PSRM

17 septembrie 2019

Zinaida Greceanîi a adresat un mesaj de felicitare domnului Eduard Smirnov cu prilejul aniversării zilei de naștere

Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi, împreună cu Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și întreaga echipă a adresat felicitări cordiale unuia dintre fondatorii Partidului Socialiștilor, Eduard Smirnov, cu prilejul aniversării zilei de naștere.

„Eduard Smirnov este decanul de vîrstă al clasei politice din Republica Moldova. A fost viceprimar al Chișinăului, consilier municipal, de două ori a prezidat prima ședință a noii componențe a Parlamentului Republicii Moldova.

Am urat domnului Eduard Smirnov sănătate, longevitate, succese și tot ce este mai bun!”, a scris Zinaida Greceanîi pe pagina sa de pe rețelele de socializare.

Menționăm că astăzi, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a semnat Decretul privind conferirea „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat domnului Eduard Smirnov, în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite față de stat, pentru muncă îndelungată şi prodigioasă în organele administrației publice şi activitate legislativă şi organizatorică intensă.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă