PSRM

23 octombrie 2018

Vladimir Țurcan: Sintagma „integrare europeană” reiese din programele mai multor partide

Introducerea în Constituție a sintagmei „integrare europeană” este o prevedere care reiese din programele unuia sau aLE mai multor partide politice. A fost în încercare de a „constituţionaliza” o prevedere ideologică, de concept, a unui partid concret. Declarația a fost făcută de către Vladimir Țurcan, deputat al fracțiunii parlamentare a PSRM, la dezbaterile publice cu tema: „Integrarea europeană în Constituție și în viață”, ediția a 95-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de către Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

Vladimir Țurcan spune că poziția PSRM privind introducerea sintagmei a fost din start una concretă, tranșantă și rămâne neschimbată până în ziua de astăzi. Potrivit deputatului, dacă inițiatorii proiectului de lege privind modificarea Constituției, în sensul introducerii sintagmei „integrare europeană”, consideră că această idee este de talie majoră pentru poporul Republicii Moldova, atunci trebuia organizat un referendum. Vladimir Țurcan afirmă că această cale este stipulată expres în Constituție și spune clar că probleme de acest gen se supun referendumului.

Deputatul mai spune că în cadrul dezbaterilor în Parlament privind votarea sintagmei „integrare europeană” a ieșit la iveală un scop ascuns până acum pentru ca cei care au o altă poziție, fie partid, fie cetățean să poată fi trași la răspundere pentru încălcarea Constituției.

Vladimir Țurcan afirmă că poziția PSRM a fost, este și va fi că în Constituția Republicii Moldova nu trebuie să fie introduse, de către deputați, prevederi despre integrarea europeană sau euro-asiatică. Acest fapt, spune deputatul, ar dezbina societatea și mai mult. Potrivit lui Vladimir Țurcan, alegerea oricărui vector aparține doar poporului Republicii Moldova. La fel și în ceea ce privește modificarea art. 13 privind limba vorbită pe teritoriul Republicii Moldova. „Noi cunoaștem foarte bine că sunt diferite opinii în societate și societatea practic este dezbinată jumătate la jumătate”, a spus deputatul socialist.

Vladimir Țurcan admite că la momentul când a fost lansată inițiativa a existat o idee și un scop comun care i-a unit pe toți politicienii pro-europeni, dar atunci nu exista o apreciere dură din partea europenilor referitor la cum merge procesul de integrare europeană în Republica Moldova. Anterior, pro-europenii moldoveni au exploatat la maximum chestiunea vectorului, inclusiv în cadrul campaniilor electorale. „Însă acum această idee, această ideologie este discreditată în societate, iar nevotarea în Parlament înseamnă eșec total”, a spus socialistul,

Dezbaterea „Integrarea europeană în Constituție și în viață”, face parte din ciclul de dezbateri publice desfășurate de către Agenția de presă IPN și Radio Moldova, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă