului de ocupare a forţei de muncă vor
include:
- pregătirea, perfecționarea și ridicarea
nivelului de calificare a persoanelor angajate și a șomerilor (cursuri, ateliere de
lucru etc.), reieşind din cerinţele pieţei muncii şi
cererea de forţa de muncă din partea angajatorilor;
- atragerea de specialiști de înaltă
calificare, cu experiență practică de lucru, inclusiv specialiști
calificaţi din străinătate pentru organizarea de ateliere de
instruire;
- restituirea angajatorilor a
costurilor legate de instruirea profesională suplimentară a
cetăţenilor la locurilor de muncă (de studii);
- compensarea cheltuelilor pentru organizarea
practicii elevilor şi studenţilor care beneficiază de educație
profesională, şi stagii ale absolvenţilor în scopul acumulării de
către aceştia a experienţei de muncă;
- subvenţionarea cheltuielilor
de transport din partea angajatorilor, legate de transportarea lucrătorilor
din localităţile din apropiere pînă la locul de muncă
şi înapoi;
- informarea permanentă a
cetăţenilor Moldovei, aflaţi la muncă în alte state,
referitor la locurile de muncă ce sînt create, la specialităţile
necesare, la posibilităţile de formare profesională şi
recalificare, prin intermediul ambasadelor şi diasporelor
moldoveneşti de peste hotarele ţării;
·
va fi pus în aplicare un sistem de comandă de stat pentru formarea profesională
şi recalificarea personalului la solicitările agenţilor
economici, solicitările fiind colectate de agenţiile teritoriale de
ocupare a forţei de muncă şi selectate de ministerele de resort
cu includerea ulterioară a lor în comanda de stat pentru instituţiile
de învăţămînt medii de specialitate şi superioare, care va
fi amplasată pe bază de concurs;
va fi majorată
finanţarea de la buget a Programului „PARE 1+1” în scopul creşterii
numărului migranţilor muncitori reveniţi în ţară
şi implicaţi în activitatea economică.
6.2.
Veniturile populaţiei
Tendinţele dezvoltării
şi situaţia.
Veniturile băneşti ale
populaţiei. Ritmurile modeste de creştere a veniturilor băneşti reale
ale populaţiei nu permit asigurarea unui nivel de trai decent. În anul
2015, cuantumul venitului mediu pe cap de locuitor a constituit 1756,2 lei sau
93,3 dolari, depăşind doar cu 1% valoarea minimului de
existenţă.
În structura veniturilor
băneşti prevalează remunerarea muncii - 46,1%, prestaţiile
sociale - 23,3% şi remitenţele din străinătate - 19,4%.
Moldova se menţine pe primele
poziţii în topul ţărilor lumii după ponderea
remitenţelor în PIB. Potrivit datelor Băncii Mondiale, în anul 2014,
ţara a ocupat locul 5 în acest top, iar transferurile muncitorilor
migranţilor au constituit 26,2% din PIB.
Cu excepţia remitenţelor, venitul mediu lunar pe membru de familie,
obţinut doar din sursele din interiorul ţării (în rezultatul
activităţii de muncă, din proprietatea deţinută, din
sistemul de asigurări sociale etc.), a constituit, în anul 2015, 1415,5
lei sau 75,2 dolari, fiind cu 18% mai mic decât valoarea minimului de existență.
Economia nu este în stare să
asigure un trai decent pentru majoritatea cetăţenilor, care, la
rîndul lor, nu pot să stimuleze dezvoltarea economiei. Structura cererii
de consum este destul de primitivă - 42% din cheltuieli revin produselor
alimentare, iar 18% sunt folosite pentru achitarea serviciilor
locativ-comunale. O astfel de structură a cererii nu stimulează
modificări calitative în structura economiei, iar nivelul scăzut al
cererii interne nu stimulează creşterea ritmului de dezvoltare economică.
Remunerarea muncii. Cuantumul salariului
rămîne foarte modest, întregîstrînd, în medie în anul 2015, 4610,9 lei
lunar sau 245 dolari. Salariul mediu lunar în republică nu este doar mult
mai mic decît în orice altă ţară a Uniunii Europene, ci şi
mai puţin decît în multe ţări din CSI. Astfel, în Kazahstan, în
anul 2015, salariul mediu a constituit 565 $, în Rusia –560, în Belarus – 413, în Armenia –386$.
Creşterea salariului real,
care se înregistrează în ultimii ani, a avut un caracter recuperant în
raport cu nivelul de salarizare existent pînă la declararea
independenţei Republicii Moldova. Salariul mediu real, în anul 2015, a
fost cu 9,5% mai mic decît în anul 1990.
Există o diferenţiere
pronunţată a salariului mediul lunar pe sectoare ale economiei.
Atunci cînd salariul în agricultură constituie 67% din salariul mediu pe
ţară, iar în educaţiei acest raport este de 83%, în asigurarea
socială 59%, în energetică acesta este deja de 1,8 ori mai mare, în
sectorul intermedierii financiare – de 1,9 ori, în informatică şi
comunicaţii – de 2,1 ori.
În septembrie, 2015, o salarizare
sub nivelul mediu o aveau circa 60% din totalul de angajaţi, în
agricultură – 87% din angajaţi, în educaţie – 65%.
Plăţilor salariale le
revine o povară fiscală semnificativă – impozitul pe venit,
primele de asigurări sociale şi medicale obligatorii, acesta fiind
unul din principalele motive ale răspîndirii fenomenului de ocupare
informală a forţei de muncă şi achitării salariilor „în
plicuri”, precum
și nivelul scăzut de remunerare a muncii în general.
Asigurarea cu pensii. Problema
fundamentală a asigurării cu pensii este nivelul extrem de
scăzut al pensiilor din cauza lipsei de mijloace financiare necesare
pentru majorarea lor pînă la un nivel decent, acest lucru fiind
condiţionat de reducerea numărului de angajaţi, plătitori
de prime de asigurări sociale, precum şi de nivelul de salarizare
scăzut al salariaţilor.
La începutul anului 2016, numărul
pensionarilor aflaţi la evidenţa organelor de protecţie
socială a populaţiei, a ajuns
la 680 mii de persoane, mărimea
medie a pensiilor stabilite a constituit doar 1165,2 lei lunar (59 dolari), iar a
pensiilor pentru limita de vîrstă – 1191,8 lei (61 dolari). Totodată, mărimea minimă a pensiei
pentru limită de vîrstă pentru lucrătorii din agricultură a
constituit doar 767,2 lei (32 dolari), pentru restul pensionarilor – 861,8 (44 dolari).
Pensia medie, în anul 2015, a fost
cu 19% sub nivelul minimului de existenţă pentru un pensionar.
Pînă în prezent, nu s-a
reuşit revenirea la dimensiunile reale ale pensiilor, existente înainte
de criza aniilor 90. În mod real mărimea medie a pensiei
stabilite (minus inflație), conform situaţiei de la 1 ianuarie, 2016, a
constituit doar 44 la sută din nivelul existent la 1 ianuarie, 1991.
În condiţiile unor pensii
medii relativ mici, se înregistrează şi o diferenţiere
esenţială a mărimii pensiilor. Potrivit datelor pentru anul
2014, pensia medie lunară a procurorilor şi judecătorilor depăşea
pensia medie pentru limita de vîrstă de peste 7 ori, a deputaţilor –
de aproximativ 6 ori, a foştilor membri ai Guvernului – de 7 ori.
Această contradicţie a principiului de echitate socială
provoacă nemulţumiri atît din partea beneficiarilor de alte tipuri de
pensii, cît şi din partea plătitorilor de prime de asigurări
sociale.
Mecanismul actual de indexare
anuală a pensiilor cu aplicarea coeficientului unic de indexare (pentru pensiile
funcţionarilor publici se aplică ½ din coeficientul de indexare
unic), indiferent de mărimea
pensiei, duce la creşterea decalajului dintre pensiile mici şi
pensiile mari.
Nivelul redus al asigurării cu
pensii se caracterizează printr-un coeficient modest de substituire a
salariului pierdut (raportul dintre valoarea medie a pensiei pentru limita de vîrstă şi salariul mediu
lunar calculat). În anul 2015, coeficientul de substituire a constituit 25% în
loc de 40% - nivel recomandat de OMM.
Cresc riscurile de instabilitate
financiară a sistemului de asigurare cu pensii, care sînt condiţionate
nu doar de îmbătrînirea populaţiei, ci şi, în mod special, de
micşorarea raportului dintre numărul de plătitori de prime de
asigurări sociale şi pensionari. În timp ce, în anul 2010, la 100 de
pensionari reveneau 167 de plătitori de prime de asigurări sociale,
în anul 2014 numărul acestora s-a redus pînă la 126. Principalul
motiv al acestei tendinţe negative constă în reducerea
permanentă a numărului de salariaţi.
Problemele de bază:
·
venitul financiar mediu pe cap de locuitor în R. Moldova este unul
foarte scăzut şi acoperă doar valoarea minimului de trai;
·
creşterea salariului pînă în prezent poartă caracter
recuperant, iar scăderea masivă a salariului real în anii 90 nu este
compensată;
·
se înregistrează o povara fiscală excesivă asupra
remunerării muncii, ceea ce provoacă ocuparea forţei de muncă tenebre şi
achitarea salariilor “în plicuri”;
·
cea mai mare parte a angajaţilor primesc un salariu mai mic decât salariul
mediu pe economie;
·
se înregistrează o diferenţiere pronunţată a
salariului mediu lunar în diferite sectoare ale economiei;
·
persistă un nivel extrem de scăzut al pensiilor:
- mărimea reală a pensiei medii este de 2,3 ori mai mică
decît în anul 1990;
- pensia medie este cu
19% mai mică
decât valoarea minimului de existență;
·
se înregistrează o diferenţiere puternică a mărimii
pensiilor după tipurile lor;
·
sistemul de asigurare cu pensii funcţionează ineficient –
ratele ridicate ale primelor de asigurări, pe de o parte, şi pensii
disproporționat de mici, pe de altă parte;
·
cresc riscurile instabilităţii financiare a sistemului de
asigurări cu pensii, condiţionate nu doar de îmbătrînirea
populaţiei, ci şi de scăderea raportului dintre numărul
plătitorilor de prime de asigurări sociale şi a cel al
pensionarilor;
·
aplicarea unui coeficient unic pentru indexarea anuală a pensiilor
indiferent de mărimea acestora contribuie la creşterea decalajului
dintre pensiile mici şi cele mari.
Strategia.
Accelerarea ritmului de dezvoltare
a economiei pe termen mediu va contribui la creşterea semnificativă a
veniturilor populaţiei şi, astfel, la o consolidare a
stabilităţii sociale şi a caracterului social al
dezvoltării în general.
Strategia în domeniul veniturilor
populaţiei prevede:
· asigurarea unor ritmuri
anticipative ale creşterii salariilor, pensiilor şi
indemnizaţiilor sociale comparativ cu ritmul de creştere a PIB;
· reducerea nivelului de
diferenţiere a populaţiei după mărimea veniturilor
obţinute.
Ritmul de creștere a
economiei, în condiţiile creşterii numărului de angajaţi
şi stimulării creşterii salariului, vor extinde baza de
percepere a primelor de asigurare, ceea ce va asigura stabilitate
financiară a bugetului asigurărilor sociale de stat şi va
contribui la creşterea semnificativă a cuantumurilor pensiilor
şi indemnizaţiilor.
Pe parcursul a 4 ani, mărimea
salariului mediu lunar va creşte în expresie reală (minus
inflaţia) cu 50%, pensia medie va fi cu 35% peste nivelul minimului de
existență pentru un pensionar.
Indicatorii-ţintă
|
2015 |
2020 |
Salariul mediu lunar, lei |
4610,9 |
9100 |
Mărimea medie a pensiei
stabilite, lei lunar |
1165,2 (conform situaţiei la
1.01.2016) |
2650 |
Coeficientul de substituire a
salariului prin pensie, % |
25 |
29 |
Raportul dintre mărimea medie a pensiei şi minimul de existență pentru
un pensionar, % |
81,1 |
135 |
Măsurile de bază:
·
realizarea măsurilor propuse în acest Program, care prevăd
îmbunătăţirea condiţiilor în care au loc
activităţile de întreprinzător, industrializarea economiei etc.,
vor crea condiţii pentru creşterea salariului mediu în rezultatul
creşterii volumelor de producere şi a cererii forţei de
muncă, pentru creşterea ponderii industriei şi a muncii
calificate etc.
·
implementarea politicii fiscale, prevăzută de prezentul
Program, va contribui la creşterea cuantumurilor de salarizare a muncii
angajaţilor datorită:
- deducerii din venitul impozabil a angajatorului a sumei egale cu
creşterea contribuţiilor pentru asigurarea socială, punerii în
aplicare a unei scări din trei nivele a ratelor de impozitare a
impozitului pe venit a persoanelor fizice, precum şi prin intermediul
apropierii treptate a mărimii scutirilor personale ale persoanelor fizice
de minimul de existenţă;
·
la
perceperea impozitului pe venit de la persoanele fizice, vor fi puse în aplicare, treptat,
deduceri fiscale sociale (pentru studii, tratament);
·
creşterea semnificativă a veniturilor bugetului public,
prevăzută de prezentul Program,
va asigura o creştere substanțială a salariului
angajaţilor din sfera bugetară şi reducerea diferenţei în
remunerarea muncii cu angajaţii din sectorul real al economiei;
·
pentru a reduce decalajul între dimensiunea pensiilor primite, va fi
pusă în aplicare o scară de indexare diferenţiată, pentru
pensiile mici se vor aplica coeficienţi de indexare majoraţi;
·
la calcularea şi stabilirea unei pensii va fi ridicată
restricţia privind baza de calcul anuală a contribuţiilor
individuale de asigurări sociale obligatorii (nu mai mult de 5 salarii
medii lunare pe economie, înmulţit la 12);
·
va fi efectuată unificarea normelor de pensionare, scopul
căreia va fi reducerea înlesnirilor acordate unor categorii de pensionari
şi asigurarea unui grad de dependenţă mai mare între dimensiunea
primelor de asigurări sociale şi pensiile achitate;
·
vor fi actualizate veniturile persoanei asigurate pentru calcularea
pensiei, obţinute pînă la 1 ianuarie, 1999, în scopul
reflectării în formula de calculare a pensiei a aportului real al
pensionarului concret la finanţarea sistemului de pensii;
·
persoanele care-şi continuă activitatea de muncă
după stabilirea pensiei, și care sînt plătitori ai
contribuțiilor de asigurări sociale, vor beneficia de dreptul la
recalcularea pensiilor pentru limita de vîrstă.
6.3.
Educaţie
Tendinţele dezvoltării
şi situaţia.
Învăţămîntul
preşcolar. În ultimii ani, în Moldova, s-a îmbunătățit accesul
copiilor la educația preșcolară. Gradul de şcolarizare a
copiilor , în ansamblu, pe ţară a crescut de la 77,1%, în anul 2010,
pînă la 85,1%, în anul 2015. Totuşi, acest indicator continuă
să fie cu mult mai mic decît în
ţările dezvoltate (90-100%). Este într-o creştere foarte
lentă gradul de şcolarizare a copiilor în mediul rural, care, în anul
2015, a constituit doar 73,0%.
Grădiniţele de copii nu
sînt dotate cu calculatoare, cu resurse informaţionale complexe pentru
părinţi care, în mai multe cazuri, contribuie la finanţarea instituţiilor
preşcolare pentru copii.
Învăţămîntul primar
şi mediu general. În prezent, funcţionează 1323 instituţii de
învăţămînt primar şi mediu general (inclusiv 16
instituţii private). Timp de cinci ani (2010/2011 - 2015/16),
numărul instituţiilor de învăţămînt
primar şi mediu general de stat s-a redus cu 166, inclusiv au fost
lichidate 46 de instituţii de învăţămînt în mediul urban
şi 120 de instituţii – în mediul rural.
Numărul de elevi în şcolile primare,
gimnazii şi licee s-a redus, în perioada de referinţă, cu 69,1
mii de persoane sau 16%.
A scăzut gradul de
şcolarizare a copiilor – de la 93,6%, în anul 2010/2011 pînă la
91,8%, în 2015/2016. Problema copiilor rămaşi în afara şcolii
există doar în mediul rural, la fel ca şi problema copiilor ce nu frecventează
şcoala. Gradul de cuprindere a copiilor în învăţămîntul
gimnazial s-a redus şi el – de la 88,1%, în anul 2010/2011, pînă la
86,7%, în anul 2015/2016, fiind în descreştere în exclusivitate
datorită diminuării indicatorului în localităţile rurale.
Indicatorii prezentaţi
reflectă nu doar tendinţa demografică de micşorare a numărului copiilor şi
adolescenţilor, ci şi rezultatele reformării sistemului de
învăţămînt, care se efectuează fără a ține
cont de nevoile și opiniile comunităților locale, Optimizarea
școlilor se desfășoară, în principal, pornind de la
obiectivele de economisire a mijloacelor financiare, și nu ținând
cont de necesitatea menținerii accesului copiilor la obținerea
educației la locul şi din oportunitatea de păstrare a
şcolilor în calitate de centre educaţionale şi culturale în
teritorii, ceea ce, în primul rînd, este important pentru mediul rural.
Baza material-tehnică şi
infrastructura mai multor instituţii de învăţămînt primar
şi secundar general, mai ales în localităţile rurale, nu
corespund cerinţelor actuale.
Continuă procesul de reducere
şi îmbătrînire a cadrelor didactice. În perioada 2010-2015,
numărul de cadre didactice în instituţiile de
învăţămînt primar şi secundar general s-a redus cu 7,8 mii de persoane sau cu 21%. Peste 41% din cadrele
didactice au vîrsta de 50 ani şi mai mult. Absolvenţii
instituțiilor pedagogice, din cauza condiţiilor de muncă
neatractive (salarii mici, lipsa posibilităţilor de promovare în
carieră) nu manifestă interes de a lucra după specialitate.
Calitatea
învăţămîntului secundar general se află la un nivel foarte
modest. În anul 2016, doar 54,8 la sută din absolvenţii liceelor au
reuşit să susţină examenul la bacalaureat.
Învăţămîntul
profesional. Tendinţe comune, manifestate în sistemul învăţămîntului
profesional, sînt reducerea numărului de studenţi (de la 161,14 mii
de persoane, în anul 2010, pînă la 128,2 mii de persoane, în anul 2015 sau
cu 21%) şi, respectiv, a numărului de cadre didactice (de la 11,3 mii
de persoane pînă la 9,5 mii de persoane sau cu 16%), precum şi a
numărului de instituţii (de la 156 pînă la 123). Aceste
tendinţe sînt condiţionate, în majoritatea cazurilor, de cauze
demografice – micşorarea numărului populaţiei tinere.
Numărul instituţiilor de
învăţămînt profesional-tehnic şi mediu de specialitate s-a
redus de la 75, în anul 2010, pînă la 47, în anul 2015 (toate
instituţiile au statut de instituţii de stat), iar numărul
studenţilor acestora – de la 21,4 mii de persoane pînă la 16,1 mii de
persoane sau cu 25%. În pofida faptului că 97% din studenţi
beneficiază de instruire profesional-tehnică gratuită, interesul
pentru acest tip de studii rămîne a fi destul de modest.
Numărul instituţiilor de
învățămînt post-secundar vocațional și tehnic s-a
redus de la 48, în anul 2010, pînă la 45, în anul 2015 (4 din acestea au
statut de instituţii private), numărul de studenţi a scăzut
nesemnificativ – de la 32,2 mii de persoane pînă la 30,4 mii de persoane
sau cu 6%. Aproape jumătate dintre studenţi plătesc taxe de
şcolarizare (47%).
Structura sistemului de
învăţămînt profesional înregistrează o deplasare
nejustificată spre învăţămîntul superior. Acest lucru se
datorează în mare parte solicitării și cererii înalte pentru
studiile superioare. În anul 2015, pentru primul an de facultate, la
instituţiile de învăţămînt superior, au fost admişi
17,7 mii de studenţi, în timp ce la anul întîi al instituţiile de
învăţămînt profesional-tehnic postsecundar au fost înscriși
8,9 mii, iar la
învăţămîntul secundar profesional – 9,4 mii
studenți.
În perioada 2010-2015, numărul de studenți
din învățământul superior a scăzut
de la 107,8 mii de persoane pînă la 81,7 mii de persoane sau cu 24%.
Cele mai solicitate sînt
specialităţile cu profil economic (25% din toţi studenţii
din instituţiile de învăţămînt superior), juridic (16%),
pedagogic (15%) şi tehnic (11%).
Cererea înaltă pentru studiile
superioare este realizată în cea mai mare parte contra plată. În anul
2015, 60 la sută din studenţii instituţiilor de
învăţămînt superior de stat şi-au făcut studiile în
bază de contract. În general, 67% din studenţii din
universităţile ţării îşi achită studiile
(inclusiv studenţii instituţiilor de învăţămînt
superior private).
Răspîndirea pe scară largă a
învăţămîntului contra plată în sistemul de
învăţămînt profesional nu garantează o educație de
calitate. Obţinerea diplomei nu asigură şi o încadrare
ulterioară în cîmpul muncii după specialitatea obţinută.
Cunoştinţele obţinute şi abilităţile practice nu
de fiecare dată corespund cerinţelor angajatorilor, ceea ce
depreciază rezultatele instruirii şi, într-o mare măsură,
lipseşte de justificare cheltuielile bugetare şi de personal pentru
învățământul profesional.
Cheltuielile bugetului public
naţional pentru educaţie au crescut de la 6,6 mlrd. lei, în anul
2010, pînă la 8,4 mlrd.lei, în anul 2015. Totuşi, în expresie
procentuală faţă de PIB, s-a produs o reducere a alocărilor
pentru învăţămînt de la 9,1% pînă la 6,9%. Cheltuielile
personale ale populaţiei pentru studii au scăzut de la 17,3 lei pe
lună pentru un membru de familie pînă la 13,2 lei. Totuşi, în
ciuda situaţiei create, rămîne ridicată diferenţierea
cheltuielilor populaţiei pentru studii în funcţie de nivelul
veniturilor familiilor - 20% dintre cele mai puțin asigurate familii
cheltuie pentru educație de 10 ori mai puţin decît 20% dintre cele
mai asigurate gospodării casnice.
O problemă comună a
sistemului de învăţămînt este salariul relativ scăzut, care
constituie doar 82,7 la sută din salariul mediu pe economie.
Problemele de bază:
·
cuprinderea copiilor în învăţămîntul preşcolar este
insuficientă din aspectul pregătirii copiilor pentru instruirea
ulterioară şi dezvoltarea abilităţilor de
învățare; insuficiența finanţării provoacă necesitatea perceperii de
plăţi și taxe de la
părinţi;
·
este acută problema ce ţine de cuprinderea incompletă a
copiilor din mediul rural în învăţămîntul primar şi
existența copiilor care nu frecventează şcoala;
·
există o inegalitate nejustificată a accesului la
învăţămîntul mediu general între copiii din mediul urban şi
cel rural;
·
structura specialităţilor, pentru care asigură formarea
profesională instituţiile de învăţămînt superior,
mediu de specialitate şi secundar profesional, este slab legată de
necesităţile economiei şi
angajatorilor;
·
răspîndirea învăţămîntului contra plată şi
a plăţilor neformale în sistemul de învăţămînt nu
garantează calitatea studiilor şi încalcă drepturile
studenţilor din familiile puțin asigurate;
·
întregul sistem de învăţămînt al Moldovei se
caracterizează printr-o calitate nesatisfăcătoare a
educației şi pregătirea generaţiei tinere pentru activitatea de muncă,
corespunzătoare cerințelor moderne;
·
nivelul de salarizare în sistemul de învăţămînt
rămîne sub media pe economie, ceea ce are un impact negativ asupra
structurii pe vîrste şi nivelul profesional al cadrelor didactice, în
special în sistemul de învăţămînt primar şi secundar;
·
baza tehnico-materială şi infrastructura şcolilor
primare, gimnaziilor, liceelor, instituţiilor de învăţămînt
profesional-tehnic şi mediu de specialitate are nevoie de modernizare.
Strategia.
Scopul strategic al
dezvoltării sistemului de învăţămînt în Republica Moldova
îl reprezintă creşterea semnificativă a calităţii de
instruire la toate nivelurile de învățare, asigurarea accesului egal
al tuturor grupurilor de populaţie la studii.
Esenţa strategiei prevede:
·
asigurarea unei acoperiri de 100% a copiilor în
învăţămîntul primar;
·
creşterea nivelului de cuprindere în
învăţămîntul gimnazial pînă la 95%;
·
îmbunătăţirea calitativă a
condiţiilor tehnico-materiale şi de infrastructură a procesului
didiactic şi creşterea remunerării muncii cadrelor didactice;
·
orientarea sistemului de învăţămînt
spre asigurarea calității educației, conform standardelor
internaţionale şi rigorilor actuale.
Se preconizează că
volumele finanţării de către stat a
învăţămîntului, în termen de 4 ani, vor creşte de 1,6 ori,
ceea ce va permite asigurarea pe termen mediu a soluţionării
obiectivelor strategice ale sistemului de educație.
Indicatorii-ţintă
|
2015 |
2020 |
Rata de înrolare a copiilor în educaţia preşcolară, % |
85,1 |
90,0 |
Rata de înrolare a copiilor în învăţămîntul primar, % - inclusiv în mediul rural |
91,8 79,6 |
100,0 100,0 |
Rata de înrolare a copiilor în învăţămîntul gimnazial, % - inclusiv în mediul rural |
86,7 79,0 |
95,0 90,0 |
Salariul mediu în educație,
% faţă de salariul mediu pe economie |
82,7 |
nu mai puţin de 100,0 |
Ponderea cadrelor didactice cu
vîrsta de pînă la 30 de ani în numărul total al cadrelor didactice
in instituţiile de învăţămînt, % |
12,3 |
18,0 |
Cheltuielile bugetului public
naţional pentru educație, mlrd. lei |
8,4 |
nu mai puţin de 13,5 |
Măsurile de bază:
·
va fi evaluat impactului reformelor
și procesul de optimizare a
şcolilor la capitolul calitate şi acces la educație, în special
în localităţile rurale;
·
vor fi întreprinse măsuri pentru a
atinge rata de 100% a cuprinderii copiilor din localităţile rurale în
învăţămîntul primar;
·
toate aspectele strategice privind dezvoltarea instituţiilor de
învăţămînt primar şi mediu secundar (inclusiv de
reorganzare) vor fi soluţionate cu participarea reprezentanţilor
autorităţilor publice locale, părinţilor,
organizaţiilor obşteşti;
·
va fi efectuată
inventarierea şi evaluarea stării bazei tehnico-materiale şi a
infrastructurii în toate instituțiile de învăţămîntul de
stat şi aprobate standardele privind tipurile instituțiilor de
învăţămînt; în baza inventarierii şi evaluării va fi
elaborat şi implementat un program de modernizare a infrastructurii
şi a bazei tehnico-materiale a instituţiilor de învăţămînt;
·
nivelul de salarizare în educație va fi majorat pînă la
nivelul salariului mediu pe economie; în scopul atrageri cadrelor tinere în
instituţiile de învăţămînt primar şi secundar general
vor fi folosite forme speciale de stimulare;
· va fi elaborat şi
implementat programul de credite pentru studii în scopul extinderii accesului
la învăţămîntul mediu de specialitate şi cel superior, în
scopul asigurării cu mijloacele bugetare necesare; va fi efectuată
creşterea eşalonată a burselor sociale pînă la mărimea
minimului de existență pentru studenţii din familiile
defavorizate;
·
pentru absolvenţii instituţiilor de învăţămînt
superior, care-şi fac studiile din contul finanțării bugetare,
pentru anumite specialităţi (profesori, medici de familie etc.), va
fi introdusă practica de delegare pentru angajare în instituţiile de
învăţămînt şi
localităţile în care există o lipsă acută a
specialiștilor respectivi;
·
pentru formarea specialiştilor în sistemul de
învăţămînt mediu de specialitate, secundar profesional şi
superior, se va forma comanda de stat reieşind din necesităţile
şi solicitările angajatorilor;
·
va fi elaborat şi implementat sistemul naţional de evaluare a
calităţii studiilor obţinute după nivelurile de instruire,
pe baza datelor testărilor internaţionale ale persoanelor instruite;
·
va fi majorată ponderea studenţilor care-şi fac studiile
în colegiile de stat şi în instituţiile de învăţămînt
superior din contul mijloacelor bugetare.
6.4.
Asistență medicală
Tendinţele dezvoltării
şi situaţia.
Situaţia din domeniul
ocrotirii sănătăţii populaţiei Moldovei ar putea fi
calificată ca satisfăcătoare, și care se agravează pe
mai mulţi parametri. Potrivit datelor ultimului sondaj al opiniei publice,
doar 27 la sută din persoanele chestionate sînt mulţumite de
asistența medicală (datele “Barometrului Opiniei Publice – aprilie,
2016”). Este cel mai scăzut indicator în toţi anii de organizare a
sondajelor de opinie, începînd cu anul 2001.
În ultimii ani se atestă o creştere
a mortalităţii generale a populaţiei şi a
mortalităţii prin cele mai răspîndite maladii – boli ale aparatului
respirator, ale
sistemului circulator şi cel endocrin.
În perioada 2010-2015, numărul total de
pacienţi înregistraţi a crescut de la 2621,7 mii de persoane
pînă la 2831,4 mii de persoane (cu 8%), mortalitatea totală
raportată la o mie de locuitori a crescut de la 736,1 de persoane
pînă la 796,7 de persoane, inclusiv numărul celor ce suferă de
maladii ale aparatului
respirator a crescut de la
466,1 mii de persoane pînă la 553,9 mii de persoane (cu 19%), ale
sistemului circulator – de la 444,9 mii de persoane pînă la 582,5 mii de
persoane (cu 31%), ale sistemului endocrin – de la 128,8 mii de persoane
pînă la 215,2 mii de persoane (cu 70%).
Nu s-a ameliorat situaţia ce ţine de mortalitatea
populaţiei prin astfel de maladii cu caracter social precum narcomania
şi toxicomania, HIV, alcoolism şi psihoză alcoolică. În
perioada 2010-2015, numărul total al bolnavilor de narcomanie şi
toxicomanie a crescut de la 9,1 mii de persoane pînă la 11,5 mii de
persoane (cu 27%). A crescut numărul cazurilor noi de îmbolnăvire cu
HIV – de la 457 pînă la 574. Practic, nu s-a redus mortalitatea
generală prin alcoolism şi psihoza alcoolică (46,8 mii de
persoane, în anul 2010, şi 46,7 mii
de persoane, în anul 2015). Potrivit datelor OMS, în anul 2014 Moldova s-a situat
pe primul loc printre 188 de ţări după nivelul de consum a
alcoolului (18,22 l de alcool etilic pur pe cap de locuitor cu vîrsta de 15 ani
şi peste). În același timp, s-a îmbunătățit
situația morbidității populației active de
tuberculoză. În timp ce, în
anul 2010, au fost depistate 3,1 mii de cazuri noi de îmbolnăvire de
tuberculoză, în anul 2015 numărul acestora a fost de 2,4 mii. Numărul de bolnavi
de tuberculoză aflați la evidenţă în
instituţiile curativ-profilactice, a scăzut de la 5,2 mii de persoane
pînă la 3,4 mii de persoane.
Continuă să crească numărul persoanelor
diagnosticate cu tumori maligne. În
perioada 2010-2015, numărul acestor bolnavi a crescut de la 43,8 mii de
persoane pînă la 51,0 mii de persoane (cu 16%).
Se menţine o tendinţă
pozitivă de reducere a mortalității infantile. Dacă în anul 2010, numărul
copiilor decedaţi în vîrsta de pînă la un an, era de 11,7 la 1000 de născuţi vii, în
anul 2015 cifra s-a redus pînă la 9,7. În acelaş timp, a crescut
simţitor numărul cazurilor de îmbolnăvire a
nou-născuţilor – de la 308,3 la 1000 de copii născuţi vii
pînă la 369,4.
Starea de sănătate a populaţiei depinde de mai mulţi
factori, unul dintre care este eficienţa funcţionării sistemului
de ocrotire a sănătăţii.
În perioada 2010-2015, numărul
medicilor a crescut nesemnificativ – de la 12,8 mii de persoane pînă la
13,0 mii de persoane sau de la 35,9 de persoane la 10 mii de locuitori
pînă la 36,6 de persoane. Totodată, s-a redus numărul medicilor
de familie – de la 1866 de persoane pînă la 1647 de persoane. O
tendinţă negativă a ultimilor ani a fost reducerea
numărului personalului medical mediu – în perioada de referinţă
acest număr s-a redus de la 27,5 mii de persoane pînă la 24,6 mii de
persoane sau de la 77,3 de persoane la 10 mii de locuitori pînă la 69,2 de
persoane. S-a creat un raport neechilibrat între numărul medicilor şi
asistentelor medicale - 1:1,9, în timp ce în ţările dezvoltate acest
raport este în medie de 1:2,9.
Numărul total de pături
de spital s-a redus de la 22,0 mii în anul 2010, pînă la 18,8 mii în anul
2015. Concomitent, a scăzut durata medie de tratament a bolnavilor în
staționar – de la 9,6 zile pînă la 8,7 zile.
În condiţiile creşterii
mortalităţii, s-a redus numărul de vizite a populaţiei la
medici. Dacă în 2010, vizitele la medic, raportată la un locuitor,
care locuiește în zona de deservire a instituțiilor de
asistenţă medicală de ambulatoriu, a reprezentat 6,5 vizite, în
2015 - doar 6,2 vizite.
Se menţin diferenţe
persistente privind starea de sănătate, gradul de asigurare cu
personal medical şi servicii medicale între populaţia rurală
şi cea urbană. În general, situaţia în domeniul
sănătăţii şi asistenţei medicale pentru
populaţia rurală este de o calitate mai proastă decît pentru cea
urbană. Se păstrează diferenţe semnificative în ceea ce
priveşte accesul la serviciile de sănătate între
cetăţenii cu venituri mici şi cei cu venituri mari. În anul
2015, cheltuielile medii pe cap de locuitor ale 20% din cele mai defavorizate
categorii ale populaţiei pentru achitarea serviciilor medicale şi
procurarea de medicamente au ajuns la 44 lei pe lună, în timp ce 20% din
cele mai asigurate categorii ale populaţiei au înregistrat cheltuieli
medii de 294 lei pe lună sau de 6,7 ori mai mult. Grupurile populaţiei
puţin asigurate, practic, nu au acces la serviciile instituţiilor
medicale private.
Dotarea material-tehnică a
instituţiilor medicale de stat este incomparabilă cu a celor private. Acest lucru limitează
accesul populaţiei care nu dispune de mijloace pentru achitarea serviciilor
clinicilor private, la cele de diagnostic specializat, la examene profilactice
în scopul depistării timpurii a maladiilor şi la asistenţa
medicală de tehnologii înalte. Nu are loc formarea de raporturi
concurenţiale corecte între instituțiile medicale publice şi
cele particulare.
Cheltuielile bugetului public
naţional pentru ocrotirea sănătăţii au crescut de la
4,0 mlrd. lei, în anul 2010, pînă
la 6,4 mlrd. lei, în anul 2015. Totuşi, cota cheltuielilor publice pentru
ocrotirea sănătății în PIB a scăzut de la 5,5%
pînă la 5,3%.
La formarea bugetului
sănătăţii prevalează fondurile de asigurări
obligatorii în medicină (79% din toate resursele alocate pentru
finanţarea sănătăţii), formate, în cea mai mare parte,
din primele de asigurări obligatorii în medicină. Reducerea
numărului de plătitori ai acestor contribuţii reprezintă
una din principalele cauze ale lipsei de fonduri pentru creșterea
finanțării sănătății.
Nu este optimă structura cheltuielilor
fondurilor de asigurări obligatorii în medicină. Costurile de internare în staţionar depăşesc cu mult
costurile pentru asistenţa primară (cu 65%, în anul 2015), în timp ce
în ţările dezvoltate raportul dintre aceste cheltuieli este, practic,
egal. Este foarte modestă ponderea cheltuielilor pentru modernizarea bazei
material-tehnice a instituţiilor medicale (3%).
Problemele de bază:
·
creşte mortalitatea generală a populaţiei, precum şi
mortalitatea prin cele mai răspîndite maladii şi afecţiuni cu
caracter social (cu excepţia tuberculozei);
·
nu se menţine un acces egal pentru diferite grupuri ale
populaţiei la serviciile medicale, în cea mai proastă situaţiei
aflîndu-se grupurile defavorizate ale populaţiei şi locuitorii din
localităţile rurale;
·
volumul şi nivelul finanţării
sănătăţii (% faţă de PIB), cît şi structura
cheltuielilor pentru finanţarea sănătăţii nu sînt pe
deplin optime, nu corespund necesităţilor raţionale;
·
este în reducere numărul asistenților medicali, ceea ce
solicită eforturi suplimentare din partea medicilor;
·
funcţionarea şi dezvoltarea sistemului
sănătăţii nu se concentrează spre rezultate finale,
care trebuie să fie apreciate printr-un set de indicatori privind starea
de sănătate a populaţiei;
·
există o neconcordanţă între asistenţa medicală de ambulator
şi cea de urgenţă – are loc suprasolicitarea asistenţei
medicale spitaliceşti în situaţia unei dezvoltări relativ slabe
a asistenţei medico-sanitare primare;
·
modernizarea bazei material-tehnice a instituțiilor medicale
publice este blocată de nivelul scăzut de finanţare a
investiţiilor capitale;
·
lipseşte politica de stat privind crearea mediului
concurenţial între instituţiile medicale publice şi cele
private;
·
nu sînt suficient protejate drepturile pacienţilor, în sistemul de
sănătate este răspîndită corupţia, populaţia este
supusă unor costuri forţate pentru tratament chiar în situaţia
cînd are poliţă de asigurare medicală.
Strategia
Creşterea accelerată a
economiei şi creşterea numărului de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie
de asistență medicală vor contribui la creşterea semnificativă a
cheltuielilor publice pentru finanţarea sistemului de sănătate
şi realizarea măsurilor de creştere a eficienţei şi
îmbunătăţire a rezultatelor de funcţionare a acestuia.
Potrivit strategiei, dezvoltarea
sistemului de sănătate va fi direct orientat spre obținerea
rezultatelor finale, exprimate prin îmbunătăţirea
sănătății populaţiei, prin extinderea accesului
populaţiei la servicii medicale şi creşterea calităţii
acestora prin intermediul:
·
creşterii substanțiale a cheltuielilor
publice pentru ocrotirea sănătății şi creşterii
eficienţei utilizării acestora;
·
îmbunătățirii asigurării
populaţiei cu personal medical şi servicii medicale;
·
modernizării bazei tehnico-materiale a
instituţiilor medicale.
Indicatorii-ţintă
|
2015 |
2020 |
Morbiditatea generală a populaţiei
(numărul bolnavilor la 1000
de locuitori) |
797 |
650 720 |
Morbiditatea generală prin
alcoolism şi psihoză alcoolică (numărul de cazuri la 100
mii de locuitori) |
1315 |
1200 |
Numărul de medici la 10 mii
de locuitori |
36,6 |
38 |
Numărul personalului sanitar
mediu la 10 mii de locuitori |
69,2 |
90 80 |
Numărul de vizite la medicii
din instituţiile de ambulator (în medie de către 1
locuitor pe an) |
6,2 |
7,0 |
Cheltuielile bugetului public
naţional pentru ocrotirea sănătății, mlrd. lei |
6,4 |
nu mai puţin de 12 |
Măsurile de bază:
·
cheltuielile bugetului public naţional pentru finanţarea
sferei sănătăţii vor creşte, în 4 ani, aproximativ de
2 ori;
·
în scopul creşterii eficienţei cheltuielilor publice pentru
sănătate va fi efectuată evaluarea rezultatelor tuturor programelor
în acţiune, iar rezultatele evaluării vor sta la baza excluderii
tuturor cheltuielilor ineficiente;
·
va fi pus în aplicare sistemul de măsurare a performanțelor în
domeniul sănătăţii şi implementarea indicatorilor care
reflectă impactul sistemului de sănătate asupra modificării
mortalităţii populaţiei, starea pacienților după
tratament, starea de sănătate a copiilor înainte de admitere în
instituţiile de învăţămînt etc.;
·
indicatorii de măsurare
a performanțelor în domeniul
sănătății vor fi utilizați în scopul orientării
activităţii instituţiilor medicale spre realizarea de rezultate
finale concrete, evidenţierea priorităţilor, distribuirea
optimă şi utilizarea eficientă a personalului şi a resurselor
financiare;
·
va creşte nivelul de asigurare a populaţiei cu medici şi
personal de asistență medicală, mai ales în
localităţile rurale;
·
va fi îmbunătăţit raportul dintre numărul medicilor
şi personalului de asistență medicală, va scădea
nivelul de solicitare din partea medicilor prin creșterea numerică a personalului
medical mediu și extinderea funcțiilor de asistenți medicali;
·
în scopul modernizării echipamentelor medicale, creşterii
volumului de asistenţă medicală bazată de tehnologii
moderne, va fi elaborat şi implementat un program-ţintă de
dezvoltare a bazei tehnico-materială a sănătăţii, cele
mai importante proiecte ale programului vor fi finanţate din mijloacele
Fondului de Investiii de Stat;
·
în scopul creşterii calităţii serviciilor medicale,
modernizării bazei tehnico-materiale şi infrastructurii sferei de
sănătate publică vor fi identificate formele şi domeniile
parteneriatului public-privat, va fi elaborat şi implementat programul de
dezvoltare a parteneriatului public-privat în sănătate;
·
raportul dintre asistenţa medicală de staționar şi
cea de ambulator va fi optimizat cu accent pe ultima; în primul rînd va fi
consolidat segmentul de asistenţă medical-sanatorială
primară în calitate de formă eficientă de servicii medicale cu
cel mai mare impact asupra sănătăţii populaţiei;
·
va fi implementat sistemul de vouchere oferite familiilor social-vulneravile ale căror
membri necesită servicii medicale costisitoare (diagnostic, tratament,
intervenţii chirurgicale etc.); voucherele pot fi folosite pentru a beneficia de servicii
oferite atît de instituţiile medicale publice, cît şi cele
particulare;
·
în scopul formării unui mediu concurenţial sănătos,
vor fi eliminate barierele administrative şi economice existente pentru a
participa la sistemul de asigurări obligatorii de asistență medicală a instituţiilor medicale de
diferite forme de proprietate, în consecință va
creşte accesul persoanelor asigurate la serviciile instituţiilor
medicale private.
Anexe
Indicatorii-ţintă de dezvoltare
social-economică pe termen mediu
Obiective
sociale pe termen mediu – principalii indicatori-ţintă
|
2016 (estimativ/ prognoză) |
2020 |
2020 faţă de 2016, % |
Creşterea nivelului de ocupare a forţei de
muncă în economie |
|||
Numărul persoanelor ocupate
în economie, mii de persoane. |
1170 |
1350 |
115 |
Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste în economie, % |
39 |
45 |
|
Creşterea accelerată a salariilor |
|||
Mărimea medie a salariului
lunar, lei |
5000 |
9100 |
182 |
Creşterea salariului real, % |
|
|
150 |
Co-raportul dintre pensia medie
şi minimul de existenţă |
|||
Mărimea medie a pensiei
lunare stabişlite, lei |
1260 |
2650 |
2,1 ori |
Co-raportul dintre mărimea
medie a pensiei lunare stăbilite şi valoarea medie a minimului de
existenţă pentru pensionari,
% |
80 |
135 |
|
Obiectivele
economice pe termen mediu – principalii indicatori-ţintă
|
2016 (estimativ/ prognoză) |
2020 |
2020 faţă de 2016, % |
Accelerarea ritmului de creștere economică |
|||
PIB, volumul nominal, mlrd. lei |
133 |
240 |
180 |
PIB, creşterea reală, % |
|
|
146 |
PIB pe cap de locuitor, dolari |
1900 |
3500 |
184 |
Industrializarea economiei |
|||
Creşterea producţiei
industriale, % |
|
|
183 |
Ponderea industriei în PIB, % |
14 |
18 |
|
Ponderea persoanelor ocupate în
industrie în numărul total de angajați, % |
12 |
16 |
|
Mobilizarea surselor de investiţii |
|||
Creşterea investiţiilor
în capitalul fix, % |
|
|
181 |
Ponderea investiţiilor în
PIB, % |
18 |
27 |
|
Indicatorii-ţintă
pe sectoare de bază
|
2015 |
2017-2020 |
Stabilitatea macroeconomică |
||
|
|
|
Inflaţia
(medie anuală), % |
9,7 |
5 +/-1,5 |
Datoria
publică totală, % PIB |
27,5 (42,1 – estimat pentru anul 2016) |
nu mai mult de 50 |
Deficitul
bugetului de stat, % PIB |
1,7 (3,1 – estimat pentru anul 2016) |
nu mai mult de 3 |
Relaţiile de comerţ extern şi
integrarea |
||
Ritmurile de creştere a
exporturilor (media anuală), % |
-2,5 (2012-2015) |
16 |
Ritmurile de creştere a
importurilor (media anuală), % |
-5,6 (2012-2015) |
11 |
Deficitul balanţei
comerciale (media anuală), % PIB |
37 (2012-2015) |
29 |
Încheierea Acordului privind
parteneriatul strategic şi colaborare cu Uniunea Europeană |
- |
anul 2019 |
Politica fiscală |
||
Presiunea fiscală
naţională aferenţă impozitele şi taxelor, % din PIB |
30,3 |
25,0 |
Numărul controalelor fiscale
(mii pe an) |
56 |
40 |
Numărul de impozite şi
taxe (cu excepţia taxelor vamale) (un.) |
24 |
21 |
Numărul de proceduri
standardizate (un.) |
0 |
7 |
Politica cheltuielilor
publice |
||
Cheltuiel bugetare cu caracter social, % în cheltuielile bugetului
public naţional |
68,5 |
72,5 |
Cheltuieli bugetare pentru investiţii capitale, % în cheltuielile
bugetului public naţional |
6,5 |
10,0 |
Cheltuieli bugetare pentru dezvoltarea industriei, % în cheltuielile
bugetului public naţional |
0,01 |
1,0 |
Veniturile bugetelor locale, % PIB |
9,0 |
11,6 |
Veniturile bugetelor locale, % în veniturile bugetului public
naţional |
25,3 |
27,9 |
Reglementarea activităţilor de
întreprinzător |
||
Ponderea sectorului tenebru (nemonitorizat), % PIB |
23,2 (2014) |
15, 0 |
Indicele libertăţii
economice, puncte (The
Heritage Foundation) |
57,4 |
60,0 |
Indicele competitivităţii globale, puncte (raportul
„Cu privire la competitivitatea globală”,
Forumul Economic Mondial) |
4,0 |
4,3 |
Poziţia în topul ţărilor după uşurinţa
de a face afaceri
(raportul „Doing business”, Banca Mondială) |
52 |
48 |
Indicele de percepere a corupţiei, puncte (The
Transparency International) |
33 |
36 |
Investiţii |
||
Investiţii
în capitalul fix, mlrd.lei |
20,8 |
65 |
Ponderea
investiţiilor în capitalul fix în PIB,% |
17 |
27 |
Ritmurile
de creştere a investiţiilor în capitalul fix (media anuală), % |
– 0,9 (2012-2015) |
+16 (2017-2020) |
Investiţii
străine directe (media anuală), mln. dolari |
217 (2012-2015) |
400-500 (2017-2020) |
Industrie |
||
Ponderea industriei în PIB,% |
14 |
18 |
Ponderea industriei în
numărul persoanelor ocupate în economie, % |
12 |
16 |
Ritmurile de creştere a
producţiei industriale (media anuală), % |
+0,5 (2012-2015) |
+16 (2017-2020) |
Numărul de persoane ocupate
în industrie, mii de persoane. |
142 |
210 |
Agricultură |
||
Ponderea agriculturii în PIB,% |
12 |
11 – 12 |
Ritmul de creştere a
producţiei agricole (media anuală), % |
2,9 (2012-2015) |
9 (2017-2020) |
Fondul de subvenţionare a
producătorilor agraricoli, % în valoarea brută a producţiei
agricole |
2 |
6 |
Energetică |
||
Intensitatea energetică
raportată la structura PIB, kg. e.p./1000 lei PIB în preţuri fixe
ale anului 2005 |
38,3 (2014) |
nu mai mult de 35 |
Pierderi de energie în
reţelele termoenergetice, % |
19,3 |
15 |
Pierderi de energie în
reţelele electrice de distribuţie, % |
8,5 |
7 |
Producerea de energie din surse
regenerabile, mii tone e.p. |
290 (2014) |
400 |
Ponderea energiei produse din
surse regenerabile, în consumul brut de resurse energetice, % |
12 (2014) |
18 |
Ponderea cheltuielilor
populaţiei pentru achitarea serviciilor locativ-comunale în cheltuielile
financiare ale populaţiei, % |
20 |
15 |
|