Mediagalerie

ULTIMELE

PSRM a prezentat programul social al Planului său anticriză

08 noiembrie 2022

Astăzi, deputații socialiști, Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia au prezentat în cadrul unui briefing măsurile anticriză în domeniul social, incluse în Planul anticriză elaborat de PSRM. Deputatul PSRM, Alla Darovannaia, a menționat că strategia în domeniul protecției sociale, propusă de socialiști, are drept scop formarea unui sistem social ajustat la actualitățile Republicii Moldova, menite să…

Vlad Batrîncea: Discursul instigator la ură este inacceptabil

07 noiembrie 2022

Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, secretar executiv al PSRM, a depus o sesizare în adresa Procuraturii Generale a Republicii Moldova, Serviciului de Informații și Securitate al RM, precum și Consiliului Audiovizualului prin care a solicitat să se expună sub aspect penal și al respectării legislației naționale pe marginea imaginilor video, difuzate de canalul de televiziune TV8,…

Socialiștii continuă acțiunile de protest în raioanele țării

06 noiembrie 2022

Astăzi, 6 noiembrie, socialiștii au organizat noi acțiuni de protest în raioanele Telenești, Nisporeni, Leova, Dubăsari, Basarabeasca. La manifestări au participat deputați ai Parlamentului, consilieri locali, activiști ai PSRM și ai mișcării ”Garda Tânără”. Oamenii protestează împotriva creșterii rapide a prețurilor și tarifelor la serviciile locativ-comunale, împotriva situației catastrofale din țară, împotriva presiunii politice și…

Socialiștii au organizat Ziua de informare politică în toate raioanele țării

06 noiembrie 2022

În acest weekend, deputați ai Parlamentului, primari, consilieri locali de toate nivelurile, activiști ai Partidului Socialiștilor și ai mișcării de tineret ”Garda Tânără” au participat la Ziua de informare politică, organizată pe întreg teritoriu al țării. Socialiștii au discutat cu locuitorii orașelor și satelor despre situația din țara noastră, despre protestele împotriva fărădelegilor guvernării, despre…

În raioane continuă protestele socialiștilor împotriva politicilor antipopulare ale guvernării

05 noiembrie 2022

Astăzi, noi proteste împotriva abuzurilor, a politicilor antisociale și antistatale ale guvernării au avut loc în raioanele Drochia, Taraclia, Cahul, Ungheni, Cimișlia. Reprezentanții PSRM în Parlament și administrația publică locală, alături de susținătorii săi și oameni simpli și-au exprimat dezacordul față de acțiunile autorităților centrale de creștere a tarifelor la produse și servicii, de neglijare…

Socialiștii cer demisia directorilor ANRE și lichidarea Agenției

04 noiembrie 2022

Astăzi, în fața clădirii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Partidul Socialiștilor a organizat o acțiune de protest împotriva creșterii fără precedent a prețurilor și tarifelor la serviciile locativ-comunale. La acțiune au participat deputați în Parlament, consilieri municipali, activiști ai PSRM și ai organizației de tineret „Garda Tânără”. Protestatarii au scandat: „Nu creșterii tarifelor”, „ANRE…

Vasile Bolea: Toate contractele de achiziție a gazelor sunt secrete. Solicităm audierea directorului CNA

03 noiembrie 2022

Astăzi, în cadrul ședinței în plen a Parlamentului, deputatul socialist, Vasile Bolea, a solicitat audierea directorului Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, în vederea clarificării acțiunilor pe care le întreprinde instituția pentru a combate corupția și factorii de risc de prejudiciere a statului în procesul de achiziție a gazelor de către ”Energocom”, dat fiind că toate…

Deputatul PSRM a acuzat reprezentanții PAS că au distrus economia țării

03 noiembrie 2022

Deputatul PSRM, Alexandr Nesterovschi a acuzat majoritatea parlamentară că au distrus economia și au forțat zeci de mii de cetățeni să părăsească țara. „Cu doar doi ani în urmă, prețul la gazele naturale era puțin mai mare de 4 lei, acum este 29 de lei. Energia electrică costa 1,67 lei, acum este 5 lei. Acestea…

Deputații PSRM au propus crearea unei comisii de investigare a incidentului de la Naslavcea

03 noiembrie 2022

Deputatul PSRM, Irina Lozovan, a îndemnat deputații din majoritatea parlamentară să se abțină de la declarații zgomotoase despre incidentul de la Naslavcea, neavând ca argumente nici concluziile experților, nici fapte concrete. În legătură cu aceasta, deputatul socialist a propus crearea unei comisii speciale de anchetă. „Am văzut și am auzit totul doar din mass-media. Mi-aș…

Socialiștii propun audierea ministrului Finanțelor și a Guvernatorului BNM în legătură cu politicile promovate

03 noiembrie 2022

Astăzi, în cadrul plenului Parlamentului, deputatul socialist Petru Burduja a solicitat audierea ministrului Finanțelor, Dumitru Budeanschi și a Guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu. Burduja a cerut explicații de la ministerul Finanțelor de ce la 1 noiembrie își asumă să angajeze niște credite exorbitante de circa 1,3 mld. lei la niște dobânzi destul de…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă